Icoana Maicii Domnului „Trei Bucurii” este prăznuită pe 26 decembrie.

În secolul al XIX-lea, un pictor evlavios a adus cu el din Italia o copie a icoanei „Sfânta Familie” și a lăsat-o la Moscova la ruda sa, preotul bisericii „Sfânta Treime” de pe strada Pokrovka. La puțin timp, el s-a întors în străinătate, unde a și murit.
Primind vești despre ruda sa decedată, preotul a donat icoana Bisericii sale și a așezat-o deasupra intrării în biserică.
După 40 de ani, o nobilă rusoaică a avut mai multe necazuri unul după celalalt, într-o perioadă de timp relativ scurtă: soțul ei a fost defăimat și exilat, averea i-a fost confiscată, iar unicul ei fiu a fost luat prizonier de război.
Cu durere, femeia s-a rugat Maicii Domnului, ca să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru cei ce se aflau în suferințe.
Odată, ea a auzit în vis o voce, care a îndemnat-o să găsească icoana „Sfântei Familii” și să se roage înaintea ei. După lungi căutări în mai multe biserici din Moscova, femeia a găsit icoana la intrarea bisericii „Sfânta Treime” din Pokrovka. Rugându-se înaintea ei, femeia a primit îndată trei vești de bucurie: soțul ei a fost reabilitat, fiul ei a fost eliberat și averea i-a fost returnată. Din acest motiv, icoana a fost numită „Trei Bucurii”.
Chiar și în timpurile noastre, icoana nu încetează să săvârșească minuni. Ea este mijlocitoare pentru cei ce sunt departe de familiile lor, pentru cei ce și-au pierdut drepturile asupra proprietăților lor și mult ajutătoare și protectoare a familiilor aflate în nevoi.
Icoana Maicii Domnului „Trei Bucurii” este o icoană rară, în care Maica Domnului și Pruncul Iisus sunt însoțiți de Dreptul Iosif și de Sfântul Ioan Teologul. În reprezentările rusești mai târzii ale icoanei au fost adăugați pe margine și alți sfinți.
Raritatea constă în faptul că, de regulă, Dreptul Iosif nu apare în icoane alături de Maica Domnului, fiindcă nu a fost soțul, ci ocrotitorul Pururea Fecioarei Maria.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Icoana, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s