Preot Claudiu Buză din Urziceni este prigonit de ereziarhul Vincențiu Grifoni

Comuniunea în Adevăr şi bucuria în Hristos!
S-a vorbit şi s-a scris foarte mult pe tema trădării ce s-a făcut în iunie, la Creta. Au fost luni întregi în care, iubitorii de Hristos şi de Biserică au luat atitudine, mărturisind dreapta credinţă, ajutând preoţi şi mireni să conştientizeze pericolul iminent al pan-ereziei ecumenismului, legiferat oficial în adunarea cretană. Au fost şi sunt voci care au ales cu orice preţ să vorbească lumii despre Adevăr, ca cei aflaţi în întuneric să cunoască Lumina, ca cei aflaţi în robie să cunoască Libertatea în Duhul Sfânt şi cei morţi sufleteşte să învieze la Viaţa în Hristos.

Unii au înţeles ce s-a întâmplat cu adevărat şi au luat atitudine, alţii n-au dat importanţă evenimentului, iar alţii s-au făcut potrivnici Adevărului. S-au dus lupte crâncene pentru ca unirea mincinoasă a confesiunilor eterodoxe cu singura Biserică a lui Hristos – Biserica Ortodoxă să se realizeze cu orice preţ, ecumeniştii folosind armele nedreptăţii: ameninţarea, minciuna, compromisul, confuzia, diversiunea, dezinformarea sau tăcerea subversivă şi, în cele din urmă, trădarea.
Văzând acest spectacol păgubitor şi înţelegând situaţia nefericită în care am fost lăsaţi fără voia noastră, periclitată fiindu-ne mântuirea, am ales să vorbesc credincioşilor depre trădarea din Creta şi să aştept decizia Sfântului Sinod cu privire la acest lucru. Ştiam că singurul leac cu adevărat tare, lăsat de Sfinţii Părinţi în canoane, care trebuie administrat pentru oprirea molimei ereziei, este întreruperea pomenirii ierarhului. Prin aceasta îngrădeam şi turma cuvântătoare preaiubită a credincioşilor de pericolul molipsirii de erezie, dar atenţionam şi ierarhul despre problema gravă din Biserică pentru ca acesta să nu se facă părtaş trădării, luând, pe seama făgăduinţelor făcute la hirotonia întru arhiereu, atitudine ortodoxă la nivel de eparhie pentru stoparea acestui flagel.
Nu am întrerupt pomenirea ierarhului meu imediat după Creta, fiindcă nu făcuse parte din delegaţia semnatară a BOR. Am aşteptat cu nădejde în Dumnezeu că poate vor fi ierarhi ai Sfântului Sinod care se vor opune Hotarârilor luate la Creta.
N-a fost însă după voia lui Dumnezeu şi nădejdea mea, ci după alegerea şi voia lor, a ierarhilor! Astfel, în data de 29 octombrie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie, publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016), prin care „se lua act cu apreciere” de participarea delegaţiei BOR la Creta, că „nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice„, însă le-a modificat şi batjocorit pe cele vechi şi că sinodul BOR consideră că textele finale ale sinodului din Creta, pot fi doar explicitate, nuanţate şi dezvoltate, nicidecum corectate, îndreptate sau chiar anulate (a se vedea http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html ).
Acesta a fost momentul în care am înţeles că nu mai e nimic de făcut şi că trebuie întreruptă pomenirea ierarhului, ceea am şi făcut imediat, începând cu următoarea zi, duminică 30 octombrie. Următoarele săptămâni am explicat gestul meu credincioşilor, pregătindu-i pentru ce va urma. M-am sfătuit cu părintele Ciprian Staicu care m-a încurajat şi îndemnat şă mergem cu bună nădejde înainte, pentru că Dumnezeu ne va ajuta! Îmi spunea părintele cu multă dragoste: ,,curaj frate că aşa ne mai iartă Dumnezeu păcatele”. Aceste cuvinte mi-au dat viaţă şi putere şi am cunoscut puterea Jertfei lui Hristos pentru noi.
