Arhiepiscopul Ieronim al Greciei a confirmat oficial că a primit o scrisoare din partea patriarhului Bulgariei prin care este înştiinţat că BOB a respins documentele eretice din Creta.

Patriarhia Bulgariei a rămas ortodoxă. 
Aceasta se dovedeşte prin faptul că a avut tăria să respingă documentele eretice din Creta.

Recent, Biserica Bulgariei a respins documentele eretice din Creta.

Patriarhul Ortodox Neofit al Bulgariei

Astazi, arhiepiscopul Ieronim al Atenenei a confirmat că a primit o scrisoare oficială din partea Sfântului Sinod al ierarhiei Bisericii Bulgare în care se confirmă că „Biserica Ortodoxă Bulgară respinge şi condamnă sinodul din Creta”. Sinodul din Creta nu e nici mare nici „Sfânt”, nici „Mare”, nici „Sinod”.

Conform surselor citate mai jos, Biserica Bulgariei se exprimă asupra textelor adoptate în Creta menţionând că „ele conţin cacodoxii” (învăţături rău credincioase), adică eretice.

Aceasta confirmă sursele greceşti şi ruseşti:

Katanixis:https://katanixis.blogspot.gr/ 2016/11/blog-post_421.html# more

Pravoslavie.ru:http://www.pravoslavie.ru/english/98871.htm

IPS Ieronim a primit o scrisoare şi din partea IPS Serafim de Pireu. În această scrisoare se cere, în mod argumentat, ca Biserica Greciei să nu recunoască documentele „sinodului” din Creta, în forma lor actuală.
Detalii despre conţinutul scrisorii, vedeţi aici:http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/11/24/gandurile-cu-care-ips-serafim-de-pireu-s-a-dus-la-sinodul-grecesc-23-24-noiembrie-2016/

Vezi şi: 
http://sinodultalharesc.tk/vrednici-sunt-ierarhii-din-sinodul-bulgariei-au-respins-definitiv-ereziile-sinodului-din-creta/
http://sinodultalharesc.tk/decumentul-prezentat-de-ips-serafim-al-pireului-cu-ocazia-sesiunii-extraordinare-a-sinodului-greciei-din-23-24-noiembrie-2016/

Monahul FILOTHEU BALAN: Sinodul din CRETA a fost organizat de EVREI. Au semnat de frica. Cine INTRERUPE POMENIREA este SCHISMATIC

Cateva idei:

Minutul 2:30

Ii numeste schismatici pe cei ce au intrerupt pomenirea.

2:37

Calugarii din Athos ce au tinut conferinte in Romania sunt minoritati, Athosul are alta opinie.

3:48

In momentul in care nu mai pomenesc, au iesit din Biserica.

5:04

Sinodul din Creta a fost organizat de evrei. Au semnat din frica.

5:28

Aceasta tara este condusa de 26 de ani de evrei.

6:15

Evreii s-au atins de Biserica

6:28

La Creta li s-a pus in fata un argument: “daca nu faceti asa, o sa vedeti ce-o sa patiti!”

8:09

Nu-i momentul marturisirii. Daca ar vorbi, ar fi omorati ca niste caini, precum au murit cei din vremea comunismului. N-ar fi trecuti in calendare ca mucenici marturisitori.

8:49

In momentul in care toate lumea urla impotriva ta si te injura, ce sa mai faci? Caci daca marturisesti esti denigrat si apoi omorat.

12:10

Patriarhul Daniel s-a expus in trecut cu ereticii. La timpul prezent nu se mai expune.

17:58

Sinodul BOR n-a aprobat documentele Sinodului din Creta. Mai mult ce mai vreti?

19:53

Nu trebuie vorbit impotriva Ierarhilor, ci impotriva Statului. Statul conduce Biserica de la Cuza incoace.

20:51

Avem o Biserica puternica si un Stat slab.

22:24

Daca pana acum am avut o problema cu ecumenistii, de acum o sa avem o problema si cu schismaticii.

