Este cu putință ca Dumnezeu să-l părăsească pe om?

Este cu putință ca Dumnezeu să-l părăsească pe om?La început omul este atras de Dumnezeu cu darul Harului și când este deja atras, atunci începe o lungă perioadă de încercare. Este pusă la încercare libertatea omului și încrederea sa în Dumnezeu și este încercat cu „asprime”.
La început cererile către Dumnezeu, mici și mari, chiar și rugămințile care abia sunt exprimate, sunt împlinite de Dumnezeu de obicei într-un mod grabnic și minunat. Dar când vine perioada încercării, atunci toate se schimbă și ca și cum se închide cerul și devine surd la toate cererile.
Pentru creștinul fierbinte toate în viața lui devin dificile. Purtarea oamenilor față de el se înrăutățește, încetează să-l prețuiască, ceea ce la alții tolerează, la el nu îngăduie, munca lui se plătește aproape întotdeauna sub ceea ce este legal, trupul său lesne este supus bolilor. Natura, oamenii, toate se întorc împotriva lui.
Cu toate că harismele lui firești nu sunt mai prejos decât harismele celorlalți, nu află condiții favorabile să le folosească. Mai mult, suportă multe atacuri din partea puterilor demonice, iar apogeul este insuportabila mâhnire pricinuită de dumnezeiasca părăsire. Atunci ajunge la culme pătimirea sa, pentru că întreg omul este lovit în toate planurile existenței sale.
Dumnezeul îl părăsește pe om?… Este cu putință aceasta?…
Și cu toate acestea în locul trăirii apropierii lui Dumnezeu, vine în suflet sentimentul că El este infinit, inaccesibil, dincolo de soarta lumii și toate cererile adresate Lui se pierd în nemărginirea spațiului cosmic. Sufletul își intensifică lăuntric strigătul către El, însă nu vede încă nici ajutor, nici luare-aminte.
Atunci toate devin împovărătoare. Toate se izbutesc, dar cu osteneală incomparabil mai mare. Viața se umple de chin și înlăuntrul omului se creează simțământul că apasă peste el blestemul și urgia lui Dumnezeu. Dar când trec aceste încercări, atunci va vedea cum Pronia minunată a lui Dumnezeu l-a păzit cu grijă în toate aspectele vieții sale.
Experiența de mii de ani, care se predă din generație în generație, spune că atunci când Dumnezeu vede credința în El a sufletului nevoitorului, așa cum a văzut credința lui Iov, îl duce în adâncimi și înălțimi, care sunt inaccesibile celorlalți.
Cu cât mai deplină și mai puternică este credința și încrederea omului în Dumnezeu, cu atât mai mare va fi și măsura încercării și deplinătatea experienței, care poate ajunge la o mare măsură. Atunci devine vădit că a ajuns la limitele, peste care nu poate trece omul.
Sfântul Siluan Athonitul
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.
Sursa: mărturieathonită.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte de folos de la Sfinții Părinți. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s