Întărit de harul lui Dumnezeu şi încredinţat că întreruperea pomenirii este ceea ce trebuia făcut în această stare de apostazie generalizată, după alcătuirea şi semnarea declaraţiei comune: Expresia conştiinţei noastre alături de părinţii care mi-au devenit fraţi şi prieteni, într-un moment în care toţi m-au părăsit sau nu m-au înţeles – inclusiv duhovnicul, am ajuns în faţa episcopului pentru a da explicaţii.
Aici, timp de aproximativ o oră, mi-am explicat atitudinea perfect canonică de a întrerupe pomenirea ierarhului, conform Canonului 15 de la Sinodul I – II, Constantinopol, fără a fi înţeles sau aprobat de episcopul Vincenţiu. M-a întrebat: dacă nu mă mai pomeneşti, pe cine pomeneşti la Sfânta Liturghie? I-am răspuns cu sinceritate că: pe arhiereii ortodocşi care drept învaţă cuvântul adevărului!
L-am întrebat dacă Biserica este hristocentrică sau episcopocentrică şi mi-a raspuns că este hristocentrică, însă Hristos lucrează prin episcop (n-a adăugat şi ce era mai important, anume că episcopul trebuie să înveţe drept cuvântul adevărului!). A susţinut că are cugetare ortodoxă şi că nu-l pot vădi de erezie. I-am dat dreptate până într-un punct: face parte din Sfântul Sinod şi a „luat act cu apreciere”, alături de ceilalţi ierarhi că cele hotărâte la Creta, adică ereziile, sunt bune foarte! A susţinut că ecumenismul, ca formă de dialog cu celelalte confesiuni este benefic Bisericii Ortodoxe şi că aceasta este singura cale de a face cunoscute valorile Ortodoxiei.  A uitat însă să amintească de calea Sfinţilor Părinţi care au condamnat pe eterodocşi numindu-i eretici şi că ei nu au stat la dialog, ci au mărturisit Adevărul cu orice preţ.
Vorbindu-i despre fiii duhovniceşti, despre legătura dintre păstor şi păstoriţi, am primit un răspuns care, pur şi simplu, m-a şocat: fiii duhovniceşti nu sunt ai tăi, ci ai episcopului!!! Însă întreb, ca unul neînvăţat – după cum mi s-a reproşat – oare fiii duhovniceşti nu cumva sunt ai lui Hristos?
Pentru această îndrăznelă de a întrerupe pomenirea şi de a spune lucrurilor pe nume, mi-a spus că sunt schismatic şi că nu mai am comuniune cu el, oprindu-mă de la slujire şi pregătindu-mi consistoriul bisericesc (Organ bisericesc care te constrânge să mărturiseşti adevărul!). Mi-a spus că am comuniune cu Părintele Macarie de la Schitul Oituz, cu care am vorbit şi alături de care am semnat, ceea ce pentru mine este o mare cinste!
Acum, mai nou, am aflat că nu mai am voie să intru în biserică şi să vorbesc oamenilor! Mâine însă voi fi acolo şi voi vorbi credincioşilor, liniştindu-i, mângâindu-i şi încurajându-i pentru ceea ce va urma: comuniunea în Adevăr şi bucuria în Hristos!
Preot Claudiu Buză

Urziceni

19 noiembrie 2016

sursa: https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2016/11/19/comuniunea-in-adevar-si-bucuria-in-hristos/
Mai jos avem și scrisoarea preotului Claudiu Buză prin care își anunța întreruperea pomenirii ierarhului Vincențiu:
Scrisoarea unui păstor de suflete către ierarhul său

Preasfinţite Părinte Episcop,
Cu smerenie şi cu adâncă durere, vă scriu aceste rânduri pentru că îmi pasă de ceea se întâmplă în Biserică şi pentru că îmi cunosc îndatoririle şi responsabilităţile pastorale, atât faţă de credincioşii încredinţaţi mie spre a-i conduce, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe calea mântuirii, cât şi  faţă de ierarhul meu, căruia îi sunt dator cu dragostea şi cu ascultarea.
Am urmărit cu multă nelinişte pregătirile, desfăşurarea şi încheierea aşa numitului Sfânt şi Mare Sinod din Creta (iunie, 2016). În paralel cu acestea, m-am informat citind studii pe această temă a unor teologi renumiţi şi mari personalităţi ale teologiei ortodoxe contemporane: ÎPS Hierotheos Vlachos, Pr. Prof. Theodoros Zisis, Prof. Dimitrie Tselenghidis ş.a, urmărind conferinţe clarificatoare şi stând de vorbă cu duhovnici încercaţi, părinţi, monahi şi mireni despre convocarea, hotărârile şi urmările acestui sinod.
Concluziile la care am ajuns şi motivele care m-au îndemnat să iau această atitudine sunt următoarele:
Sinodul din Creta nu a fost nici „Sfânt”, nici „Mare”.

Nu a fost „Sfânt” deoarece nu a fost după modelul Sinoadelor ecumenice şi următor Sfinţilor Părinţi, nici în mod formal, nici în privinţa conţinutului, după cum vom preciza în continuare.
Nu a fost „Mare”, nu numai pentru faptul că nu au fost prezente toate Bisericile Autocefale, dar în mod principal pentru că a fost o foarte mică şi selectivă reprezentare a acestora de către arhiereii locali.
Sinodul din Creta nu a respectat principiile fundamentale ale sinodalităţii ortodoxe în general şi ale Sinoadelor Ecumenice în special.

            La această „Conferinţă – Congres” a arhiereilor, cum o numeşte marele dogmatist contemporan Dimitrie Tselenghidis, în acord cu Regulamentul de funcţionare, drept de vot au avut numai cei zece Întâistătători prezenţi. Această practică este fără precedent şi arbitrară în istoria noastră bisericească şi nu este în concordanţă cu practica Sinoadelor Ortodoxe de până astăzi, care presupun egalitatea duhovnicească a tuturor Arhiereilor, lucru care se vădeşte în egalitatea votului lor. Acest lucru trimite în mod indirect la o formă clară de catolicism.
Sinodul din Creta s-a evidenţiat prin abateri grave de la dreapta credinţă şi prin recunoaşterea oficială a ecumenismului drept dogmă.

            Există foarte multă confuzie în actele sinodale, adevărul este amestecat cu minciuna, folosindu-se un limbaj neclar şi interpretabil. Astfel, în Paragraful 1, deşi se aminteşte de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, se continuă apoi spunându-se ,,că (Biserica – n.n.) ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană”. Care este această unitate creştină promovată de Biserica Ortodoxă şi de ce nu se spune că, din punct de vedere ortodox, unitatea înseamnă lepădarea de erezie a eterodocşilor şi revenirea la Biserica lui Hristos prin Sfânta Taină a Botezului?
De asemenea, în Paragraful 4, se foloseşte acelaşi limbaj ecumenist, neortodox, vorbindu-se despre ,,căi şi mijloace de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos”.
În Paragraful 6, se spune că ,,Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe…”, recunoscând de fapt, în mod sinodal existenţa altor erezii ca „biserici”.
Paragraful 8, introduce în mod viclean ideea de biserici nedepline, spunând că ,,Sfântul Duh…va plini pe cele cu lipsă..”
Paragrafele 16 şi 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit ,,Consiliul Mondial al Bisericilor” care ,,promovează unitatea creştină în lume”. Însă, ne întrebăm: ce fel de unitate poate propune o organizaţie pan-eretică şi cum poate ea să funcţioneze  alături de singura Biserică a lui Hristos?
Paragraful 22 introduce o situaţie fără precedent în istoria Bisericii, anume că: ,,Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a ortodoxiei autentice..”. Prin acest articol viclean, de fapt, se urmăreşte reducerea la tăcere a pleromei Bisericii spunând că ,,păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistem sinodal”, uitându-se în mod voit un adevăr la fel de important şi anume că receptarea adevărului de credinţă se face de poporul dreptcredincios.
Este important să adăugăm şi faptul că, cei care distrug unitatea Bisericii nu sunt cei care contestă şi condamnă ecumenismul, ci dimpotrivă, schisma este făcută de cei care generează ecumenismul şi vor să-l impună în mod silnic şi viclean.
Delegaţia BOR a semnat toate documentele propuse, chiar şi pe cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ,,Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”.

Este adevărat că membrii delegaţiei BOR au luptat împotriva ambiguităţilor, neclarităţilor şi formulărilor neortodoxe şi că această luptă a fost apreciată şi de membrii celorlalte Delegaţii, însă, până la urma a contat ceea ce s-a semnat: documente eretice, din care nu prea mai poţi să scoţi ceva ortodox din ele.
În documentul despre ,,Taina Cununiei şi impedimentele la aceasta”, se dă posibilitatea Bisericilor Autocefale să devieze de la învăţătura dogmatică despre Tainele Bisericii.

            Prin nesocotirea canonului 72 Trulan al Sinodului Ecumenic Quinisext, care stabileşte condiţiile eclesiologico – dogmatice pentru existenţa Sfintei Taine a Nunţii, se dă posibilitatea Bisericilor Autocefale Locale din raţiuni de iconomie, să  realizeze căsătorii mixte, acceptându-se prin aceasta: recunoaşterea botezului eterodox (Teoria baptismală),rugăciune în comun şi a ecumenismului în viaţa de familie.
Prezenţa observatorilor eterodocşi la lucrările Sinodului, după modelul Conciliu Vatican.

Acestea toate mi-au sporit neliniştea şi durerea, în aşteptarea întrunirii din toamnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Tăcerea generalizată a ierarhilor cu privire la ceea ce s-a hotărât în Sinodul din Creta, lipsa de dialog şi ignorarea unei părţi importante a pleromei Bisericii, au fost şi sunt motive de îngrijorare pentru cei cu conştiinţă dogmatică şi pot genera nemulţumiri şi atitudini de negare şi revoltă. Acest lucru nu e bun şi nu trebuie încurajat. Hristos ne cheamă la iubire şi trebuie să răspundem cu iubire la aceste provocări, mărturisind adevărul şi condamnând minciuna şi erezia.
Biserica ne-a lăsat, ca o mamă iubitoare, arme cu care să luptăm pentru a nu o pierde, fără a ieşi din iubire, făcându-ne lămurită calea care trebuie urmată şi atitudinea corectă, ortodoxă pentru fiecare membru al Bisericii.
Întreruperea pomenirii ierarhului de către preot este atât o armă cât şi un act de iubire. Faţă de ierarh, pentru a-l atenţiona de pericolul ereziei şi, faţă de credincioşii păstoriţi, pentru a-i îngrădi de pericolul molipsirii cu boala ereziei.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie, publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, în data de 29 octombrie, numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016).Aşteptată cu mare speranţă de către creştinii ortodocşi români care se opun deciziilor din Creta, această declaraţie (cu valoare juridică – a se vedea anexa, Sfântul Sinod al BOR ia act de documentele din Creta, studiul domnului Mihai – Silviu Chirilă) a produs o puternică dezamăgire în rândul celor care credeau că documentele Sinodului din Creta vor fi respinse de ierarhii Sfântului Sinod. Acest lucru însă, din nefericire, nu s-a întâmplat, fapt care m-a determinat să întrerup pomenirea ierarhului meu, a Preasfinţiei Voastre, începând cu data de 30 octombrie 2016, conform Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol, până la respingerea Hotărârilor Sinodului din Creta şi condamnarea pan-ereziei ecumenismului la nivel de eparhie.
Toate acestea de mai sus le-am scris cu dragoste plină de durere şi respect faţă de vrednicia arhierească a Preasfinţiei Voastre.
11. 2016                                                   

             

    Preot Buză Claudiu

Si iata:

Reacția credincioșilor când protopopul de Urziceni anunță oficial oprirea de la slujire a părintelui Claudiu, ca pedeapsă că nu-l mai pomenește la slujbe pe episcopul Vincențiu Grifoni pentru ecumenism. 

Sursa

​Un raspuns teologic oferit de doi preoti romani fata de ereziile adoptate de Patriarhia Alexandriei

1

Luare de poziție ortodoxă față de noi mărturisiri ecumeniste… africane
Azi dimineață ni s-a atras atenția că a apărut la adresa http://basilica.ro/evaluarea-sfantului-sinod-al-patriarhiei-alexandriei-referitoare-la-sfantul-si-marele-sinod-din-creta/ știrea prezentată mai jos. Conștiința ne spune că trebuie să luăm atitudine. Ne vor întreba ecumeniștii: Cine sunteți voi? Vreți să ieșiți în evidență? Vă împotriviți unui întreg Sinod? Ați înnebunit de tot? etc. Răspunsul nostru este simplu: nu acceptăm ca nimeni să terfelească credința Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe. Dar, pentru a face acest lucru cu binecuvântare, vom apela la cuvintele unui ierarh mărturisitor, mitropolitul Serafim de Kithira, conform articolului postat la adresa http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/11/un-mitropolit-grec-contrazice.html

Mai întâi care este știrea:
Evaluarea Sfântului Sinod al Patriarhiei Alexandriei referitoare la Sfântul și Marele Sinod din Creta
Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei s-a întrunit în şedinţă de lucru în perioada 15-17 noiembrie 2016, sub președinția Preafericitului Părinte Teodor al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi. Miercuri, 16 noiembrie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Alexandrine a publicat un comunicat referitor la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care a avut loc în Creta, în luna iunie a acestui an.
1. Dăm slavă și laudă Dumnezeului în Treime, Care ne-a învrednicit să participăm la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, în luna iunie, care a trecut. Sinodul a reprezentat pecetluirea unui drum lung, de mai multe zeci de ani, parcurs prin consultări teologice intense, acorduri și dezacorduri. El a fost viziunea predecesorilor noștri luminați și harismatici, care s-au rugat să ajungă ziua convocării acestuia, însă nu au reușit. Ne exprimăm adânca recunoștință față de aceștia și ne rugăm pentru odihna sufletelor lor.
2. Sinodul din Creta a reprezentat un eveniment extrem de important pentru cursul Bisericii Ortodoxe, întrucât a oferit lumii contemporane o mărturie de unitate, responsabilitate și efort susținut. A fost, este și va rămâne o mare minune „a întâlnirii și a coexistenţei” Bisericilor Ortodoxe și credem că această nouă experiență va fi deslușită treptat și va aduce noi roade în spațiul ortodox. Fericiți sunt cei care vor gusta din aceste roade!
3. Acesta a confirmat faptul că sinodalitatea reprezintă expresia prin excelență a conștiinței eclesiologice a Bisericii Ortodoxe și, în același timp, reprezintă un răspuns dinamic pentru propovăduitorii înflăcărați ai introversiunii, exclusivității, etnofiletismului și fundamentalismului. Credem că, în viitorul apropiat, orice imperfecțiuni și neajunsuri ale acestui Sinod vor fi depășite la Sinoadele care vor urma, cu ajutorul lui Dumnezeu.
4. Mulțumim din inimă Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Președintele Sfântului și Marelui Sinod, Preafericiților Întâistătători și tuturor celor care au lucrat fără încetare pentru realizarea Sinodului, în mijlocul multor adversități și provocări.
