Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul dăruiește tămăduire sufletelor și trupurilor


Scriu această epistolă dintr-un imbold lăuntric de a vorbi despre Gheronda Porfirie[i]. Am trăit atâtea întâmplări timp de 14 ani alături de el, eu fiind unul dintre medicii săi, și simt că nu trebuie să ascund de frații mei tot ceea ce am trăit alături de el. Vă voi povesti câteva întâmplări care îl prezintă pe Gheronda Porfirie atât ca bolnav, dar și ca medic. Îmi cer iertare pentru elementele personale pe care le voi scoate din aceste relatări și care, poate, vor afecta expunerea. Cu siguranță, și alții au trăit lucruri minunate alături de el. Toate acestea nu trebuie să se piardă, pentru că sunt semne ale vieții sale trăită în sfințenie, dovezi ale prezenței Sfântului Duh în viața noastră și sfaturi pentru întreaga noastră viață.
Gheorghios Papazachos, prof. univ., medic cardiolog
Gheronda Porfirie era un o atât de simplu și de binevoitor, încât, câteodată nu te puteai abține să-i pui chiar și cele mai prostești întrebări. Astfel, într-o zi, fără să gândesc prea mult ceea ce urma să spun, l-am întrebat: ,,Gheronda, de unde știi că harisma aceasta a înainte-vederii pe care o ai este de la Dumnezeu și nu de la diavolul?”. A zâmbit larg, cu bunătate și mi-a răspuns: ,,Știu că e de la Dumnezeu pentru că nu dă greș niciodată. Femeia de serviciu de la Policlinică se văieta într-o zi că o doare o măsea în partea dreaptă sus. Eu i-am spus atunci că are o măsea cariată, dar nu în dreapta, ci în stânga. Ea o ținea pe-a ei, dar, când s-a întors de la stomatolog mi-a spus cu mult entuziasm că avusesem dreptate. La radiografie s-a văzut că o măsea din stânga era cariată, dar durerea o simțea în dreapta pentru că erau pe același nerv. Așadar, dacă ar fi fost de la cel rău această vedenie, atunci ar fi trebuit să cred ceea ce simțea femeia, ceea ce s-a dovedit a fi greșit. Dumnezeu, însă, nu greșește niciodată”.
Porphyrios ieromonahos Kafsokalyvitis10 in
Gheronda, ca medic al meu, nu-mi vedea doar suferințele trupești, ci se îngrijea și de multele mele răni sufletești. În acest sens, se nevoia să mă facă să învăț ce este smerenia. Într-o după-amiază m-a sunat la clinică, imediat după ce terminasem de vorbit cu un cuplu, pacienți de-ai mei care au ținut să-mi mulțumească și să-și manifeste aprecierea față de mine prin vorbe foarte măgulitoare. Imediat ce au plecat, m-a sunat gheronda. ,,Iorgáki, sunt gheronda. Ascultă, noi doi vom merge braț la braț pe cărarea ce duce direct în iad. Vom auzi: Nebune, în această noapte voi cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit, ale cui vor fi?” L-am întrerupt. ,,Gheronda, de ce bunuri ne-am bucurat în această viață? De rabla de mașină pe care o am, de banii din cont pe care nu-i am ori de nopțile nedormite în gardă la spital?”. Mi-a răspuns imediat: ,,A, de ce spui așa ceva? Nu îți zice lumea ce medic bun ești? Că ei grijă de toți, nu îi gonești, nu îi cerți. Iar tu te bucuri tare mult când auzi toate acestea, nu-i așa? E! Ți-ai luat plata ta. La fel pățesc și eu. Toată lumea îmi spune că am harisme, că doar se ating de mine și se vindecă, că sunt sfânt. Iar eu, om fără minte și neputincios iau de bun tot ceea ce îmi spun oamenii. De aceea ți-am spus eu că o să mergem împreună în iad”. ,,Dacă e să mergem împreună, mergem și în iad”, i-am răspuns și eu. Înainte de a închide telefonul mi-a mai zis: ,,Eu îți vorbesc serios iar tu glumești mereu. Să ne dea Dumnezeu pocăință amândurora!”.
În ziua următoare am fost cam mâhnit gândind că am pierdut cei mai frumoși ani din viață fără să dobândesc ceva, închis în activitățile zilnice plictisitoare. Imediat a sunat gheronda și, cu 2-3 cuvinte de-ale lui, mi-a ridicat moralul: ,,Doctore, ai auzit vreodată cuvintele nu vor gusta moartea? Putem, dacă vrem, să nu avem parte de moartea veșnică. Este de ajuns să-L iubim pe Hristos. Da, domnule doctor cardiolog, trebuie să-L iubești pe Hristos din toată inima ta (râde)”.
Gheronda nu era numai medic al sufletelor și al trupurilor. Era și medic pentru celelalte vietăți pe care le-a plăsmuit Domnul. Iubea foarte mult animalele. Reușise să îmblânzească niște papagali și îi învățase chiar să zică Rugăciunea lui Iisus. Am rămas fără grai când am auzit papagalul pe care îl avea în chilie că zice Rugăciunea repetând-o mai apoi de câteva ori. ,,El e mai duhovnicesc decât mine”, mi-a spus gheronda. ,,Eu obosesc și adorm dar el nu doarme deloc, priveghează continuu”. În ultima vreme încerca să îmblânzească un vultur. Într-un sfârșit de săptămână, pe când se afla în nordul Evviei la o mănăstire pentru a se ruga, s-au întâmplat următoarele pe care mi le-a povestit chiar el: ,,O ciobăniță m-a rugat să citesc o rugăciune pentru turma sa pentru că i se îmbolnăveau caprele. Eu am fost de acord iar femeia a mers să adune turma și s-o aducă aproape de biserica unde mă aflam. M-am așezat în fața turmei, am ridicat mâinile în sus și am început să zic mai multe rugăciuni ce cuprindeau stihuri din psalmi care se referă la creație. Animalele se uitau la mine de parcă înțelegeau. Niciuna nu se mișca. Mai apoi am lăsat mâinile în jos iar țapul a fost primul care s-a mișcat. S-a apropiat de mine, mi-a sărutat mâna și a îngenuncheat liniștit în fața mea. Zic bine, Pinelópi?”. A strigat-o pe nepoata sa care stătea mai la o parte. ,,Da, gheronda, exact așa s-a întâmplat, eram acolo”.
De câte ori mergeam la gheronda mă cuprindea un fel de teamă. Era teama ca nu cumva aceea să fie ultima oară când îl voi examina. De aceea, îi luam pulsul cu mare atenție, atingându-l cu mare grijă și respect, conștient fiind că ating trupul unui sfânt de mâine al Bisericii Ortodoxe. Când terminam examinarea și îmi luam mâna de pe pieptul lui, începea să zică fără încetare rugăciunea ,,Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește lumea ta”. Cât datorează această lume, generația noastră, rugăciunilor părintelui Porfirie! Și cât îi datorez eu personal!
Plecând de la el, îmi plecam capul ca să mă binecuvânteze. Câteodată mă atingea cu toiagul lui – era un alt fel de a-și exprima bucuria – iar altădată îmi lua capul în mâinile sale spunând Rugăciunea. Aceasta era ,,electrocardiograma” lui.
Acum înțeleg de ce Dumnezeu a sădit în mine dorința de a studia medicina la o vârstă destul de înaintată și de a deveni cardiolog. A vrut Dumnezeu să-l cunosc de aproape și să-l ating pe harismaticul, ieromonahul simplu, iubit de toți, Gheronda Porfírios Bairaktáris.
Într-o zi mi-a spus: ,,Când voi pleca din această lume, voi fi mai aproape de voi. După moarte nu mai există distanțe”. Sper ca acum să intre mai ușor în casele noastre și în casa sufletului nostru.
[i] Articolul a apărut în periodicul Sýnaxi, în ianuarie 1992, la 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a părintelui Porfirie Kavsokalivitul 1

Sursa

Lepădaţi-vă de episcopii ecumenişti, voi care vă temeţi de Domnul

Lepădaţi-vă de episcopii ecumenişti, voi care vă temeţi de Domnul

       Să nu ne împotrivim adevărului învederat!
    Deși s-au spus şi s-au scris multe lucruri despre efectele total dezastruoase ale sinodului din Creta (16-27 iunie 2016) asupra Bisericii Ortodoxe, susţinătorii “roadelor” sinodului cretan continuă să se împotrivească adevărului învederat (evident) zicând răului – bine şi binelui-rău. Tocmai de aceea, ar fi bine să luăm aminte la învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi la canoanele (legile) lor, pe baza cărora am scris cele de mai jos.
     În primul rând, trebuie să ştim cu toţii că deşi uneori Sfinţii Părinţi numesc ereziile şi schismele “ biserici”, ei arată de fiecare dată că ele sunt nu doar îndepărtate, ci rupte, tăiate de la trupul Bisericii Ortodoxe, din cauza învăţăturilor şi dogmelor lor eretice, anatematizate de către Sfinții Părinți. Sfântul Marcu Eugenicul (de care fac mare caz cei care apară sinodul cretan) , pleacă de la sinodul de la Ferrara – Florenţa fără să semneze unirea cu catolicii şi îi numește pe aceştia, în mod clar, eretici. De asemenea, în Enciclica patriarhilor ortodocşi de la 1848, deşi se vorbește despre “ Biserica Romei”, se scoate în evidenţă de multe ori că ea este eretică. Despre catolici se mai spune că: “nu încetează până astăzi papiştii să atace după obiceiul lor ortodoxia, care le este zilnic mustrare vie înaintea ochilor ca unor apostaţi de la credinţa strămoşească…”(vezi “Canoanele Bisericii Ortodoxe- note şi comentarii “de Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, ediţia a II a, Sibiu, 2005, pagina 596). Dacă noi toţi am cerceta personal acele scrieri ce le aduc în sprijinul lor împotrivitorii adevărului învederat, nu am mai fi înclinaţi să le dăm crezare celor care apară sinodul cretan și nu am mai crede că aceștia din urmă au dreptate. La sinodul din Creta nu s-a afirmat niciodată că toate celelalte “ biserici” la care s-a făcut referire sunt eretice şi nici că ele s-au rupt (nu doar îndepărtat!), de Biserica Ortodoxă cea Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, aşa cum mărturisim în Crez. Deşi trebuia precizat de mai multe ori lucrul acesta (așa cum s-a făcut la Sinodul episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, ROCOR, în anul 1983 când s-a dat anatemei ecumenismul!), nu s-a făcut nicio referire la acest aspect în cadrul sinodului din Creta, tocmai pentru că nu s-a dorit să se incrimineze şi să se anatematizeze ecumenismul. Sfântul Iustin Popovici consideră ecumenismul ca fiind “erezia ereziilor” şi cu el sunt în conglăsuire şi Sfântul Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Paisie Aghioritul şi alţi Sfinţi Părinţi. Ca să nu mai spunem că odată cu terminarea sinodului, trebuia să auzim că Biserica Ortodoxă de pretutindeni a ieșit pentru totdeauna din Consiliul Mondial al Bisericilor! De aceea, bine s-a spus de către unii că la sinodul din Creta au avut loc abateri grave de la dreapta credinţă şi că s-a recunoscut oficial ecumenismul drept dogmă.
      În al doilea rând, canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol (861) spune clar că atunci când un episcop mărturiseşte public o erezie (cum au făcut-o participanţii la sinodul cretan şi cei ce sunt de acord cu ei!), preoţii din eparhia sa au voie să nu-l mai pomenească la slujbele lor pe acest episcop. Prin nepomenirea lui la slujbe, ei nu fac vreo greşeală sau schismă (aşa cum afirmă adevăraţii schismatici ce susţin sinodul cretan), ci aceștia se îngrădesc (se apără) pe ei înşişi şi păstoriţii lor de de împărtăşirea cu episcopul lor cel mincinos și de erezia cu care el este de acord. Prin aceasta, preoţii care nu-l mai pomenesc pe “minciuno-episcop”(episcopul eretic), “ se silesc a izbăvi Biserica de schisme şi de împărţiri” cum spune canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol. Să gândim puțin, cum pot fi etichetați în fel și chip tocmai cei care se silesc a izbăvi Biserica de schisme și de împărțiri?