Atmosferă tensionată în ședința plenară a Sinodului Greciei în urma subiectelorlegate de ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta

1

Romfea.gr →Η Ιεραρχία για την Αγία και Μεγάλη Σύνοδο

Într-o atmosferă tensionată a avut loc ședința plenară a Sinodului Greciei

Într-o atmosferă extrem de tensionată a avut azi loc ședința plenului Sinodului Greciei, în care s-au discutat subiectele legate de ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta.
Discuția, care a pornit de la comunicarea pe această temă a Mitropolitului de Serres, Theologos, s-a concentrat pe schimbarea poziției Bisericii Greciei privitor la foarte cunoscuta de-acum referire la alte ”Biserici”, din textul al 6-lea cu titlul ”Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine”. Însuși Arhiepiscopul Atenei, informându-i pe membrii Sinodului, a făcut referire la presiunile exercitate asupra Bisericii Greciei, fără să dea nume. ”Am arătat precauție și răbdare”, a spus Arhiepiscopul, care a spus că evoluțiile și dezbaterile care vor avea loc în timp vor aduce și modificările necesare. ”Multe probleme dogmatice, în istoria Bisericii, au fost soluționate în ani de zile”, a spus Întâi-stătătorul Bisericii Greciei către mitropoliți, susținând că pe parcurs unele lucruri vor fi îmbunătățite, altele revocate.
”Hotărârile acestea nu sunt juridice… este un proces în desfășurare, vor avea loc modificări”, a spus Arhiepiscopul.

Hotărârile din Creta nu sunt negociabile au susținut Mitropolitul Tesalonicului, Antim, și Mitropolitul de Peristeri, Hrisostom, și au cerut să nu mai continue discuția pe tema Sinodului din Creta. Arhiepiscopul Ieronim nu a acceptat, și discuția a continuat potrivit ordinii de zi, prin intervenția Mitropolitului de Nafpaktos, Ierotheos, care s-a dovedit a fi protagonistul ședinței de azi (23 noiembrie 2016), dat fiind că el a exprimat cele mai multe rezerve față de Sinodul din Creta.

http://aktines.blogspot.gr/2016/11/blog-post_269.html

Textul al 6-lea nu a fost finalizat.
Poziția centrală a Mitropolitului de Nafpaktos a fost aceea că textul în care se face referire la alte ”Biserici” nu a fost finalizat. Și în acest sens a invocat și reținerile față de acest text exprimate de Biserica Serbiei și Biserica României, dar și de Bisericile care nu au participat la Sinodul din Creta.
Pe durata intervenției Mitropolitului de Nafpaktos au existat reacții puternice în sală. Mitropolitul de Nafpaktos i-a cerut Arhiepiscopului Ieronim să respecte regulamentul și, adresându-se mitropoliților care îi cereau să-și schimbe poziția, a spus: ”Dacă vreți să mă intimidați, nu veți reuși”.

2

Mitropolitul de Nafpaktos și-a susținut poziția de a nu fi semnat textul acesta, insistând asupra faptului că expresia despre acceptarea denumirii istorice a altor ”Biserici” nu are sens, de vreme ce, așa cum a afirmat, nu există denumire fără semnificat.
Tot el a subliniat că modul în care au avut loc anumite referiri în text și mai ales folosirea termenului de ”Biserici eterodoxe” amintesc de abordarea din Mărturisirea lui Chiril Lukaris, care a fost condamnată de Biserică; a evidențiat că termenul ”eterodocși” se referă la cei înșelați, care nu pot constitui Biserică.
A subliniat de asemenea că acceptarea din partea Bisericii Ortodoxe a existenței altor Biserici se aseamănă cu teoria despre Biserica văzută și nevăzută, teorie pe care au dezvoltat-o protestanții.
Mitropolitul Ierotheos a cerut să se facă un studiu pe texte, așa încât la un Sinod viitor să aibă loc îmbunătățirile de rigoare.