5. Considerăm foarte importantă consolidarea la nivel sinodal a iconomiei ecleziastice, în condițiile diferitelor poziții extremiste și conservatoare, deoarece se oferă posibilitatea Bisericilor Locale de a aplica pastorația în timp real, în anumite locuri și circumstanțe. Însă, în ciuda glasurilor profetice care s-au făcut auzite în cadrul Sinodului și cele din timpul Conferințelor Presinodale, am constatat cu regret neîndrăzneală și reticență de a înţelege unele „abateri” de la vechile rânduieli ale vieții Bisericii și ale turmei ca rigoare (acrivie) și nu ca pogorământ (iconomie), deși aceasta ar fi afirmarea reală a Tainei Întrupării lui Hristos astăzi, adică revelarea vie și mântuitoare a lui Dumnezeu. Diferitele abordări ale problemelor legate de viața Bisericii nu reprezintă pentru noi deviații de la adevărul ortodox, ci adaptarea la realitatea africană.
6. Biserica Africii va continua participarea ei activă la toate dialogurile intercreştine şi interreligioase oficiale, în ciuda dificultăților şi problemelor care apar ocazional. Pe lângă participarea noastră la Consiliul Mondial al Bisericilor, promovăm prezenţa şi activitatea noastră la Consiliul Panafrican al Bisericilor. În fiecare clipă, trebuie să oferim cu smerenie o mărturie despre credinţa ortodoxă, despre deplinătatea revelaţiei divine, pe care Biserica noastră o păstrează. Mergând pe urmele lui Iisus, trebuie să devenim instrumente ale reconcilierii şi să cultivăm convieţuirea paşnică a oamenilor, respectând şi protejând diversitatea lor etnică, rasială şi religioasă. Suntem chemaţi împreună cu alte Biserici şi comunităţi religioase să lucrăm în vederea combaterii oricărei nedreptăţi sistemice şi demonice, în orice chip apare, anulând viaţa turmei noastre grav rănite şi însângerate.
7. Suntem conştienţi de faptul că fiind o Biserică vie şi dinamică, manifestată înlăuntrul unei lumi dezvoltate şi mult pătimitoare, avem datoria de a formula cu îndrăzneală şi viziune profetică condiţiile pentru angajarea şi transformarea lumii noastre, de a oferi speranţă şi viaţă deplină tuturor oamenilor, precum şi bucuria Învierii. Solicităm rugăciunile din suflet ale Trupului Bisericii noastre, ale clerului şi poporului, ca în cooperare cu toată lumea să punem în valoare dinamica Marelui Sinod şi să eliberăm acele puteri care vor arăta Biserica Africii o prezenţă profetică, întru frica Domnului ei, fiind mereu deschisă faţă de lucrarea uimitoare a Preasfântului Duh.
Analiza ideilor principale (mai întâi ideea, apoi răspunsul nostru, după cum ne-a luminat Hristos):
1.  ”Dăm slavă și laudă Dumnezeului în Treime, Care ne-a învrednicit să participăm la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe.”

Răspuns: Se cuvine a da slavă neîncetat lui Dumnezeu, însă în Duhul Adevărului, în vreme ce singura treime prezentă la acest sinod a fost: masoneria, CIA și Vaticanul. Bieții ierarhi ortodocși au fost simple glastre pentru flori, iar întâi-stătătorii au făcut jocul ereziarhului patriarh ecumenic, care a organizat în așa măsură Sinodul încât să nu poată fi schimbat nimic în textele pregătite dinainte. Batjocorirea eclesiologiei ortodoxe nu cred că are vreo legătură cu slăvirea Dumnezeului-Treimic. Sau, după cum spune mitropolitul Serafim de Kithira, documentul cel mai eretic, cel cu nr. 6, poate fi caracterizat ca o „piatră de poticnire” nu doar pentru „mulți credincioși, dar și pentru patru Biserici Locale, care concentrează majoritatea credincioșilor ortodocși.”

2.  Sinodul a fost ”viziunea predecesorilor noștri luminați și harismatici.”

Răspuns: De fapt inițiatorii lui, încă de acum 100 de ani, au fost masoni, deci poate iluminați, adică slujitori ai satanei. Nume de patriarhi din secolul al XX-lea, ca Metaxakis, Athenagora, Bartolomeu sunt o rușine pentru istoria Bisericii Ortodoxe. Sfântul Paisie Aghioritul s-a rugat îndelung ca Dumnezeu să nu îl pedepsească cu moarte năpraznică pe ecumenistul Bartolomeu, așa cum merită pentru blasfemiile lui, ci să îi dea timp de pocăință. Însă ecumeniștii cei lipsiți de harul Duhului Sfânt merg din rău în mai rău.

3. ”Sinodul din Creta a reprezentat un eveniment extrem de important pentru cursul Bisericii Ortodoxe, întrucât a oferit lumi contemporane o mărturie de unitate, responsabilitate și efort susținut.”

Răspuns: Care unitate, devreme ce nu au fost reprezentați mai mult de 50% dintre ortodocșii lumii? Care unitate, când 33 de episcopi din 165 nu au semnat documentul eretic nr. 6? Care responsabilitate, când metoda folosită a fost presiunea, șantajul, calomnia, amenințarea? Efortul susținut se referă oare la ideea: hai să terminăm cât mai repede, sinodul nu poate fi prelungit, trebuie să semnăm acum tot, să nu amânăm nimic, că altfel Stăpânii ne iau capetele? Acest efort se referă la neputința arhiepiscopului Ciprului de a se abține de la o mare fărădelege și în consecință a semna în locul mitropoliților Athanasie și Neofit, care au refuzat să o facă? Credem că sentimentul cu care sinodalii s-au întors la casele lor a fost siluirea propriei conștiințe, în pofida cazării la hotel de cinci stele și a priveliștii naturale încântătoare. Cred că cei mai șocați nu suntem noi, pliroma Bisericii Ortodoxe, ci ierarhii înșiși care în cinci zile au reușit să ajungă de același rang cu Iuda și cu Arie (fapt pe care de altfel l-au invocat cu ocazia hirotoniei întru arhiereu, ca blestem de la Dumnezeu dacă nu vor apăra și nu vor propovădui curat și integral credința ortodoxă)

4. ”Sinodul din Creta a reprezentat… o mare minune… și va aduce noi roade în spațiul ortodox. Fericiți sunt cei care vor gusta din aceste roade!”

Răspuns: Minunea a fost că nu s-au deschis cerurile să tune și să fulgere și să împrăștie adunarea apostaților. Toți cei care vor gusta din aceste roade vor trăi pe viu sentimentul de golătate și de singurătate al Evei după ce a gustat din fruntul oprit. Mai întâi să facă ierarhii ascultare de Dumnezeu Cel revelat în Scripturi și mărturisit de Biserica Ortodoxă a Sfinților Părinți și apoi să pretindă altora ascultare.

5. ”Acesta (sinodul) a confirmat faptul că sinodalitatea reprezintă expresia prin excelență a conștiinței ecleziologice a Bisericii Ortodoxe.”

Răspuns: Mitropolitul Serafim de Kithira a acuzat sinodul cretan ”de o încălcare flagrantă a consfătuirii, pentru că majoritatea episcopilor ortodocși nu au avut ocazia să ia parte la munca sinodului.” De asemenea, el a numit inacceptabilă decizia de a mărturisi îmbisericirea celorlalte confesiuni creștine. „Timp de nouăsprezece secole Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească a refuzat să numească diferite comunități eretice ca fiind biserici creștine.” Care sinodalitate? A fost o piesă de teatru, iar bieții ierarhi niște spectatori ai propriei lor căderi. Frumoase roade! În veci nu ne trebuie!

6.  ”Am constatat cu regret neîndrăzneală și reticență de a înţelege unele „abateri” de la vechile rânduieli ale vieții Bisericii și ale turmei.”

