Marele teolog grec, Părintele Theodoros ZISIS: “A venit timpul să se facă tulburare, să se trezească oamenii din SOMNUL ECUMENIST!!!”

Iata ce spune Parintele Theodoros Zisis în declarația de oprire a pomenirii:

„Din categoria episcopilor ecumeniști faceți parte și Înaltpreasfinția Voastră Arhiepiscop al Salonicului domnule Antim, așa cum v-am explicat în scrisoarea pe care v-am trimis-o, răspunzand la scrisoarea părintească, în ghilimele, și învătătoreasca în care îmi spuneți să încetez a vorbi împotriva ecumenismului și a Sinodului din Creta, pentru ca sa nu rascolesc constiinta oamenilor, a pleromei Bisericii.

Mi-ați arătat în modul cel mai clar(cu capul descoperit) identitatea Dumneavoastră cu erezia ecumenistă, prin primirea laudativă a Sinodului din Creta prin pozitia pe care ați avut-o în Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei din 23-26 Noiembrie 2016 și prin ordinul de citire a mincinosul text intitulat „Catre popor” în toate Bisericile din Salonic.

Oricât ați încerca Dumneavoastră și toți ecumeniștii ca să justificati Sinodul din Creta, nu aveți sorți de izbândă, pentru ca acesta nu e nici Sfânt, nici Mare, nici Sinod, așa cum rezultă din marturia pleromei Bisericii.

Pentru că am cazul episcopului care învață cu capul descoperit erezia, așa cum arată Canonul 15 de la I-II Constantinopol de pe timpul Sfantului Fotie cel Mare, rezumând toată tradiția apostolică și patristică a Bisericii, deaceea INTRERUP POMENIREA NUMELUI VOSTRU la toate Sfintele Slujbe, începând de astăzi, simbolică fiind ziua aceasta, anume Duminica Ortodoxiei!

Nu poate să rabde conștiința mea preoțească, ca astazi Biserica Sfintilor Parinți și a Sfintelor Sinoade să condamnamne toate ereziile și pe iconomahi și în același timp să recunoască pe eretici ca biserici și să accepte că suntem împreună cuprinși cu (oferim eclezialitate) iconomahii, protestanții, papsitastașii și cu „Consiliului Mondial al Bisericilor”.

Pomenind numele Dumneavoastră ar însemna că(prin pomenire) aș declara ca aș fi și eu ecumenist, cum ca aș avea aceeași credință cu Dumneavoastră și aș minți pe Hristos Dumnezeu care se află pe Sfânta Masă(în momentul pomenirii în Sfânta Liturghie), asa cum mințiți Dumneavoastră acum, și foarte mulți din Mitropoliții Greciei de Nord și Greciei de Sud, cum că Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Sinodul Greciei ar „Drept invata Cuvantul Adevarului Tau( a lui Dumnezeu)”.

M-aș bucura foarte mult dacă și Dumneavoastră ați respecta canonul 15 de la I-II Constantinopol, adică veți lăuda lupta mea pentru Dreapta Credinta sau macar mă ve-ți lasa să continui lucrarea mea învătătorească și Sfintele Slujbe în Biserica unde slujesc, și anume Sfantul Antonie.

Eu nu părăsesc Biserica Sfantul Antonie, (slujesc aici fara a vă pomeni și nici nu voi pomeni vreun alt episcop in loc).

Aseară am fost sunat de un mitropolit care m-a rugat să nu opresc pomenirea pentru că se va face mare tulburare.

A venit timpul să se facă tulburare, să se trezească oamenii din somnul ecumenist!!!”

traducere preot Matei Vulcanescu, Mitropolia Pireului

nota mea: sa ne dea Dumnezeu parte cu Parintele Theodoros Zisis, luptatorul prin excelentă împotriva ereziilor al secolului acestuia.

Mulțumim lui Dumnezeu ca ne-a dat un astfel de luptator model pentru noi toți în această epocă lipsită de modele autentice.

