9 FEBRUARIE 2017 SFÂNTUL PETRU DAMASCHINUL  -Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui

   

Chiar dacă i se pare cuiva că se împărtăşeşte de toate virtuţile, dacă nu va răbda până la sfârşit şi nu se va izbăvi de cursele diavolului, nu este vrednic să ajungă în Împărăţia Cerurilor. Fiindcă şi cei ce au luat arvuna au nevoie de răbdare, ca să primească răsplata desăvârşită în veacul viitor.

Zis-a Domnul: „Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24, 13). Iar răbdarea este îmbinarea tuturor virtuţilor. Căci nici una dintre virtuţi nu stă fără ea. Deoarece „tot cel ce se întoarce înapoi nu este vrednic de împărăţia cerurilor” (Luca 9, 62). Chiar dacă i se pare cuiva că se împărtăşeşte de toate virtuţile, dacă nu va răbda până la sfârşit şi nu se va izbăvi de cursele diavolului, nu este vrednic să ajungă în împărăţia cerurilor. Fiindcă şi cei ce au luat arvuna au nevoie de răbdare, ca să primească răsplata desăvârşită în veacul viitor.
În toată ştiinţa şi cunoştinţa este nevoie de răbdare. Şi pe drept cuvânt. Pentru că nici lucrurile cele sensibile nu se fac fără ea, iar dacă i s-a făcut cuiva vreunul dintre ele, are nevoie de răbdare ca să-i rămână ceea ce i s-a făcut. Şi simplu grăind, tot lucrul înainte de a se face, prin ce se face şi odată făcut, prin ea rămâne şi fără de ea nu stă, nici nu se desăvârşeşte. Pentru că dacă este bun, ea îl prilejuieşte şi îl păzeşte; iar dacă este rău, ea dă uşurare şi tărie de suflet şi nu lasă pe cel ispitit să fie strâmtorat de descurajare, care este arvuna gheenei. Ea are puterea să omoare deznădejdea, care omoară sufletul. Ea învaţă sufletul să se mângâie şi să nu slăbească de mulţimea războaielor şi a necazurilor. Pe ea neavând-o Iuda, a găsit moartea cea îndoită, ca un lipsit de experienţa războiului. Pe ea având-o fruntaşul Petru, deşi a căzut, dar ca un cercat în război a biruit pe diavolul care-l doborâse. Pe ea aflând-o monahul acela care a căzut în curvie, a biruit pe cel ce l-a biruit, nesupunându-se gândului deznădejdii care-l împingea să părăsească chilia şi pustiul, ci cu răbdare zicând către gânduri: n-am păcătuit şi iarăşi zic vouă n-am păcătuit.
O dumnezeiască înţelepciune şi răbdare a viteazului bărbat! Această fericită virtute l-a desăvârşit pe Iov şi toate bunătăţile lui cele dintâi. Căci numai puţin dacă ar fi slăbit în ea, dreptul ar fi pierdut toate cele dintâi. Dar cel ce cunoştea răbdarea lui, a îngăduit bătaia spre desăvârşirea lui şi spre folosul multora.

(Sfântul Petru Damaschinul, Filocalia, vol V, Învățături duhovnicești, cuv. 5, p. 204-205)

Cronologia evenimentelor / protopopul / jandarmeria / starețul Hariton / ce urmează?