Răspuns: Cu alte cuvinte, noi suntem o adunătură de proști care nu înțelegem aggiornamento făcut de ierarhii cretani, adică aducerea la zi a învățăturii Bisericii. Ceea ce ei numesc acum Ortodoxie nu este altceva decât arianism, macedonianism, nestorianism, hiliasm, iconoclasm etc, căci ei au recunoscut ca biserici pe toți ereticii. În vreme ce aceștia îi consideră în CMB pe ortodocși ca fiind cei mai de plâns creștini, pentru că nu acceptă căsătoriile homosexuale și preoția femeilor. Neîndrăzneala noastră se numește bun simț, se numește respect față de Sfinții Părinți, în vreme ce documentele cretane sunt o blasfemie la adresa Duhului Sfânt.

7. ”Biserica Africii va continua participarea ei activă la toate dialogurile intercreştine şi interreligioase oficiale, în ciuda dificultăților şi problemelor care apar ocazional.”

Răspuns: Adică ecumenismul merge înainte, cei care se opun vor fi anihilați rând pe rând, antihristul poate să vină. Părerea noastră este că ori de ne cunoaștem, ori de nu ne cunoaștem, noi, potrivnicii blasfemiei cretane și ei, susținătorii ei, ne vom întâlni, în fața lui Hristos, la Dreapta Judecată. Atunci se va vădi tot adevărul. Noi nu ne temem, căci ne-am expus cu totul, pentru ca Biserica lui Hristos cea Una, Sfânta Ortodoxie, să nu fie întinată de ereticii lupi în piei de oaie. Mitropolitul Serafim de Kithira se întreabă: ”Nu vom răspunde noi, ortodocșii, în Ziua Judecății pentru construcția acestui turn Babel spiritual și tăinuirea Adevărului Dumnezeiesc mântuitor?”

8. ”Avem datoria de a formula cu îndrăzneală şi viziune profetică condiţiile pentru angajarea şi transformarea lumii noastre, de a oferi speranţă şi viaţă deplină tuturor oamenilor, precum şi bucuria Învierii. Solicităm rugăciunile din suflet ale Trupului Bisericii noastre, ale clerului şi poporului.”

Răspuns: Noi întrerupem pomenirea ierarhilor ecumeniști, pentru că vrem să ne împărtășim cu Hristos, nu cu satana. Tot mitropolitul Serafim spune: ”Noi nu abandonăm acea statornicie pentru întunericul ereziei și a intențiilor malițioase, pentru a găsi pacea în confuziile lor și a spiritualității lor întunecate.”
În concluzie, cu durere vedem că ecumeniștii se tot duc de-a berbeleacul. Se potrivește aici un cuvânt al părintelui Damaschin Grigoriatul, misionar de aproape 30 de ani în Africa: atunci când creștinii africani se întorc la practicile lor magice, se îndrăcesc. Și îi aduc familiile lor la preoții care i-au botezat – protestanți, papistași sau ortodocși (fiecare după alegerea lui) – ca să se izbăvească de duhul cel rău. Iar papistașii și protestanții le spun: vă ajutăm cu orice vreți, vă dăm alimente, vă sprijinim în viața socială, însă pentru a ieși satana din cei îndrăciți trebuie să mergeți la ortodocși, numai ei pot să vă ajute. Iată credința care biruie pe satana. Iată la ce dau cu piciorul ecumeniștii, apostaziind. Vai de bieții și sărmanii africani, care vor lua binecuvântări de la ierarhii și preoții ecumeniști.
Dacă ar trăi Sfântul Apostol Pavel în ziua de astăzi, ar spune la fel ca în Epistola către Tit, 1,12-14: „Cretanii sunt pururea mincinoşi, fiare rele, pântece leneşe. Mărturia aceasta este adevărată; pentru care pricină, mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoşi în credinţă și să nu dea ascultare basmelor iudaiceşti şi poruncilor unor oameni, care se întorc de la adevăr.”
Ieromonah Macarie Banu

Pr dr. Ciprian-Ioan Staicu
sursa:  http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/11/18/luare-de-pozitie-fata-de-noi-marturisiri-ecumeniste-africane/

Sursa