Sinodul din Creta are un precedent sumbru: Recunoașterea hirotoniilor anglicane de către sinodul BOR, în 1936 și de alte patriarhii

Un nou document care arata ca in Creta s-a incercat o incununare a unui drum ecumenist de mult timp inceput. Asta si pentru a lamuri punctual tentativele de manipulare din partea multora care spun ca ecumenismul e un simplu dialog sau un simplu risc de sincretism (si doar atat) si mai ales pentru cei care inchid ochii si nu vad ca in Creta s-a incercat extinderea eclesiologiei ortodoxe.

Sa nu uitam de documentele care atesta ca BOR recunoaste comunitatile necalcedoniene ca fiind ortodoxe: Acordul BOR cu monofizitii
Pe 20 martie 1936, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a României a hotărât următoarele:
Rezoluţie a sfântului sinod cu privire la validitatea hirotoniilor anglicane
Sesiunea din 20 martie 1936


Patriarh: Prea fericitul Miron Cristea

Secretar: Episcopul Veniamin
Ţinând cont că înalt prea sfinţitul patriarh al Constantinopolului a informat sfântul sinod că a recunoscut validitatea hirotoniilor anglicane şi a cerut ca sfântul nostru sinod să analizeze problema şi să îl informeze despre opinia sa:
1.În consecinţă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a României a răspuns în 1925:
2.Că din punct de vedere istoric, nu există niciun obstacol pentru recunoaşterea succesiunii apostolice a hirotoniilor anglicane;
3.Că din punct de vedere dogmatic, validitatea hirotoniilor anglicane depinde de Biserica Anglicană însăşi şi, în mod special, de faptul dacă această Biserică recunoaşte hirotoniile ca fiind o taină.
Pentru a explica doctrina Bisericii Anglicane cu privire la hirotonie, arhiepiscopul de Canterbury, dr. Cosmo Lang, a trimis la Bucureşti o delegaţie formată din 4 episcopi şi 6 teologi, care, între 1-8 iunie 1935, a oferit lămuriri comisiei de episcopi şi profesori erudiţi de la facultăţile noastre de teologie, comisie numită de sfântul nostru sinod.

Comisia română a dat delegaţiei anglicane o declaraţie a învăţăturii ortodoxe despre taina preoţiei.

Având în vedere faptul că delegaţii anglicani au acceptat fără rezerve învăţătura Bisericii Ortodoxe cu privire la taina preoţiei, după ce comisia română a exprimat-o în toată importanţa şi întreg caracterul său tainic ca una dintre cele şapte sfinte taine, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a României a decis adoptarea recomandărilor comisiei sale, anume:
„Luând în considerare concluziile documentelor cu privire la succesiunea apostolică, sfintele hirotonii, sfânta euharistie, sfintele taine în general şi Tradiţia şi doctrina justificării,
Şi luând în considerare declaraţiile delegaţiei anglicane referitoare la aceste probleme, declaraţii care sunt în concordanţă cu învăţătura Bisericii Ortodoxe,

Comisia ortodoxă română recomandă în unanimitate Sfântului Sinod (al Bisericii Ortodoxe Române) să recunoască validitatea hirotoniilor anglicane”.

Trebuie înţeles faptul că rezoluţia de mai sus va deveni definitivă atunci când autoritatea supremă a Bisericii Anglicane va ratifica toate declaraţiile delegaţiei sale referitoare la taina preoţiei cu privire la aspectele principale existente în învăţătura Bisericii Ortodoxe.
1.Această decizie trebuie comunicată patriarhului ecumenic al Constantinopolului şi arhiepiscopului de Canterbury, primatul Bisericii Anglicane;
2.În acelaşi timp, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îşi exprimă marea bucurie, întrucât pronia dumnezeiască a pregătit calea pentru ca reprezentanţii Bisericii Anglicane să ne poată arăta ce paşi reali şi definitivi au luat pentru formularea învăţăturii lor în armonie cu cea a Bisericii Ortodoxe de Răsărit, care este păstrătoarea credincioasă a credinţei creştine în toată puritatea sa apostolică.
Fie ca această abordare să fie de mare folos pe calea arătată de Mântuitorul nostru comun Iisus Hristos în cuvintele Sale ,,ca toţi să fie una”.

În concluzie, Biserica României se roagă din tot sufletul ca asemenea întruniri exploratoare să aibă loc şi în viitor, până când Sfântul Duh Îşi va revărsa harul Său pentru a face cu limpezime ca doctrinele Bisericii Anglicane să fie într-un acord deplin cu învăţăturile Bisericii Ortodoxe Ecumenice.

Pentru confirmare: pecetea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a României.
Ieromonah Calist Rădulescu
Această traducere a fost realizată de John A. Douglas şi adeverită de Andrei Mager, Londra, 7 iulie 1936. Publicată în revista Răsăritul creştin (Christian East), vol. XVI, 1936, pag. 16-19.

Adunările engleze au asigurat ratificarea cerută după cum urmează: La 28 mai 1936, Adunarea de York a rezolvat: ,,Că acest sinod acceptă cu mulţumire şi aprobă raportul şi crede că acesta poate conduce la relaţii şi mai apropiate cu Biserica României şi alte ramuri ale Comunităţii Ortodoxe (Jurnalul Adunării de York, mai 1936, pag. 6).

La 22 ianuarie 1937, cele două Camere ale Adunării de Canterbury au rezolvat: „Că în măsura în care Raportul Conferinţei de la Bucureşti dintre Comisia română de relaţii cu Comunitatea Anglicană şi delegaţia Bisericii Angliei numită de arhiepiscopul de Canterbury este în acord cu formulările anglicane şi o interpretare legitimă a credinţei Bisericii, aşa cum este susţinută de Comunitatea Anglicană, această Adunare acceptă şi aprobă raportul” (Cronica Adunării de Canterbury, mai 1937, pag. 71).
sursa: https://theologiepatristica.wordpress.com/2016/12/10/declaratia-sinodului-patriarhiei-romaniei-din-1936-privind-recunoasterea-hirotoniilor-anglicane/
Istoric
Încă din anii ’1930, diferiţi întâistătători modernişti ai Bisericilor Ortodoxe au recunoscut validitatea hirotoniilor anglicane. Acest eveniment a avut loc sub ,,bagheta magică” a Patriarhului Meletie al Constantinopolului (1871-1935) şi a urmaşilor săi de un cuget cu el.
Marele reformator al Bisericii Ortodoxe de la începutul secolului al XX-lea, patriarhul Meletie Metaxakis, nu s-a preocupat doar de reforma calendarului, introdusă în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923. Pe agenda sa de inspiraţie masonică se aflau multe alte rânduieli ale Bisericii care „necesitau” a fi revizuite, pe unele dintre ele chiar reuşind să le inoveze câtă vreme a fost patriarh al Constantinopolului şi ulterior al Alexandriei. Astfel, una dintre „reuşitele” sale a fost aceea de a sugera întâistătătorilor ortodocşi ca Bisericile lor să recunoască validitatea hirotoniilor anglicane.
În 1922, el a emis o enciclică adresată Bisericilor locale, în care afirma că Sfântul Sinod al Constantinopolului a studiat această problemă şi a hotărât recunoaşterea acestei taine a Bisericii Anglicane. El a cerut ,,părerea” conducătorilor Bisericilor locale cu privire la acest subiect, sau mai precis, şi-a exprimat dorinţa ca şi acestea să recunoască, fiecare în parte, această taină a Bisericii Anglicane. Ca urmare, diferite Biserici locale şi-au dat acordul în acest sens: în 1923, Patriarhia Ierusalimului şi Arhiepiscopia Ciprului; în 1930, Patriarhia Alexandriei (unde, între timp, ajunsese patriarh însuşi Meletie, după alungarea sa ruşinoasă de pe scaunul Constantinopolului); în 1936, Biserica Ortodoxă a României; şi în 1939, Biserica Ortodoxă a Greciei.
Enciclicele cu privire la recunoaşterea hirotoniilor anglicane de către Bisericile Ortodoxe sunt:
– 1922: Enciclica patriarhului Constantinopolului cu privire la hirotoniile anglicane
– 1923: Epistola patriarhului Ierusalimului
– 1923: Epistola arhiepiscopului Ciprului
– 1930: Declaraţia Sinodului Patriarhiei Alexandriei
– 1936: Declaraţia Sinodului Patriarhiei României
– 1939: Declaraţia Sinodului Bisericii Greciei
* * *
1922
Enciclica patriarhului Constantinopolului cu privire la hirotoniile anglicane
Către preşedinţii Sinoadelor Bisericilor Ortodoxe Locale
Sfântul Sinod a studiat raportul comisiei şi notează:
1.Hirotonia lui Matthew Parker ca arhiepiscop de Canterbury de către 4 episcopi este un fapt recunoscut de istorie.
2.În hirotonia lui Matthew Parker şi hirotoniile ulterioare se găsesc, în deplinătatea lor, acele elemente ortodoxe vizibile, sensibile şi indispensabile ale unei hirotonii episcopale valide, adică punerea mâinilor, epicleza Sfântului Duh şi, de asemenea, scopul de a transmite harul slujirii episcopale.
3.Teologii ortodocşi care au studiat problema din punct de vedere ştiinţific au ajuns aproape în unanimitate la aceleaşi concluzii şi au declarat ei înşişi că acceptă validitatea hirotoniilor anglicane.
4.Practica Bisericii nu oferă nici o indicaţie că Biserica Ortodoxă a pus vreodată, în mod oficial, sub semnul întrebării validitatea hirotoniilor anglicane, într-un asemenea mod încât să indice necesitatea rehirotonirii clerului anglican în cazul unirii celor două Biserici.

1923
Ierusalim
La 12 martie 1923, în numele sinodului său, patriarhul Ierusalimului a scris arhiepiscopului de Canterbury următoarele rânduri:

Prea sfinţiei sale arhiepiscopul de Canterbury, întâistătător al întregii Anglii, cel mai iubit şi drag frate întru Domnul nostru Iisus, Mgr. Randall. Salutându-vă frăţeşte, prea sfinţite, avem plăcerea de a vă adresa următoarele:

Ieri am expediat prea sfinţiei voastre următoarea telegramă: ,,Avem plăcerea de a vă informa că, după ce a analizat în mai multe întruniri problema hirotoniilor anglicane din punctul de vedere ortodox, Sfântul Sinod al Patriarhiei noastre a soluţionat validitatea lor”. Astăzi, explicând această telegramă, vă informăm că Sfântul Sinod – având ca temei rezoluţia emisă cu câtva timp în urmă de Biserica Constantinopolului, care ocupă primul tron între Bisericile Ortodoxe – a decis că sfinţirile de episcopi şi hirotoniile de preoţi şi diaconi din Biserica Anglicană Episcopală sunt considerate de către Biserica Ortodoxă ca având aceeaşi validitate pe care o au hirotoniile din Biserica Romano-Catolică, deoarece există toate elementele care sunt considerate necesare dintr-un punct de vedere ortodox pentru recunoaşterea harului hirotoniilor din succesiune apostolică.

Avem marea plăcere de a vă comunica prea sfinţiei voastre, ca întâistătător al tuturor Bisericilor Anglicane, această rezoluţie a Bisericii noastre, care reprezintă un progres în lucrarea bineplăcută lui Dumnezeu, de unire a tuturor Bisericilor. Ne rugăm lui Dumnezeu să vă dăruiască mulţi ani plini de sănătate şi mântuire.
27 februarie/12 martie 1923
Semnată

Damian (patriarhul Ierusalimului)
Traducerea oficială din limba greacă a fost publicată în revista Răsăritul creştin (Christian East), vol. IV, 1923, pag. 121-122
Arhiepiscopul Bisericii autonome a Sinaiului a exprimat adeziunea Bisericii sale la deciziile Constantinopolului şi Ierusalimului.
1923

Cipru
La 20 martie 1923, în numele sinodului său, arhiepiscopul Ciprului a scris patriarhului Constantinopolului cele ce urmează:
Transmitem înalt prea sfinţitului patriarh ecumenic Meletie salutările noastre frăţeşti întru Hristos.
Înalt prea sfinţia voastră,

Răspunzând cu promptitudine la sugestia făcută în epistola înalt prea sfinţiei voastre din 8 august 1922, aceea că Biserica autocefală a Ciprului, aflată sub conducerea noastră, ar trebui să-şi exprime părerea cu privire la validitatea hirotoniilor anglicane, am ridicat această problemă în sfântul sinod, întrunit în sesiune oficială.

