Abuz de functie la episcopia de Slobozia. Episcopul Vicentiu taie capetele preotilor care au opinii diferite fata de ale sale.


Episcopul Vicentiu Grifoni de la Slobozia, provoaca la razvratire si schisma. Caterisirea preotului Claudiu Buza este lovita de nulitate deoarece motivele nu sunt bazate pe invatatura Bisericii Ortodoxe, ci pe ambitii personale si slugarnicia ierarhului Vicentiu fata de interesele politice globaliste.
Vom prezenta “Cuvantul pastoral” al ierarhului ecumenist, publicat cu cateva zile inainte de inceperea Postului Mare, dar si cuvantul preotului marturisitor Ciprian Staicu despre aceasta nedreptate:

CUVÂNT PASTORAL

PREACUCERNICILOR PĂRINȚI ȘI DREPT MĂRITORILOR CREȘTINI DIN SFÂNTA EPARHIE A SLOBOZIEI ȘI CĂLĂRAȘILOR,
“De-ţi va greşiţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân și vameş.” (Matei 18, 15-17).
Cuvintele revelate, pline de har divin, ale Sfântului și Slăvitului Apostol și Evanghelist Matei, sunt actuale și în zilele noastre, mai ales prin îndemnul duhovnicesc spre un echilibru responsabil în viața creștină, prin raportul exprimat între iubire și dreptate, între păcat, căința păcătosului și Adevărul Hristos.
Echilibrul între iubirea și dreptatea divină se pierde în societatea noastră secularizată, mai ales prin păcat și neascultare. Prin paradigma valorilor creştine peremptorii, fără ascultare nu se ajunge la mântuire. Având în vedere că atât episcopul, preotul sau diaconul, cât şi orice credincios, are ca sens al vieţii dobândirea mântuirii, ascultarea reprezintă o condiţiesine qua non.
Cu durere în suflet, dar și cu responsabilitate pentru turma lui Hristos dată Nouă în grijă, vestim tuturor credincioșilor din urbea Urziceniului și din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, faptul că dl. Buză Claudiu, fost slujitor la parohia Sfânta Treime din Urziceni, prin faptele sale îndreptate împotriva Bisericii – cea Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească, prin lipsa de smerenie, dialog și ascultare exprimate continuu în perioada noiembrie 2016 – martie 2017 și mai ales prin voința sa întărită în rău, după numeroasele încercări susținute de autoritățile bisericești eparhiale pentru îndreptarea, revenirea și păstrarea sa în comuniune cu Biserica Ortodoxă, a fost supus ultimei pedepse a caterisirii din preoție și a fost întors în rândul laicilor. Prin faptele sale, de schismă și neascultare, întărite și asumate în rău, ca un nou Iuda, dl Buză Claudius-a golit de tot harul și lucrarea preoțească.
Caterisirea fiind consecința schismei și neascultării continue, dl Claudiu Buză nu mai este îndreptățit și nici împuternicit de către Biserica Ortodoxă să săvârșească sfintele slujbe, nici să poarte sfintele veșminte, fiind întors în rândul laicilor și sfătuit părintește să-și lucreze mântuirea personală, fără să devină piatră de poticnire și ispită fraților în credință.
Arhieria Noastră, în a cărei grijă canonică și părintească se află și comunitatea bisericească a parohiei Sfânta Treime din Urziceni, aduce cuvânt de pace după învăţătura  Mântuitorului Iisus Hristos: “Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă , nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.”  (Ioan 14, 27); ” Căutaţi pacea cu toţişisfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14), îndemnând la responsabilitate în lucrarea sfântă a mântuirii.
Al vostru Arhipăstor și pururea rugător către Domnul,
Slobozia, 24 Februarie 2017
†VINCENŢIU

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

Preluat de aici: http://protoierialehliu.ro/informatii/cuvant-pastoral-preacucernicilor-parinti-si-drept-maritorilor-crestini-din-sfanta-eparhie-a-sloboziei-si-calarasilor.html

​Pe unde-l mai poartă vrăjmașul pe preotul Hariton Negrea în timpul Canonului cel Mare

Într-o săptămână în care orice monah ortodox se gândeşte la pocăinţă şi la iertarea păcatelor, se retrage din cele lumeşti, se dedică slujbelor şi mai ales nu iese din mănăstire, stareţul Hariton al Mănăstirii Petru Vodă umblă pe la Primăria Păstrăveni, pentru a pregăti o intabulare pe numele Mănăstirii Petru Vodă a pământurilor pe care este construit Schitul Rădeni, în condiţiile în care prin presa nemţeană protopopul de la Târgu Neamţ afirma, fără nicio acoperire în acte doveditoare, că pământul sub care se află Schitul Rădeni ar aparţine parohiei din satul Rădeni. Că acel pământ aparţine de drept numai locuitorilor din Rădeni, care l-au donat Schitului şi sunt acum cu totul alături de demersurile Părintelui Pamvo, nu pare a-i interesa nici pe părintele stareţ, nici pe părintele protopop, lansaţi într-o cursă infernală pentru a dobândi ceea ce niciunul nu este îndreptăţit să aibă.
Se pare că un funcţionar de la Primărie, care îşi cunoaşte meseria, i-ar fi spus că acele acte nu i se pot elibera, deoarece împuternicit să facă întabularea şi orice alt act legat de Schitul Rădeni este Părintele Pamvo Jugănaru, egumenul Schitului. I s-a recomandat să îşi ia, la rândul său, o împuternicire de la Părintele Pamvo, dacă doreşte să facă ceea ce se cuvine să facă doar Schitul Rădeni, singurul acreditat de drept să întabuleze acele pământuri.
Demersurile stareţului Hariton se înscriu în lupta acerbă pe care acesta, în dispreţul statutului de apărătoare a Ortodoxie care a consacrat în istorie mănăstirea pe care o conduce, a pornit-o împotriva Schitului Rădeni, după ce lăcaşul a devenit un punct de rezistenţă împotriva ecumenismului, aprobat de către sinodul din Creta drept“atitudine de dialog şi cooperare” cu ereticii. În lipsa oricărui argument teologic sau canonic, Exarhatul Arhiepiscopiei Iaşilor şi Mănăstirea Petru Vodă încearcă să închidă Schitul Rădeni pe cale administrativă, ca urmare a întreruperii pomenirii ierarhului participant la sinodul din Creta şi semnatar al documentelor acestuia.
În urmă cu câteva săptămâni, stareţul i-a făcut Părintelui Pamvo o propunere ce aminteşte de cea pe care le-o făceau persecutorii romani martirilor Bisericii: “pomeneşte-l pe Înaltul şi nu îţi mai am grija”. Oare chiar atât de important e actul pomenirii ierarhului, încât autorităţilor eclesiale nu le mai pasă nimănui dacă el este făcut din inimă şi din convingere, atât timp cât sunt rostite pur şi simplu cuvintele respective?
sursa: