Arătare pentruMinunile şi vedeniile Sfântului Părintelui nostru NilIzvorâtorul de mir, cel din Sfântul Munte Athos (II)

 

 

Arătarea Sfântului Nil în chipul ciobanului

 

Iară la anul 1814, februarie în 24, fiind în coliba sa Teofan, au auzit un glas din afară zicând: Părinte, părinte, o părinte ! Şi ieşind el, vede un bătrân în chipul ciobanului lavrei, fiind îmbrăcat cu dulamă neagră şi cojoc de capră şi cu toiag în mână şi cu cuţit în brâu. Şi-i zice: Ai foc ? Că mi-e frig. Iară el i-au zis: Este. Şi intrând înlăuntru dregea focul. Iară păstorul acela era Sfântul (Nil).

Si stând către sfintele icoane cetea ceasurile şi polunoşniţa[1]. Iară după ce au sfârşit au stat în dreptul icoanei Maicii Domnului şi cetea icoasele Născătoarei de Dumnezeu, făcând şi închinăciuni până la pământ la sfârşitul fieştecărui icos. Şi sfârşind au zis: O, Maică prea lăudată ! Iară la al doilea au zis: O, Maică prea lăudată, păzeşte Schitul Cavsocalivi şi pomeneşte pre Ambrozie Monahul Dicheul[2] şi pre toţi fraţii cei întru Hristos. Şi la al treilea au zis: O, Maică prea lăudată, păzeşte această nouă lăcuinţă şi pomeneşte pre robul tău Teofan Monahul şi pre toţi fraţii care vin către dânsul.

Şi zice lui Teofan: Zi şi tu ,,Apărătoarei Doamnei”. Iară el au zis: Nu ştiu. Atuncea au zis-o sfântul şi au făcut sfârşitul, zicând: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, care în muntele acesta în pustnicie au strălucit, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, primeşte rugăciunile Maicii Tale şi izgoneşte pre cei potrivnici şi care vrăjmăşuiesc muntele acesta. Amin. Acestea zicea pentru tâlharii alvaniţi şi pentru nevăzuţii vrăjmaşi.

Şi de câte ori se arăta sfântul către Teofan făcea cruce şi se închina sfintelor icoane, ca să arate că nu este nălucire şi să rămâie fără de răspuns cei ce bârfesc că este înşelăciune cele despre sfântul.

După aceea au zis lui Teofan: Blagosloveşte ! Iară el i-au zis: Bine ai venit, vino să te încălzeşti. Iară sfântul i-au zis: Să mă duc că au trecut ceasul, şi dobitoacele sunt risipite. Iară Teofan au zis: Ai zis că o să te încălzeşti şi acum te duci ? Atuncea sfântul i-au zis: Lasă să şez puţintel, că altădată nu ne întâlnim. Şi văzând vasele lui i-au zis: Negustor eşti, ce-ţi trebuiesc atâtea lucruri ? Pustnicul trebuie să fie neagonisitor, nu te temi de tâlhari în pustie ? Cum ai vieţuit aici ? Iară el i-au zis: Ce să fac, părinte, că toate trebuiesc. După aceea i-au spus: Toate cele pentru sfântul.

Iară el au zis lui Teofan: Vezi, frate, Dumnezeu cât bine face omului, şi te-au vindecat fără de nădejde. Nu te arăta şi tu nemulţumitor către Dumnezeu şi către sfântul. Şi el i-au zis: Cum să mulţumesc cum se cade lui Dumnezeu şi sfântului ? Iară sfântul i-au zis: Ce întrebi ? Eu să-ţi spui, dacă vrei să te înveţi, numai să faci. Şi el i-au zis: Spune că fac. De nu voi face să mă pedepsească Sfântul Nil, pre care ţi-l dau chezaş. Acestea auzind sfântul, îi zice cu posomorâre: O, omule, cum îndrăzneşti să zici astfel de cuvânt, fără să mă cunoşti cine sunt şi ce o să-ţi zic ?! Nu cumva să-ţi zic să blestemi la cele sfinte, sau să-ţi zic ceva spre primejdia sufletului tău şi a trupului, precum au pătimit-o mulţi, şi mai vârtos vrăjmaşul într-acest chip înşală pre mulţi şi-i împrelisteşte[3], arătându-le marea ca uscatul şi întunericul ca lumina. Ia aminte să nu te făgăduieşti aşa prost şi cum s-ar întâmpla.