Obiecția

La argumentele Mitropolitului Ierotheos au răspuns atât Mitropolitul Halkidei, Hrisostom, cât și Mitropolitul Kastoriei, Serafim, afirmând în esență că în textul Sinodului din Creta cuvântul ”Biserică” a fost folosit ca termen tehnic (terminus tehnicus) și nu presupune acceptarea ca ”Biserici” a eterodocșilor. Cu toate acestea, Mitropolitul de Nafpaktos consideră că nu este posibil să fie folosiți termeni tehnici în texte sinodale de o asemenea greutate.
Sinodul Bisericii Greciei își va continua lucrările în ședință plenară și mâine.

sursa1 si sursa2

Despre Maica Domnului la Părinţii filocalici

1
În Biserica Ortodoxă, învăţătura despre Maica Domnului ocupă un loc important, deoarece stă în strânsă legătură cu învăţătura despre Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc, despre împăcarea omului cu Tatăl ceresc. Referirile explicite din Filocalie la Maica Domnului sunt puţine la număr şi destul de succinte.

Cu toate acestea, Părinţii filocalici au meditat adânc încă de la început asupra semnificaţiilor ascunse referitoare la Maica Domnului.Cu toate că nu-şi propun să dezvolte pe această temă studii sistematice de dogmatică, Părinţii filocalici ne-au transmis învăţături însemnate, prin scrierile şi cuvântările lor, de laudă către „preaneprihănita şi preacurata Fecioară“ (Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, cuv. 9, în col. Filocalia, vol. 6). Când vorbesc despre Maica Domnului, Părinţii folosesc cuvintele cele mai bogate în cuprins, de o rară frumuseţe poetică şi profundă teologie, iar toată această bogăţie şi frumuseţe nu pot fi înţelese decât duhovniceşte, prin acceptarea paradoxalului, miraculosului, aşa cum au fost transmise Bisericii prin Tradiţie. Scrisul lor, deşi pare, nu este hiperbolic, nu este ţesut din exagerări poetice, pentru că nu exprimă mai mult decât este ea în realitate, toate evenimentele scripturistice din viaţa Sfintei Fecioare intrând în sfera neobişnuitului, care covârşeşte cuvântul şi gândul. Cuvintele Părinţilor sunt imne de laudă şi de mulţumire către Maica Domnului sau cuvinte adresate ucenicilor pentru a le spune ceea ce de-a dreptul nu se poate spune. Tocmai de aceea, înainte de a începe laudele sale către Maica Domnului, în imnele scrise de dânsul, Sf. Efrem Sirul se ruga către dânsa aşa: „Gura mea este prea mică ca să pot vorbi despre tine şi limbă nu am ca să arăt tainele tale. Nu am glas şi cuvânt ca să povestesc frumuseţea ta. Porunceşte-mi ca să spun despre tine!“.Pentru a se apropia cineva de sfinţenia celei mai cinstite decât heruvimii, se cere, înainte de toate, curăţie, sfinţenie. Pentru a vorbi despre cea care însumează toată taina teologiei, este necesară o minte de teolog. Deci, singurii în măsură să ne înveţe despre Născătoarea de Dumnezeu, prin toate descoperirile minunilor celei mai mărite fără de asemănare decât serafimii, sunt sfinţii, care, prin curăţia lor, au dobândit „mintea lui Hristos“ (I Cor., 2, 16). Acest lucru le cuprinde pe toate.
Iubirea Sfinţilor Părinţi faţă de Maica Domnului, rod al cunoaşterii, admiraţiei şi recunoştinţei
Maica Domnului este aşezată în vârful piramidei creaturii, este cea mai înaltă din toată făptura văzută şi nevăzută, pentru că ea nu numai că este mai slăvită decât toţi oamenii, ci este „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii“. Ea este cu adevărat plină de daruri ale sufletului şi ale trupului. Referindu-se la aceste lucruri, Sf. Ioan Gură de Aur din operele căruia s-au inspirat adesea Părinţii filocalici scrie: „Nimeni nu este asemenea în viaţă cu Fecioara Maria. Cercetează, omule, zidirea toată cu cugetul tău şi vezi dacă este ceva asemănător sau mai mult decât sfinţenia Fecioarei de Dumnezeu Născătoare. Străbate pământul, priveşte marea împrejur, cutreieră văzduhul, pătrunde cu mintea ta cerurile, aminteşte-ţi de toate puterile cele nevăzute, şi vezi dacă există o altă minune la fel cu aceasta în întreaga fire“ (Cuvânt despre Fecioara Maria).
