Atitudinea Sfintilor Parinti fata de eretici si erezii 

Data fiind starea „caldicica” a clerului si poporului fata de eretici, vom prezenta cateva cuvinte ale Sfintilor Parinti cu privire la eretici si erezii. Starea aceasta a oamenilor se datoreaza tocmai lipsei duhului Sfintilor Parinti, acest duh fiind inlocuit de teologia modernista, care a ajuns sa tolereze si boala, fara sa caute insanatosirea celui bolnav sufleteste.  Astfel s-a ajuns ca ecumenismul sa fie socotit ceva „bun”, „promotor al dragostei” etc. , cand defapt acesta inghite suflete, si sapa direct la temelia Bisericii Lui Hristos. Iata ce spun Sfintii Parinti:

SfEfrem Sirul (+379)

„Vai acelora care se intineaza cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeiestile Scripturi! Vai de cei citi murdaresc sfinta credinta cu eresuri sau incheie vreo intelegere cu ereticii!”

Sfantul Ioan Gura de Aur (+407)

Daca episcopul sau clericul este viclean in chestiunile credintei, atunci fugi si leapada-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si inger din cer de-ar fi. Cel care doreste mintuire personala, cel care vrea sa fie un adevarat fiu al Bisericii Ortodoxe, acela cauta la corabia lui Noe scapare de potop. Cel care are teama de trasnetul strasnic al anatemei, care omoara sufletul si trupul, acela sa ia asupra-i dulcele jug al dogmelor Bisericii lui Hristos, sa-si imblinzeasca indaratnicia cugetului sau, cu ajutorul legilor bisericesti si sa se supuna in toate maicii sale – Biserica… Dupa mine, pacea nu este aceea care se tine pe saluturile si mesele comune fara rost, ci pacea intru Dumnezeu este cea care vine de la unirea duhovniceasca. Multi distrug astazi tocmai aceasta unire, cind, dintr-o rivna nechibzuita, neluind in seama hotaririle noastre si dind mai multa importanta celor iudaice, socotesc pe iudei drept invatatori care merita o incredere mai mare decit Parintii nostri.”

Sfântul Chiril al Alexandriei (+444)

Daca cineva schimba ceva în sfintele si dumnezeiestile dogme patristice, acest lucru nu trebuie sa-l luam drept clarviziune, ci drept crima si abatere de la dogma si pacatuire împotriva lui Dumnezeu”

Sfîntul Teodor Studitul (+826)

Atunci cînd Credinţa e primejduitã, porunca Domnului este de a nu pãstra tãcere. Dacã e vorba de Credinţã, nimeni nu are dreptul sã zicã: „Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cîrmuitor? Nici acesta nu doreşte sã aibã vreun amestec. Sau un sãrac care de-abia îşi cîştigã existenta? … Nu am nici cãdere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacã voi veţi tãcea şi veţi rãmîne nepãsãtori, atunci pietrele vor striga, iar tu rãmîi tãcut si dezinteresat?” „Sinodul nu este aceasta: sa se întruneascã simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacã ar fi mulţi; ci sã se întruneascã în numele Domnului, spre pace şi spre pãzirea canoanelor… şi nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stãpînirea de a încãlca canoanele, fãrã numai sã le aplice şi sã se alãture celor predanisite, şi sã urmeze pe Sfinţii Pãrinţi cei dinaintea noastrã… Sf. Ioan Gurã de Aur a spus deschis cã duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” “Avem poruncã de la însuşi Apostolul Pavel cã, atunci cînd cineva învaţã ori ne sileşte sã facem orice alt lucru decît am primit şi decît este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice şi locale, acela urmeazã a fi osîndit, ca nefãcînd parte din clerul sfinţit. Nici un sfînt nu a încãlcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfînt, dacã ar fi cãlcat-o.” „Şi chiar dacã am fi pãcãtoşi în multe, totuşi suntem ortodocşi şi mãdulare ale Bisericii Universale, îndepãrtîndu-ne de orice erezie şi urmînd oricãrui Sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Şi nu numai acestora, ci şi hotãrîrilor pe care le-au luat şi le-au propovãduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desãvîrşit, ci pe jumãtate, cel care crede cã are dreapta credinţã, dar nu se alãturã dumnezeieştilor Canoane.” (Migne, PG EpistolaII.81)”

