Hariton, caraliul lui Teofan, persecută monahii din jud. Neamț care nu pomenesc pe cretani! Împreună cu acolitul lui, pseudo-monahul Filoteu, au transformat, după voia diavolului, mănăstirea Petru Vodă în apărătoarea ecumeniștilor

 

12-1

Diavolul se răzbună pe locul unde ani de-a rândul a fost biruit și rușinat de marele Duhovnic al tuturor românilor, Sfântul Mărturisitor, Părintele Justin Pârvu

 

Cum era de așteptat, după moartea Părintelui, cei care au rămas în urmă și-au arătat adevărata valoare și chipul ascuns, în umbra marelui duhovnic. Cu venirea capiștei de la măn. Durău, primele semne de cădere au fost când au impus îngroparea sfintelor moaște ale sfințitului mărturisitor, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa. Apoi, prin manipulare și intimidare, monahii si ieromonahii au fost reeducați să facă doar cum hotăra sinaxa, adică Haritont Negrea cu acoliții săi. Binențeles că cei care nu s-au supus nu mai sunt azi în mănăstirea Petru Vodă, cu mici excepții.

 

Azi, 2 dec. 2016 se face sinaxa pentru excluderea din măn. a ierom. Tihon

 

Printre excepții este ierom. Tihon, care după sinodul din Creta a refuzat să mai pomenească ierarhul locului, pan-ereziarhul Teofan Savu. Acum, părintele Tihon slujește singur în paraclisul mănăstirii, având conștiința curată că ascultă de glasul Bisericii luptătoare, precum ar fi PS Loghin Jar – episcop de Bănceni, Părintele Iulian de la Prodromu, Părintele Simeon de la Poiana lui Ioan (schit al mănăstirii Sihastria), Părintele Antim Gădioi, nevoit să plece de la măn. Bistrița și toți cei care au avut curajul să nu mai aibă părtășie cu ierarhii trădători. A fost lăsat în pace până acum, deși era mereu numit schismatic de către molima mănăstirii Petru-Vodă, pseudo-monahul Filoteu Bălan, cunoscut prin mediile academice ca Filoxera. Doar că în urma extraordinarei mărturisiri a Părintelui Simeon, care și-a revenit la adevărata sa poziție față de apostazia din Creta, ce-a ajuns la cunoștiința noastră datorită înregistrării video făcută de ierom. Tihon, presiunile din partea ereziarhului Teofan Savu, îi dă ocazia stărețoiului Haritont Negrea să convoace “sinedriul” numit sinaxa mănăstirii pentru a decide excluderea din mănăstire a ierom. Tihon!!! Asta se va întâmpla în seara aceasta. Vă spun ca o mărturie personală prin care am trecut alături de monahul Teodot, duhul care stăpânește în astfel de sinaxe este mai rău decât în instanțele judecătorești, are loc o demonizare în masă a cozilor de topor stăpânite de capiștea Haritont!

 

Prigoană asupra ierom. Pamvo la schitul Rădeni, jud. Neamț

 

La schitul Rădeni, ce ține administrativ de măn. Petru Vodă, ierom. Pamvo nu l-a mai pomenit pe pan-ereziarhul Teofan după trădarea din Creta. În nenumărat rânduri, stărețoiul Haritont a fost să facă presiuni asupra părintelui Pamvo, ca să reia pomenirea ierarhului. La marile sărbători și în duminici, sute de oameni merg la schitul Rădeni să se împărtășească de Cuvântul lui Dumnezeu, nepătat de niciun compromis. De fiecare dată, stărețoiul Hariton a plecat cu coada între picioare, atrăgându-i-se atenția că poate răspunde penal pentru interzicerea dreptului la servicii religioase, garantat de Constituție pentru orice cetățean român.

Joi, 24 noiembrie 2016, ziua neagra a Ortodoxiei din judetul Neamt. La ora 13.00 Arhim. Hariton Negrea, staretul de la M-rea Petru Voda si Arhim. Nichifor Horia, exarhul de Iasi, au dat un ultimatum celor 16 maici de la M-rea Varatec, ca in zece zile sa paraseasca chiliile de langa manastire, daca nu renunta la nepomenirea ierarhului cretan Teofan.

Satisfacuti, precum tractoristii care bat femeile cu levierul, Nechifor si Hariton, acesti Turcanu si Nicolschi ai Ecumenismului, la ora 18.00 au descins in forta la schitul Radeni (din Neamt) pentru schimbarea egumenului din motive de nepomenire a ierarhului eretic, Teofan. Dupa numeroase amenintari si presiuni desprinse parca din reeducarea de la Pitesti, vazand ca nu pot cu nici un chip sa-l infricoseze pe preotul nepomenitor ierom. Pamvu J., au plecat racnind: „Noi suntem stapanii Ortodoxiei. Va vom nimici pana la unul”, parafrazandu-i pe calaii indraciti care urlau la fel si acum 64 de ani: „Noi suntem adevarata evanghelie! Noi o scriem acum pe starvurile voastre!”

 

Molima Filoxera ce infestează mănăstirea Petru Vodă

 

Pseudo-monahul Filoteu afirmă cu o mare nesimțire ce l-a caracterizat dintodeauna: Cei ce nu pomenesc ierarhii BOR şi nu merg la slujbele lor şi ale preoţilor BOR sînt schismatici. (sursa: Filotheu Bălan). Pentru a ajunge la asemenea concluzie a fost ajutat de ibovnica sa, para-rasofora Neonila, piesa de legătură cu securiștii Roncea. Dar se bate cu cărămida în piept că el e împotriva ecumenismului, și să vă spun cum este anti-ecumenist: a tradus cartea Sf. Iustin Popovici, Biserica ortodoxă și Ecumenismul, motiv pentru care a bătut zdravăn o maică pentru că nu i-a plătit drepturile de autor. Este anti-ecumenist până la bani, iar acum nu ar vrea să-și primejduiască vila la care numai geamurile teropan au costat 16 mii de euro.

 

sursa

Chilia monahului Filotheu Balan

E pe deal, deasupra cimitirului de la Mănăstirea Petru Voda.

Foto: https://saccsiv.wordpress.com/2016/12/02/foto-chilia-monahului-filotheu-balan/

 

 

Sursa: Apologeticum