Sursa

Astăzi, un nou asalt împotriva Schitului Radeni?

1

Duminica, preotul pomenitor din Radeni a anuntat in biserica din sat cum ca marti dimineata va veni cineva important impreuna cu zeci de preoti, la fel de pomenitori si ei.
Mai multe cica n-a mai zis, dar deja cei ce merg la parintele Pamvo au intrat in alerta. Firesc, caci doar ce alt motiv ar fi sa vina atata preotime in Radeni, decat sa de-a din nou navala impotriva Schitului? Ca doar au mai facut-o:

8 MARTIE – CUM S-A NASCUT, PRIN MISTIFICARE, “ZIUA FEMEII” DINTR-O CELEBRARE A INCEPUTULUI REVOLUTIEI BOLSEVICE. Pentru ce “emancipari” mai lupta socialist-feministele de astazi? PR. OCTAVIAN MOŞIN: “Ar trebui totuşi să ştim ce sărbătorim!”

Uniunea Sovietică s-a născut din zvârcolirile bolșevice ale Zilei Internaționale a Drepturilor Femeii. Pentru a fi livrată la export ca Sărbătoare Mondială, comuniștii i-au inventat o istorie nouă, mai captivantă și curățată de crime. Suntem pe 8 martie 1857, la New York. Orașul foșgăie de trecători, vânzători ambulanți, căruțe, biciclete, automobile. Din depărtare se aude un vuiet nelămurit care tot crește. Se apropie. Este o coloană de câteva mii de muncitoare textiliste.
Nemulțumite de condițiile de muncă și viață, ele au declanșat greva și acum își strigă revendicările în stradă. Aliniate ordonat, rânduri-rânduri, majoritatea încă tinere, mărșăluiesc cu pumnul drept strâns ridicat spre cer, cu pletele fluturând în vântul călduț al primăverii. Pe bulevardele largi, însorite, printre buildingurile semețe ale tinerei metropole, cu vocile lor cristaline, dar ferme, cer în cor salarii egale cu bărbații și reducerea programului de muncă.
Așa s-a născut Ziua Internațională a Femeii, din curajul unor proletare bărbate de a spune nu îmbuibaților, rapacilor patroni americani. Ce tablou încântător! Atâta doar că este fals. Un fals grosolan, plămădit la Paris în redacția publicației comuniste L’Humanité, finanțate de Moscova, sub semnătura militantelor Yvonne Dumont, Claudine Chomat și Madeleine Colin. Un fals care avea să cucerească lumea.
Petrograd, 8 martie 1917: femeile de la Uzinele Putilov au ieșit în stradă. Așa a început Revoluția Bolșevică

Totuși, cum s-a născut 8 martie?

În realitate, la Congresul celei de-a doua Internaționale Socialiste din august- septembrie 1910, de la Copenhaga, Clara Zetkin, sprijinită de Rosa Luxemburg, propune instituirea unei zile internaționale a femeii. Fără însă a se stabili vreo dată precisă, fie ea 8 martie sau alta.

FOTO: Clara Zetkin (dr.) și buna ei prietenă, Rosa Luxemburg, „mamele” comuniste ale Zilei Femeii

Născută în 1857 (poate că anul de naștere să le fi inspirat pe mistificatoarele de la L’Humanité), nemțoaica Zetkin (Eissner pe numele de fată) este o militantă marxistă și feministă, învățătoare și jurnalistă. Exilată, după ce Bismarck interzice mișcarea socialistă, ajunge în Elveția, leagănul Bolșevismului latent, unde îl cunoaște pe revoluționarul rus Osip Zetkin, al cărui nume de familie îl adoptă, deși nu se mărită cu el.
Alături de prietena ei, poloneza evreică Rosa Luxemburg, Zetkin se numără printre cele mai proeminente figuri ale Ligii Spartacus (Spartakusbund), aripa de extremă stânga a Partidului Social Democrat German, care în 1918 se rupe și formează Partidul Comunist German. Exilată din nou, Clara Zetkin se refugiază în URSS, unde moare în 1933. Cenușa ei este îngropată lângă zidul Kremlinului, alături de rămășițele lui Stalin, Suslov, Kalinin, Brejnev sau Andropov.