Părinţii filocalici o laudă pe Maica Domnului pentru că ei, cu ochii cei curaţi ai inimii lor, au văzut-o pe ea mai apropiată decât orice făptură de Fiul ei şi nedespărţită de El. Cu cât iubeau mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai mult iubeau şi cunoşteau pe Născătoarea de Dumnezeu. Iubirea Sfinţilor Părinţi faţă de Maica Domnului a fost rod al cunoaşterii, admiraţiei şi recunoştinţei.
Ştim că Sfântul Grigorie Palama, teolog filocalic, mărturiseşte că de mic copil a avut întotdeauna pe Maica Domnului ca apărătoare, căreia i-a împletit mai apoi cuvinte de laudă care sunt adevărate capodopere teologice, după nenumărate descoperiri ale ei în lumina dumnezeiască. Mai târziu, la Sfântul Munte, ca ascet, rugându-se Maicii Domnului în neîncetatele lui rugăciuni, în repetate rânduri a văzut-o în vedenie şi, prin mijlocirea ei, a primit darul teologiei. Şi Sfântul Nicodim Aghioritul, cel care a adunat textele Părinţilor filocalici în colecţia „Filocalia“, în limba greacă, la anul 1782, era cuprins de o adâncă iubire duhovnicească pentru Maica Domnului.
Deci, sfinţii au avut o dorinţă nepotolită de preamărire a împărătesei Cerurilor. Cu cât înţelegeau din măreţiile ei, se minunau şi admiraţia lor se transforma în iubire manifestată în imne şi cântări. Şi tot ce nu puteau să prindă cu mintea, ci numai cu simţirea, devenea substanţă a altor tresăriri şi aclamaţii ale sufletului.
Noi suntem fii ai Maicii Domnului şi fraţi ai lui Hristos
Sfântul Simeon Noul Teolog ne învaţă că noi suntem fii ai Născătoarei de Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos, căci „precum Fiul ei, şi Dumnezeu s-a făcut Hristos şi Dumnezeul nostru, dar a fost şi fratele nostru, aşa şi noi, o, negrăită iubire de oameni!, ne facem fii ai Născătoarei de Dumnezeu, Maica Lui, şi fraţi ai lui Hristos. Căci toţi sfinţii sunt aceasta prin nunta cea preaneprihănită şi preanecunoscută săvârşită cu ea şi în ea, datorită căreia Fiul lui Dumnezeu e din ea şi sfinţii sunt din El“ (Sf. Simeon, op. cit). Acelaşi Sfânt – Simeon – menţionează că Maica Domnului L-a născut trupeşte pe Hristos, în chip de negrăit şi fără bărbat. Iar sfinţii toţi Îl au ca unii ce L-au zămislit pe El după har şi după dar. Şi „încetând ea să zămislească şi să nască, Fiul ei a născut şi naşte în fiecare zi pe cei ce cred în El şi păzesc sfintele Lui porunci“ (Ibidem).
După ce Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat din fecioara Maria şi S-a născut din ea trupeşte în chip de negrăit şi mai presus de cuvânt, fiindcă nu se mai poate întrupa sau naşte trupeşte iarăşi din fiecare din noi, ne împărtăşeşte spre mâncare trupul Său preacurat, pe care l-a luat din trupul neprihănit al Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Şi mâncând acest trup al Lui, fiecare din noi, cei credincioşi, care îl mâncăm cu vrednicie, Îl avem întreg în noi pe Dumnezeu Cel întrupat, pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Preacuratei Fecioare Maria, Care şade de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl. Din sfinţi nu ia trup, ci le împărtăşeşte lor trupul Său îndumnezeit.