Sfîntul Ioan Damaschin (+749)

„ Sã ne pãzim cu toate puterile noastre sã nu primim împãrtãşire de la eretici, nici sã le-o dãm acestora…, ca sã nu ne facem pãrtaşi relelor lor credinţe şi pentru a nu fi condamnaţi împreunã cu ei.”

Auziţi popoare, seminţii, limbi, bãrbaţi, femei şi copii, cei mai mari, cei mai tineri şi pruncii, sfîntul neam al creştinilor! Dacã cineva va învãţa, în afara acestora pe care le-a primit Sfînta Bisericã Soborniceascã, de la Sfinţii Apostoli, de la Pãrinţi şi de la Sinoade, sã nu-l ascultaţi, nici sã primiţi sfatul şarpelui, dupã cum l-a primit Eva şi a cules moarte. Şi chiar dacã v-ar învãţa un înger sau un împãrat în afara acestora pe care le-aţi primit, astupaţi-vã urechile.” (Stupul Ortodox, 1999)

Sfîntul Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (sec.X)

Cea mai bunã comuniune este comuniunea în credinţã şi în dragostea cea adevãratã… Nu existã nimic mai minunat decît Adevãrul! Existã doar o singurã Bisericã a lui Hristos, apostoleascã si soborniceascã. Nu mai multe, nici mãcar douã. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al rãzvrãtiţilor. Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gîndim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie sã pãzeşti toate fãrã nici o excepţie şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru cã dacã ai devia cît de puţin, pãcãtuieşti pãcat de moarte… Şi acestea care au fost hotãrîte la Sinoadele ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi sã le pãzeascã. Şi toţi cîţi pãzesc cele pe care fie unul dintre Pãrinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecatã. Dar pentru cei care nu le primesc este înfiorãtoare neglijenţa.” (Epistola I cãtre papa Nicolae)by 

Sfîntul Grigorie Teologul (+389)

Unde este evidentã necredinta, trebuie sã preferãm mai bine focul si sabia si situatiile critice si mîinile tiranilor – si toate cu dãruire – decît sã luãm parte la aluatul pãcatului si sã ne unim cu cei care bolesc în credintã… De mii de ori este mai bunã dezbinarea care se face pentru cuvintele bunei credinte ortodoxe decît pacea, cînd aceasta este unitã cu patimile.”

Sfîntul Maxim Mãrturisitorul (+662)

„A tãinui cuvîntul adevãrului înseamnã a te lepãda de el. Bine este sã trãim în pace cu toti, dar numai cu aceia care cugetã aceleasi despre buna credintã ortodoxã. Si este mai bine sã ne rãzboim, atunci cînd pacea lucreazã conglãsuirea cãtre rãu”. (Vietile Sfintilor din greacã, 21 ianuarie

Sfîntul Nichifor Mãrturisitorul, Patriarhul Constantinopolului (+828)

„Si chiar dacã foarte putini rãmîn înlãuntrul Ortodoxiei si a bunei credinte, acestia sunt Biserica si în mîinile lor se gãseste autoritatea si apãrarea asezãmintelor Bisericii. Si dacã acestia ar trebui sã sufere pentru buna credintã, aceasta va fi vesnica laudã pentru ei si li se va dãrui mîntuirea sufletului.” (Stupul Ortodox, 2000)

Sfîntul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului (+1444)