Propunerea unei Zile Internaționale a Femeii proletare de către Clara Zetkin a urmărit un dublu scop: confiscarea revendicărilor feministe (vot universal, egalitatea salariilor etc.) de către mișcarea socialistă, dar și contracararea influenței feministelor burgheze asupra muncitoarelor, explică Françoise Picq, specialistă în Istoria Feminismului.
„Li s-a interzis femeilor socialiste să poarte lupte comune cu feministele burgheze. Tradiția Zilei Internaționale a Femeii a fost la început o alegere sectară, pentru care feminismul și socialismul se excludeau”, spune Picq citată de Slate.fr.

Ghioceii pătați cu sânge

Ca urmare a deciziei Internaționalei a II-a de la Copenhaga, pe 19 martie 1911 au loc manifestații în Germania, Austria și Danemarca. În Rusia, ziua este celebrată pe 3 martie 1913, apoi pe 8 martie 1914.
Pe 8 martie 1917 (23 februarie, pe stil vechi), Ziua Femeii este din nou organizată în Rusia, pe fondul unor importante fierberi sociale. Cu câteva zile în urmă (3 martie / 18 februarie), la Uzinele de armament Putilov, cele mai mari din Petrograd, se declanșase greva. Pe 5 martie, din lipsă de aprovizionare cu materii prime, Uzinele Putilov se închid. Muncitorii adunați în fața porților închise pleacă să protesteze în stradă.
Zvonurile despre iminenta raționalizare a pâinii toarnă gaz peste foc. Celebrarea Zilei Femeii din 8 martie / 23 februarie furnizează ocazia perfectă: toate nemulțumirile își găsesc cadrul în care să răbufnească.
Așa va începe Revoluția din Februarie ce se va continua cu Revoluția din Octombrie. Pe 15 / 2 martie Țarul Nicolae al II-lea abdică în favoarea fratelui său, Mihail. Însă haosul nu mai putea fi oprit și acesta renunță la coroană chiar a doua zi. Începea instaurarea comunismului. Din vâltoarea Zilei Femeii se năștea Uniunea Sovietică. Nimic suav, nimic gingaș. Ghioceii sunt mânjiți de sânge!
În 1921, URSS adoptă 8 martie ca Zi a Femeii, în memoria evenimentelor care au marcat începutul revoluției bolșevice. După al II-lea Război Mondial, ziua de 8 martie este generalizată în tot Lagărul Roșu: Europa Răsăriteană, China, Vietnam, Cuba. Ziua Femeii se impune ca sărbătoare exclusiv comunistă.
Până când, în 1955, în scenă intră L’Humanité, cu povestea despre manifestația romantică a textilistelor, care, chipurile, ar fi avut loc cu un veac în urmă la New York. Nimeni nu are minima curiozitate să verifice veridicitatea istorică. Așa ar fi putut descoperi că nici un ziar american nu pomenește nimic despre vreo manifestație. Deși câteva sute sau mii de femei mărșăluind în stradă, într-o țară în care cowboyii încă se mai războiau cu indienii, trebuie să fi fost o știre de senzație.