Deci, Maica Domnului este „Stăpâna şi Împărăteasa şi Doamna tuturor sfinţilor, iar sfinţii toţi sunt slujitorii ei, precum Maica este a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, sunt fiii ei, întrucât se împărtăşesc din preacuratul trup al Fiului ei“ (Ibidem).
Fecioara Maria – Născătoare de Dumnezeu
Pentru ca Fiul lui Dumnezeu să poată coborî printre oameni, să vină în maximă apropiere de ei şi să-şi asume firea urmaşilor lui Adam pentru a o înnoi dinăuntru, El trebuia să găsească în cuprinsul lumii create un vas ales apt de a deveni receptacul divinităţii şi de a zămisli un fiu preacurat al cărui ipostas avea să fie Însuşi Logosul divin.
Fecioară şi Maică, Făptură Umană şi Mamă a Celui ce este Dumnezeu, fiică muritoare să nască pe Dumnezeu Cel fără de început, sunt paradoxuri pentru necredincioşi. Dar ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă, legile firii sunt biruite. Fecioara Maria ia în pântece de la Duhul Sfânt şi naşte pe Dumnezeu-Fiul.
Referitor la aceasta, Petru Damaschinul spune: „Minunatu-s-a de aceasta cerul, şi marginile pământului s-au umplut de uimire, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai cuprinzător decât cerurile. Pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, pe tine te măresc cetele îngerilor şi oamenilor“ (Petru Damaschinul, Învăţături duhovniceşti, Filocalia 5). Fecioara Maria e Născătoare de Dumnezeu pentru că Dumnezeu-Cuvântul s-a întrupat şi s-a făcut om şi S-a unit la zămislire cu templul (umanitatea) pe care l-a luat din ea. Naşterea lui Iisus din Fecioara Maria depăşeşte orice altă minune, cum ne încredinţează Petru Damaschinul spunând: „Şi nimeni nu poate întreba despre ale Tale. Pentru că sunt mai presus de minte, fire şi de înţelegere. Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu Te mărturisim pe Tine, cei mântuiţi prin Tine, Fecioară curată, mărindu-Te împreună cetele netrupeşti, pentru că: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cuteză a căuta cetele îngereşti; iar prin Tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Care mărindu-L împreună cu oştile îngereşti, pe Tine te mărim… Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viaţa cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieţii, singur Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii…“ (Ibidem).
Precum putem uşor constata, dincolo de toate cele câte
s-au scris, că Maica Domnului rămâne mai presus de minte şi de cuvânt, de vreme ce Dumnezeu-Cuvântul S-a unit cu ea, dar nu cum se uneşte cu făpturile raţionale care se fac vrednice de îndumnezeire prin energiile dumnezeieşti necreate, nici după fiinţă, ci după ipostas.
Prin ea, Fiul lui Dumnezeu a putut deveni om deplin şi astfel, fiind asemenea în toate cu primul Adam, născut fără sămânţă omenească, a izbăvit de păcate pe om. În acest sens, Sfântul Simeon ne spune: „…precum Eva cea dintâi a născut din împreunare şi din sămânţa lui Adam şi din ea şi prin ea s-au născut toţi oamenii, aşa şi Născătoarea de Dumnezeu, primind pe Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl în loc de sămânţă, L-a zămislit şi L-a născut numai pe Unul-Născut din Tatăl dinainte de veci şi Unul-Născut şi întrupat din ea, în zilele de pe urmă“ (Ibidem). Numai ea, stând între Dumnezeu şi oameni, L-a făcut pe Dumnezeu Fiu al omului, iar pe oameni fii ai lui Dumnezeu.
Maica Domnului – preacurată şi preaneprihănită
Încă din primele secole creştine, evlavia credincioşilor a înconjurat persoana Sfintei Fecioare Maria cu o cinstire care a întrecut cinstirea celorlalte persoane sfinte, fiind mai presus decât toţi sfinţii, deoarece ea este mai apropiată de Iisus Hristos, fiind astfel „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii“.