După o examinare completă a problemei, sinodul a ajuns la următoarea concluzie:

Fiind cunoscut faptul că în Biserica Anglicană, succesiunea apostolică prin taina hirotoniei nu a fost întreruptă la hirotonia primului arhiepiscop al acestei Biserici, Matthew Parker, şi fiind prezente, la anglicani, semnele vizibile ale hirotoniei, prin care este dăruit harul Sfântului Duh, care îngăduie candidatului la hirotonie să-şi împlinească funcţiile rangului la care a fost ridicat, nu există nici o piedică pentru ca Biserica Ortodoxă să recunoască validitatea hirotoniilor anglicane în acelaşi fel în care ea (Biserica Ortodoxă) recunoaşte validitatea hirotoniilor din Bisericile Romano-Catolică, Veche-Catolică şi Armeană. Deoarece clericii care vin din aceste Biserici în sânul Bisericii Ortodoxe sunt primiţi fără a fi rehirotoniţi, ne exprimăm decizia ca aceeaşi modalitate să fie valabilă şi în cazul anglicanilor, cu excepţia intercommunio (împărtăşirea împreună), prin care cineva poate primi tainele fără deosebire din mâinile unui anglican, chiar dacă susţine dogma ortodoxă, până la realizarea unităţii dogmatice dintre cele două Biserici, Ortodoxă şi Anglicană.

Supunând această opinie a Bisericii noastre spre examinare înalt prea sfinţiei voastre, rămânem,

Cu afecţiune, cel mai mic dintre fraţii voştri întru Hristos,
Chiril al Ciprului

Arhiepiscopia Ciprului

7/20 martie 1923
Publicată în revista Răsăritul creştin (Christian East), vol. IV, 1923, pag. 122-123
1930

Alexandria
După Conferinţa de la Lambeth din 1930, Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei a considerat că poate să se alăture în recunoaşterea hirotoniilor anglicane. Decizia a fost anunţată într-o scrisoare a patriarhului către arhiepiscopul de Canterbury, după cum urmează:
Către Î.P.S. Dr. Cosmo Lang, arhiepiscop de Canterbury şi primat al întregii Anglii,
Salutări întru Hristos Cel Nou-Născut!
Praznicul Naşterii după trup a Mântuitorului sufletelor noastre fiind cel mai potrivit prilej pentru noi, aşa cum s-a dovedit, de a vă vizita, prin intermediul unei scrisori, venim deci la voi cu inima plină de bucurie, că ,,nouă ni s-a născut un Mântuitor, Hristos Domnul”, şi cu rugăciuni fierbinţi atât pentru sănătatea voastră, cât şi pentru pacea şi trăinicia sfintelor Biserici ale lui Dumnezeu pe care le conduceţi.

În acelaşi timp, împreună cu urările noastre pentru sărbătoare, vă trimitem ca dar al nostru vestea, care sigur va fi o veste bună, care provine din marea satisfacţie izvorâtă din relatările primite, atât din semnele de cinste care ne-au fost date la Londra, de prea sfinţia voastră şi de întreaga voastră Biserică, pentru demnitatea noastră, cât şi din consecinţele fericite care, prin suflarea binevoitoare a Sfântului Duh, s-au născut din contactele dintre delegaţia ortodoxă şi Conferinţa de la Lambeth. Astfel, Sfântul Sinod al mitropoliţilor scaunului apostolic şi patriarhal al Alexandriei a purces la adoptarea unei rezoluţii, prin care recunoaşte validitatea, din punctul de vedere ortodox, al preoţiei anglicane.

Textul acestei rezoluţii este următorul: ,,Sfântul Sinod recunoaşte că declaraţiile ortodocşilor, citate în Expunerea sumară, au fost făcute potrivit duhului învăţăturii ortodoxe. În măsura în care Conferinţa de la Lambeth a aprobat declaraţiile episcopilor anglicani ca relatare deschisă (1) a învăţăturii şi practicii Bisericii Angliei şi a Bisericilor aflate în comuniune cu ea, el (Sinodul) le primeşte ca pe un mare pas către unirea celor două Biserici. Şi deoarece în aceste declaraţii, care au fost aprobate de Conferinţa de la Lambeth, se găsesc asigurări complete şi satisfăcătoare cu privire la succesiunea apostolică, la primirea reală a Trupului şi Sângelui Domnului, la euharistie ca fiind ,,thusia hilasterios” (2) (jertfă) şi la hirotonie ca fiind o taină, Biserica Alexandriei îşi retrage refuzul preventiv faţă de acceptarea validităţii hirotoniilor anglicane, şi, aderând la decizia Patriarhiei Ecumenice din 28 iulie 1922, declară că preoţii hirotoniţi de episcopi anglicani, care trec la Ortodoxie, nu trebuie rehirotoniţi, aşa cum persoanele botezate de anglicani nu sunt rebotezate”.
Ne bucurăm să vedem zidul din mijloc al despărţirii dărâmat din ce în ce mai tare şi vă felicităm că, sub îndrumarea lui Dumnezeu, aţi avut fericirea de a lua iniţiativa de a continua această lucrare. Fie ca Domnul care S-a născut la Betleem să vă dea vouă şi nouă fericirea de a o desăvârşi.
În Alexandria, la Praznicul Naşterii Domnului, 1930

Iubitul frate al înalt prea sfinţiei voastre întru Hristos,

Meletie (Metaxakis) al Alexandriei
Anunţând această decizie patriarhului ecumenic, patriarhul Meletie al Alexandriei a subliniat că sinodul său a acţionat pe baza faptului că declaraţiile făcute la Lambeth au îndepărtat ezitarea lor anterioară ,,cu privire la învăţătura Bisericii Anglicane despre taine şi succesiunea apostolică”. De asemenea, se poate considera că s-a întâlnit cu dorinţa exprimată de patriarhul român, care răspundea astfel Constantinopolului, în 1925: ,,Dar pentru a lua o decizie definitivă, noi dorim în mod special ca Biserica Anglicană însăşi să-şi precizeze doctrina cu privire la sfintele taine şi în mod aparte cu privire la hirotonii: le consideră a fi o taină sau nu ?” Deoarece această cerinţă a fost împlinită, scria Meletie, ,,este potrivit ca validitatea hirotoniilor anglicane să fie recunoscută acum de toate Bisericile Ortodoxe. Deoarece acest lucru care, potrivit aceleiaşi scrisori, era ,,unul dintre cele mai mari obstacole pe calea către unirea celor două Biserici”, a fost ,,îndepărtat”.