Minciuna le-a venit mănușă

Mistificatoarele de la L’Humanité au reușit mai mult decât își propuseseră. Transformarea lui 8 martie din sărbătoare a mamelor și, implicit, a familiei, într-o zi de luptă pentru eliberarea și emanciparea femeii găsește un teren fertil în mișcările stângiste din Occident. Faptul că mitul plasează acțiunea muncitoarelor în America, simbolul Capitalismului opresor, nu face decât să-i crească atractivitatea. Feministele din Statele Unite, încântate că își descoperă o legitimitate istorică, importă aproape imediat 8 martie peste ocean. Feministele din Europa occidentală le imită grabnic.
În 1977, ONU încurajează țările lumii să adopte 8 martie ca zi de celebrare a drepturilor femeilor și a păcii internaționale. În 1982, vine și rândul „țării-mamă” să adopte mitul fondator. Yvette Roudy, ministru pentru Drepturile Femeii, oficializează ziua de 8 martie. „Am vrut să-i explicăm mistificarea lui Yvette Roudy. Dar aceasta îi convenea de minune: un mit care celebra lupta femeilor în cadrul luptei de clasă”, mărturisește cercetătoarea franceză, amintim, ea însăși o adeptă a Feminismului.

Ce a urmărit L’Humanité?

Vreme de 22 de ani, nimeni nu și-a pus problema autenticității mitului feministelor americane. În 1977, Françoise Picq și alte patru cercetătoare vor să verifice povestea. Picq declară: „Am întâlnit mai multe variațiuni privind decorul – soare primăvăratec sau viscol – sau protagonistele – textiliste, țesătorese, croitorese; accentul era pus când pe lupta împotriva represiunii, când pe jurămîntul solemn de a se reîntâlni în fiecare an. Dar toate textele erau de acord asupra datei și locului – 8 martie 1857, New York – și asupra semnificației fondatoare a evenimentului”.
Evident că acesta crea mai multă emoție decât o reuniune obscură a femeilor în anticamera Internaționalei Socialiste. Urcând pe firul istoriei, cele cinci descoperă prima știre despre „eveniment” în L’Humanité din 1955. „De ce a fost nevoie, în plin Război Rece, să dai sărbătoririi Zilei Femeii o origine mai veche, mai spontană decât cea a unor membre de partid? De ce s-a dorit detașarea zilei de 8 martie de istoria sa sovietică”, și-a pus problema grupul de cercetătoare.
Se pare că la originea mistificării ar fi stat tensiunile din mișcarea comunistă franceză, dintre Confederația Generală a Muncii (CGT) și Uniunea Femeilor Franceze (UFF). „Madeleine Colin dorea să reancoreze 8 martie de istoria luptei femeilor militante, în vreme ce UFF o transformase într- un fel de Zi a Mamelor, ca în URSS”, explică Françoise Picq. În lagărul comunist, sărbătoarea de 8 martie nu mai era tocmai o zi de luptă a femeilor. „Cum li se dădea voie să plece cu două ore mai devreme de la serviciu, femeile preferau să profite și să meargă la coafor”, spune cercetătoarea.

Ziua în care Femeia devine Bărbat

În România, Ziua Femeii a păstrat acea tentă familială specifică fostului lagăr comunist: flori, pupături, mici cadouri, petreceri. În Occident, însă, 8 martie este o zi de proteste, de manifestații. De afirmare a Identității Femeii Emancipate. O Zi a Femeii-Bărbat. A anti-Femeii.
Iată, de exemplu, cum se va sărbători 8 martie 2015 în aceeași Franță unde s-a născut mistificarea istorică: la Paris va avea loc al Patrulea Marș Mondial al Femeilor, organizat o dată la cinci ani. „Câtă vreme toate femeile din lume nu vor fi libere, vom rămâne în marș”, se arată pe site-ul organizatoarelor. „Marșul Mondial al Femeilor vrea să termine cu Patriarhatul, cu Capitalismul și cu Rasismul, cele trei sisteme de represiune care ne controlează viețile în lumea întreagă”, își mai propun organizatoarele.
De notat că acțiunea se bucură de sprijinul oficial al Guvernului Francez, care le pune militantelor propriul site (www. gouvernement.fr) la dispoziție pentru a se exprima.
O simplă căutare pe google va oferă un tablou al mișcărilor de protest programate în Occident și de acest 8 martie: Sexismul, Drepturile Reproducerii, Opresiunea, Avortul, Biserica, Austeritatea, Egalitatea, Progresul, toate acestea și multe altele sunt motive pentru ca duminică mii și mii de femei să iasă în stradă și să lupte. Nu rareori aceste proteste se lasă cu violențe.
În România, femeile încă se bucură de zambile.