      Mai mult decât atât, adevăraţii schismatici, pentru a părea că sunt cât mai întemeiaţi pe canoanele Sfinţilor Părinţi, deși citează unele canoane, nici unul dintre ele nu-i oprește pe preoți de a nu-i pomeni pe episcopii lor care în mod public susțin erezii sau sunt de acord cu ele. Dimpotrivă, canoanele de care fac mare caz ei, se ocupă de alte chestiuni, unele dintre ele privindu-i strict pe episcop, sau chiar infirmă ceea ce vor să susţină ei. De pildă, în tâlcuirea de la Canonul 31 Apostolic (citat de apărătorii sinodului cretan) se spun următoarele:” Oricare presbiter [preot] ar defăima pe Episcopul său, şi fără să cunoască că greşeşte el arătat sau întru bună credinţă, sau întru dreptate adică, fără să-l cunoască pe el că arătat este sau eretic, sau nedrept, ar aduna îndeosebi pe creştini, şi zidind altă biserică, ar Liturghisi într-însa osebit, fără de voia şi socoteala Episcopului său, unul ca acesta ca un iubitor de începătorie să se caterisească[…] Iar câţi se despart de Episcopul lor mai-nainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală şi eres, unii ca aceia nu numai că certărilor celor mai de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 Sobor. “ (vezi “Pidalion”, editura Credinţa Strămoşească, 2007, pag 68- 70). Deci cei ce întrerup pomenirea ierarhului care propovăduiește pe față erezia sau este de acord cu ea se bazează nu doar pe canonul 15 al sinodului I-II din Constantinopol (la care au participat 318 Părinți în frunte cu Sfântul Fotie cel Mare) ci și pe autoritatea unui canon apostolic care la rândul său a fost validat de Sinoadele Ecumenice. Așadar, cred că nimeni nu mai are ce comenta decât dacă vrea să se împotrivească Sfinților Apostoli și unui număr atât de mare de Sfinți Părinti care au luat parte la Sinoadele Ecumenice. Dar repet, dacă noi nu citim Canoanele și scrierile Sfinţilor Părinţi, iată că putem fi manipulaţi cu uşurinţă de către cei care vor să o facă.
      Iar dacă ar aduce (ar cita) cineva doi sau trei Sfinți Părinți care au spus altceva decât Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți de la Sinoadele Ecumenice, acesta trebuie să știe că în cazul acesta primează cei mai mulți Sfinți Părinți dimpreună cu Sfinții Apostoli. În cartea Cuviosului Serafim Rose intitulată “ Locul Fericitului Augustin în Biserica Ortodoxă”, Sfântul Fotie cel Mare arată limpede pentru toți și pentru totdeauna care este concepția ortodoxă în privința unuia sau chiar mai multor Sfinți Părinți care au învățat ceva greșit în scrierile lor. Sfântul Fotie spune clar că în astfel de cazuri, noi trebuie să ne luăm întotdeauna după ceea ce au învățat toți Sfintii Părinți adunați în Sinoade locale sau Ecumenice. Citez din Sfântul Fotie cel Mare:”Dacă zece sau chiar douăzeci de Părinți au spus aceasta, șase sute și încă mult mai mulți nu au spus-o. Cine oare necinstește pe Părinți? Oare nu aceia care, închizând întreaga evlavie a câtorva Parinți în puține cuvinte și așezându-i împotriva sinoadelor, îi vor mai bine pe aceștia, iar nu cinul cel fără de număr ( al celorlalți Părinți)? Sau cei ce aleg ca apărători ai lor pe Părinții cei mulți? Cine îi necinstește pe Sfinții Augustin, Ieronim și Ambrozie? Oare nu acela ce ii silește să grăiască împotriva celui de obște Stăpân și Învățător? Sau poate acela care, nefăcând nimic de acest fel, dorește ca toți să urmeze hotărârea Stăpânului de obște?[…] Dacă unii(Părinți) au vorbit în chip nedeslușit, sau pentru vreo pricină neștiută nouă s-au abătut chiar de la calea cea dreaptă, dar nu au fost întrebați și nimeni nu i-a îndemnat să afle adevărul, îi primim în rândul Părinților ca și cum nu ar fi spus acel lucru, din pricina dreptății viețuirii lor și alesei lor virtuți și credințe, fără greș în alte privințe. Însă nu urmăm învățătura lor în care se abat de la calea adevărului…” (Ieromonah Serafim Rose- “Scrieri”-“Locul Fericitului Augustin în Biserica Ortodoxă”, capitolul “Veacul al IX- lea. Sfântul Fotie cel Mare”, editura Sophia 2009, pag.986-987).