Pe scurt:

Protopopul impreuna cu cativa preoti din Botosani au incercat sa intrerupa Sfanta Liturghie. Poporul credincios i-a invitat sa plece. Au plecat si s-au mai oprit la politie unde au facut plangere penala ca ar fi fost atacati.
Dupa o vreme vine staretul Hariton de la manastirea Petru Voda, parintele Ioan Sismanian tot de acolo si multime de politisti si jandarmi. Primul recunoaste ca pe protopop l-a trimis Mitropolitul Teofan. Ultimii recunosc ca au venit ca urmare a acelei plangeri penale. Parintele Ioan Sismanian zice ca a venit sa-i cunoasca pe cei de la Radeni …
Se discuta mult. Staretul Hariton e intrebat de popor pe ce baza vine sa impuna ceva la respectivul schit. N-are hartiile real necesare. Jandarmii nu constata ceva ce-ar putea sustine acea plangere iar in rest sunt rugati sa mai vina cu o hotarare judecatoreasca. Pleaca cu totii. Primul s-a oprit la primarie sa caute hartii.
Se spune ca urmeaza sa vina chiar Mitropolitul Teofan.
Cei din Radeni vor face plangere penala impotriva protopopului pe motiv ca a intrerupt Sfanta Liturghie.

sursa

Mitropolitul Teofan Cretanul, dimpreună cu ucenicul cel ales au pornit prigoana impotriva dreptcredinciosilor monahi si crestini de la schitul Radeni Neamt.

Arhimandritul Hariton Negrea Ionel trimis de catre antihrist cu furca sa pornească prigoană împotrivă celor ce nu se supun ordinelor venite din iad.

1

8

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

1

2

3

6

7

9

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

Episcopul Ortodox Drincec, propus și el pentru caterisire în anul 2008, nemulțimit ameniță cu caterisirea pe Pr. Cosmin Tripon pe motiv că acesta i-a întrerupt pomenirea la Sfânta Liturghie

1

Răspunsul Părintelui Cosmin Tripon:

Preasfinţia Voastră

Cu tristeţe în suflet am luat la cunoştinţă de Decizia Chiriarhală nr. 170/1 februarie 2017, prin care îmi comunicaţi că sunt sancţionat cu dojană arhierească pentru fapte pretins neconforme cu prevederile Sfintelor Canoane şi cu regulamentele bisericeşti.
Din coroborarea prevederilor invocate ale articolului 159 al Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, care permite clericului deferit unei instanţe de judecată să solicite să fie apărat de un avocat bisericesc acreditat, şi art. 11 (1) din Regulamentul Autorităţilor Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, care defineşte abaterea dogmatică de schismă, deduc că sunt acuzat de schismă şi sunt deja deferit unei instanţe de judecată.
Dojana este motivată prin invocarea canoanelor 31 şi 39 apostolice, 6 al Sinodului al II-lea Ecumenic şi 13 I-II Constantinopol. Faţă de această motivare, doresc să fac următoarele precizări:

  1. Canonul 31 apostolic prevede caterisirea preotului care se face vinovat de schismă, ca urmare a întreruperii comuniunii cu ierarhul pentru orice motiv, în afara cazului în care “îl vădeşte cu ceva vrednic de osândă pe episcopul său în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii”1. În tâlcuirea canonului, profesorul de drept Ioan N. Floca explică faptul că “şi complicii clericilor cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice se prevede că dacă vreun preot constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de episcopul său fără nicio formalitate (canon 15 I-II), pentru că nu se desparte de episcop, ci de o erezie” (s.n.)2. Prin urmare, canonul 31 apostolic invocat arată că de fapt eu am avut dreptate să întrerup pomenirea Preasfinţiei Voastre, ca urmare a faptului că aţi achiesat la deciziile sinodului eretic din Creta, care a oficializat ecumenismul, erezia ereziilor, ca “atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştinii”3, idee eretică ce desfiinţează orice graniţă între ortodocşi şi eretici, tratându-i pe toţi drept “creştini”, între care nu ar exista decât diferenţe minore, iar nu diferenţa fundamentală că ortodocşii se află în Biserică, în timp ce ceilalţi sunt în afara ei.
  2. Canonul 39 apostolic vorbeşte despre obligaţia preotului de a nu face nimic fără încuviinţarea episcopului. Tâlcuirea sa dinPidalion arată ce fel de fapte nu poate săvârşi preotul fără încuviinţarea episcopului locului (a nu spovedi, nici ierta pe cei ce se pocăiesc…, a afierosi lui Dumnezeu pe fecioare…, a nu hirotonisi anagnost, sau monahi şi altele asemenea)4. Interpretarea pe care o dă acestui canon profesorul de drept Ioan N. Floca explică faptul că dependenţa strictă faţă de episcop din vremea în care a fost scris acest canon se datora condiţiilor Bisericii primare, în care “preoţii şi diaconii îndeplineau funcţii sacerdotale în dependenţă strictă faţă de episcop”. Profesorul continuă: “Când mai târziu, preoţii au dobândit unităţi pastorale, pe care le cârmuiau pe proprie răspundere, aşa cum este situaţia de azi, această dependenţă strictă de episcop cu privire la orice lucrare a preoţiei a încetat, ei rămânând totuşi supuşi supravegherii şi controlului din partea episcopului, căruia îi datorează ascultare canonică”5 (s.n.). Ascultarea canonică pe care preotul o datorează episcopului este explicată de către profesorul Floca într-o notă de subsol, în care spune: “Canonul nu trebuie înţeles în sens unilateral, adică în sensul că într-adevăr preoţii şi diaconii nu ar putea să săvârşească nimic fără încuviinţarea episcopului, ci în acel sens mai larg în care canonul 34 apostolic îi obligă pe episcopi să nu săvârşească nimic mai important fără încuviinţarea întâistătătorului lor, mitropolit, arhiepiscop etc. Preotul însuşi este un păstor, deţinând puterea harică şi misiunea de a sfinţi viaţa credincioşilor şi de a-i duce la mântuire, iar această lucrare o desfăşoară pe baza dreptului său propriu, şi nu numai ca simplu delegat al episcopului” (s.n.). Această interpretare, care desfiinţează viziunea episcopocentrică şi, pe alocuri, episcopolatră, cu privire la relaţia dintre episcop şi preot, arată că eu, în calitate de preot, am dreptul, în baza puterii harice conferite mie şi misiunii de a sfinţi vieţile credincioşilor şi a-i duce la mântuire, să iau decizii personale, mai ales în situaţii ca cea de faţă, în care erezia pune în pericol mântuirea credincioşilor. Prin urmare, invocarea canonului 39 apostolic mă exonerează de învinuirea de schismă care mi se aduce.