Atuncea îi zice: Să-mi spui cererea ta, însă să nu minţi, că pre urmă de nu mă vei asculta, o să te ispiteşti foarte. Întâi să cinsteşti pre tatăl tău, şi pre mama ta, şi pre fraţii tăi, şi pre făcătorii de bine, şi pre cei ce te urăsc, să fii paşnic fără urăciunea inimii, şi când te-ai scârbi cu cineva, să pui metanie. Niciodată urăciune cu cineva să nu ai, şi ştiinţa păzeşte-o curată şi aşa ridică-ţi crucea ta şi urmează lui Hristos. Iară el i-au zis lui: Ce să fac părinte ? Vin părinţii şi mă supără, şi mă scârbesc. Iară sfântul îi zice: Pentru ce te asupresc ? Iar el au zis: Nu le fac nimic, numai strigă că le adun molotrul şi ei nu găsesc. I-au zis sfântul: Atâtea vin şi adună, şi de la tine lipsa ? Aceasta este satanicească lucrare; însă şi tu nu le aduna, de aicea şi până la schit, lasă să se sature ei.

Şi au zis el: Şi de nu voiu aduna, ei tot au păreri, pentru aceea o să adun, şi zică ori ce vor voi. Au zis sfântul: Nu, ci spune numai duhovnicului. Şi el au zis: El este întâi împrotivnicul meu. Sfântul au zis: O ştiu şi eu aceasta, însă du-te şi-i spune, şi de nu vor asculta de dânsul, să spui la proistoşii din mânăstire, şi ce-ţi vor zice, fă. Să te rogi pentru dânşii la canonul tău zicând: Pomeneşte Doamne pre cei ce mă urăsc, şi mă iubesc şi mă nedreptăţesc. Să te păzeşti de îndumnezeitul de barbă, carele se închină barbei lui, de Meftodie zic, şi cugetă înalt că are barbă lungă până la pământ, carele nu-l foloseşte, ci-i vatămă sufletul, bine ar fi fost să o fi tăiat. Acesta o să ridice război către Sfântul Nil, şi numele sfântului nu va să-l auză, însă aibi răbdare, nu poate face nimic, fără numai răutatea lui şi-o împlineşte. Însă ţie îţi ajunge câte răutăţi ai făcut, că faţa o arată, că eşti ucigaş, curvar, căzut în patimi, şi lepădător de Hristos cu faptele tale. Iară el au zis: Crede-mă părinte, că patimile mele toate mi le-ai spus, şi s-au mărturisit toate păcatele. Iară sfântul i-au zis: Cele ce s-au făcut nu se desfac, păzeşte-te până în sfârşit să nu te mai mânjeşti.

Iară Teofan i-au zis: Pentru ce pre Meftodie îndumnezeit de barbă l-ai numit ? Au zis sfântul: Pentru că Dumnezeu îşi face barba, socotindu-se a fi ca Sfântul Onufrie, şi întru dânsa nădăjduieşte, şi cele spre trebuinţă le ia de la închinători, şi nădăjduieşte mântuirea lui întru dânsa. Să nu primeşti darurile, că sunt străine, ostenele neslujite, nici să te împrieteneşti cu dânsul, ci zi numai blagosloveşte fără de răutate, şi te depărtează de el. Să nu trimiţi scrisoare la rudenii şi prieteni în lume, şi să nu intri în sfântul altar, ca unul ce eşti oprit. Şi la privegherea Chiriacoului sau la liturghie să nu apuci înaintea fraţilor, nici să te întorci împrotiva lor, ci să şezi drept, să nu reazemi mâna de cap, nu te uita încoace şi încolo, numai jos la pământ şi fără de rasă şi camilafcă să nu intri prin schit numai în dulamă.