Scrisoare publicată în Răsăritul creştin (Christian East), vol. XII, 1931, pag. 1-6, cu notele de mai jos; citatul din nota 2 este din nr. 11 al Expunerii sumare a discuţiilor de la Lambeth, retipărite mai jos, pag. 22.
Note
(1) Cuvintele din rezoluţia Conferinţei de la Lambeth sunt ,,relatare suficientă”.

(2) Noi transcriem termenul ,,thusia hilasterios”, şi nu îl traducem prin jertfă de împăcare sau de ispăşire, deoarece, aşa cum sunt folosiţi în general, aceşti termeni prezintă concepte care, în viziunea ortodoxă, nu sunt corelate cu ,,thusia hilasterios”. Cuvintele folosite de episcopii anglicani în discuţiile lor cu delegaţia ortodoxă, aşa cum au fost notate în Expunere şi întărite de Conferinţa de la Lambeth sunt:
„… că Biserica Anglicană învaţă doctrina jertfei euharistice ca explicată în răspunsul arhiepiscopului de Canterbury şi York către Papa Leon al XIII-lea, cu privire la hirotoniile anglicane: şi, de asemenea, că în oferirea jertfei euharistice, Biserica Anglicană se roagă ca ,,prin meritele şi moartea Fiului Tău Iisus Hristos, şi prin credinţa în Sângele Său, noi şi întreaga Ta Biserică să obţinem iertarea păcatelor noastre şi toate celelalte binefaceri ale Patimii Sale”, incluzând întreaga turmă a credincioşilor, vii şi morţi” (Raportul Conferinţei de la Lambeth, 1930, pag. 139).
Adunările engleze au asigurat ratificarea cerută după cum urmează: La 28 mai 1936, Adunarea de York a rezolvat: ,,Că acest sinod acceptă cu mulţumire şi aprobă raportul şi crede că acesta poate conduce la relaţii şi mai apropiate cu Biserica României şi alte ramuri ale Comunităţii Ortodoxe (Jurnalul Adunării de York, mai 1936, pag. 6).

La 22 ianuarie 1937, cele două Camere ale Adunării de Canterbury au rezolvat: „Că în măsura în care Raportul Conferinţei de la Bucureşti dintre Comisia română de relaţii cu Comunitatea Anglicană şi delegaţia Bisericii Angliei numită de arhiepiscopul de Canterbury este în acord cu formulările anglicane şi o interpretare legitimă a credinţei Bisericii, aşa cum este susţinută de Comunitatea Anglicană, această Adunare acceptă şi aprobă raportul” (Cronica Adunării de Canterbury, mai 1937, pag. 71).
1939

Grecia
Pe 21 septembrie 1939, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a luat următoarea decizie:

Sfântul sinod a decis că intenţionează să urmeze, ca şi până acum, în fiecare caz în parte care s-ar putea ivi cu privire la adeziunea unui cleric anglican la Ortodoxie, practica Bisericii şi concluzia unanimă a Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena, aceea că ,,Biserica Ortodoxă recunoaşte ca valid fără condiţii numai acele taine pe care ea însăşi le-a săvârşit, dar că totuşi Biserica, în măsura în care ea consideră potrivit şi util, în cazuri particulare, după o analiză anterioară a circumstanţelor respective, recunoaşte prin iconomie hirotonia celor care trec la Ortodoxie”.

Sfântul sinod preţuieşte dorinţa exprimată de arhiepiscopul de Canterbury, de a trimite o delegaţie de teologi anglicani sub conducerea episcopului de Gloucester, pentru discuţii comune asupra problemelor de interes. Legat de aceasta, sinodul aminteşte de legăturile de afecţiune care unesc cele două Biserici, şi realizează că fiecare oportunitate de întărire a acestor contacte trebuie bine primită, şi fiecare contact şi schimb între cele două Biserici serveşte la întărirea prieteniei şi apropierii dintre ele. Prin urmare, sfântul sinod va aştepta cu bucurie sosirea unei asemenea delegaţii, după ce dificultăţile provocate de actualul război se vor rezolva, şi va numi o delegaţie corespunzătoare pentru a reprezenta Biserica noastră (Ortodoxă a Greciei).

În cele din urmă, sfântul sinod exprimă cele mai calde mulţumiri teologilor pentru memorandumul lor.

Publicată în Ekklesia, Atena, 14 octombrie 1939, pag. 315; tradusă în limba germană în revista Internationale Kirchliche Zeitschrift, Berna, 1940, pag. 16-17, după care a fost alcătuită prezenta versiune.
Despre Matthew Parker
Anglicanismul a fost introdus de regele Henric al VIII-lea (1509-1547), care a dorit ieşirea Bisericii Angliei de sub stăpânirea Vaticanului. După o perioadă de reformare a Bisericii, în 1553 urcă pe tron Maria Tudor (1553-1558), fiică a Caterinei de Aragon. Catolică înfocată, căsătorită cu regele Filip al II-lea (1556-1598) al Spaniei, prin măsuri sângeroase, ea a impus din nou catolicismul în Anglia. A omorât peste 300 de clerici, a expulzat preoţii căsătoriţi, a reintrodus inchiziţia şi a redat papei privilegiile pierdute. Însă ei îi urmează la tron sora sa vitregă, Elisabeta (1558-1603), care restabileşte şi consolidează şi mai mult anglicanismul. Măsurile sale în privinţa Bisericii nu sunt acceptate şi aproape toţi episcopii, o parte din nobili şi din credincioşii simpli sunt omorâţi. În fruntea Bisericii Anglicane a fost adus Matthew Parker (1559-1575), care fusese hirotonit de episcopul Barlow şi alţi trei episcopi exilaţi.

sursa

CINA CEA MARE. Predica Sfantului Iustin Popovici (de Celie) la Duminica Sfintilor Parinti (a Stramosilor Domnului). “Cand sa ma mai gandesc si la Hristos?”

1

  Predica Sfantului Iustin Popovici (de la Celie) la Duminica Sfintilor Parinti

(Postul Craciunului, anul 1965)
“Si noi suntem astazi in Sfanta Evanghelie a mantuirii. Ati auzit astazi Sfanta Evanghelie. Iar ea este si a mea, si a ta si a fiecaruia; noi, toti oamenii, luam parte la ea. Astfel, Domnul a descoperit acestei Evanghelia noastra omeneasca si ea se refera la fiecare dintre noi. S-a coborat din Cer ca sa le graiasca oamenilor: Iata, voi, oamenii, traiti in Cerul evanghelic si sunteti din Cer, pentru aceasta v-am si adus Adevarul cel ceresc. Evanghelia mantuirii ne spune astazi o mare si sfanta taina in legatura cu Cina cea mare (Luca 14,16-24). In aceasta lume noi toti  luam parte la cina Domnului. Domnul a pregatit Cina cea mare, creand aceasta lume: soarele, cerul, stelele, pamantul, plantele, iarba, pasarile, animalele. Toate acestea alcatuiesc imensa masa la care ne-a asezat Domnul pe noi, neamul omenesc; la masa acestei mari Cine, care se intinde pe pamant peste toate cele cinci continente, peste cer si peste intregul univers. Creand aceasta lume, Domnul a creat tot ceea ce noi vedem, ca si multe lumi nevazute.

475.jpg

Si la aceasta Cina, la aceasta lume creata, creata cu belsug, lumea de Dumnezeu zidita, Domnul i-a chemat pe toti. Veniti, veniti, cina este gata. Lumea intreaga este pregatita. Omul este pamantesc, iar Dumnezeu este Ceresc, El lumineaza vesnic peste tine si iata, eu, sluga soarelui Sau, te chem; vino, totul este pregatit. Dumnezeu te-a facut om, ti-a dat toate cele de folos trupului. Imbelsugata si fastuoasa cina are loc neincetat! Dar oare este hrana pentru sufletul tau? Oare a facut Dumnezeu hrana pentru sufletele noastre, pentru constiintele noastre, pentru mintile noastre? Da, caci ce a aratat Domnul prin aceasta lume vazuta, printr-o astfel de minunata si dumnezeiasca lume pamanteasca? Intelepciunea Sa, Intelepciunea dumnezeiasca, prin care ne hraneste in aceasta lume vazuta. Domnul a aratat Bunatatea dumnezeirii Sale, Dragostea dumnezeirii Sale, si prin acestea hraneste sufletul nostru – cu Dragostea dumnezeiasca si cu Bunatatea dumnezeiasca. Prin aceasta lume vazuta, care este de o deosebita frumusete, Dumnezeu ne descopera frumusetea Sa dumnezeiasca si hraneste sufletele noastre  cu  frumusetea Sa cea cereasca. Fiecare lucru din aceasta lume, si fiecare faptura, si fiecare zidire, ca o sluga a Domnului ne cheama pe fiecare dintre noi: Vino, veniti, totul este gata.

Cum au raspuns oamenii la chemarea lui Dumnezeu? In aceasta lume, noi, oamenii, ne scuzam: Pai am avutie, sa ma ingrijesc de ea, campul acesta este al meu; al meu este totul, Dumnezeu ma cheama, dar nu am cand, Stapane, nu am cand! El spune Stapanului Cerului si pamantului: Nu am cand! Acesta este omul care nu slujeste mai intai lui Dumnezeu, nici sufletului sau. Aceasta preocupare pentru avutie poate fi si materiala, vazuta, dar poate fi si spirituala, nevazuta, pentru omul care se ocupa cu stiinta, iar Dumnezeu il cheama la cina Sa cea imbelsugata ca sa deschida ochii si sa vada ce a creat El pentru om aici, cat de minunata este lumea, sa cunoasca intelepciunea dumnezeiasca, bunatatea dumnezeiasca, privind aceasta lume minunata creata de Dumnezeu. Omul de stiinta spune lui Dumnezeu: Eu am carti, nu am cand, iarta-ma, nu am cand. Sau sa spunem ca omul si-a ales o meserie, o profesiune, si s-a dedicat cu totul acestei chemari, fie ca este invatator, profesor, meserias, fierar, croitor, este preocupat intru totul de aceasta munca, cu tot sufletul, cu tot trupul, iar Dumnezeu il cheama prin persoana cea mai draga, prin Dreptii Vechiului Testament, prin Sfinti: „Veniti, veniti, oameni, ca toate sunt gata”. Nu am cand, te rog iarta-ma, nu am cand sa ma gandesc la creatia dumnezeiasca. Este asemenea celuilalt om care s-a scuzat pentru ca avea cinci boi de injugat: Te rog, iarta-ma, nu am cand.
Zidirea lui Dumnezeu nu-L vede pe Ziditor: vede faptura vie din aceasta lume, animalele, pasarile, si se minuneaza, este cuprins de incantare, le studiaza, se foloseste de ele, le intrebuinteaza, dar nu are cand sa cugete la Creatorul acestor fiinte! Fapturile vii sunt create de Dumnezeu, iar aici se vadeste ceea ce Apostolul Pavel rosteste in Epistola sa, ca oamenii au slujit fapturii, in locul Facatorului (Romani 1, 25), mai mult slujind zidirii decat lui Dumnezeu. Este, evident, modelul unui astfel de om precum naturalistul, profesorul, invatatorul, care se ocupa cu studierea pasarilor si a albinelor si nu vrea sa stie nimic altceva, este absorbit de aceea careia i se dedica. Albinele, pasarile – si acestea sunt slugi ale lui Dumnezeu, el e necontenit il cheama: Vino la Domnul! Priveste, si noi suntem creatia lui Dumnezeu, iar El este cu mult mai minunat decat noi toti. – Nu, nu am cand, iarta-ma! Aceasta este orbirea, aceasta este aplecarea mai mult spre lucrurile acestei lumi, si oamenii slujesc fapturii mai mult decat Facatorului.
Iar al treilea spune: M-am insurat, de aceea nu pot veni. El reprezinta pe acela care nu vede pe nimeni in aceasta lume in afara de familia sa, pentru ea traieste, pentru ea moare, dar aceasta este prea putin inaintea lui Dumnezeu. Important este ca parintele sa stie de unde este familia sa, a Cui este familia sa, Cine este Acela Care ii hraneste familia -prin soare si prin pasari si prin plante si prin grau si prin cereale. Cine? Domnul si Ziditorul! Iar el nu are cand! Toata grija lui este pentru familie, nimic altceva nu vrea sa stie. Ce pacat!
Ati auzit ceea ce a spus Domnul, caci S-a maniat Dumnezeu pe acei oameni (Luca 14, 21), pe astfel de oameni care nu privesc aceasta lume ca cina imbelsugata a lui Dumnezeu, asezata de El pentru neamul omenesc, ca oamenii sa-L slaveasca. Si Dumnezeu nu numai ca a trimis faptura Sa, ci iata ca a trimis si nenumarati Drepti ai Sai in Vechiul Legamant ca sa le aduca aminte oamenilor de Dumnezeu, ca sa-i cheme, spunandu-le: Veniti, toate sunt gata. Oameni, ce asteptati, de ce nu lucrati dreptatea lui Dumnezeu in aceasta lume? De ce nu lucrati dupa legea lui Dumnezeu si dupa dreptatea dumnezeiasca?

1Astazi Biserica ii praznuieste pe toti Parintii, pe toti Dreptii Vechiului Testament, cei care au trait inaintea venirii lui Hristos – slugile lui Dumnezeu, sfintele slugi ale lui Dumnezeu pe care din timp in timp El le-a trimis in aceasta lume, le-a trimis neamului omenesc spre a marturisi ca aceasta lume este Cina, marele ospat. Moise, Ilie, imparatul David, nenumarati Proroci si Marturisitori, Dreptii Vechiului Testament, acestia sunt multimea de oameni sfinti (Evrei 12,1) care necontenit cheama neamul omenesc: Veniti, toate sunt gata, Dumnezeu va cheama. Insa lumea merge si se pleaca la idoli, se pleaca dumnezeilor mincinosi, nu slujeste lui Dumnezeu, nu vrea sa slujeasca Adevaratului Dumnezeu; iata si vitele si plantele si animalele le considera mai importante, ca fiind scopul vietii lor, incat slavesc dumnezeirea lor; oamenii se pleaca idolilor, se pleaca animalelor, plantelor, pietrelor, iar pentru Adevaratul Dumnezeu nu au timp.

Domnul, spre a-i dezmetici pe oameni, trimite neamului omenesc slugile Sale, incepand cu Sfintii Apostoli, le trimite tuturor noroadelor si le cheama neincetat: Veniti, toate sunt gata. Oameni, spuneti si voi ce va mai trebuie din ceea ce a oferit Domnul Hristos omului. Cu toate acestea, oare, puteti lepada ceva mai maret? El, Dumnezeu, a devenit om. Oare tu, omule, faci ceva mai presus decat aceasta? El, Dumnezeu, a adus Viata vesnica. Omule si frate, ce este viata ta pe pamant fara de Viata cea vesnica? Ce? O scurta perioada de chin, nenorocire, patimire, boala si suferinta – aceasta este viata pamanteasca a omului fara Domnul Hristos. Iar Dumnezeu ne-a daruit Viata cea vesnica, si pentru mine, si pentru tine, si ne-o daruieste in Biserica Sa prin Sfanta Impartasanie, prin Botez, prin credinta, prin dragoste, prin nadejde, prin tot ceea ce El, Minunatul Domn, hraneste sufletele noastre printr-o hrana nemuritoare si vesnica.
Domnul ne cheama neincetat, iar noi, iata, noi ca si cei trei oameni, ca cei trei chemati ne cerem scuze. Cand sa ma mai gandesc si la Hristos? Iata, am averea asta si aceea, sau negotul, sau un atelier mestesugaresc, o fabrica; nu am cand sa ma gandesc la Hristos, la acea Viata vesnica, la acel Adevar vesnic, la Dreptatea vesnica. Si eu, si tu, privim la noi insine, la propria noastra vietuire, pentru care deseori lucram in felul acesta. De cate ori in cursul unei zile Il uitam pe Dumnezeu, de cate ori in cursul unei saptamani sau al unor luni intregi uitam ca aceasta lume este cina dumnezeiasca, ca in aceasta lume Dumnezeu este Acela care daruieste toate, si aerul, si soarele, si lumina.
Iar tu, iata, poti sa te asemeni celui de-al doilea dintre cei chemati, care striga: Eh, am cumparat cinci perechi de boi de tras la jug, iarta-ma; sunt foarte ocupat in aceasta lume, aceasta lume are atata bogatie, iar eu nu am cand sa ma mai gandesc la Hristos, la faptul ca trebuie sa vin la El dupa moarte. Astfel, un asemenea om nu are cand sa se mai gandeasca si la Biserica, nu are cand sa mai cugete la sufletul sau, la binele pe care ar trebui sa-l faca, caci facand bine oamenilor, el isi face bine siesi.
Putem si eu, si tu, si multi dintre noi sa apartinem acelei categorii din care face parte al treilea om, cel de-al treilea chemat, care spune: M-am insurat, de aceea nu pot veni. Familia mea m-a absorbit, traiesc permanent pentru ea, ma gandesc mereu la ea, nu am timp pentru alte lucruri. Stai, omule, aceasta familie a ta si acesti copii ai tai sunt ai lui Dumnezeu! Cine le daruieste ceea ce le este lor de cel mai mare folos, cine le daruieste soarele, cine le daruieste mintea, cine le daruieste constiinta? Cine daruieste putere mainilor lor ca sa poata lucra, Cine daruieste vedere ochilor lor, Cine daruieste auz urechilor lor? Cugeta la aceasta, toate acestea tu le stii, le vezi.
Iata, astazi ii slavim pe Sfintii Parinti, pe Dreptii Vechiului Legamant, al caror numar este atat de mare si toti ne cheama: Veniti, toate sunt gata. Iar noi cum raspundem chemarii? Sa nu fim neintelepti si nebuni. Maine Biserica ilproslaveste pe Sfantul Tirs si pe ceilalti Mucenici dimpreuna cu el si ei ne cheama, ne cheama la cina dumnezeiasca: Veniti, toate sunt gata. Caci, ei, Sfintii, s-au hranit cu hrana dumnezeiasca cea vesnica, pe care le-a dat-o Domnul in aceasta lume si au devenit nemuritori si sfinti in aceasta lumea si in cealalta. Avand inaintea noastra atatea modele (Evrei 12, 1) atatia oameni sfinti, noi nu vom avea scuza in ziua Dreptei Judecati, cand Domnul ne va atrage atentia si mie, si tie, si tuturor: Priviti-i pe Dreptii Mei, priviti-i pe Dreptii si pe Sfintii si pe Mucenicii si pe Marturisitorii, si voi ati trait in aceeasi Biserica, si voi ati vietuit in aceeasi lume, insa ati calcat in picioare Dreptatea Mea, Dragostea Mea, ati calcat in picioare Evanghelia Mea. Pe cand erati jos pe pamant nu le-ati dorit, asadar nu va sunt de trebuinta nici aici. Si vor merge dreptii la Viata vesnica (Matei 25,46).
Multi sunt chemati, incheie Sfanta Evanghelie de astazi, dar putin sunt alesi (Matei 22, 14). Dumnezeu ii cheama pe toti, dar cum vei raspunde tu chemarii, aceasta depinde de tine. Dumnezeu te cheama la Viata vesnica, la Dreptatea vesnica, la Dragostea vesnica si iti ofera Viata cea vesnica. De tine depinde daca vei raspunde chemarii. Daca vei raspunde, atunci vei deveni ales al lui Dumnezeu.
Cu rugaciunile Sfintilor Parinti praznuiti astazi si ale tuturor Sfintilor, ale Sfintilor Apostoli, ale Mucenicilor, Dreptilor si Marturisitorilor, fie ca Bunul Dumnezeu sa deschida sufletele noastre si auzul nostru duhovnicesc si vederea noastra duhovniceasca, ca sa raspundem chemarii Domnului in fiece zi si in fiece noapte, sa fim constienti ca suntem in aceasta lume la cina cea imbelsugata a lui Dumnezeu, ca suntem in Biserica Sa la Cina cea vesnica a Adevarului vesnic si a Dreptatii dumnezeiesti, ca aceasta este aceea de care avem nevoie in aceasta lume, ca Domnul Hristos a adus fiintei omenesti toate cele necesare pentru dobandirea vietii celei vesnice si in aceasta si in cealalta lume. Lui fie cinstea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”.
(din: Cuviosul Iustin de Celie, Cuvinte despre vesnicie – predici alese, Editura Egumenita, 2013

