​Pr. Ioan Șișmanian în slujba ecumenismului

   Atunci când omul nu ascultă de bună voie și în mod liber de Hristos Mântuitorul lumii, Cel ce a omorât moartea cu moarte, și mai ales atunci când nu-L mărturisește public, nu poate în nici un caz să rămână într-o poziție neutră, ci se dă de partea dușmanilor Lui.

    Acest lucru se întâmplă fiindcă „au iubit slava lumii acesteia mai mult decât slava lui Dumnezeu”.

    Nu demult, în temnițele comuniste, în detrimentul unor promisiuni de eliberare sau de scutire a unor chinuri, unii precum Țurcanu s-au făcut chinuitorii propriilor frați, cu această ocazie pierzând viața aceasta trecătoare cât și pe cea veșnică.

    Așa se întâmplă și cu ecumeniștii de azi care se fac instrumentele diavolului, fiind obligați să execute poruncile ierarhilor apostați (aceștia la rândul lor pe cea a papei și a sioniștilor) dar fiind și huiduiți de poporul de jos, care vrea să rămână în adevăr și credința părinților lor.

    Diavolul îi face robi și intrumente ale sale atunci când scaunul, funcția, laudele oamenilor și traiul bun sunt mai la îndemână decât viața veșnică și suferința pentru a o dobândi.

    Oare este nevinovat pr. Ioan Șișmanian, care ia o poziție umilă când este întrebat în filmulețele de mai jos ?

    Sau își poate justifica poziția ca fiind un continuator al duhului pr. Iustin atâta timp cât el este de partea ecumenismului ?

    Sf. Grigorie Teologul spune că și prin tăcere te poți lepăda de Dumnezeu, cu atât mai mult pr. Ioan, care acceptă cu brațele deschise sinodul din Creta și este de acord să-l schimbe pe pr. Pamvo.

    Ne pare rău de barba lui albă și de numele pe care și l-a câștigat pe urma pr. Iustin, căci atunci când cineva are în spate popor și nume bun și trece de partea dușmanilor lui Hristos, este mare câștig pentru diavol, așa cum spune patericul, că se bucură de căderea călugărului.

    Fraților, fiți cu luare aminte și toată încrederea să ne-o punem în Sf. Părinți și nu în cei ce se fac ei înșiși sf. părinți.

Părintele Ioan Miron din comuna Turdaș (județul Alba), dragul meu prieten, este chemat la judecată de ecumeniști

Ați văzut vreodată ca un preot să se descalțe când intră în Sfântul Altar pentru a sluji Sfânta Liturghie și se încalță cu niște papuci speciali, pe care îi folosește doar în Sfântul Altar? Eu am văzut, pentru prima oară în viața mea, când am slujit cu părintele Ioan Miron.

Părintele Ioan este un foarte bun cunoscător al Pidalionului, al Sfintelor Canoane ale Bisericii, pe care le studiază zilnic și trăiește și slujește lui Hristos fără abatere de la ele. Vor avea mult de furcă cei de la Alba-Iulia, căci nu va accepta să fie anihilat în mod necanonic. Nu au argumente împotriva lui. El ferește Biserica de schismă, ar trebui lăudat. Însă ei vor să îl mazilească.
Părinte Ioane, îți transmit cuvântul Preasfințitului Longhin: ”toți cei care vor încerca să te caterisească nu vor reuși, ci ei vor fi caterisiți de Duhul Sfânt!”
Părintele Ioan a întrerupt pomenirea ierarhului ecumenist Irineu de multă vreme, dinainte de Sinodul din Creta, pentru multiplele abateri de la dreapta credință ale acestui ierarh. Acum părintele Ioan va merge să primească pe merit cununa de mărturisitor al lui Hristos.
Se vor afla față în față: trimișii ierarhului ecumenist Irineu și părintele Ioan (un om în care este viu Hristos-Domnul Cel prigonit și răstignit de ecumeniști).

Voi fi personal alături de el, cu ajutorul lui Dumnezeu.

pr. Ciprian Staicu

sursa

“Ziua Sfantului Valentin” – “Sarbatoarea” desfraului sub numele fals al dragostei a invocarii impostura hulitoare a invocarii unui sfant mucenic.

“Într-o societate consumistă, lăcomia şi imoralitatea îi fac pe unii să creeze sărbători din nimic, doar pentru a se îmbogăţi pe seama patimi­lor noastre”
Ce e cu ziua îndrăgostiților?
E săptămâna pregătirilor intense pentru serbarea zilei îndrăgostiţilor. Unii ne solicită să le oficiem Taina Cununiei chiar în această zi, alţii vor să facă declaraţii de dragoste chiar în biserică și alte multe năstrușnicii. Pentru mulţi tineri această zi e „sfântă”, încercând s-o petreacă cât mai romantic.Fidelii prăznuitori se laudă că au comandat mese la restaurante, camere de hotel, călătorii, pentru ca această zi să-şi lase amprenta din plin.

Cel mai trist este că o bună parte dintre „îndrăgostiţi” sunt necăsătoriţi şi vor să se distreze pentru o seară, pe care nici nu ştiu cum ar fi mai corect s-o numim?! Probabil ziua desfrâului!

Spun astfel cu riscul de a părea demodat și rigorist, când, de fapt, încerc să fac auzite bătăile de clopot, de alarmă, pentru a ne trezi şi a lua o poziție responsabilă față de ceea ce se întâmplă la astfel de sărbători. Tone de materiale publicitare, consum de creativitate și energie pentru a seduce, dezmăț… ˗ totul pentru a-ţi satisface poftele carnale.