***
Gabriel Bintia:

Feminismul în acțiune: de 8 martie un bazin de înot din oraşul Malmö a anunțat că bazinul este deschis doar femeilor! Interzis bărbaților! Aşa da egalitate, că în cartierele musulmane, produsele prin excelență ale politicilor de stânga, condiția femeii este umilă. Ba nu, feministele fac ceva! Lidera partidului Inițiativa Feministă declară că discriminarea femeii în societatea suedeză este în creştere! Aşadar, îi pune azi de o manifestație faină, alături de Tineretul Revoluționar Comunist şi de Tineretul Socialist, cu multe drapele roz şi roşii, pentru o “Suedie fără frontiere”!
*
Alice Teodorescu de Ziua Internațională a Femeii
Dacă în trecut s-a luptat pentru drepturi egale şi drept de vot al femeilor, ceea ce face acum feminismul este contraproductiv: cotele obligatorii de gen conferă ideea neputinței femeilor, iar mama surogat este o umilire a femeii!
***

Pr. Octavian Mosin: Gânduri în prag de 8 martie

Sărbătorirea zilei de 8 martie e de fapt un obicei al oamenilor formaţi în perioada sovietică. Eu însumi am fost crescut cu astfel de evenimente. Mama mai păstrează cu sfinţenie cadourile primite în această zi de la noi, bărbaţii casei. Are o colecţie întreagă de suvenire, desene etc. Am fost educaţi cu acest „praznic laic”, iar cât am fost elevi, am asociat această zi cu femeile dragi: mama, bunica, învăţătoarea. Mai târziu felicitam domnişoarele.
Problema însă este de alt ordin. Tot mai multe voci din mediul bisericesc se pronunţă totuşi contra acestei serbări, care, de fapt, nu este atât de internaţională, vizând, în general, spaţiul ex-sovietic. Ea poartă conotaţii revoluţionare, proletare, feministe şi chiar anticreştine şi nu este o zi aleasă la întâmplare.
Mulţi au auzit de Clara Zetkin, care a încercat să revigoreze o serbare evreiască, numită Purim, ce la 1910, se pare, a coincis cu data de 8 martie. Or, acest praznic aminteşte de un masacru din perioada vetero-testamentară, iar mesajul, presupunem, a fost de nimicire a duşmanilor „Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie”, iar printre aceştia se număra şi Biserica. Astfel, aceste comemorări nu pot fi asociate cu dragostea, cu frumuseţea…
Ar trebui totuşi să ştim ce sărbătorim! Problema multora este că nu intră în esenţa lucrurilor şi pur şi simplu caută prilej de „sărbătoare”. Se ştie doar că-i zi de odihnă, dar de unde vin şi ce conţinut au datele de 8 martie, 23 februarie, 1 şi 9 mai lumea habar nu are.
Din păcate acelaşi lucru se referă şi la praznicele bisericeşti. Se cunoaşte că-s Paştile, Crăciunul, Boboteaza etc., dar tot mai puţin sunt trăite şi cinstite aceste evenimente creştine.
Şi dacă tot ni se dă zi liberă la astfel de sărbători, să mergem la o bătrână singuratică, la o sărmană copilă, la o disperată, la o fiinţă tristă, la o alta rătăcită şi să le tratăm cu dragoste, ajutându-le să se ridice.
Iar femeia, mama, soţia şi sora creştină să le omagiem împreună cu mironosiţele din preajma Maicii Domnului, care sunt cinstite în cea de-a treia Duminică după Înviere. Să încurajăm şi să creştem femei destoinice, pline de dragoste, de fidelitate, de grijă, de dăruire…
Să readucem femeile în familiile noastre, căci, deşi au multe chemări, pe care le duc cu cinste, să nu uite că trebuie, mai întâi, să încălzească casele, să mângâie sufletele.
Preot Octavian MOŞIN

Sursa

Crestinii ortodocsi sarbatoresc 8 Martie?