     În al treilea rând, dacă vrem să ştim cât mai bine cum trebuie să ne purtăm cu susţinătorii şi apărătorii sinodului cretan, fie clerici, fie mireni (laici) , pentru a nu greşi în gândirea şi vieţuirea noastră, să-i citim pe Sfinţii Părinţi care ne vorbesc despre aceste lucruri. Dau mai jos câteva citate din scrierile Sfântului Theodor Studitul, iar cine vrea să vadă contextul mai larg în care au fost spuse, le poate găsi în cartea “Dreapta Credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi- Sfântul Theodor Studitul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Amfilohie de Iconium”; traducere din limba greacă veche de pr. Marcel Hancheș- Bucureşti, Editura Sophia 2006, volumul 1.
“ […] Şi mai înainte de acestea nu era sigur dacă trebuia să ne depărtăm cu totul de cei fărădelege sau numai să fugim de împărtăşirea pe faţă cu ei, dar să-i pomenim [totuşi], printr-o iconomie cuvenită, până la o vreme. Dar când necredinţa eretică a ieşit limpede pe faţă şi a fost dată la arătare prin sinod, trebuie de acum să-ţi arăţi pe faţă evlavia ta, împreună cu toţi ortodocşii prin faptul de a nu te împărtăşi cu cei rău credincioşi, nici să pomeneşti pe vreunul din cei aflaţi în sinodul cel adulter sau care cugetă la fel cu el [cu sinodul adulter] ” pag. 42. Deși mai sus Sfântul Theodor Studitul se referă la gravitatea căsătoriilor nelegiute și cere să se facă cele spuse în citatul de mai sus, să ne gândim că ele sunt valabile cu atât mai mult în privința ereziei ecumenismului, care după cum bine au zis unii a fost legalizat la sinodul din Creta!
“Dar dacă [preotul ] pomeneşte vreun episcop eretic, chiar dacă [preotul] are vieţuire fericită, chiar dacă e ortodox, trebuie să ne depărtăm de dumnezeiasca împărtăşanie; dar când e vorba de masa de obşte de vreme ce doar acolo [la liturghie], din frică, îl pomeneşte [pe episcopul eretic] -, ar putea fi acceptat [acel preot] să binecuvînteze şi să cânte cu noi, dar numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conştient părtăşie nici cu eretic, nici cu episcopul său, nici cu vreun altul [de acest fel] ” pag. 59-60
“ […] Sunt unii monahi care par că se ţin de dreapta credinţă şi au răbdat multe prigoniri pentru adevăr, dar care mănâncă împreună cu ereticii şi cu cei ce fac pogorăminte [ereticilor] şi sunt de părere că acest lucru este indiferent şi că de un oarecare părinte li s-a legiuit să păzească [doar] acestea trei: să nu fie binecuvântaţi de eretici, să nu cânte împreună cu mai marii lor şi să se depărteze de împărtăşirea pâinii lor.
În legătură cu cele rânduite de Sfinţii Părinţi trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtăşie cu ei nu am primit, ci “Vai !” se rostește asupra celor care au părtășie cu ei, fie şi doar la mâncare sau băutură sau [simplă] relaţie. Aşa încât învăţător străin şi în afara propovăduirii [evanghelice] este cel ce zice acelea, oricine ar fi între oameni.” Pag. 152-153
“ Şi mi-ai spus că te-ai temut să-i spui preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh la liturghie. Ce să-ţi spun acum despre acest lucru nu văd, decât că întinare are împărtăşania din singurul fapt că îl pomeneşte [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie.” Pag. 159
Pot fi aduse şi mai multe citate şi nu doar de la Sfântul Theodor Studitul ci şi din Sfântul Ioan Gură de Aur, din cartea citată mai sus, însă cine are mai multă râvnă pentru a se mântui, cred că va face tot posibilul să-şi facă rost de ea.
În final, mai dăm un citat de la Sfântul Theodor Studitul, care arată foarte limpede cum trebuie primiţi episcopii semnatari la sinodul cretan, precum şi cei ce sunt de acord cu ei, dacă într-adevăr vor să ne arate în chip sincer şi hotărât că se pocăiesc de toate cele ce au făcut la acest sinod.
“Iar dacă ar zice că se pocăieşte şi ţine un canon, să arate aceasta prin mărturisire scrisă, dând anatemei pe eretici, împreună cu erezia, şi nemaiavând nicidecum legătură cu ei. Dar până nu face aceasta, să vă lepădaţi de el, voi care vă temeţi de Domnul. Căci este viclean când se preface că se întoarce, rănindu-vă pe ascuns şi împrăştiind pe ascuns cuvinte vătămătoare, ca şi cum ar fi, fără îndoială, din partea potrivnicilor” (nota traducătorului- “Mimează dreapta credinţă, iar afirmaţiile eretice, pe care le crede în adâncul său, le pune pe seama ereticilor”)pag. 114.
Aşadar, să nu ne împotrivim adevărului învederat, ca să nu luăm de la Dumnezeu Cel în Treime slăvit, osândirea celor ce fac aceasta!
 