Nici nu m-am gândit că sunt atâţia doritori de a se „iubi” pentru o noapte, după care, probabil, se revine la categoria neîndrăgostiţilor, neiubitorilor…Sunt convins că cei desfrânaţi mai caută o zi, una mai neordinară…Totuşi, în această tristă realitate, avem şi lume cumsecade, care se felicită, îşi fac surprize unul altuia şi nu uită să-şi zică odată în plus un sincer – Te Iubesc!Mai sunt şi dintre cei care văd sărbătoarea drept una religioasă, deoarece este a „Sântului Valentin”, iar de la o vreme încoace a apărut şi „Valentina”.Chiar nu avem niciun sfânt protector al sărbătorii, iar Biserica n-are cum să încurajeze astfel de serbări.Unii înrădăcinează acest eveniment chiar de la grădiniţă şi clasele primare. Educatorii confecţionează cu micuţii inimioare şi le împart între copii. Adesea îi auzi pe copiii de câţiva anişori că au deja prieteni, iubiţi… Nu cred că e ceva sănătos!

Să nu încurajăm astfel de sărbători, care vin cu un mesaj denaturat al dragostei, fără angajamente, responsabilităţi, sinceritate şi dăruire. Adevărata dragoste se educă, se creşte, se trăieşte, se trece prin lăuntrul firii, rabdă, iartă… şi nu moare niciodată! Să râvnim adevărata dragoste, care e departe de plăceri şi dulceţi, dar mângâie inimile noastre!Între dragoste şi iluzia ei .

Deşi ne aflăm deja în secolul XXI al existenţei umani­tăţii după Naşterea lui Hristos, se pare că ideile păgâne mai dăinuie. Nu este o manifestare panicardă, ci, pur şi simplu, o constatare. Să analizăm, de exemplu, mai atent sărbă­torile pe care le celebrăm sau, mai bine zis, una dintre ele: Valentine’s Day – Ziua Sf. Valentin sau Ziua îndrăgostiţilor, o sărbătoare care, de rând cu multe altele, am importat-o din Occident şi pe care conştiinţa colectivă nu a analizat-o cu rigoarea şi severitatea necesară.Şi televizorul, şi internetul ne spun insistent că data de 14 februarie este o zi specială, dedicată dragostei, în care iubiţii îşi demonstrează unul altuia cât de mult se iubesc, făcându-şi unul altuia daruri mai mici sau mai mari, dedi­caţii şi, evident, unindu-se trupeşte. Este şi mai grav faptul că hula şi batjocura unora nu are margini. Pretinsei Zile a îndrăgostiţilor i-a fost atribuit ca protector ceresc Sfântul Valentin, unul din mucenicii creştini ai secolelor primare, care oficia la Roma cununii în taină, chiar dacă împăratul a interzis acest lucru, fapt pentru care a şi fost executat. Acest exemplu ne este de ajuns ca să ne dăm seama cât de mult a degradat umanitatea, dacă am ajuns să nu mai putem face o elementară distincţie între bine şi rău, între curăţie şi întinăciune. De când oare un sfânt creştin ar fi propovăduit şi ar fi binecuvântat dragostea trupească fără responsabili­tăţi, de când Evanghelia lui Hristos ne învaţă aşa ceva?Rădăcinile sărbătorii, de fapt, coboară adânc în păgânătatea antică, acolo unde grecii şi romanii aveau zile spe­ciale dedicate adorării zeilor desfrâului, care nu erau puţini. Aceste premise au fost suficiente pentru ca o societate aşa-zis creştină, cu un fundament spiritual şi moral şubred, să preia aceste practici păgâne şi să le adapteze la realitatea de azi.Absurditatea situaţiei este cu atât mai mare cu cât Bi­serica Ortodoxă vorbeşte despre dragoste ca despre jertfire, despre dăruire sau sacrificiu pentru cel drag. Plăcerea car­nală fără responsabilităţi şi ocazională nu este iubire, ci, pur şi simplu, o modalitate a unora de a-şi satisface necesităţile pornite din nişte instincte animalice. Or, cum ne mai putem numi ortodocşi atunci când încuviinţăm şi chiar participăm la asemenea destrăbălări?Pentru a-i spune şi a-i demonstra persoanei dragi că o iubeşti nu e nevoie de o zi anume, pentru acest lucru este nevoie de o viaţă întreagă, iar cea mai frumoasă declaraţie de dragoste este rugăciunea. Necontenit să ne rugăm pentru cei pe care îi iubim, până la ultima suflare, căci numai astfel Dumnezeu ne va binecuvânta cu fericire şi bună înţelegere, căci rugăciunea este adevărata măsură a dragostei noastre. Tinereţea este perioada cea mai frumoasă a vieţii pă­mânteşti, dar şi cea mai plină de ispite. Să ştim deci să ne ferim de toate vicleşugurile duşmanului şi să ne punem toată nădejdea în Bunul Dumnezeu şi Biserica Sa. Într-o societate consumistă, precum este cea contemporană nouă, lăcomia şi imoralitatea îi fac pe unii să creeze sărbători din fiecare nimic, doar pentru a se îmbogăţi pe seama patimi­lor noastre. Să nu ne lăsăm atraşi în această cursă, ci să ne îndreptăm privirile spre tezaurul cultural şi spiritual al po­porului nostru, care prin excelenţă este unul creştinesc şi frumuseţea căruia este incontestabilă.Dragi tineri, bucuraţi-vă de viaţă, trăiţi-o din plin, spuneţi-vă că vă iubiţi, dar faceţi toate acestea în faţa lui Hristos şi cu frică de El şi atunci veţi avea toată binecuvântarea Sa. Ar trebui să revenim la noţiunea de sărbătoare în înţeles creştin, care nu înseamnă plăcere, desfrâu etc., dar prilej de bucurie lăuntrică.

Preot Octavian Mosin

Sursa