„Credinta noastrã este dreapta mãrturisire a Pãrintilor nostri. Cu ea, noi nãdãjduim sã ne înfãtisãm înaintea Domnului si sã primim iertarea pãcatelor; iar fãrã de ea, nu stiu ce fel de cuviosie ne-ar putea izbãvi de chinul cel vesnic. Toti Dascãlii, toate Sinoadele si toate dumnezeiestile Scripturi ne îndeamnã sã fugim de cei ce cugetã în mod diferit si sã ne îndepãrtãm de împãrtãsirea cu ei.”
” Învãtãturile dascãlilor apuseni nici nu le cunosc, nici nu le primesc, încredintat fiind cã sunt înselãtoare. În materie de credintã ortodoxã nu existã concesie. Distrugerea credintei obstesti este pierzarea de obste a tuturor. Chestiunile credintei ortodoxe nu admit iconomia. Niciodatã nu s-au îndreptat cele bisericesti prin solutii de mijloc. Între luminã si întuneric poate cineva sã spunã cã existã ceva de mijloc, numit înserare sau amurg; dar intermediere între adevãr si minciunã nu poate nimeni sã gîndeascã, oricît s-ar strãdui. Mijloc de împãcare între adevãr si minciunã nu existã! În problemele de credintã nu încape pogorãmîntul si iconomia, deoarece pogorãmîntul provoacã împutinarea credintei. Asta ar fi egal cu a spune: Taie-ti capul si du-te unde vrei.”
” Noi pentru nimic altceva nu ne-am despãrtit de latini, decît pentru cã sunt nu numai schismatici, dar si eretici. Pentru aceasta nu trebuie nicidecum sã ne unim cu ei!”
„Acela care îl pomeneste pe papã ca arhiereu ortodox este vinovat si latino-cugetãtorul trebuie considerat ca un trãdãtor al credintei. Prin urmare, fugiti de ei, fratilor, ca si de împãrtãsirea cu ei, pentru cã unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucrãtori vicleni. Nu este altceva de mirare dacã si ispititorii lui Satana se preschimbã în îngeri ai dreptãtii, al cãror sfîrsit va fi dupã faptele lor.”
„Îi rugam, si ce nu le spuneam care sã poatã sã atragã chiar si inimile de piatrã: sã revinã la acea bunã conglãsuire pe care o aveam mai înainte si între noi si cu Pãrintii nostri, cînd toti spuneam aceleasi si nu exista în mijlocul nostru schisma… cãci altfel pãrem „a cânta în gol” sau „a coace pietre” sau „a semãna pe pãmînt pietros” sau „a scrie deasupra apei” sau cîte altele spun proverbele despre cele imposibil de realizat.”(Scurta scrisoare, P G 159, 1931C)
„Nu voi face aceasta niciodatã, orice s-ar întîmpla! Nu voi semna niciodatã unirea, chiar dacã ar trebui sã-mi primejduiesc însãsi viata mea!” – a rãspuns Sfîntul Marcu împãratului Bizantului care cãuta sã-l înduplece a semna mincinoasa si trãdãtoarea unire cu ereticii catolici la sinodul tîlhãresc de la Ferrara-Florenta, 1438-1439.

Sfîntul Nicodim Aghioritul (+1809)

„Se cuvine sã ne îngrãdim pe noi însine si sã ne separãm de episcopii care, în chip vãdit, stãruie în gresealã privitor la cele ce tin de credintã si de adevãr, asadar se vãdesc a fi eretici sau nedrepti.”
„Zice încã si dumnezeiescul Hrisostom (în voroava cea de La început era Cuvântul) „Nu te amãgeascã pe tine o ascultãtorule adunãrile ereticilor, cã au Botez dar nu luminare, ci se boteazã cu trupul, iar cu sufletul nu se lumineazã.” Ci si sfântul Leon în Epistolia cea cãtre Nichita zice: „Nici un eretic nu dã sfintenie prin taine.” Iar Ambrosie în Cuvântul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: „Botezul celor rãu cinstitori de Dumnezeu, nu sfinteste”
(Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamt de la 1844)