| Ieromonah Teodor Popovici

Sursa :http://www.glasulstramosesc

Însemn ocult pe mâna ÎPS Calinic

Misteriosul tatuaj reprezintă o pentagramă a Opus-Dei.

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic, a apărut, la o reuniune a prelaților cu ocazia Sinodului, purtând un tatuaj ciudat pe mâna stângă. Semnul nu a scăpat neobservat celor prezenți în sala episcopilor de la Patriarhie, cineva fotografiindu-l pe șeful bisericii de la Argeș în timp ce citea absorbit o carte.

Tatuajul pare a fi o pentagramă caracteristică misterioasei grupări religioase – Opus Dei şi, după unii, ar fi vorba de un gest de frondă afișat destul de ostentativ de către arhiepiscopul de la Argeş. Şi asta deoarece Calinic este cunoscut pentru opinii contrare omologilor săi din Sinod cu apucături care nu fac cinste unor fețe bisericești.

Alteori, e drept, prelatul este el însuși ținta criticilor confraților din cea mai înaltă ierarhie a BOR, dar nu pentru vinovăţii care îi aparțin, ci mai mult pentru fapte ale unor subordonaţi din eparhie. Cât despre Opus Dei, aceasta este o asociație de clerici ce are ca scop declarat promovarea sfințeniei preoților seculari în îndeplinirea misiunii de slujire a Bisericii, după spiritul și practica ascetică a Opus Dei.

Este, practic, o instituție a Bisericii Catolice scoasă la lumină de celebrul roman „Codul lui Da Vinci” şi, de atunci, considerată de mulţi drept una dintre cele mai puternice şi influente organizaţii din întreaga lume. Opus Dei este, în lumea catolică, o grupare misterioasă şi controversată. Mulţi creştini catolici o consideră drept ultima organizaţie cu adevărat „cruciată” din sânul Vaticanului, însă  inamicii acestei organizaţii nu se sfiesc să o catalogheze drept „Sfânta Mafie”, „Masoneria Albă” sau chiar „Caracatiţa Domnului”. Adepții Opus-Dei se autointitulează lucrători ai lui Dumnezeu pentru pregătirea Armaghedonului. Sunt cei care îmbătrânesc foarte greu, practică aromoterapia cu uleiuri esențiale pentru clarviziune și nu consumă carne… Pentru a afla însă ce simbolizează și mai ales motivul pentru care și-a aplicat tatuajul mistic pe mână, i-am adresat o întrebare scrisă chiar ÎPS Calinic. Acesta ne-a răspuns, prin intermediul sectorului Cultural din Arhiepiscopie, tot în simboluri. Dar nu la întrebare. Am primit, astfel, pe mail un desen alegoric realizat de mâna episcopului cu învățături despre perioada postului care se apropie. Înţelege fiecare ce poate, că noi ne declarăm în mare cumpănă.

Sursa

Cele 11 minciuni din Enciclica Sinodului Greciei ”Către popor”

Parintele Nicolae Manolis din Tesalonic, unul dintre marii luptători antiecumeniști greci de astăzi, a scris textul atașat acestui articol, mânat de faptul că în data de 5 februarie 2017, la începutul perioadei Triodului, Enciclica Sinodului Greciei intitulată ”Către popor” s-a citit în toate bisericile din Grecia, fiind împărțită și în milioane de exemplare credincioșilor prezenți la slujbă.
Textul ierarhiei grecești este analizat de părintele Nicolae în mod foarte argumentat. L-am tradus cu multă grijă și am găsit și câteva lucruri foarte interesante referitor la Canonul XV al Sinodului I-II Trulan, în comentariul marilor canoniști ai Ortodoxiei, netraduși până acum în Pidalionul românesc.
Părintele Nicolae a întrerupt de duminică, 19 februarie 2017, oficial pomenirea mitropolitului Antim al Tesalonicului, semnatar în Creta.
Lupta noastră merge înainte, chiar dacă ecumeniștii folosesc în continuare cele pe care le inspiră ”tatăl minciunii”, adică satana. Biruința nu va fi în nici un caz a lor, ci a lui Hristos, Care ”nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu.”

 Textul tradus in format pdf:

Cele 11 minciuni din Enciclica Sinodului Greciei Catre popor

Textul tradus

Sursa: https://katihisis.blogspot.ro/2017/02/11.html
pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu