Vor veni vremuri și mai grele, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet

parintele-iustin-parvu-590x416.jpg

Ce ne puteţi spune despre vremurile grele prin care vom trece şi noi?

 

Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o să treceţi voi! Acele vremuri deja le-aţi început. Spre deosebire de alte vremuri,va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pământului. Nu este uşor, sunt vremuri foarte grele.De exemplu, pe vremea marilor trăitori din Pustia Tebaidei, acolo nici miliţia nu intră, nici control de stat, nici finanţa nu intră, nici un control care să-i tulbure pe călugări. Erau de sine stătători şi atât de liberi, încât ei într-adevăr puteau să-şi ducă aşa, cu toată dragostea, nevoinţa lor. Însă, la ora aceasta, trebuie să lupţi, şi cu cel văzut, şi cu cel nevăzut; să lupţi cu tine, să lupţi cu lumea, să lupţi şi cu dracul. Diavolul – faci cruce – se mai depărtează, măi. Ăştia văzuţi nu se depărtează, ba te asaltează şi-ţi mai pun în cârcă şi altele; şi toate se răsfrâng asupra ta.

 

De aceea credincioşii aceştia, de pildă, care vin din toată lumea înspre mănăstiri, sunt iarăşi un semn că toată lumea trăieşte în clocotul ăsta, în cazanul ăsta de fierbere de la un rău la altul. Iar călugărul, de bine, de rău trebuie să stea acolo, în faţa lor, să dea un sfat, o relaţie, să le citeşti o rugăciune şi să plece măcar câtuşi de puţin alţii de cum au intrat. Monahul trebuie să fie prezent şi să răspundă la toate aceste nevoi ale creştinului. Altădată nimeni nu-l deranja pe sfântul, pe cuviosul. Păi, câte pomelnice aveam noi acum 70-80 de ani la mănăstirea Durău sau la Secu? Te duceai la proscomidie, începeai slujba, tu, ca preot, înainte cu o oră, sunai la intrare în tochiţa metalică, toată lumea ştia că a intrat părintele la biserică. Paraclisierul deja era venit. Care este rânduiala paraclisierului? Intră în biserică, se închină, ia blagoslovenie de la strana arhierească, se duce şi se închină pe la icoane, la Maica Domnului, la Mântuitorul Hristos, întră în sfântul altar, face trei metanii la intrare, trei metanii la proscomidie şi cu frică de Dumnezeu începe să aprindă lumânările, cele două lumânări de pe sfânta masă, candelele. Era o scară cu trei trepte. Se urca părintele de canon săracul, sufla din greu, dar el voia să aprindă candelele în fiecare miez de noapte, să fie primul acolo când venea preotul slujitor. După aceea venea la stareţ, lua blagoslovenie de toacă şi de clopot şi Părintele stareţ de atunci nu dormea, era treaz, la apel, era în pravilă. Acuma are o maşină cu opt locuri, cu bagaj în spate şi-ntr-o dimineaţă se duce după sticle, a doua zi are nevoie de mătură, apoi de coada măturii şi tot se plimbă şi tot se plimbă, mai merge la o conferinţă, pe la examene şi printr-alte părţi, numai la biserică şi la utrenie nu-i. Şi paraclisierul n-are unde să se mai ducă, toacă săracul cu 25 de blagoslovenii de la… bec. Terminăm de pomenit înainte ca să vină preoţii, dar acum sunt câte 3-4 mape de pomelnice numai într-o zi.

 

De asemenea, ca să revin, nu erau atâtea nevoi şi atâtea boli. Acum s-au înmulţit bolile psihice, organice, demonizările. Apoi nu erau atâtea construcţii, atâtea vite, atâta lume. Pe lângă acestea mai sunt şi ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascuţite care pătrund până în a-ţi cunoaşte şi gândul. Şi, când ţi-a prins gândirea, aici este şi partea sufletească. Iar când a intrat pe firul acesta Satana, nu mai este deloc uşor. Este o luptă împotriva sufletului. Acum nu vezi ce fac? Dacă vrei să ai un serviciu mai bun, trebuie să te înscrii în loja masonică, să te lepezi de Hristos. Şi, iată, acestea toate sunt încercări şi ispite şi greutăţi care ne fură de la adevăratele ţeluri ale trăirii noastre. Acestea aduc la zero, zero, viaţa duhovnicească.

 

-Este bine în zilele noastre să mai căutăm povăţuitori duhovniceşti?

 

– Este mai bine să dobândeşti tu puţină pricepere duhovnicească, căci vin vremuri când nu numai că nu veţi mai găsi îndrumător, dar nici măcar un cuvânt din Scriptură sau din Sfinţii Părinţi. Sfinţii Părinţi până acum recomandau povăţuirea după Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi, însă vin vremuri când vor lipsi şi acestea.

 

– Ce sa facem ca sa pastram dragostea si unitatea dintre noi?

 

– Este nevoie de multa rugaciune, caci rugaciunea intretine buna noastra intelegere. Acum, insa, ne ingrijim mai mult de cele materiale decat de cele duhovnicesti. Inainte, fortele raului erau legate cu rugaciunile marilor traitori; rugaciunea lor avea o mare putere. Si inca n-a slobozit Dumnezeu puterea Satanei, caci lumea este nepregatita… Forta diavolului sta in patimile si relele noastre

 

– Ce trebuie să facem să ne întărim credinţa şi să răbdăm toate cele ce vor veni asupra noastră?

Şi cunoaştem din proorociile sfinţilor că, de vor răbda creştinii necazurile de pe urmă, vor fi mai mari decât cei dintâi. Iar Cuviosul Paisie Aghioritul îndrăzneşte să spună că ‘mulţi sfinţi şi-ar fi dorit să trăiască în vremurile noastre‘.

 

Cugetând la moarte. Monahul şi creştinul nu are această însutită datorie să fie gata de plecare? O are! Nu te interesează dacă traiesti şi cum trăieşti. Din ce în ce oamenii sunt mai dificili şi mai cu scadenţe intelectuale şi putere de judecată. Ei, sunt multe de zis, dar iată că s-a făcut ora unsprezece şi acuş bate de utrenie…

 

 

 

Revista Glasul Monahilor, Petru Vodă, Anul II – Nr. 7 (9) – Iulie 2004

sursa

Biserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos

ierotheos-2

Introdu un text asociat

Biserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta

de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos

 

Comunicare depusă spre studiu la Actele întrunirii plenare a Sinodului Bisericii Greciei, din 23-24 noiembrie 2016.

 

Sinodul care s-a întrunit în Creta în intervalul 19-26 iunie a.c., deși inițial era caracterizat ca ”Sinod Ecumenic”, în cele din urmă s-a intitulat ”Sfânt și Mare Sinod”. Cele patru Biserici care nu au fost prezente la Sinod, în mod direct sau indirect au respins titlul de ”Sfânt și Mare Sinod”, și sunt încă așteptate deciziile lor asupra acestui Sinod. Astfel, adevărata denumire a acestui Sinod o va acorda conștiința Bisericii, care este exprimată prin Sfinții acesteia, cei ce alcătuiesc ceata văzătorilor de Dumnezeu în Biserică, după cuvântul Sfântului Dionisie Areopagitul. Vom vedea pe parcurs cum se va numi acest Sinod în cele din urmă – ”Sinod al Întâi-stătătorilor”, ”Sfânt și Mare Sinod”, ”Sinod Ecumenic”, ”Presinod” etc.

În continuare îl voi numi ”Sinodul din Creta”, așa cum procedăm și cu alte Sinoade, pe care le denumim după numele orașului în care au fost convocate, cum ar fi: Sinodul de la Niceea, Sinodul de la Constantinopol, din Efes, de la Calcedon etc.

Am participat la acest Sinod, reprezentând, dimpreună cu alți frați arhierei și mireni, Biserica Greciei, în urma deciziei Sinodului Bisericii Greciei din martie 2016, și am acceptat în mod definitiv această misiune, abia după ce au fost luate hotărârile Sinodului Bisericii noastre cu privire la textele Sinodului din Creta, în mai 2016. Potrivit acestor hotărâri, trebuia să facem efortul și să ne luptăm pentru corectarea textelor pe care le-am avut la dispoziție. Prin această participare a mea la Sinodul din Creta am dobândit o mare experiență, dar în același timp am plecat de acolo cu cea mai profundă neliniște.

Voi sublinia câteva aspecte care au legătură cu noua propunere pe care a depus-o Delegația noastră la acest Sinod.

 

1. Pregătirea Bisericii noastre pentru Sinod

 

Pot să spun dintru început că pregătirea Bisericii noastre pentru participarea la acest Sinod nu a fost cea cuvenită.

 

a) Comunicarea Mitropolitului Messiniei, Hrisostom

 

Este cunoscut faptul că la întrunirea plenară a Sinodului Bisericii noastre din octombrie 2014, Înaltpreasfințitul Mitropolit al Messiniei, Hrisostom, a prezentat o comunicare pentru informarea episcopilor asupra ordinii de zi a Sinodului ce urma să se întrunească și despre întreaga activitate a acestuia, așa cum se hotărâse la Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe, din martie 2014, de la Constantinopol.

Comunicarea a avut un caracter informativ și, la bază, întemeiat pe tradiția Bisericii. Este semnificativ în acest sens faptul că în comunicare s-a vorbit despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și despre creștinii care s-au îndepărtat de aceasta, adică despre creștinii din afara Bisericii. Voi sublinia câteva puncte ale comunicării cu referire la acest subiect.

Înaltpreasfințitul, vorbind despre Dialogurile Bisericii Ortodoxe cu creștinii eterodocși, arată:

”Pentru Biserica Ortodoxă, dialogul a fost totdeauna un element esențial și inalienabil, atât al misiunii soteriologice a acesteia, urmărind întoarcerea schismaticilor și ereticilor în sânurile ei, cât și împlinirea răspunderii ei pastorale, de aceea și mărturisește și propovăduiește în chip statornic că, potrivit conștiinței de sine a Bisericii, ea constituie adevărata continuatoare a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice și corabia mântuirii pentru cei de aproape și pentru cei de departe” .

În acest text se vorbește despre Biserica Ortodoxă, care este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, și despre schismaticii și ereticii care s-au îndepărtat de Biserica Ortodoxă și trebuie să se întoarcă în aceasta, lucru care este în acord cu eclesiologia ortodoxă.

În continuare este subliniat că Bisericile Ortodoxe Locale și membrii ortodocși ai Comisiilor Teologice se cuvine să fie caracterizați prin această ”conștiință de sine ortodoxă ca principal criteriu al oricărui Dialog”, după cum, de asemenea, Bisericile Ortodoxe Locale, nu doar la nivelul organelor sinodale competente, dar și la nivelul Conferințelor Panortodoxe, trebuie să urmărească și să evalueze aceste dialoguri ”cu o deosebită dispoziție critică” .

De asemenea, menționează că ”din perspectiva acestei griji și mărturii pe care Biserica Ortodoxă este datoare să o depună este necesar… să fie semnalate atât abaterile foarte serioase și fără precedent, care accentuează încă mai mult gravitatea diferențelor teologice constatate între diferitele tradiții și confesiuni creștine, cât și experiențele traumatice ale relațiilor istorice dintre acestea” .

Aceasta înseamnă că trebuie semnalate diferențele teologice și diferitele tradiții creștine, precum și toate acele evenimente care au condus la experiențe traumatice în Biserica Ortodoxă.

În alt punct al comunicării, scrie:

”Desigur, izolaționismul confesional de ani de zile în funcționarea relațiilor intercreștine nu permite, din păcate, o evaluare obiectivă a urmărilor acestei promovări responsabile a tradiției ortodoxe față de cei de aproape și cei de departe, în scopul tămăduirii abaterilor confesionale și a anchilozărilor diferitelor tradiții ale lumii creștine a Apusului, dar și adeverirea autorității perene a tradiției ortodoxe, fapt pentru care de-a lungul timpului s-au manifestat proteste justificate, obiecții, suspiciuni sau chiar reacții de împotrivire față de mersul corect sau incorect al Dialogurilor Teologice bilaterale menționate anterior, precum și față de necesitatea desfășurării acestora” .

Aici se vede că vorbitorul este atent în formulare și nu folosește cuvântul ”Biserică” pentru a defini grupările creștinilor din Apus, ci vorbește despre abateri confesionale și anchilozări ale diferitelor tradiții ale lumii creștine a Apusului. În același timp subliniază că sunt justificate reacțiile de împotrivire și protestele creștinilor manifestate de-a lungul timpului față de mersul Dialogurilor, pentru că nu s-a făcut o evaluare obiectivă a urmărilor ”promovării responsabile a tradiției ortodoxe”.

 

b) Rapoartele Comisiei Interortodoxe Speciale de Revizuire a textelor Conferințelor Panortodoxe Presinodale

 

După întrunirea plenară a Sinodului Bisericii Greciei din octombrie 2014 și în urma rugăminții unor ierarhi, ni s-au pus la dispoziție textele alcătuite până la acea dată de către Conferințele Panortodoxe Presinodale, elaborate de reprezentanți ai celor 14 Biserici Ortodoxe, prin urmare, și ai Bisericii noastre, fără ca noi, ierarhii, să fi avut până la acea dată o informare elementară asupra textelor pe care le pregătesc aceste Conferințe.

În conformitate cu hotărârea Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe din martie 2014, textele alcătuite până la acea dată trebuiau revizuite de o Comisie Interortodoxă Specială, alcătuită din reprezentanții tuturor Bisericilor. În această Comisie, Biserica noastră era reprezentată de Mitropoliții: Hrisostom de Peristeri, Ignatie al Volosului și Hrisostom al Messiniei.

Ceea ce se poate remarca este că, deși, în comunicarea susținută la întrunirea plenară a Sinodului din octombrie 2014, Mitropolitul Messiniei, Hrisostom, a exprimat terminologia ortodoxă referitoare la relația Bisericii Ortodoxe cu ceilalți creștini, în textul pregătit de Comisia Interortodoxă Specială de Revizuire a Textelor și de Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe pentru a fi discutat în Sinodul din Creta și a se lua o hotărâre finală asupra acestuia, există o terminologie diferită. Adică, se făcea referire la Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și la celelalte Biserici și Confesiuni creștine, după cum, de asemenea, se vorbea despre faptul că, deși unitatea Bisericii este un dat, totuși în viitor trebuie să se facă eforturi pentru unitatea lumii creștine. Aceste puncte au provocat o amplă discuție când au fost publicate textele.

Au avut loc întruniri ale reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe pentru a revizui textele, în timp ce Sinodul Bisericii Greciei nu era informat asupra acestora.

Din cercetarea pe care am făcut-o în arhivele Sfântului Sinod, în urma cererii mele și a aprobării primite din partea Sinodului, am constatat că cei trei ierarhi care au fost reprezentanți ai Bisericii noastre în Comisia Interortodoxă Specială de Revizuire a Textelor au trimis, în urma fiecărei ședințe a Comisiei Speciale, un raport cu observațiile lor Sinodului Permanent al Bisericii Greciei. Astfel, arhiereii care au fost membri ai Sinodului Permanent în mandatul 2014-2015 au luat cunoștință despre aceste rapoarte și despre textele care se pregăteau, fără să propună corecturi, adaosuri și modificări. Cu o singură excepție, când s-au făcut niște corecturi, nesemnificative, pe care le-a propus Comisia pentru Probleme Interortodoxe și Interbisericești a Sinodului Elen. Însă, textele nu au fost trimise tuturor ierarhilor pentru a-și exprima părerea sau măcar pentru a fi informați și nu au propus convocarea plenului Sinodului pentru a examina acest subiect.

Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, toți ierarhii ar fi luat cunoștință de aceste texte, sau măcar cei interesați, și am fi avut posibilitatea să propunem corecturi sau adaosuri înainte ca textele să fie semnate de către Întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe în ianuarie 2016, la Geneva, în Elveția. Sunt de părere că până la Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe, la care au participat cele 14 Biserici, s-ar fi putut face corecturi importante. Desigur, exista posibilitatea de a se face corecturi, adaosuri și modificări și la Sinodul din Creta, dar cu mai mare dificultate.

Ceea ce este important este că reprezentanții noștri, în intervalul cât au durat întrunirile Comisiei Interortodoxe Speciale pentru Revizuirea Textelor, și-au trimis rapoartele la Sfântul Sinod, depunând mărturie că la bază textele sunt ortodoxe.

De exemplu, referitor la noul text cu titlul ”Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine” – text care a provenit din comasarea a două texte diferite – în raportul celor trei reprezentanți ai noștri în Comisia Interortodoxă Specială de Revizuire a Textelor Conferințelor Panortodoxe Presinodale, întrunite la Geneva între 29 septembrie și 4 octombrie 2014, există un paragraf, reluat și în alte rapoarte, care spune:

”În urma corecturilor care au fost acceptate, textul a fost semnat în cele din urmă de către șefii delegațiilor Bisericilor Ortodoxe și s-a hotărât să fie trimis ad referendum spre aprobare și corectare către Sfintele Sinoade ale Bisericilor Locale și pentru redactarea finală în cadrul celei de a V-a Conferințe Panortodoxe Presinodale ce urmează a se întruni” .

Din arhivele Sfântului Sinod se poate constata că textul acesta, dimpreună cu raportul, a fost încredințat arhiereilor membri ai Sinodului Permanent din mandatul respectiv (2014-2015), care au și acceptat câteva propuneri, nesemnificative, ale Comisiei Sinodale pentru Probleme Interortodoxe și Interbisericești, dar nu a fost trimis, așa cum trebuia, tuturor ierarhilor Bisericii Greciei, de vreme ce pentru asemenea probleme doar plenul Sinodului are competența să ia decizii.

De exemplu, în aprilie 2015 au fost aprobate câteva modificări propuse de Comisia Sinodală pentru Probleme Interortodoxe și Interbisericești. Este vorba de adăugarea cuvintelor ”locală”, ”participare la CMB”, ”confesiuni”, ”potrivit Simbolului de Credință Niceo-Contantinopolitan” și înlocuirea cuvântului ”CMB” cu ”acestuia”, a cuvântului ”precum” prin cuvântul ”ca să”, și a cuvântului ”însă” prin cuvântul ”și”.

În plus, în raportul sus-menționat se constată:

”Prezentul text nou și unificat considerăm că exprimă desăvârșit poziția panortodoxă asupra subiectelor respective, în mod echilibrat și în cadrele eclesiologiei ortodoxe, așa cum aceasta a fost formulată și păstrată de tradiția patristică și sinodală a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice. În plus, se conturează clar și se configurează nu istoria, ci prezentul și viitorul mersului relațiilor descrise” .

Asemenea adeveriri există și în alte rapoarte în care se discută celelalte texte, care urmau să fie trimise Sfântului și Marelui Sinod.

E posibil ca această confirmare să-i fi liniștit pe membrii Sinodului Permanent ai mandatului respectiv, care însă, în orice caz, trebuiau să studieze pe larg problema și să o pună în vedere tuturor membrilor Sinodului Elen.

Această încredințare, așa cum s-a văzut ulterior, nu a constituit o evaluare corectă, pentru că mulți sunt cei care au subliniat contradicțiile pe care le cuprindea textul și, desigur, nu exprima conștiința de sine a Bisericii Ortodoxe, nici nu păstra tradiția patristică și sinodală a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice. Și acest lucru s-a dovedit din plin din simplul fapt că însuși Sinodul din Creta a făcut corecturi și adaosuri, fie ele și nefinalizate.

Când am citit pentru prima oară textele, am trimis opiniile mele asupra acestora, pe datele de 18 ianuarie 2016 și 20 ianuarie 2016, înainte de Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe de la Chambesy, Geneva, din 21-28 ianuarie a.c., dar nu cunosc de ce reprezentanții noștri nu au ținut seama de observațiile pe care le-am formulat în timp util, și nu au pus problema modificării textelor la această Sinaxă. Probabil că nu le-au fost înmânate observațiile mele.

Textele finale, care au fost semnate de către Întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe la Geneva, în ianuarie 2016, ne-au fost trimise de către Sfântul Sinod, iar Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Grecii, ca Președinte al Sfântului Sinod, a trimis tuturor ierarhilor Bisericii noastre o scrisoare (755/ 16.02.2016), prin care ne îndemna să formulăm, cei care dorim, observații la aceste texte, așa încât să fie luate hotărârile de rigoare de către Sinodul Bisericii Greciei.

În cadrul Sinodului Permanent al mandatului 2016-2017, după ce am studiat observațiile tuturor arhiereilor care au trimis memorii Sfântului Sinod, am propus în plenul Sinodului Bisericii Greciei din mai 2016 corecturi, modificări, adaosuri și eliminări. Așadar, unii ierarhi sunt răspunzători că ne-au liniștit cum că textele sunt ortodoxe și nu ne-au informat în tot acest răstimp, cu rezultatul ca participarea noastră la Sinodul din Creta să fie deficitară.

Sinodul Permanent al mandatului 2015-2016, așa cum avea obligația să o facă, a convocat de două ori în plen Sinodul Bisericii noastre pentru a dezbate acest subiect serios, anume în martie și în mai 2016, și a discutat în mod exhaustiv aceste subiecte, mai întâi alegerea membrilor care vor reprezenta Biserica noastră la Sinodul din Creta și, în al doilea rând, propunerile pe care le va depune la Secretariatul Sfântului și Marelui Sinod pentru corectarea textelor.

Hotărârile care au fost luate le-am prezentat într-un text al meu, după cum, de asemenea, am consemnat și deznodământul acestora, de aceea aici nu este necesară referirea la acestea.

Pentru că la momentul respectiv exista neliniște în rândul pliromei Bisericii, Sinodul Permanent a trimis o Enciclică, ce a fost citită în toate sfintele biserici, în care scria că Sinodul Bisericii Greciei are ”deplină credință în învățătura Prorocilor, Apostolilor și Părinților” și respectă ”regimul sinodal al Bisericii Ortodoxe”.

(va urma)

 

Sursa: http://parembasis.gr/index.php/el/menu-prosfata-arthra-apopseis/4679-2016-11-26

 

Părintele Simeon Zaharia (duhovnicul mitr. Teofan Savu): Sinodul din Creta a fost tâlhăresc, organizat de leprele masonice și spurcatii jidani. Voi întrerupe pomenirea mitr. Moldovei

filmare din 30 nov. 2016

Iată cum aflăm că exarhul Nichifor de la biserica Sf. Trei Ierarhi din Iași a indus în eroare și terorizat psihic pe Părintele Simeon pentru a semna dezmințirea cum că nu ar fi de acord cu întreruperea pomenirii ierarhului pe motivul ereziilor din Creta. Părintele spune clar că sinodul din Creta a fost tâlhăresc și îi va cere mitr. Teofan când va veni să se spovedească, să renunțe la semnătura din Creta, altfel va întrerupe pomenirea lui (min. 5:20). Nădăjduim că nu se vor face iar presiuni asupra Părintelui Simeon, să-și retragă cuvintele! S-a’nțeles tov. Nichifor, Luca sau alți dulăi ai lui Teofan?!
În anul 2013, când Părintele Simeon venise în vizită la Părintele Justin, împreună cu Părintele Antim Gâdioi de la măn. Bistrița, a declarat că i-a atras atenția mitr. Teofan și asupra acordului cu monofiziții pe care l-a semnat alături de fostul patriarh Teoctist. A mai spus că și în problema actelor cu cip i-a cerut să aibă atitudine! Vi se pare că ascultă de duhovnic acest ierarh? Cum poate să mai ceară altora ascultare, când el nici de duhovnic nu ascultă?
Părintele Simeon reamintește practica ortodoxă pentru cununiile valide: ambii soți trebuie să fie ortodocși, botezați prin întreita afundare! Dacă nu sunt îndeplinite aceste criterii canonice să se desfacă și să se onsidere nule orice “taine”, apoi să se parcurgă rânduiala ortodoxă și să se refacă tot, de la botez la cununie, după caz.

sursa

Un prim comentariu al hotărârii ierarhiei grecești din 23-24 noiembrie 2016

1488

 

Arhimandritul Athanasie Anastasiou, fost stareț al Mănăstirii Marea Meteoră

 

În 23 și 24 noiembrie 2016 s-a întrunit de urgență Sfântul Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei, având exclusiv ca temă evaluarea Sinodului din Creta. Această întrunire a ierarhiei a fost așteptată cu mare interes și nerăbdare de poporul lui Dumnezeu, care își pusese în ea ultimele speranțe pentru schimbarea atitudinii ierarhiei care a condus la luarea unor hotărâri și alegeri greșite în cadrul Sinodului din Creta.

Din păcate, însă, aceste așteptări au fost înșelate, fapt care ne-a produs cea mai profundă durere și cea mai mare dezamăgire. Simțim cum conștiința noastră preoțească și monahală reacționează puternic și se împotrivește, neputând să înțeleagă și să accepte hotărârile luate.

Simțim că ne conduce în mod imperios porunca evanghelică de a-L mărturisi pe Domnul nostru Iisus Hristos. Simțim că aceasta ne cere să nu tăcem, ci să punem înaintea Bisericii conștiința noastră monahală dogmatică cu sinceritate și cu onestitate, fără vreo dispoziție acuzatoare, ci cu iubire plină de durere față de Sfânta noastră Biserică și față de adevărul credinței noastre ortodoxe.

Ne îndeamnă la aceasta exemplul luminos al Sfinților noștri, mai vechi și contemporani cu noi, precum și îndemnul Sfântului Teodor Studitul: ”Porunca Domnului este să nu tăcem atunci când credința se află în primejdie… Când este vorba de credință nu putem să spunem: Cine sunt eu? Sunt preot? Nu. Sunt conducător? Nu. Sunt ostaș, țăran? Nici asta. Sunt un sărac, care îmi asigur doar hrana de zi cu zi. Nu am cuvânt, nici vreun interes față de acest subiect. Vai de tine! Pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut și indiferent? Chiar și săracul nu va avea în ziua judecății nici o îndreptățire dacă nu vorbește acum, pentru că va fi judecat și numai pentru acest lucru.” (în Epistola a 81-a, în Filocalia, p. 77).

Din păcate, în pofida gravității problemei care s-a discutat, ierarhii noștri nu s-au ridicat la înălțimea situației și nu au luat hotărârea potrivită. Într-o exprimare mai precisă, putem spune că de fapt este vorba de ne-hotărâre, nu de vreo hotărâre în adevăratul sens al cuvântului. Este vorba de o hotărâre în mod deliberat șovăitoare, care oferă posibilitatea unor înțelegeri diverse și a unor interpretări variate.

Este o hotărâre diplomatică și unilaterală, fără sinceritate și fără o poziție clară, care are ca unic scop numai a potoli reacțiile potrivnice și a păstra un echilibru între reacționari (episcopi, clerici, monahi și credincioși mireni) și apărătorii Sinodului din Creta și ai patriarhului ecumenic, trimițând în fond problema în viitor. Această hotărâre provoacă tulburare sufletească și confuzie și înșeală turma, și aceasta pentru că pe de o parte dă posibilitatea apărătorilor Sinodului din Creta să invoce faptul că nu au fost condamnate textele din Creta, iar pe de alta, cei care pe bună dreptate sunt împotriva hotărârilor din Creta invocă faptul că ierarhia într-adevăr nu a condamnat Sinodul din Creta, dar nici nu a confirmat și nu a acceptat textele lui.

Este vorba în realitate de acțiuni pregătite sistematic, care nu sunt oneste și drepte și nu se potrivesc în nici un caz cu niște ierarhi ortodocși. Mai mult, ele denotă faptul că nu izvorăsc și nu sunt rod al Duhului Sfânt, Care se exprimă direct și clar.

De fapt se acceptă Sinodul din Creta și este tolerată, chiar și numai indirect, toată patologia după care el s-a desfășurat.

 

Se acceptă și se oferă și o legitimitate indirectă metodelor noi lipsite de transparență, de alcătuire și de impunere a unor hotărâri pregătite dinainte, care au dominat de-a lungul întregii perioade de pregătire a Sinodului.

Se acceptă și se legitimează excluderea poporului credincios al Bisericii, care nu a știut absolut nimic nici despre conținutul, nici despre tematica acestui sinod; el nu a fost informat niciodată referitor la acest sinod, nu a participat niciodată la pregătirea lui și nu a acceptat subiectele puse în discuție.

Se acceptă și se legitimează înlăturarea și reducerea la tăcere a episcopilor și participarea selectivă a unui grup de aleși, fără ca nici măcar aceștia să aibă drept de vot. Este vorba de fapt de o viclenie nemaiauzită, care constituie un fenomen universal unic în istoria bisericească.

Se acceptă și se legitimează acordarea caracterului de eclesialitate ereziilor, participarea noastră la CMB (Consiliul Mondial al bisericilor), la adunătura de erezii și de învățături greșite, evoluția de până acum și participarea la dialogurile teologice și textele inacceptabile care au fost date în urma acestora.

Se acceptă și se legitimează teologia eretică baptismală, recunoașterea tainelor papistașilor, căsătoriile mixte și atâtea alte abateri de la eclesiologia ortodoxă.

 

Însă, pe baza eclesiologiei ortodoxe, poporul credincios al lui Dumnezeu, în totalitatea lui – și nu numai Sinodul episcopilor – care împreună cu episcopii, cu preoții și cu monahii alcătuiesc Trupul Bisericii, este cel care are nu numai dreptul, ci și datoria de a judeca și a confirma sau nu hotărârile sinoadelor, chiar și ale celor ecumenice.

Așa cum subliniază în acest sens părintele Gheorghe Florovsky: ”Întregul trup al Bisericii are dreptul de a adeveri sau, ca să fie mai exacți, are nu numai dreptul, ci și datoria ”adeveririi”. În acest sens Patriarhii Răsăritului au scris în cunoscuta Enciclică din anul 1848 că doar poporul însuși a fost apărătorul credinței” (Teme de teologie ortodoxă, Editura Pâinea Vieții, Atena, 1989, p. 207).

Și în alt loc el completează că: ” episcopul nu a primit puterea deplină de a învăța de la turma sa, ci de la Hristos, prin succesiunea apostolică. Însă această putere deplină, care i s-a dat lui, este puterea de a purta mărturia experienței sobornicești a Bisericii. Ea se limitează la această experiență. Prin urmare, în probleme despre credință poporul trebuie să îl judece în funcție de învățătura lui. Datoria ascultării încetează să mai fie valabilă atunci când episcopul se abate de la modelul sobornicesc, deci poporul are atunci dreptul să îl condamne, chiar și să îl caterisească” (părintele Gheorghe Florovsky, Trupul lui Dumnezeu Cel Viu, O tâlcuire ortodoxă a Bisericii, Editura Armos, Atena, 1999, pp. 80-83).

Următoare a Sfinților Părinți, conștiința dogmatică a poporului lui Dumnezeu judecă, evaluează și respinge ca inacceptabile atât hotărârile Sinodului din Creta, cât și cea a întrunirii sinodale recente a ierarhiei Bisericii Greciei.

Ne simțim foarte îndurerați și cu totul dezamăgiți de ierarhii noștri, care în momente atât de critice pentru Biserica și pentru țara noastră, zdruncină prin asemenea hotărâri inacceptabile încrederea poporului în persoanele lor și creează motive pentru dezbinări și schisme în Biserică.

Din păcate, ierarhii noștri preferă pentru încă o dată iubirea între ei decât iubirea de Dumnezeu. Ei aleg o înțelegere prefăcută în dauna adevărului și sub pretextul așa-zisei unități a Sinodului Bisericii Greciei și al bunei înțelegeri din cadrul lui ei ajung în final la o hotărâre anormală și la o parodie.

De altfel, invocând aceeași falsă dilemă, adică cea a unității, care a fost menționată până la saturație înaintea, în timpul și după Sinodul din Creta, delegația Bisericii Greciei – cu excepția unui membru al ei, mitropolitul Ierothei al Nafpaktului – s-a dezis de hotărârile și de mandatul clar pe care l-a primit din partea ierarhiei și într-o singură noapte a încălcat-o și drept rezultat a anulat-o.

Unitatea mult lăudată care era considerată ca fiind așa-zisul scop al Sinodului din Creta a fost pierdută chiar înainte de a se întruni acesta. Și s-a întâmplat aceasta pentru că nu au fost prezente la sinod patru Biserici locale (Patriarhiile Antiohiei, Rusiei, Georgiei și Bulgariei), care reprezintă chiar mai mult de jumătate din pliroma ortodoxă din întreaga lume. Desigur, aceste Biserici, în majoritatea lor, deja au respins toate textele acestui Sinod, pe care nu îl recunosc ca fiind un sinod panortodox, sfânt sau mare.

Prin urmare, ce unitate invocă arhiereii? Acest argument al așa-zisei unități deja a fost dovedit a fi o iluzie și ceva neadevărat și deja nu mai convinge pe nimeni. De aceea și simțim că suntem înșelați de fiecare dată când se repetă iar și iar același argument fals.

De altfel, este o unitate bazată pe asigurarea unor echilibre greșit înțelese și pe o diplomație nepermisă pentru niște hotărâri sinodale, care chiar privesc subiecte dogmatice; este o unitate care nu este fundamentată pe credința cea adevărată, o unitate superficială și nu una adevărată și esențială, o unitate aparentă, impusă și cu caracter constrângător, care nu poate să fie în nici un caz sfântă și duhovnicească, după voia lui Dumnezeu.

De aceea și Sfântul Grigorie Teologul ne învață că ”este mai bun dezacordul și despărțirea de dragul credinței adevărate decât buna înțelegere care este plină de patimi” (Cuvântul al șaselea, în EPE 1, 246; BEPES 59, 17; PG 35, 736 C).

 

traducere din limba greacă:

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

 

sursa