Sfântul Simeon o numeşte „preaneprihănita şi preacurata fecioară“ şi explică: „O numesc pe aceasta neprihănită şi preacurată în asemănare cu noi, oamenii de atunci, comparând-o cu aceia şi cu noi, robii ei; faţă de Mirele ei însă şi Părintele Aceluia, ea e om, dar e curată şi preacurată, şi mai curată, şi mai neprihănită decât toţi oamenii din toate neamurile. Pe aceasta a ales-o pentru Fiul Său“ (Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit.). Din această repetiţie: „curată şi preacurată, şi mai curată, şi mai neprihănită“, observăm cât de mult au insistat Părinţii când a fost vorba de curăţia sufletească a Maicii Domnului.
Sfântul Maxim Mărturisitorul, referindu-se la fecioria Născătoarei de Dumnezeu, arată că naşterea s-a făcut în chip minunat, fără de sămânţă, iar Fecioara Maria a rămas fecioară şi după naştere: „…zămislirea Lui (lui Hristos – n.n.) s-a făcut în chip minunat, fără de sămânţă, iar naşterea, mai presus de fire, fără stricăciune, căci Dumnezeu, născându-Se din maică, îi strângea prin naştere legăturile fecioriei mai mult decât firea“ (Sf. Maxim, Tâlcuire la Tatăl nostru, în Filocalia, vol. 2).
Fecioară să nască şi după naştere să rămână iarăşi fecioară este o altă antinomie a credinţei creştine. Raţional, este un nonsens, dar privit cu ochii credinţei, nimic nu se arată mai adevărat decât ca fecioară să nască pe Dumnezeu sub umbrirea Sfântului Duh, iar după naştere să rămână iarăşi fecioară.
„Pe cine va găsi deci Dumnezeu deopotrivă cu El, ca să-Şi aducă Sieşi mireasă de la el?“
Sfântul Simeon Noul Teolog vorbeşte despre Maica Domnului ca Mireasă: „Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor, împăratului care a făcut nunţi fiului său şi a chemat pe mulţi. De care împărat vorbeşte, dacă nu de Însuşi Tatăl Său şi Dumnezeu? Şi cui altcuiva a făcut nuntă, dacă nu Fiului Său Unul-Născut şi Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos însuşi? Dar cu cine sau cu ce împărat a primit Stăpânul şi Împăratul tuturor să facă înţelegerea de căsătorie? Fiecare din noi, oamenii, când vrea să aducă o mireasă fiului său, se grăbeşte să ia pe fiica celui mai de vază şi mai slăvit şi mai bogat. Pe cine va găsi deci Dumnezeu deopotrivă cu El, ca să-Şi aducă Sieşi mireasă de la el? Căci zice proorocul: «Cel ce ţine în mâna Lui marginile pământului şi pe cei ce locuiesc în el, ca pe nişte lăcuste» (Isaia 40, 22). Iar în alt loc: «Dumnezeu cel veşnic, Care a întocmit marginea pământului» (Isaia 40, 28) şi «a întemeiat pe nimic stâlpii lui» (Iov 38, 4-6) … Deci Cel ce este aşa, să vedem a cui fiică a luat mireasă şi a făcut nuntă Fiului Său. Vreţi să aflaţi a cui? Mărimea coborârii Lui îmi ameţeşte gândul şi mă cutremur să v-o spun. Dar încrezându-mă în bunătatea Lui, voi spune: şi-a luat mireasă pe fiica celui ce s-a răzvrătit împotriva Lui şi a celui ce a săvârşit desfrânare şi ucidere: ca să spun aşa, a unui desfrânat şi ucigaş“ (Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit.). Este vorba despre o nuntă mistică între Dumnezeu şi oameni. Fecioara Maria este mireasa lui Dumnezeu, unită cu El printr-o nuntă mistică, ea prin învoire de bunăvoie făcând posibilă întruparea Fiului lui Dumnezeu. Trupul luat prin ea, Hristos l-a făcut ca templu sfânt pentru Sine Însuşi.
În continuare, Sfântul Simeon ne vorbeşte despre negrăita coborâre a lui Hristos la noi, arătându-ne nouă pildă de smerenie:
„Vezi ce bunătate şi coborâre de negrăit? Vezi ce covârşitoare iubire de oameni? Vezi mărimea iubirii şi bunătăţii? Învaţă de aici, tu, cel ce-ţi închipui lucruri mari despre tine, să te smereşti şi să fii modest, şi niciodată să nu te înalţi asupra cuiva, chiar dacă ai fi cel mai mare împărat dintre împăraţi, cel mai vestit dintre conducători, cel mai bogat dintre toţi bogaţii; învaţă privind la Domnul tuturor, la Sfântul sfinţilor, la fericitul Dumnezeu şi singurul Stăpânitor, la Cel ce locuieşte în lumina neapropiată (I Tim., 6, 15-16), Care coboară astfel şi-Şi aduce mireasă Fiului Său Unul-Născut de la cel ce s-a răzvrătit, El, Cel nevăzut, Cel necuprins, Cel nepătruns, Făcătorul şi Ziditorul tuturor, pentru tine şi pentru mântuirea ta.
Şi cine e cel ce a săvârşit ucidere şi desfrânare, pe a cărui fiică şi-a ales-o Sieşi ca mireasă? David, fiul lui Iesei, care a omorât pe Urie şi a preacurvit cu femeia lui (Regi 11, 2-5). Pe fiica acestuia, pe Maria, preaneprihănita şi preacurata Fecioară, a ales-o El de mireasă“ (Ibidem).
Sfântul Simeon mai arată că această nuntă este „preaneprihănită şi preanecunoscută săvârşită cu ea şi în ea, datorită căreia Fiul lui Dumnezeu e din ea şi sfinţii sunt din El“ (Ibidem).
Maica Domnului – urzitoare de nesfârşită rugăciune
Dacă pe sfinţi care sunt „prieteni“ sau „casnici“ apropiaţi ai lui Dumnezeu îi chemăm ca ei să fie solitori şi împreună-rugători cu noi la Dumnezeu, Prea Sfintei Fecioare Maria îi cerem nu numai să se roage pentru noi, ci ea însăşi să ne ajute, în calitate de Maică a Fiului lui Dumnezeu, fapt de care se leagă mijlocirea ei specială pentru noi. Referitor la acest lucru, Petru Damaschinul spune: „Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu Te mărturisim pe Tine, cei mântuiţi prin Tine, fecioară curată, mărindu-Te împreună cu cetele netrupeşti…“ (Petru Damaschinul, op. cit.).
În acest sens, părintele Dumitru Stăniloae menţionează că „…toţi scriitorii bisericeşti bizantini socotesc că ceea ce a avut atingere cu Hristos rămâne mai departe izvor de putere dumnezeiască. Faptul de a fi avut atingere cu Hristos nu aparţine numai trecutului, ci are o permanentă actualitate. Iar mai intim a fost unit cu Hristos sânul Maicii Domnului. Bizantinii socotesc unirea aceasta permanentă, Fiul rămânând unit cu Maica şi după naştere, cum rămâne veşnic unit cu Tatăl. De aceea, sânul Maicii Domnului e izvor de energie în mod direct“ (Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 92).
Maica Domnului se află pe culmile cele mai înalte, neexprimat de înalte, ale curăţiei şi ale rugăciunii. Părintele Stăniloae, referindu-se la aceasta, menţionează: „Nu e copilăresc lucru să fie socotită exterioară lui Hristos, exterioară Duhului Sfânt şi bogăţiei Lui de lumină şi har, în lucrarea ei de nesfârşită rugăciune? Ea se umple de Duhul Sfânt tocmai prin rugăciune, mai bine zis e plină mereu de Duhul Sfânt întrucât e mereu în neîntreruptă rugăciune“ (Ibidem, p. 124). Ea şi dăruieşte direct din bogăţia pe care o are cu ea, de la Dumnezeu, în baza unirii ei maxime cu Hristos.
Maica Domnului – prima isihastă şi ocrotitoarea isihaştilor
Maica Domnului s-a consacrat de la început lui Dumnezeu pe care nu-L vedea şi Căruia Îi vorbea numai în rugăciune, se consacrase unui templu pământesc şi trecător, templul din Ierusalim, apoi se va consacra Dumnezeului întrupat, Fiului lui Dumnezeu devenit şi Fiul ei. Ea L-a iubit pe Mântuitorul înainte de a-L iubi cineva dintre oameni şi nimeni dintre oameni nu L-a iubit aşa de mult ca ea. Ea a fost pentru toţi sfinţii model de sfinţenie, râvnă, nevoinţă şi liniştire. Ea este şi cea mai mare şi mai înţeleaptă făptură care s-a nevoit, prima şi cea mai mare isihastă, pentru că „deşi L-a născut (pe Hristos) şi trupeşte, dar L-a avut întreg în sine totdeauna şi-L are şi acum şi pururea, şi duhovniceşte, şi-L are la fel, în chip nedespărţit“ (Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit.), astfel, Hristos, care a fost unit cu ea trupeşte până la naştere, rămâne unit cu ea, mai desăvârşit decât cu oricine, şi după aceea, în mod spiritual, tainic.