Dumnezeu ne cheama la cina, de Mitropolitul Augustin Kandiotis


“Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi” (Luca 14, 16)
     Iubiţii mei, învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos în Sfânta Scriptură este simplă. Atât de simplă, încât să poată fi înţeleasă şi de copiii din şcoala primară şi de ţăranii analfabeţi. Însă deşi este simplă, conţine înţelesuri atât de adânci, încât şi mari oameni de ştiinţă şi mari înţelepţi rămân înmărmuriţi înaintea măreţiei ei. Acesta este un lucru de mirare.
       Evanghelia lui Hristos este un râu nesecat, ocean inepuizabil; este o mină de aur, în care oricât ai săpa şi ai scoate, aurul nu se termină. Acest lucru îl observăm şi în Evanghelia de astăzi. Ea învaţă cu imagini şi exemple din viaţa de zi cu zi. Tocmai aţi ascultat-o.

       Ce ne spune? Un domn bogat, din iubire faţă de poporul său, a gătit pentru toţi o masă, „ o cină mare” (Luca 14, 16), şi a oferit tot ce avea mai bun ca mâncare şi băutură. Când toate erau deja pregătite, a poruncit slujitorului său să-i cheme pe comeseni. Oricine s-ar aştepta ca toţi să fi primit această invitaţie atât de onorantă. Curios însă. Nimeni nu s-a dus la cină! Toţi au înaintat scuze. Unul a răspuns:

–         Am cumpărat o ţarină şi trebuie să merg să o văd.
Altul:
–         Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc.
Şi altul, mai obraznic decât toţi, zice:
–         Eu doar ce m-am însurat cu puţin timp în urmă şi nu am vreme.
Astfel, nimeni nu s-a dus la cina cea mare. Domnitorul s-a mâniat şi a poruncit să fie chemaţi alţii în locul acestora care n-au acceptat onoranta invitaţie.
            Aceasta este prima parte a parabolei. Să insistăm asupra ei. De vreme ce este parabolă, Domnul una spune şi alta lasă să se înţeleagă. Cine este cel care a făcut invitaţia la cina cea mare? Nu este altul decât Dumnezeu, Părintele ceresc. El este cel mai bogat decât toţi, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. El aşadar pregăteşte masa.
            Trei mese ne-a pregătit Dumnezeu. Una este inferioară, a doua este superioară, iar a treia este mai presus de toate.
            Una care este? Cea materială. Omul nu este doar suflet, este şi trup. La prânz veţi şedea cu toţii la masă. Apa pe care o veţi bea de unde este? Pe lună şi în stele apă curgătoare nu există. Aici există. Fructele pe care le mănânci, toate roadele, tot ce are pământul mai ales, ale lui Dumnezeu sunt. Când şezi să mănânci, gândeşte-te; nu trăi ca un animal necuvântător. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu.
            Aşadar, cel ce aşterne în fiecare zi masă pentru toţi oamenii fără excepţie este Domnul nostru; şi aceasta este o masă, hrana trupului. Dar există şi o altă masă superioară: Cina cea de Taină. Unde este această masă? Aveţi ochi duhovniceşti? Aruncaţi o privire în Sfântul Altar. Acolo este masa; este Sfânta Masă. O, de-am avea ochi duhovniceşti! Am vedea Sfânta Masă scânteind, fulgerând, arzând şi înconjurată de îngeri şi de arhangheli, după cum se spune în troparul Sfântului Spiridon. Zice: „Când liturghiseai”, Sfinte Spiridon, „îngeri ai avut slujind împreună cu tine”. Omule, Dumnezeu îţi aşterne o masă pentru trup (mâncarea pe care o mănânci) şi o masă superioară pentru suflet (Dumnezeiasca Împărtăşanie, Trupul şi Sângele lui Hristos). Nu auzi? „Luaţi, mâncaţi…”, „Beţi dintru acesta toţi” (Dumnezeiasca Liturghie)!?
            Sfârşitul te aşteaptă la altă masă, mai presus de toate. Care este aceasta? Este împărtăşirea cu Dumnezeu în veşnicie, în Împărăţia Cerurilor. Acolo ne îndreptăm.
Ne cheamă deci Dumnezeu. Cum ne cheamă? În felurite moduri. Menţionez cinci.
– După cum i-a chemat pe invitaţi prin slujitori, aşa ne cheamă şi pe noi prin slujitorii Săi, care sunt preoţii şi predicatorii. De fiecare dată când se aude predica Evangheliei, se face o invitaţie: Veniţi!…
– Când suntem răi, Domnul ne invită în alt fel: prin glasul necazurilor, al ispitelor, al întâmplărilor neplăcute din viaţă.
– Ne cheamă încă şi prin glasul conştiinţei. O, această conştiinţă! Atunci când dormi sau când te plimbi, te înţeapă şi îţi strigă: Păcătosule, până când vei rămâne în nepocăinţă? Îţi aminteşte păcatele tale. Şi când se apropie zilele de sărbătoare, glasul ei devine mai puternic. Nu există judecător mai aspru ca loviturile conştiinţei.
– În fiecare zi şi în fiecare clipă ne cheamă Dumnezeu să ne apropiem de El. Are însă şi o zi oficială în care îşi deschide palatele sale şi spune: Veniţi! Este ziua de duminică. Duminică înseamnă ziua închinată Domnului.
– Mai exact ne cheamă – cum? Prin clopotele care fiind trase se aud de la distanţă. Ce sunt clopotele? Glasul îngerilor, trâmbiţele cerului care anunţă invitaţia sau apelul, ca şi noi să spunem prezent. Când auzim clopotul, aripi la picioare pentru biserică. În timpul turcocraţiei, fără clopote, după cum zice un istoric, toţi alergau la biserică. Acum, mii de clopote să tragi, oamenii nu vin la biserică. Şi dacă-i întrebi „De ce?”, invocă şi ei motive; că nu au timp, au de lucru, sunt obosiţi de peste noapte… Este păcat ca în timp ce clopotele bat, cuplurile să doarmă, alţii să se suie în munţi, pentru vânătoare sau ascensiunea în munţi, alţii să meargă în excursie şi să umple drumurile de maşini.
Şi Biserica? Din nefericire, am uitat-o! O statistică improvizată ce s-a realizat a arătat că în Grecia din o sută de creştini duminica merg la biserică – câţi? Doar doi la sută (2%)! Aceasta arată că nu avem o legătură cu Biserica noastră. Suntem inferiori celorlalte religii. Du-te în Evros şi în Turcia. Zi de slujbă la ei este vineri, dar atunci toţi sunt în geamii să-l asculte pe hogea. Du-te şi în Israel. Zi de slujbă este sâmbăta şi atunci nici maşinile nu circulă, decât a poliţiei şi a salvării.
Şi noi, care avem cea mai frumoasă religie? Pietriş este religia turcilor şi a evreilor. Noi avem diamantul, unica credinţă adevărată. Şi totuşi nu mergem la biserică. Suntem fără îndreptăţire, iubiţii mei. Dumnezeu nu cere ceva dificil. Din 168 de ore pe săptămână, cere o oră! Atât durează Dumnezeiasca Liturghie de la „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui…” până la „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri…”. Şi noi? Nicio oră nu rupem pentru asta! Ce răspuns vom da?
Şi desigur că nu este suficient doar să mergem la biserică; acesta este lucrul cel mai mic. Trebuie să mergem la biserică cu atenţie, dacă ar coborî un înger şi ne-ar examina inimile, se va încredinţa că suntem prezenţi cu trupul, şi absenţi cu duhul. În Stalingrad şi în Moscova, când iau Sfintele Taine, plâng. Aţi văzut aici vreo lacrimă în biserică? Urmărim nesimţiţi. Vai! ”Cât de înfricoşător este locul acesta; nu este altceva decât casa lui Dumnezeu şi aceasta este poarta cerului” (Facere 28, 17).
Iubiţii mei, Domnul ne invită în biserica Sa. Peste puţine zile clopotele vor suna vesel şi se va auzi „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace” (Luca 2, 14). Toţi să alergăm în biserica noastră. Dar nu numai la Crăciun; în fiecare duminică să mergem la biserică.
Şi nu doar tu să vii. Eşti tată, eşti mamă? Cheamă-ţi şi copiii. Aşa se întâmpla în Pont, în Asia Mică, în Macedonia; se trezea tatăl, îşi lua copiii şi se duceau cu toţii împreună la biserică. Arătaţi-mi un tată care face aşa! Dacă o faci, să fii sigur: într-o zi vei muri, dar copiii niciodată nu vor uita că-i luai de mână şi-i duceai în biserica Dumnezeului nostru! La fel învăţătorul sau şeful oricărei instituţii; sfătuiţi-i pe toţi să meargă la biserică.
Toţi la biserică! Acolo are loc baia sufletului de păcatele de peste săptămână. După cum îţi faci baie trupului, aşa o dată pe săptămână fă şi o baie duhovnicească, ca să-ţi curăţeşti sufletul.
Şi când eşti în biserică, şi asculţi Evangheliile, îi vezi pe preoţi şi Sfintele Sfintelor şi te împărtăşeşti cu Preacuratele Taine, atunci – nu este minciună! – stelele coboară pe pământ, şi inima ta devine rai, sălaş al îngerilor şi se aude înăuntru: „Cât de iubite sunt locaşurile Tale, Doamne al puterilor. Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului” (Psalmul 83, 2-3).
+ Episcopul Augustin
(Omilie a Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kantiotis în sfânta biserică a Sfântului Ioan din Ptelemaida, 13.12.1981)

Sursa