Părintele Simeon Zaharia susține concluziile Sinodului BOR referitoare la Sinodul din Creta.

Eu am mers la parintele simeon ca la un parinte batran si duhovnicesc pentru a cere un cuvant de folos un cuvint duhovnicesc. Nu am dorit si nu am avut intentia sa fiu ispita pentru sfintia sa.Tot ce a declarat mie nu a fost sub presiune sau fara acordul sfintiei sale dupa cum spune si in acest video.Sfintia sa stia ca voi pune acea inregistrare video pe internet.

*

Daca acesti oameni isi schimba discursul „dupa cum bate vantul” oare ar trebui luati ca repere? Reperul nostru este Hristos Dumnezeu, Sfintii Parinti(Sfintii Parinti a nu se confunda cu marii duhovnici: Arsenie Papacioc, Cleopa, etc). „Ia-ti Parintii si Scriptura, indreptarul si masura, tot cuvantul din Scriptura Duhul Sfant l-a dat din gura”(Sf Ioan Iacov). Observ o lipsa de verticalitate in declaratiile unor parinti considerati mari. Dar, voi, oameni buni, criterii ortodoxe nu aveti?
Ca vad ca aveti nevoie de tot felul de ” guru” sa va spuna ce sa credeti, ca si cum voi sunteti cu totul necatehizati si lipsiti de maturitate si discernamant spiritual si chiar dezechilibrati.
E un handicap spiritual grav, anume de a ramane copii de tazta in credinta, fara a avea o baza si criterii solide ale credintei.
E trist sa vad cat de ametiti sunt oamenii care ascuta doar de argumentul autoritatii. Sper sa va invatati minte sa nu mai va uitati la cine zice ceva ci la ce zice acela, chiar daca acel ce vorbeste este un cersetor de pe strada sau este un mare teolog sau mare duhovnic. Pentru mine este clar ca asa zisul Sinod din Creta este un sinod talharesc si eretic. Nu e nevoie sa-mi spuna duhovnicul x sau marele parinte y. E suficient sa vezi ca nu e urmator Sfintilor Parinti, iar a lua masuri impotriva acestui sinod talharesc este ceva firesc pentru un ortodox, ca madular viu al Trupului lui Hristos.
Daca un mare duhovnic iti spune sa te sinucizi o sa faci asta?

filmul vechi:


GHERON IOSIF: “Nu pot sa va descriu cat de mult ii plac Sfintei Fecioare CUMPATAREA SI CURATENIA”

1

Nu pot sa va descriu cat de mult ii plac Sfintei Fecioare cumpatarea si curatenia. Sa nu crezi ca lupta este mica. Trebuie sa strigi ca nebuna: “Iisuse al meu, scapa-ma! Preasfanta Maica lui Dumnezeu, ajuta-ma!“

“Noi, copilul meu, am vazut tot ceea ce ne scrii tu, am trecut prin ele o data, de doua ori, de multe ori. Am scris si o carte despre aceste rataciri ca, daca cineva va pati astfel de lucruri, sa nu cada in deznadejde. Dar nu sa ramai nelucrator, asa cum faci tu acum. Este nevoie de multa silinta, de lupta, de smerenie fara de margini si de ascultare desavarsita. Nu sta, ci striga: “Hristoase! Prea Sfanta Fecioara!” Nu te inmuia si nu primi tot felul de ganduri. Striga continuu la Hristos. Inainte de a reusi ispita sa dea nastere gandului in mintea ta, tu sa-l zadarnicesti cu rugaciunea. Nu-l lasa.
Dar cand tu lasi necuratiile pe care le arunca inlauntrul tau vrajmasul, in cateva ore numai te-a si cuprins in mijlocul lor. Dupa aceea, cata lupta ca sa te poti curati! Asa ca sileste-te. Este nevoie de osteneala si de durere multa, nu gluma. Inima ta va sangera. Amaraciune, otrava vei bea, dar numai asa vei primi libertatea si te vei indulci.
Sa nu crezi ca lupta este mica. Trebuie sa strigi ca nebuna: “Iisuse al meu, scapa-ma! Preasfanta Maica lui Dumnezeu, ajuta-ma!“ Ca o masina sa mearga limba ta: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma! Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma! Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma!” Si cand obosesti, iti va veni o mangaiere pe care nu ai gustat-o niciodata. Dar daca te lenevesti si nu te ingrijesti, nu te vei vindeca in veac.
Daca sta in casa si nu se misca, omul nu va putea sa ajunga in cetate. La fel, monahul care nu se roaga nu va fi vrednic de cetatea Ierusalimului ceresc.
Asadar, ridica-te! Pune tu obolul tau, ca sa puna si harul lui Dumnezeu multimea talantilor. Arata buna ta intentie, dorinta de bine. Intoarce-ti fata de la vrajmasul tau. Cum de-ti lasi sufletul sa fie desfranat de catre demon? Unde-ti este smerenia atunci cand spui ca toti iti sunt vinovati si numai tu esti buna? Smerenie este atunci cand iti greseste celalalt si, inainte de a apuca el sa-ti ceara iertare, tu sa-i faci metanie spunandu-i: “Iarta-ma, frate, si binecuvinteaza!” Sa nu ti se para greu acest lucru. Este nimic pe langa ceea ce a facut pentru noi Domnul Hristos. El S-a plecat in fata ingerilor si a facut metanie de la cer la pamant, “a plecat cerurile si a coborat”. Dumnezeu a coborat la om. Si tu intorci lumea cu susul in jos pentru a nu spune un “binecuvinteaza”! Unde este smerenia?
Cand vei ajunge sa te smeresti, toti ti se vor parea sfinti. Cand esti plina de tine insa, toti ti se par rai.
Ce este mai murdar decat mandria si ce este mai rau mirositor decat necuratii demoni? Cu toate acestea, ii lasi sa te murdareasca. Este usor sa-i lasi sa vina si sa-ti strice toate zidurile de aparare. Sa vedem insa cum vei reusi sa-i alungi! Este usor sa primesti gandurile rusinoase si murdare, dar sa vedem, dupa aceea, cum vei reusi sa te curatesti!
Nimic altceva nu uraste mai mult Dumnezeu decat necuratia trupului care vine din placerea cea fara de lege. Acela care desfraneaza cu gandurile rusinoase, miroase tot ca un caine mort. In timp ce acela care se lupta si isi pastreaza trupul curat si mintea neintinata de ganduri murdare, asa si rugaciunea lui se ridica la cer ca o tamaie bine mirositoare. Am vazut in fapt ceea ce iti spun acum. Nu exista alta jertfa mai bine mirositoare catre Dumnezeu ca neprihanirea trupului, care se dobandeste cu lupta infricosatoare si cu sange. Am multe de spus in legatura cu fericita neprihanire, ale carei roade le-am gustat, dar acum nici tu si nici surorile celelalte nu puteti sa le purtati. Acum, un singur lucru va spun: chiar si hainele celor care sunt curati raspandesc mireasma de bun miros in toata incaperea unde se afla, ca un vas de mir. Acesta este semn de la Dumnezeu pentru neprihanirea lor si pentru fecioria lor preasfintita.
Deci, grabiti-va sa va curatati sufletul si trupul vostru. Nu primiti nicidecum gandurile murdare. Astfel veti vedea si voi aceste lucruri despre care va scriu. Atunci va veti incredinta de cuvintele mele. Tot ceea ce v-am scris pana astazi trebuie sa incercati si veti afla in viata voastra ca spun adevarul din experienta proprie.
Acolo unde exista ascultare exista smerenie si lupta, iar demonii nu reusesc niciodata sa inrobeasca pe om. Invartosarea inimii, neascultarea si mandria dau nastere la neglijenta si nepurtare de grija, prin care vin toti demonii si-si fac adapost in sufletul omului. Acestia nu se vor linisti pana nu-l fac pe omul acela partas la pacatele vechi si noi si pana nu-l robesc in intregime.
Sileste-te, deci, fiica mea. La fel si toate celelalte surori. Daca veti neglija acest lucru veti pati lucruri rele si urate. Daca va veli sili, va veti mantui pentru vesnicie. Veti deveni tamaie cu bun miros si mir de pret. Veti deveni cu adevarat jertfa duhovniceasca, bineplacuta Domnului.
Nu va pot descrie cat de mult ii place Maicii Domnului cumpatarea si curatenia. Pentru ca Ea este Fecioara neprihanita, ne vrea pe toti asa si ne iubeste. De aceea, numai ce o strigam, si se grabeste sa ne vina in ajutor. Nu apuci bine sa spui: “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-ma!”, ca Ea strabate ca un fulger mintea ta si-ti umple de lumina inima, atragand mintea spre rugaciune si inima spre dragostea adevarata. De multe ori vei petrece noaptea intreaga plangand si cantand laude Preasfintei Fecioare, tinuta fiind de Ea in rugaciune.
Siliti-va, pastrati tacerea, rugati-va, faceti ascultare, smeriti-va pentru a afla binele. Aveti o stareta binecuvantata care este mireasma a lui Hristos. Nu o suparati. Nu va impotriviti ei cu cuvantul. Pastrati tacerea si rugati-va neincetat si lasati-o si pe ea sa se odihneasca. Cand va muri si o veti pierde, atunci veti vedea cat a fost de buna. Dar pentru voi, atunci, va fi tarziu.
La sfarsit, iarasi iti spun, fiica mea, sileste-te, nu pierde timpul. Nu ma obosi sa scriu, ci scoala-te si alunga pe vrajmasi. Fa-te tarana ca sa te calce in picioare toti ceilalti si fa ascultare pentru sufletul tau”.
(In: Gheron Iosif Isihastul, “Marturii din viata monahala”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2007)

Gheron Iosif Isihastul: VENIREA HARULUI TE PREGATESTE DE ISPITE

Harul precede totdeauna venirea ispitelor, ca o vestire pentru pregatire .Lucrare (praxis) nu inseamna numai a incerca si a te lasa pagubas. Fapta se numeste cand patrunzi in lucrare, te lupti, biruiesti sau esti biruit, castigi sau pierzi, cazi, te ridici, rascolesti totul, ridici totul in picioare, cand primesti lupta pana la ultima suflare. Si niciodata sa nu te descurajezi pana la iesirea sufletului tau. Dar cand ajungi pana la cer, trebuie sa te astepti ca ziua urmatoare sa cobori in iad. Sa nu mai spunem ca uneori coborarea se intampla chiar in aceeasi clipa. De aceea, nu trebuie sa te pierzi in rataciri, ci sa ai inaintea ochilor ca amandoua sunt ale tale.
Sa mai stii ca intotdeauna harul vine intai, ca o prevestire de pregatire. Indata ce simti harul, sa te strangi in tine si sa spui: “Iata, a venit vestea razboiului. Pazeste-te, pamantule, ai grija din ce parte va lovi vicleanul”. De multe ori vine repede, alteori dupa doua sau trei zile. Oricum vine. Apararea sa fie intarita: spovedanie in fiecare seara [era vorba de un calugar aici, dar sfatul se poate traduce pentru toti crestinii prin “rugaciune de pocainta” in fiecare seara si spovedanie cat mai deasa, n.n.], ascultare de parintele staret, smerenie si dragoste fata de toti. In felul acesta iti usurezi intristarea. (…)
Cel care se roaga cere iertarea pacatelor, cere mila Domnului, deoarece Dumnezeu le da cu randuiala. Si daca tu Il plictisesti cu cererile tale, [cele nefolositoare sau prea inalte, n.n.] ingaduie duhului ratacirii, care se preface a fi harul, sa te amageasca aratandu-ti altceva in locul celor adevarate. De aceea nu este folositor sa cerem lucruri peste masura. Chiar daca nu sunt auzite, daca se intampla inainte de curatire, acestea devin serpi vatamatori. Tu sa ai pocainta curata si sa faci ascultare la toti, si harul va veni fara ca tu sa-l ceri.
Omul, ca un copil gangurind, cere de la Dumnezeu voia Lui cea sfanta. Dumnezeu, ca Parinte Atotbun, ii da harul, dar ii da si ispite. Daca indura fara sa murmure ispitele, primeste adaos de har. Dar cu cat primeste mai mult har, in aceeasi masura primeste si adaos de ispite.
Demonii, cand se apropie sa atace cu lupta lor nu se indreapta spre locul unde tu ai, fara discutie, taria sa-i invingi, ci incearca acolo unde ai slabiciuni.

Acolo unde tu nicidecum nu-i astepti, acolo escaladeaza zidul cetatii. Si, cand gasesc un suflet slab si o parte mai slaba a noastra, totdeauna acolo ne inving si ne fac raspunzatori”.

10868d.jpg

Sufletul meschin este mama lipsei de rabdare
Iata, iarasi vin smerit, ca un parinte, sa-ti trezesc prin cuvinte vointa cea buna. Scoala-te, fiul meu, din somnul nepasarii. Asculta-ma si nu mai dormi. Trezeste-te si alunga de la tine somnolenta nepurtarii de grija. Pune-ti din nou armura si stai cu curaj impotriva dusmanilor tai. Lupta-te cu rabdare. Nu intoarce spatele. Lupta-te piept la piept. Este mai de folos peutru noi sa cadem in lupta decat sa fim biruiti.
O, minune a minunilor! Cei din lume pentru a pescui doi pestisori se lupta cateodata o noapte intreaga. Dupa aceea ii mananca sau ii vand si merg mai departe. Nu spera mai mult de la meseria lor. Isi termina viata chinuindu-se cu aceasta meserie o viata intreaga. Noi, care ne plangem tot timpul, suntem vrednici de tot dispretul pentru multa noastra nestiinta. Hristos ne hraneste in dar si ne rasplateste insutit. Lucram o zi si ne plateste ca pentru o suta. Apoi vesnic ne vom bucura si ne vom veseli intru Imparatia Lui. Sa fim impreuna cu Maica Domnului ca fii adevarati ai sai! Asemenea ingerilor in lumina nesfarsita si in bucuria de negrait! Dar pentru ca, nesimtitori ce suntem, nu vedem micul castig trecator, cei doi pestisori sau orice altceva trecator, ne pierdem rabdarea. Daca ne-am fi nascut sclavi, am fi primit si batai si lovituri in fiecare zi. Acum nu putem indura nici un cuvant mai greu venit din partea vreunui frate slab. O, neinlelepti si netaiati imprejur la inima! La cea mai mica ispita ne lepadam. Preferam despartirea vesnica de Hristos si unire vesnica cu Satana decat sa induram cu smerenie incercarea unei singure clipe! Ce altceva este ceea ce imi spui, iubit suflet, in ceasul caderii tale sufletesti? Ca vei gasi un mod de a te omori, de a-ti sfarsi viata. O, orbire si moarte sufleteasca! Te vei omori, sau te vei uni pentru vesnicie cu diavolul? Vei sfarsi cu viata, sau vei cobori pentru totdeauna in iad? Si nu te temi, suflete mic, de osanda cea vesnica, de despartirea de dulcele Iisus, de Viata si de Lumina? 

O, cat Se intristeaza Stapanul Hristos, cat Se amaraste Mirele sufletelor cand, pentru cea mai mica ispita, punem pe capul deznadajduirii noastre cununa de spini! Numai ce L-am numit Mire – la slujba de calugarie – si-I cerem deja divortul! Nu este aceasta fiere a lepadarii amestecata cu otetul amar al lipsei de rabdare? Sa luam aminte, fiica mea, ca in felul acesta intristam foarte mult pe preadulcele Iisus si aducem bucurie diavolului rauvoitor. O, cine-mi va da izvor de lacrimi si doliu fara de mangaiere, sa plang zi si noapte pentru fratii mei cei slabi la suflet! Ma rog, fiica mea, sa te ridici si sa fii mult mai atenta de acum inainte, sa nu ti se mai intample o astfel de ispita, nici tie nici vreunei alte surori. Luati aminte, fiice ale lui Hristos, deoarece acestea se intampla tuturor. Nu va invartosati la suflet. Sa aveti rabdare si dragoste deplina fata de maica stareta pentru ca rugaciunea ei sa va acopere in vreme de ispita. Acolo unde exista invartosare este si mandrie, este si neascultare si scandal. Acolo unde este ascultare este si smerenie, acolo salasluieste Dumnezeu.

Spun Sfintii Parinti: “inaintea caderii merge mandria, iar inaintea harului merge smerenia. Iar sufletul meschin este mama lipsei de rabdare”.
Ai vazut om si mai ales monah fara de rabdare? Este ca opaitul fara untdelemn, a carui flacara se stinge foarte repede.
Din micimea sufleteasca se nasc multe: cartirea, neauzirea, nerusinarea, hula, necunoasterea si multe altele. Iar mandria si deznadejdea sunt surori bune una cu cealalta, din care se nasc mii de fii, contribuind cu totii la pierderea sufletului.

Indepartarea tuturor relelor, pentru noi, este smerenia si ascultarea desavarsita.Deci ingrijeste-te, fiica mea, de fericita ascultare. Supune-te intru totul. Pentru ca acum, cand dusmanul a invatat ca esti usor de biruit, se va duce un pic la plimbare si iarasi se va intoarce. Sa nu te gaseasca fara purtare de grija si sa te dea iarasi peste cap. Pregateste-te. Si atunci cand va veni fa-l sa inteleaga ca ai drept paznic puterea lui Hristos si rugaciunea tuturor. Nu te obisnui sa cazi usor, pentru ca la fiecare cadere se darama si mai mult cetatea sufletului, si intrarea dusmanului devine din ce in ce mai usoara, pana cand cel invins va fi facut in intregime captiv.Adu-ti aminte ce-ti scriam cand te-ai dus la manastire. Ca ceea ce imi spuneai atunci trebuia sa mi le spui dupa patru ani si ca asa cum vedeai atunci pe surorile de manastire asa sa le vezi si acum. Daca te vei uita in primele scrisori vei gasi acolo toate acestea. Acum iti spun din nou: fii atenta. Ai grija ca esti inca la inceput si inca mai poti pune inceput. Dar daca acuma nu te silesti, va veni timpul cand, si sa vrei, nu vei mai putea sa faci ceea ce acum treci cu vederea.Pune-ti tu obolul tau, ca sa puna si Dumnezeu multimea de talanti. Arunca-te la pamant. Fa-te tarana ca sa calce toti peste tine. Zdrobeste-ti inima si plangi cu durere in suflet ca sa I se faca lui Dumnezeu mila de tine. Plang si eu in fiecare zi, dar Hristos cere si lacrimile tale.Scoala-te si arunca de la tine descurajarea. Alunga vrajmasul ca sa te inveti sa-l biruiesti cu puterea Domnului. Biruinta este rabdarea, biruinta este smerenia, biruinta este ascultarea.Sa stii urmatoarele: dintotdeauna vrajmasul lupta cu mult mestesug impotriva celor ce se nevoiesc. Daca dupa ce ii lupta in multe chipuri, nu reuseste sa-l biruie, aduce asupra lui boli pentru toata viata. Adeseori il doare tot trupul si omul devine tot o rana si un vaiet continuu. Atunci insa este aproape sfarsitul si odihna“.

(Gheron Iosif, Marturii din viata monahala, Editura Bizantin

Sursa