Al doilea: Marto, Marto te grijeşti, şi pentru multe te sileşti, ci un lucru trebuieşte. Să te păzeşti de multe feluri de bucate, fiindcă mintea se întunecă de acestea şi se trândăveşte de a se scula la utrenie şi la canon, şi la celelalte rugăciuni, şi mai ales la priveghere dă multă îngreuiere. Să te păzeşti de multă mâncare şi băutură de vin, să nu mănânci fasole, bob, rovith, că împuternicează patimile, linte numai, ca părinţii cei de demult. Să te păzeşti de pometuri ca cele ce sunt îndulcitoare. Să mănânci numai nuci, măsline, untdelemn, smochine uscate, de aceste 4 să te grijeşti totdeauna, şi pâine, ceapă şi verdeţuri, şi bulgur, de acestea să mănânci cu măsură. Şi câte sunt din grâu, untdelemn şi măsline. Sâmbăta şi duminica şi sărbătorile dezleagă (la untdelemn). Iară în celelalte zile curcut şi tăiţei, şi celelalte de sus însemnate, şi stafide uscate şi miere. Şi mâncare la al nouălea ceas, o dată în zi. Păzeşte-te să nu umbli fără de lege, şi fără de sfătuire să nu te duci nicăieri. Acestea sunt ale Martei şi Mariei.

Când stai în biserică să fii cu luare aminte la cuvintele rugăciunii, şi să nu ieşi afară, nici să vorbeşti cu cineva, şi să te afli la începutul slujbei, şi la sfârşit să ieşi în urma tuturor. Şi cât poţi ţine-ţi mintea, şi fii sârguitor la rugăciune. Iară cele trupeşti le îngrijeşte sfântul. Iară tu să ai numai grija mântuirii. Du-te să aprinzi candela sfântului, şi curăţeşte drumul (peşterii Sfântului Nil) ca să se pogoare neputincioşii bătrâni spre sănătatea sufletelor şi a trupurilor. Şi să spui fraţilor celor de la Chilia (aceea a spânilor), să lase cele de afară: varca, şi pescuitul, şi stupii, şi să-şi vază de rocodea, şi să-şi facă canonul, şi utrenia să-şi cetească.

 

PC. Minunile si vedeniile parintelui nostru Nil II

Paraclisul construit în peştera Sfântului Nil Izvorâtorul de mir

 

Că pentru pricina pescuitului, au lăsat gherondaua (stareţul) oareşcare din molitfele liturghiei necetite, şi nu ştie ticălosul că o să dea seama în ceasul morţii. Pentru că şi cel mai de pre urmă împăratul Ţarigradului, au silit pre preot întru o sărbătoare ca să facă sfârşit liturghiei, ca să-i blagoslovească masa. Iară preotul de frică cutremurat au ieşit. Şi Dumnezeu i-au ridicat împărăţia, şi au dat-o la alt neam. Aşa şi acesta grăbindu-se la liturghia lui scârbeşte pre Dumnezeu şi o să i se ia darul preoţiei în ceasul morţii lui. Şi osânda sufletului lui i se pricinuieşte din grija stupilor. Mi-e milă de dânşii ticăloşii, ce să le fac ? Numai spune-le, de nu te vor asculta, când se va îneca unul dintr-înşii atuncea o să înţeleagă vina lor, însă o să pătimească aceasta.

Să ştii că duhovnicul popa Timotei nu era încă să moară: pricina fără de vreme a morţii lui au fost popa Teodorit călugărul lui, şi din pricina lui s-au strâmtorat la ieşirea sufletului, fiindcă din durerea pieptului şi din supărarea lui popa Teodorit, din întristare, fără de vreme au murit (şi acestea zicând sfântul au lăcrămat), şi au zis: Popa Gherasim să mulţămească lui părintele Timotei, că l-au scos din adâncurile iadului, carele au găsit bani ascunşi în câlţi, şi împreună cu Teodorit au căzut în cursa diavolului, şi-i pândea vrăjmaşul ca să facă voia lui cea rea. Însă canonul lui Gherasim s-au răscumpărat cu milosteniile părinţilor lui, şi răbdarea metaniei lui, au biruit pre hiara cea cu 7 capete ce era să-l rupă. Însă să se împace şi să nu fugă pentru mai bine. Fiindcă câţi au fugit din schitul acesta, s-au căit …

Iară Teofan au cunoscut că este Sfântul Nil, şi au zis: Şi de mă vor întreba ce să le zic pentru cel ce mi-au zis ? Iară el au zis: De atâtea ori m-ai văzut, şi nu m-ai cunoscut cine sunt ? Şi i-au zis: Nu cumva eşti Sfântul Nil ? Atuncea sfântul i-au zis: Socoteşte, nu cumva este acesta ? Iară el i-au zis: De unde ştiu eu ? El vine fără de veste şi nu se cunoaşte. Şi te văz ca pre un păstor, aceea ce văz, aceea ştiu. Îi zice sfântul: Aceea ce o vezi, vezi, numai ceea ce ţi-am zis, să faci, şi după puţin vei cunoaşte cine sunt.

Şi când au sfârşit de a vorbi, i s-au deschis ochii şi l-au cunoscut. Şi îndată s-au auzit urlet (durăit, hodoronc) afară ca o căzătură de pizul (zid), au ieşit afară şi n-au văzut pre nimenea. Intrând înlăuntru n-au aflat pre nimenea, fără numai au văzut o tingire mică la locul unde au şezut sfântul, pre care cu 4 luni mai înainte o luase sfântul din traista lui când se ducea la Mânăstirea Rusicu, care s-au întâmplat aşa: Popa Timotei la moartea lui au făcut diată, şi au rânduit ce să ia fiecare din ucenicii lui, iară când au murit, Teodorit era preot, iară Gherasim diacon. Luând Teodorit câte i-au rânduit stareţul lui, au luat şi alte mai multe. Iară ceilalţi împreună fraţi l-au lăsat ca să nu se facă scârbă.

Şi pre urmă s-au dus la Schitul Xenoful, şi şi-au zidit colibă luişi, şi au şezut acolo. Pre urmă au scris să-i trimită această tingire. Iară ei i-au trimis-o cu Teofan, şi ducându-se pre drum, au şezut la un izvor să mănânce, şi i s-au arătat sfântul (în chip de monah) necunoscut, şi i-au zis: Blagosloveşte, ce ai în traistă ? Să văz, că ai lucruri de ale mele. Iară el socotind că au pierdut ceva, i-au arătat. Iară sfântul văzând melcii, îngreţoşându-se au zis: Părinţii cei vechi acestea nu le mânca, iară creştinii de la latini s-au învăţat a le mânca. Iară acum şi călugării le mănâncă. Că avea Teofan melci de îi ducea la Rusicu.

Iară sfântul luând tingirea s-au făcut nevăzut. Şi aceasta spunând celor de la Chilia spânilor, iar fraţii care dăduse tingirea să o ducă s-au mirat cunoscând asupririle lui Teodorit.

 


[1] Miezonoptica.

[2] Administrator al bunurilor unei mânăstiri; iconom.

[3] A împrelisti – a amăgi, a înşela.

Sursa

​Cum ne dovedim credinţa de o viaţă într-o clipă

 

Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are,

ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi

Ioan 15, 13

 

Dumnezeu ne dă mereu ocazii să putem împlini poruncile Sale şi astfel să culegem mărgăritarele virtuţilor şi cununile biruinţei. Cea mai mare virtute creştină este iubirea de aproapele, care urmează iubirii neasemuite pe care o are Dumnezeu faţă de oameni, după cum a şi spus în Evanghelie: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi. Toţi cei care împlinesc această poruncă şi pe celelalte date nouă de Mântuitorul Hristos se învrednicesc să devină prieteni ai Lui. Ce şi-ar putea dori mai mult un om, decât ca Dumnezeu să-l numească prieten al Lui ?

Iubirea de Dumnezeu şi de oameni i-a făcut pe mulţi de-a lungul veacurilor să împlinească această poruncă şi să-şi jertfească viaţa pentru părinţi, fii, fraţi, rudenii şi prieteni, dar chiar şi pentru necunoscuţi – care de fapt nu sunt ‘necunoscuţi’, ci aproapele nostru.PC. Pagini duhovnicesti 91 1

Recent doi ruşi au împlinit această poruncă. În februarie 2014, un tânăr înarmat a intrat în Catedrala Învierii din Yuzhno-Sakhalinsk (foto) şi a început să tragă în credincioşii – nu puţini, printre care şi copii – care se aflau la ora aceea în biserică.

Stepan Komarov era agent de pază la o companie particulară şi fost militar în Forţele Navale. El a dat buzna în biserică trăgând în icoane şi strigând că urăşte Biserica, Îl urăşte pe Dumnezeu şi pe creştini. Cu puşca îndreptată spre credincioşi, a urlat ameninţător: ,,Rugaţi-vă acum ! De ce nu vă rugaţi ?”

De spaimă, majoritatea credincioşilor s-au îmbulzit să fugă, însă doi oameni l-au înfruntat fără temere pe tânăr, mustrându-l şi străduindu-se să atragă atenţia asupra lor pentru a-i salva pe ceilalţi credincioşi. Ambii au fost împuşcaţi şi au murit în catedrală. Pe lângă ei, au mai fost împuşcate 6 persoane care însă au scăpat cu viaţă, fiind internate în spital.

După împuşcături, Komarov a rămas nemişcat pe podeaua catedralei şi s-a lăsat prins cu uşurinţă de poliţia care sosise la faţa locului. El avea recomandări bune la locul de muncă şi trecuse cu bine testele psihologice pentru port-armă.PC. Pagini duhovnicesti 91 2

Prima dintre cele două persoane care a murit a fost monahia Liudmila Priaşnikova (foto), care a reuşit să sune la poliţie şi să anunţe incidentul. Apoi ea a rămas în biserică îndrumându-i pe creştini spre ieşire. ,,Monahia Liudmila s-a născut în Regiunea Tyumen în 1953 într-o familie de muncitori, primind la botez numele Olga. Părinţii ei s-au mutat în estul îndepărtat al Rusiei, unde ea s-a căsătorit şi a născut 3 copii. După moartea soţului ei în anul 2000, ea s-a mutat în Yuzhno-Sakhalinsk, unde îşi avea parohia unul dintre copiii ei care era preot. Olga a fost tunsă în monahism în 2013 cu numele Liudmila”.

Credincioşii au mărturisit despre ea că ,,era omniprezentă, ajutând la orice trebuia făcut, de la curăţenie până la munca în pangar. Iubea florile şi a depus eforturi considerabile la plantarea lor în jurul catedralei. Avea o inimă mare, era amabilă, mereu zâmbitoare şi niciodată nu refuza ajutorul”.

Poate fapta ei nu i-a uluit atât de mult pe oameni cât i-a uluit fapta celuilalt credincios ucis, care a intrat în biserică să-i apere pe credincioşi. Pe nume Vladimir Zaporojeţ, acesta era un om al străzii, un simplu cerşetor, care petrecea zile întregi pe treptele Catedralei Învierii, cerând ajutorul credincioşilor. Protopopul Victor Gorbach, directorul Departamentului Misionar al Eparhiei Sakhalinului de Sud şi Kurilului, a declarat că Vladimir ,,era binecunoscut în biserică. Trecea printr-o perioadă dificilă a vieţii şi de aceea cerşea de multe ori în pridvor”.

Protopopul declară: ,,O persoană uimitoare: când a auzit împuşcăturile, a intrat să apere biserica. Această acţiune ne face să ne schimbăm atitudinea faţă de persoanele fără adăpost. La urma urmei, mulţi îi consideră pe cerşetorii din pridvor ca fiind oameni fără valoare. Însă unul dintre ei a luat apărarea bisericii. Este o faptă deosebită”. Văzându-l pe omul înarmat ameninţându-i pe credincioşi, Vladimir a început să-l mustre, cerându-i să înceteze şi din acest motiv a fost omorât.