Deşi feminismul, idee de sorginte iluminist-masonică, îşi găsea temeiuri în Constituţia de la 1793 (printre altele, se cerea, pentru prima oară, recunoaşterea divorţului, practicarea de către femei a meseriilor masculine, abolirea pedepsei pentru adulter), după sângeroasa revoluţie atee de la 1789 din Franţa, în Ţările Române nu prinsese rădăcini nici la finalul veacului al XIX-lea, decât, prin excepţie, la unele femei ce proveneau din elita intelectuală boierească sau princiară. Creuzetul feminismului a fost Occidentul, SUA, Anglia, Franţa, Ţările de Jos, apoi Germania şi Austria unde au luat fiinţă organizaţii sindicale feminine, celule socialiste şi comuniste cu departamente pentru femei, grupări intelectuale exclusiviste, reviste şi cluburi pentru femei.

Cine a ales emanciparea raţiunii de credinţă, a omului de Dumnezeu, a neamului de monarhie, a credincioşilor de parohie, a dus lucrarea şi mai departe pentru distrugerea cuplului familial, rânduit de Dumnezeu, prin dezbinarea femeii de bărbat. Iluminism, marxism, socialism, comunism, feminism, liberalism, anarhism, avangardism, modernism, umanism, postmodernism, acestea din urmă ca faze finale ale nihilismului, toate şi încă multe, multe altele constituie trepte spre moartea duhovnicească, lucrări succesive ale apostaziei. În toate aceste curente operează otrava ideologică a negării lui Dumnezeu şi înlocuirea acestuia cu omul care, automat, intră sub înrâurirea şi puterea demonilor.

Aceste gânduri amare ne-au fost inspirate de frenezia cu care, la 8 martie, românii, femei şi bărbaţi, au petrecut nebuneşte, aflându-se în a treia săptămână a Postului Mare. Acesta este postul Jertfei pe Cruce şi al Învierii Mântuitorului, etapă esenţială de pregătire pentru urmarea lui Hristos în veşnicie, de înfrânare a poftelor şi abţinere de la păcate, iar noi ne-am întrecut în a face daruri scumpe, felurite flori, ne-am aprins simţurile şi afectele, am mâncat carnea cea mai bună, am băut alcool fără oprelişte, am dănţuit, am desfrânat, am vorbit toate măscările şi răutăţile posibile, am chiuit şi ne-am bucurat. Televiziunile comerciale anunţau cu o săptămână înainte că, pentru ziua de 8 martie, toate locurile în restaurante şi locarne au fost deja reţinute prin precomenzi. Eram în plin post şi noi am acontat toate, absolut toate locurile pierzării! Aţi mai văzut cumva creştini îmbrăcaţi în sac şi cu cenuşă pe cap?!! Dar păgâni, dezmărginiţi în orgii, aţi văzut?
Oare, cu un veac în urmă, românii reacţionau la fel de pătimaş, mânaţi parcă de un magnetism demonic, pentru călcarea postului şi sfidarea lui Dumnezeu? Nici vorbă! Nici măcar nu auziseră de 8 martie. Mişcări feministe se înregistrau în SUA pe la 1908, iar ziua de 8 martie este întemeiată în 1910, de Clara Zetchin (născută Asser), la Conferinţa Femeilor Socialiste de la Copenhaga.

Era o mutare importantă pe care o făcea Internaţionala Socialistă, prin crearea unei sărbători pentru femeia-revoluţionar. Comuniştii, revoltaţi împotriva lui Dumnezeu şi a rânduielilor puse de Acesta în lume, voiau să înroleze alături de ei şi femeile. Întâi de toate le-au oferit o zi a feminităţii păgâne, o sărbătoare bună pentru dezlimitarea patimilor şi slăvirea femeii, adică a făpturii, negându-l pe Creator. De la bun început, această sărbătoare a fost anticreştină, antihristică, apostată, antisocială, pierzătoare de suflete. Prin propagandă insistentă privind dreptul la vot dar mai ales „drepturile” anticreştine, precum şi prin adunări sfidătoare, prin ziare şi cărţi, mişcarea feministă s-a impus în conştiinţa cât mai multor oameni. În Vest, după al doilea Război Mondial, din feminism au izbucnit revoluţia sexuală, lesbianismul, mişcările protestatare ale tinerilor hippy, cu consecinţe dezastruoase privind pruncuciderea (legea dreptului la avort), homosexualitatea, concubinajul şi distrugerea familiei.

În Est, a lucrat bolşevismul satanist, prin organizaţiile de femei şi tineret care au impus rânduieli noi, joia tineretului, regina balului, 8 Martie, deturnată în mod fals către „ziua mamei”, implicându-i astfel şi pe copii, apoi discoteca şi concursurile de miss au înlocuit tradiţiile morale şi creştine ale românilor. Privind înapoi cu amărăciune, observăm că vrăjmaşii nevăzuţi, dar şi cei văzuţi au făcut cu noi exact ceea ce au vrut. S-au bizuit pe păcatele şi patimile noastre, pe naivitatea şi neştiinţa noastră, pe slaba credinţă şi pe slăbiciunile noastre şi ne-au spălat creierele, după care le-au „remobilat” cu ideile, opiniile, obiceiurile şi năravurile lor. Le-au fost suficiente două generaţii, cel mult trei, pentru ca să ne preschimbe din creştini în păgâni sadea.
Oare noi ştim ce sărbătorim la 8 Martie? Diaconul Andrei Kuraev, a cercetat această problemă şi a ajuns la concluzia că, pe lângă originea comunistă, pe lângă păgânismul ei, pe lângă închinarea la idolul frumuseţii (mitul Afroditei face astăzi ravagii prin aceea că el reprezintă, în realitate, pe diavolul plăcerilor şi desfrânărilor fără frontiere, demon ce domină lumea), sărbătoarea de la 8 martie mai are un sens, ceva mai adânc şi bine ascuns.
Autorul, evocat mai înainte, susţine, cu argumente, că iniţiatoarea sărbătorii, Clara Zetchin i-a dedicat această zi femeii revoluţionar şi a ales-o pe Estera din Vechiul Testament.

Ba chiar este posibil ca, în anul 1910, sărbătoarea Purimului să fi căzut chiar pe 8 martie. Cine doreşte să se lămurească în detaliu, să revadă cartea Estera, din care va afla că, în luna Adar, a douăsprezecea a anului, ziua 13, din porunca regelui Artaxerxe, evreii au măcelărit 75.000 de perşi din elită, pe care îi considerau duşmani personali. A doua zi, au sărbătorit cu mare veselie această ucidere.