  3. Canonul 6 al Sinodului al II-lea Ecumenic, care reglementează modul în care se introduc acţiuni juridice împotriva episcopilor, nu are nicio legătură cu acuzaţia de schismă adusă mie, deoarece eu nu am introdus nicio pâră sau acţiune bisericească împotriva Preasfinţiei Voastre. Prin acţiunea mea, eu m-am îngrădit de erezie prin nepomenirea Preasfinţiei Voastre la slujbe, iar poziţia mea publică are ca scop explicarea motivării pentru care am luat această decizie, pentru a nu cădea sub prevederile canonice care condamnă schisma pentru orice pricină în afară de schismă. Simplul fapt că am explicat motivele pentru care am întrerupt pomenirea nu înseamnă că am introdus o acţiune contra Preasfinţiei Voastre. Chiar dacă ar fi fost aşa, potrivit canonului 6, mă încadram fără probleme în criteriile care îmi permiteau să fac astfel de acţiune juridică. Având în vedere că nu am reclamat nici instanţelor bisericeşti, nici celor statele, nu văd rostul invocării acestui canon în speţa mea.
  4. Canonul 13 I-II pedepseşte ca schismatic pe preotul care se desparte de episcopul său “pentru oarece vinovăţie” înainte de judecarea şi condamnarea episcopului de către un sinod. În tâlcuirea canonului 15 I-II, Pidalionul explică natura acestor vinovăţii invocate: “Însă aceasta să se facă dacă pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem sau ierosilii (adică furare de cele Sfinte) şi altele ca acestea s-ar despărţi de împărtăşirea cu întâistătătorul său”6 (s.n.). După care, Pidalionul introduce oexcepţie: “iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor l-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru asta se despart de ei înainte de sinodiceasca judecată, pentru eresul acela,unii ca aceştia, despărţindu-se de aceia, nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici”7 (s.n.). Canonul 13 I-II nu poate fi interpretat fără partea a doua a canonului 15 I-II, deoarece canonul 15 I-II “întregeşte canoanele 13 şi 14”8. Despre raportul dintre ele, profesorul Floca spune: “având în vedere prevederile canoanelor 13şi 15, se menţionează că acestea prevăd numai situaţia când cei vizaţi provoacă schisma faţă de superiorul lor, invocând anumite delicte săvârşite de acesta, dar nedovedite. În cazul în care însă superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii au dreptul şi datoria de a sedespărţi imediat de acel superior”9 (s.n.). Condiţia de propovăduire a ereziei este îndeplinită, deoarece aţi profesat-o în faţa întregii planete, împreună cu ceilalţi episcopi care au semnat documentele de la Creta. Ecumenismul, prin natura sa, este osânditavant la lettre şi de către Sinoadele Ecumenice, care au condamnat în deciziile lor “dialogul spiritual şi cooperarea” cu cei ce se opun deciziilor dogmatice ale Bisericii, cu cei ce l-au proclamat pe episcopul Romei ca locţiitor al lui Hristos pe pământ, cu cei ce hulesc pe Sfânta Fecioară Maria, Sfintele Icoane, Sfânta Cruce, Sfintele Moaşte, Sfânta Preoţie, Sfânta Tradiţie, Sfintele Taine etc., dar şi de către învăţăturile Sfinţilor Părinţi, întrucât, exprimândconsensus Patrum cu Sfinţii din veacuri, toţi sfinţii Bisericii Ortodoxe din secolul XX au condamnat ecumenismul, erezia epocii în care au vieţuit, considerându-o “erezia ereziilor”, “panerezie”,unii dintre ei (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Ioan Iacov de la Neamţ, Sfântul Paisie Aghioritul) luând exact măsura pe care o iau eu acum, de oprire a pomenirii ierarhului eretic şi primind cununa sfinţeniei prin recunoaştere sinodală din partea Bisericilor ai căror patriarhi i-au nepomenit la un moment dat. În consecinţă, datorită naturii speciale a motivului înteruperii pomenirii de către mine, invocarea canonului 13 I-II Constantinopol este lipsită de temei.