Preacinstirea Maicii Domnului
Sfânta Fecioară Maria se bucură în Ortodoxie de o deosebită cinstire, de o „supracinstire“, adică de o cinstire care întrece pe a tuturor sfinţilor, chiar şi pe a ucenicilor Mântuitorului, căci ucenicii cei mai apropiaţi au petrecut numai câţiva ani cu El, dar ea a fost şi a rămas cu El de la început până la sfârşit. Cinstirea Maicii Domnului trebuie să aibă un corespondent real în viaţa noastră, noi fiind chemaţi să-L întrupăm duhovniceşte pe Mântuitorul, în sufletul nostru.
Orice credincios ortodox ştie că, în ordinea vieţii morale şi sacramentale, Maica Domnului este modelul suprem al vieţuirii noastre în Hristos. Ea s-a ridicat la culmea desăvârşirii, ea care a fost aleasă dintre toate femeile lumii, pentru a deveni altar curat al Fiului Său iubit. Credinciosul o venerează cu acea conştiinţă că, cinstind-o pe ea, îl preamărim pe Hristos. Preasfânta Fecioară s-a bucurat de o cinstire deosebită din partea credincioşilor încă din timpul vieţii, deoarece persoana ei a fost mereu asociată în chip firesc cu cea a divinului Mântuitor.
Observăm că, atunci când descrie necuprinsele măreţii ale Maicii Domnului, cuvântul sfinţilor deodată devine cântare, laudă şi preamărire. Ei ştiau că, oricâte ar spune despre ea, niciodată nu vor găsi cuvinte să cânte îndeajuns pe Maica Domnului, necunoscând limite pentru preamărirea ei. De asemenea, niciodată nu vor putea exprima adâncimea tainei şi nici a o lăuda după cuviinţă. „Şi nimeni nu poate întreba despre ale Tale (zice Petru Damaschinul). Pentru că sunt mai presus de fire, de minte şi de înţelegere“. Aşa că, cel mai înalt mijloc de a slăvi pe Maica lui Dumnezeu e de a întrebuinţa «imnul tăcerii». Aceasta nu înseamnă răceală şi lipsă de mare evlavie iubitoare, ci, dimpotrivă, cel mai adânc jar al inimii.
Suntem îndemnaţi de Părinţii filocalici să cinstim pe Împărăteasa Cerului, urmând-o deplin în smerenie şi supunere până să facem ceea ce şi ea a făcut, ca să ne putem învrednici de înfierea ei.
Fiii Maicii Domnului cunosc plinătatea rodnică şi sacră a votului tăcerii. Îndeosebi ei sunt marea armată tăcută a monahilor isihaşti. Şi noi ştim că tăcerea isihaştilor rugăciune este. 
(Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 18 octombrie 2009, semnat de pr. Liviu Petcu)
Sursa: http://www.basilica.ro

Din scrisoarea grecului Dionisie Areopagitul care a vizitat-o pe Maica Domnului la casa Sf. Apostol Ioan Evanghelistul din Ghetsimani.

Din scrisoarea grecului Dionisie Areopagitul care a vizitat-o pe Maica Domnului la casa Sf. Apostol Ioan Evanghelistul din Ghetsimani.
“Inalta, peste mijlocie, foarte svelta, cu maini si picioare delicate si frumoase, culoarea pielii ca aurul, ochii ca maslina coapta, ovalul fetei desavarsit; se purta in culorile fecioarelor: rosu si vanat; era foarte tacuta si activa.Tot ce facea era desavarsit, se misca cu o gratie fireasca pe care anevoie o au chiar imparatesele nascute in purpura. Cat am stat in casa ei nu a mancat cu noi, ci numai seara se retragea cu femeile ei pentru a sta la masa. Ne-a vorbit despre Fiul ei multe lucruri tainice pe care le voi scrie altadata…Toata infatisarea si purtarea ei erau atat de dumnezeiesti, incat daca n-as fi stiut ca nu-i ea Dumnezeu, m-as fi inchinat in fata ei ca lui Dumnezeu”.