Sfîntul Ioan de Krnostadt (+1908)

„Care dintre ortodocsi nu ar dori unirea cu toti catolicii sau luteranii si sã fie una cu ei în Hristos, o singurã Bisericã, o singurã obste a celor credinciosi! Care însã, dintre aceste-zise biserici, mai ales dintre întîi-stãtãtorii numiti papi, patriarhi, mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi, xiondzi (numele polonez pentru preot n.n.) sau pateri se va învoi sã se lepede de rãtãcirile sale? Nici unul. Iar noi nu putem sã ne învoim la învãtãtura lor ereticã fãrã sã aducem vãtãmare mîntuirii sufletului nostru. Oare se pot uni cele de neunit – minciuna cu adevãrul?
Iezuitii catolici în folosul papei si a propriei lor vederi si scopuri egoiste si meschine, au pervertit legea constiintei si legea Evangheliei, afirmînd cã pentru atingerea scopurilor proprii sau a scopurilor religioase, catolicii pot întrebuinta toate mijloacele nelegiuite: adicã si ca sã omoare si ca sã vicleneascã în tot felul si sã prigoneascã credinta ortodoxã, sã o numeascã schismaticã si o credintã de cîini, si sã-i ardã pe ruguri pe ortodocsi, ca pe Hus si pe altii.
Neîndoielnice sunt cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea (Matei 12,30). Catolicii, luteranii si reformatii au apostaziat de la biserica lui Hristos – ei nu sunt de un cuget cu noi, nutresc vrãjmãsie împotriva noastrã, cautã din rãsputeri sã ne omoare, ne strîmtoreazã în tot chipul pentru credinta noastrã, ne batjocoresc si ne fac toate felurile de neplãceri mai ales în asezãrile lor cele mai însemnate, ei merg în chip vãdit împotriva lui Hristos si a Bisericii Sale, nu cinstesc de viatã fãcãtoarea Cruce, sfintele icoane, sfintele moaste, nu respectã posturile, strîmbã dogmele credintei celei mîntuitoare. Ei nu sunt cu noi ci împotriva noastrã si împotriva lui Hristos. Întoarce-i Doamne la adevãrata Ta Bisericã si mîntuieste-i!
„De gresita întelegere de cãtre catolici a cuvintelor Mîntuitorului: Tu esti Petru si pe aceastã piatrã (pe Hristos, pe Care Petru L-a mãrturisit Fiu al lui Dumnezeu) voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui (Matei 16,18) depind toate rãtãcirile catolicilor si papilor si mai ales pãrelnicul primat papal în Bisericã si pãrelnicul rang al papilor de loctiitori ai lui Hristos. Ci uitati-vã cîte rãtãciri sunt îngãduite în credinta papei (iar nu a lui Hristos) rãtãciri ciudate, hulitoare de Dumnezeu – si le veti întoarce spatele cu nemultumire si groazã! O trufie omeneascã! O trufie sataniceascã! Auzi, papa infailibil! O, iezuitism!”
„Catolicii recunoscîndu-l drept cap al bisericii pe papa, pe adevãratul Cap al Bisericii – Hristos L-au pierdut si au rãmas lipsiti de Cap. Întreaga istorie a papismului dã mãrturie cã la catolici nu este Cap fiindcã ei fac lucruri necuvioase, luptã împotriva Bisericii Ortodoxe. Iar în învãtãtura lor dogmaticã – vai, cîte erezii, inovatii, abateri de la adevãr! O, pierzãtor sistem papist! Singurul Cap al Bisericii ceresti, pãmîntesti si din cele mai dedesubt este Hristos Dumnezeu!” (Spicul Viu, ed. Sophia, Bucuresti, 2002)

Sursa si multe altele:http://www.angelfire.com/linux/viataortodoxa/sfp_ecum.html

Despre aceste anunțuri publicitare

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte de folos de la Sfinții Părinți. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s