Consider că invocarea, pe baza canoanelor analizate mai sus, a schismei, aşa cum este definită de către articolul 11 (1) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, este lipsită de asemenea de temei, deoarece eu nu am dat o interpretare deosebită unor norme de disciplină, morală sau cult din învăţătura şi Tradiţia Bisericii, ci am aplicat cu precizie învăţătura canonică raportată la situaţia în care Biserica este infestată de erezie. De altfel, din nota care însoţeşte în Regulament încadrarea canonică a art. 11, alin. 1, vedem care sunt considerate motivele de schismă la care se referă acest articol: legarea cu jurământ a preoţilor pentru a conspira contra episcopului (canonul 18 al sinodului al IV-lea ecumenic; can. 34 trulan); adunările organizate în afara Bisericii şi slujbele în afara Bisericii (can. 6 al sinodului din Gangra); defăimarea episcopului pentru motivele indicate de canonul 31 apostolic, altele decât erezia (can. 5 al sinodului din Antiohia); răzvrătirea preotului care a fost nedreptăţit de episcop (can. 10, 11 ale sinodului Cartagina), cu precizarea extrem de importantă a tâlcuirii canonului 11 că “trebuie să se facă cu amănuntul cercetare, nu cumva pentru drepte prihăniri şi vinovăţii ale Episcopului fuge prezbiterul de împărtăşirea lui (şi atunci rămâne nevinovat)” (s.n.)10; modul de judecare şi reprimire în Biserică a schismaticilor sau ereticilor (can. 1 al sfântului Vasile cel Mare). Din toate aceste canoane rezultă că între motivele de schismă pentru care se pot aplica pedepsele prevăzute de art. 11, alin. 1, al Regulamentului nu se află situaţia în care clericul se desparte de episcopul care se face părtăş la erezie, o astfel de situaţie nefiind reglementată în niciun fel de cătreRegulament, deoarece ea nu reprezintă o abatere de la comportamentul discipliniar, moral şi cultic al Bisericii Ortodoxe, ci o măsură legitimă de apărare contra ereziei.
În ceea ce priveşte neascultarea faţă de episcop, aşa cum am văzut din tâlcuirea canonului 39 apostolic, ea nu este orbească, aşa cum o învaţă doctrina papofronă a teologilor ortodocşi contemporani, ci ţine seama de conştiinţa preotului, mai ales în situaţii legate de salvarea sufletelor credincioşilor de moartea veşnică pe care o aduce cu sine erezia. Toată tradiţia Bisericii ne învaţă că ascultarea este o obligaţie, în condiţiile în care episcopul este ortodox şi drept învaţă cuvântul adevărului. În momentul în care episcopul se întinează cu oarece erezie, lui nu i se mai datorează ascultare, deoarece el, la rândul său, nu dă ascultare lui Hristos şi Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi, ca de foc şi ca de şarpe”. Sfântul Nicodim Aghioritul spune: “Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine și să ne separăm de episcopii care, în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”. Sfântul Marcu al Efesului: “Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”.
Consider dojana arhierească lipsită total de temei canonic, după cum am demonstrat mai sus, şi contrară prevederilor canonului 15 I-II, a cărui tâlcuire prevede că cei ce opresc pomenirea pentru erezie nu pot fi sancţionaţi, ci trebuie respectaţi: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau vreun eres, unii ca aceştia nu numai că certării celor mai de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 Sobor”11.
Prin urmare, vă anunţ că nepomenirea Preasfinţiei Voastre va continua până în momentul în care vă veţi dezice de deciziile eretice ale sinodului din Creta.

Beiuş,

Cu deosebit respect,

06.02.2017 Pr. Cosmin Tripon

Preasfinţiei Sale, Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei

1

Decizia oficiala a Sinodului BOR:
IPS Nicolae Corneanu și PS Sofronie Drincec au fost
iertați

Decizia Sinodului BOR privind comportamentul sacramental și liturgic al clerului și credincioșilor ortodocși

1In sedinta de lucru, din zilele de 8-9 iulie 2008, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a luat in discutie 160împartașirea(25 mai 2008 Inaltpreasfintitului Parinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, la o Liturghie greco-catolica si concelebrarea Preasfintitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, cu un ierarh greco-catolic la slujba de sfințire a Aghiazmei Mari (6.01. 2008 de Bobotează, nt G.O.).

Sfantul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare in Biserica. Apoi, Sfantul Sinod a luat act de regretul si pocainta acestora, pe care le-a primit ca prim semn de indreptare.

[IPS Nicolae Corneanu si PS Sofronie Drincec din nou judecati?

https://mirceadabacan.wordpress.com/tag/nicolae-corneanu/ ]

In legatura cu comportamentul sacramental si liturgic al ierarhilor, preotilor, diaconilor, monahilor, monahiilor si credinciosilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Romane in relatie cu alte culte, pe temeiul Sfintelor Canoane si al invataturii de credinta ortodoxa, Sfantul Sinod a hotarat ca nu este ingaduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxa Romana sa se impartaseasca euharistic in alta Biserica crestina. De asemenea, nu este ingaduit niciunui cleric ortodox [Cler, cleruri, s.n. Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; Preoțime – din lat. clerus. Cleric, clerici, s.m. Membrul al clerului. Din lat. clericus, (Academia Română DEX, ed.a II-a, Buc. 1998 ). Cler (Kλήρος, ο-kliros=cler) denumirea pentru slujitorii cultului; clerul sau ierarhia bisericească, în Biserica creștină, cuprinde trepte ce diferențiază pe slujitorii Bisericii, în primul rând după felul în care au fost investiți adică: prin hirotonie și prin hirotesie. Cei
care primesc Taina hirotniei (harul Preoției) formează clerul superior (diacon, preot, episcop), iar cei care primesc hirotesia formează clerul inferior; aceștia erau instituiți prin hirotesie (adică sfinți prin punerea mâinilor deasupra capului), binecuvântare pe care o poate face și preotul, spre deosebire de Taina Preoția (hirotonia), pe care numai episcopul are dreptul să o săvârșească. Din treptele clerului înferior au fost socotite trei mai împortante (care au rămas până azi): ipodiaconul, psaltul (cântărețul) și agnostul sau citețul. După nevoile Bisericii, au existat și alte trepte ale clerului inferior, care în timp însă au dispărut, atribuțiile lor fiind trecute la activitatea treptelor rămase. În afara celor trei trepte amintite și rămase, din clerul înferior mai făceau parte: diaconițele, alcolutul (acolytul), candilaptul, exorciștii, ostiarii (portarii sau ușierii), mansionarii sau sacristanii ( se păstrează în Biserica romano-catolica), lecticarii, groparii; v. Preoția este alcătuită din cele trei trepte ale clerului sau ale ierahiei bisercești: episcopi, preoți și diaconi. (Pr. prof. Dr. Ene Braniște Dicționar Enciclopedic de Cunoștințe Religioase ed. Diecezană Cransebeș 2001) ] sa concelebreze Sfintele Taine si Ierurgii cu slujitori ai altor culte (deci nu biserici, nt. G. O.).

Cei ce nu se supun acestei hotarari pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxa si, in consecinta, vor suporta sanctiuni canonice corespunzatoare starii pe care o ocupa in Biserica: depunerea din treapta sau caterisirea, in cazul clericilor, si oprirea de la impartasanie a credinciosilor mireni.

[Ereticul Sofronie nu se conformeaza Deciziei Sf. Sinod

http://roncea.ro/tag/eretici/%5D

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

basilica.ro

1

sursa

…………………………………………

1 Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, ediţie îngrijită de dr. Sorin Joantă, Sibiu, 2005, p. 26.
2 Ibidem.
http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare
4 Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, “Credinţa strămoşească”, 2007, pp. 79-80
5 Ioan N. Floca, op. cit., p. 32
6 Pidalion, ed. cit., p. 362.
7 Ibidem.
8 Ioan N. Floca, op. cit., p. 347.
9 Ibidem.
10 Pidalion, ed. cit., p. 475
11 Pidalion, ed. cit., p. 70

sursa

Părintele Pamvo: Oprirea mea de la slujire este lipsită de temei canonic, la Rădeni nu se impune delegarea altui preot slujitor

precum stiti, azitazi (09.02.2017), Mitropolia Moldovei și Poliția vor prelua Schitul Rădeni. Părintele nepomenitor Pamvo Jugănaru va fi înlocuit cu părintele pomenitor Ioan Şişmanian

1

Iată și răspunsul parintelui Pamvo:

Prea Cuvioase Părinte Exarh,

Am luat cunoştinţă de adresa nr. 1445/07.02.2017, prin care îmi comunicaţi decizia de a mă opri, din încredinţarea Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de la slujirea preoţească pe o perioadă de 30 de zile. Aşa cum v-am comunicat şi cu ocazia scrisorii din 6 ianuarie, ca răspuns la dojana arhierească, sancţiunea disciplinară îndreptată împotriva mea este lipsită de temei canonic, întrucât nu mă fac vinovat de schismă, aşa cum sunt acuzat, pentru că am întrerupt pomenirea ierarhului părtaş la erezia ecumenistă din Creta. Cu acea ocazie, am demontat toate acuzaţiile din punct de vedere canonic, motiv pentru care consider că sancţiunea opririi de la slujire pe perioada de 30 de zile este cu atât mai neavenită, cu cât eu am arătat clar că oprirea pomenirii ierarhului pentru participarea sa la erezie este un drept şi o datorie a preotului, izvorâte din prevederile canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol.
Studiind prevederile celor două canoane, se poate constata că acestea îi permit preotului să analizeze personal comportamentul episcopului şi, în cazul în care constată că acesta învaţă public o erezie contrară Sfintei Scripturi, Sfintei Tradiţii şi Sfintelor Canoane, să ia decizia întreruperii pomenirii înainte de cercetarea canonică a episcopului. Prin urmare, faptul că ceea ce Prea Cuvioşia Voastră numiţi “interpretare personală a Sinodului din Creta şi a deciziilor sale” nu este împărtăşită de Biserica Ortodoxă este atât irelevant, cât şi inexact.
Este irelevant, deoarece cele două canoane nu condiţionează în niciun fel întreruperea pomenirii episcopului părtaş la erezie de către preot de opinia sau acţiunea Bisericilor locale sau a altor eparhii. Nu scrie nicăieri în canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constatinopol că, înainte de a întrerupe pomenirea ierarhului, preotul trebuie să se uite la ce fac Bisericile rusă, georgiană, bulgară sau antiohiană sau să ceară consimţământul ierarhilor care nu au semnat la Creta documentul despre relaţiile cu lumea creştină. Canoanele spun că preotul poate opri imediat pomenirea, în clipa în care observă că episcopul său propovăduieşte în public o erezie. Atât.
Este inexact, deoarece dovada că nu mă aflu în niciun fel de înşelare mi-o oferă tocmai cei invocaţi cu atâta obstinaţie de toate documentele oficiale, anume cele patru Biserici locale şi episcopii care nu au semnat. De ce nu au participat cele patru Biserici locale la Sinodul din Creta, dacă au avut certitudinea că documentele presinodale sunt ortodoxe? De ce nu le-au semnat episcopii prezenţi, dacă au avut certitudinea că ele nu sunt eretice? Cum se face că mitropolitul Ieremia de Gortina, participant la sinodul din Creta, nesemnatar al documentului despre relaţiile cu lumea creştină, la întoarcerea de la sinod a anatemizat ecumenismul şi a declarat sinodul din Creta eretic? Faptul că ceilalţi episcopi participanţi şi nesemnatari nu au făcut la fel ţine de cu totul alte considerente decât cel teologic şi nu vă îndreptăţeşte să credeţi că ei nu au afirmat că sinodul a fost eretic. Cele patru Biserici pe care le invocaţi mereu nu au receptat hotărârile sinodului, ceea ce demonstrează că, în ochii lor, deciziile respective sunt eretice, chiar dacă în declaraţiile oficiale, fie din diplomaţie bisericească, fie dintr-un pogorământ temporar, au decis să nu acuze direct sinodul că ar fi fost eretic. Nici nu aveau motive prea multe să o facă, de vreme ce nu au participat la el şi i-au respins şi deciziile. De ce ar fi exprimat “rezerve, critici şi propuneri de îmbunătăţire” unor documente care nu sunt eretice?