Diaconul Andrei Kuraev se întreabă: „Cum se poate sărbători o zi de măcel? Nici un popor din lume nu serbează o asemenea zi cu bucurie. Purimul – sărbătoare în special pentru copii ( unde se cântă, se joacă, iar Talmudul recomandă celor maturi chiar să bea băuturi spirtoase până nu mai deosebesc diferenţa dintre expresiile “blestemat fie Aman” şi “binecuvântat este Mardoheu”) este comemorarea unui masacru în care au murit poate mii de copii. Nu a fost o bătălie (cum încearcă unii să explice), în care şi evreii şi perşii să se lupte cu armele în mână, ci anume un măcel. […]
Internaţionala a avut scopuri mondiale. Ea a avut ce spune lumii: că Purimul e sărbătoarea nimicirii duşmanilor, iar duşmanii Revoluţiei bineînţeles au fost nu numai capitaliştii, ci şi Biserica. În acest caz e lipsită oare de motivaţie presupunerea că în conştiinţa liderilor evrei ai Internaţionalei, mişcarea revoluţionară feminină se asocia cu Estera, iar 8 Martie – din obişnuinţă cu sărbătoarea Purim?” (Ce sărbătorim, de fapt, la 8 Martie?).
Câţi dintre români s-au gândit vreodată, dar mai ales în aceste vremuri de aşa zisă libertate, că celebrează „creştineşte”, în Postul Mare, cu jocuri, spirtoase, daruri, dezmăţ şi culpabilă bucurie, o sărbătoare străină, pătată cu sânge din belşug? Fac acest lucru fără să conştientizeze nici unul din sensurile sărbătorii respective.

cfc2bf233c798ecf7564d8339295e0b6.jpgSfântul Episcop Nicolae Velimirovici ne avertizează că această slăvire a frumuseţii feminine, cum ne amăgim noi că facem la 8 martie, este o grea cădere: „Dintre toate ispitele cu care omul are a se măsura în sine însuşi, frumuseţea este, oricum, cea mai anevoie de biruit. […] Căci frumuseţea este un gheţar de pe care se alunecă sigur în adâncul de foc” iar „concursurile moderne de Miss sunt […] în fapt, un comerţ abil disimulat cu prostituate” (Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Sophia, Buc., 2002, p. 227).

Că e frumuseţe revoluţionară, adică supradesfrânată, larg mediatizată şi comercializată, că e manipulare sentimentală, camuflată sub „ziua mamei” (mamele creştine nu s-au identificat niciodată cu feministele, nici sfintele muceniţe, nici cuvioasele care împodobesc calendarul creştin), că e profund păgână, că e străină şi antihristică, această neghină amară şi neagră, numită 8 Martie, face mult rău credinţei noastre ortodoxe. Care sunt duşmanii comuniştilor (deghizaţi în spirite postmoderne, în internaţionalişti democraţi etc.), ai ateilor şi apostaţilor contemporani? Hristos şi Biserica Lui.
Noi, creştinii ortodocşi, am luat locul perşilor de altă dată. Şi dacă nu suntem măcelăriţi cu săbiile, în mod sigur suntem ucişi sufleteşte, lucru făptuit cu neegalată râvnă în comunism şi continuat în prezent cu mijloace sofisticate. Culmea prostiei noastre e şi culmea vicleniei duşmanilor noştri: ne-au format reflexe condiţionate, precum câinilor lui Pavlov, aşa încât, cum se apropie 8 Martie, dăm iama în magazine, florării şi restaurante, ni se dezlănţuiesc patimile trupeşti, facem foarte urât, precum păgânii bestializaţi. Ne secătuim postul, curăţirea sufletească, veselindu-ne de propria înfrângere, de propria nimicire.
8 Martie e un ritual cumplit în care, jucând, ne călcăm în picioare propriile suflete, slăvim moartea pe care ne-o administrează subtil vrăjmaşii noştri. Feminismul, ca vlăstar otrăvit al masono-iluminism-comunismului, e un fel de magie a ielelor pătrunsă în mintea femeilor creştine, năucind, prin contaminare, şi mintea bărbaţilor creştini, aşa de rău, încât toţi, de-a valma, îl uită pe Hristos, se dezbracă de viaţa veşnică şi se aruncă, robi, în braţele Satanei. Moşii noştri de acum un veac nu ar fi făcut aşa ceva nici dacă ar fi fost ameninţaţi cu moartea. Noi, însă, de bunăvoie şi cu plăcere beteagă, ridicăm imne Satanei prin discoteci, taverne şi birturi. Numai biciul lui Hristos ne mai poate trezi! Doamne, atinge-ne acum, ca să ne mai rămână timp de revenire!

Sursa