Chiar şi părintele stareţ al Mănăstirii Petru Vodă, căruia i-aţi trasat sarcina de a mă înlocui cu părintele Ioan Şişmanian pe perioada celor 30 de zile în care sunt oprit de la slujire, a recunoscut, într-un document de tristă amintire, în care la mărturisirea ortodoxă a părintelui Tihon Bivoleanu a răspuns cu un cazier penal, că în Creta “s-au produs unele abateri de la doctrina ortodoxă”, adică, cu alte cuvinte, în Creta “s-au produs unele erezii”. Un mare adevăr.
Un argument că sinodul din Creta a fost eretic îl poate constitui şi faptul că, în toate luările de poziţie oficiale ale MMB, argumentul forte nu este niciodată cel teologic, ci doar acela că Bisericile locale neparticipante şi ierarhii nesemnatari nu au întrerupt încă pomenirea. Nu există până în acest moment o argumentare teologică a “ortodoxiei” sinodului din Creta, ci numai păreri teologice vagi, oficiale, circumstanţiale, lipsite de relevanţă teologică. Preoţilor li s-a cerut să păstreze o tăcere deplină cu privire la acest eveniment, în aşa fel încât nimeni nu a aflat din biserică ce s-a petrecut în Creta. De ce toată această taină, dacă sinodul a fost “mare şi sfânt” şi a fost şi “ortodox”? Pentru că dacă nu a fost eretic, în mod obligatoriu a fost ortodox. Varianta că sinodul nu a fost chiar ortodox, dar nici eretic nu a fost este cu totul exclusă de către doctrina canonică ortodoxă şi de către istoria bisericească, în care sinoadele au fost fie ortodoxe, fie eretice.
În data de 19 ianuarie la Schitul Rădeni au slujit preoţi opriţi de la slujire de ierarhii lor exact pe acelaşi motiv pentru care încercaţi să mă opriţi de la slujire pe mine, pentru nepomenirea ierarhului datorată participării acestuia la erezia din Creta. Prin urmare, la acea slujbă nu a slujit niciun preot care să fie oprit dintr-un motiv disciplinar real, aşa încât eu nu am săvârşit nicio o abatere de la disciplina canonică a Bisericii, ci m-am conformat canonului 15 I-II, care spune că preoţii care se îngrădesc prin nepomenire de erezie trebuie cinstiţi ca apărători ai Bisericii.
În consecinţă, vă rog să reveniţi asupra sancţiunii de oprire a mea de la slujire, care nu are niciun temei canonic şi este contrară prevederilor canonului 15 I-II, neavând, din acest motiv, nicio valabilitate.
Întrucât nu am săvârşit nicio abatere canonică, în baza căreia să pot fi înlăturat de la slujirea celor sfinte, voi continua să slujesc ca ieromonah la Schitul Rădeni şi consider fără obiect decizia de delegare ca slujitor a ieroschimonahului Ioan Şişmanian (Laurenţiu) la Schitul Rădeni, comunicată prin adresa nr. 1451/07.02.2017, deoarece programul liturgic este împlinit exact în conformitate cu tipicul bisericesc al vieţii de mănăstire.
Decizia de a delega un preot pomenitor în locul meu reprezintă o sfidare la adresa celor peste 500 de credincioşi ortodocşi care frecventează Schitul Rădeni din toată ţara pentru a participa la o slujbă ortodoxă necontaminată cu erezia ecumenistă. A venit momentul ca aceşti oameni să nu mai fie trataţi ca o turmă de rătăciţi, ci ca nişte creştini ortodocşi care merită tot respectul şi grija părintească a întâistătătorilor lor.
Cu atât mai mult cu cât aceia dintre ei care sunt ctitori ai Schitului nu acceptă ca donaţia lor, care, din motivele binecunoscute şi explicate cu alte ocazii, nu a intrat în patrimoniul bisericesc şi deci este încă revocabilă, să fie folosită de către donatar cu o întrebuinţare contrară celei pe care i-au dat-o ei şi sunt gata să lupte pe cale juridică pentru apărarea drepturilor lor.

08.02.2017 Cu respect,
Ieromonah Pamvo Jugănaru

Prea Cuvioşiei Sale, arhim. Nichifor Horia, Exarhul Arhiepiscopiei Iaşilor

1

2

3

4

sursa