Clericul a afirmat: ,,Pentru noi, cel mai important lucru este că există oameni pentru care credinţa nu este pur şi simplu un cuvânt deşert, ci un mod de viaţă. Şi ei sunt gata să rămână în picioare până la sfârşit pentru credinţa lor”.

Dumnezeu ne cheamă pe toţi să ne iubim între noi, cerând de la noi să ne dovedim creştini în circumstanţele în care trăim, în locul în care trăim. Pe acesta trebuie să-l sfinţim cu viaţa noastră şi cu respectarea poruncilor Lui. Şi dacă ne  ocazia să ne jertfim viaţa pentru aproapele nostru, este o mare cinste şi onoare pe care ne-o face – cinste de care s-au învrednicit acum o maică şi un cerşetor ..

SURSA

​Minuni din zilele noastre (IV)Bolile sunt daruri ale lui Dumnezeu

– O minune a Sfântului Mare Mucenic Panteleimon, împărtăşită de

monahul Andrei Aghioritul în Stareţii Sfântului Munte, 1979 –


,,Este voia Mea şi este adesea spre folosul cuiva,

ca trupul să-i fie bolnav, ca sufletul său să poată fi mântuit”


La Chilia Sfântului Ioan Gură de Aur, care aparţine de Schitul Sfântul Panteleimon al Mânăstirii Koutloumousiou, monahul Daniil este încă în viaţă luptând pentru cele duhovniceşti. Precum ne încredinţează el însuşi, şi după cum am auzit de asemenea de la alţi părinţi, el a fost bolnav mai bine de 20 de ani: capul său, spatele, rinichii, inima, picioarele şi câteodată tot trupul îl durea. El a fost la mulţi medici şi a făcut multe investigaţii, raze X şi radiografii, toate cu acelaşi rezultat.

Medicii nu au putut găsi nici o dereglare trupească; cu toate acestea, monahul continuă să sufere de o boală inexplicabilă, iar medicii şi ştiinţa sunt neputincioşi în a-l ajuta.PC. Pagini duhovnicesti 25 

Acum câţiva ani, pe 27 iulie, în timpul privegherii de praznicul Sfântului Panteleimon, părintele Daniil, cu mare credinţă şi lacrimi în ochi, l-a rugat stăruitor pe Sfântul Panteleimon cu aceste cuvinte:

,,O, Sfinte al lui Dumnezeu şi patron al schitului nostru, tu care eşti medic şi care, pentru dragostea lui Hristos, ai fost muncit şi ţi-ai vărsat sângele, roagă-L fierbinte pe Hristos Stăpânul nostru să-mi dăruiască sănătate, astfel ca şi eu să pot să slăvesc numele Lui şi să cânt în timpul privegherilor sănătos fiind”.


Sfântul Mare Mucenic Panteleimon, doctorul cel mult milostiv şi grabnic ajutător


Spunând acestea, de durere şi cu totul istovit, monahul Daniil a căzut într-un somn uşor şi l-a văzut pe Sfântul Panteleimon în vedenie îngenunchind înaintea scaunului lui Dumnezeu şi cerând să-i înapoieze sănătatea călugărului.

Monahul Daniil L-a auzit pe Hristos Stăpânul spunându-i Sfântului Panteleimon: ,,Fratele meu, Mare Mucenice Panteleimon, eşti tu cumva mai plin de milostivire decât Mine ? Sau ai tu mai multă dragoste pentru oameni decât Mine ? Ştiu că ţi-ai vărsat sângele de dragul Meu, dar nu mi-am vărsat şi Eu Sângele şi continui să Mi-l vărs zi de zi pentru mântuirea sufletelor oamenilor ? Să cunoşti că este voia Mea, şi este adesea spre folosul cuiva, ca trupul să-i fie bolnav, ca sufletul său să poată fi mântuit. Aşa doresc să se mântuiască mulţi oameni”.

Când părintele Daniil a auzit aceste cuvinte, el s-a trezit şi a slăvit numele lui Dumnezeu, mulţumind de asemenea Sfântului Panteleimon pentru strădaniile şi mijlocirea sa. Şi de îndată, precum ne-a spus el însuşi, o povară a fost ridicată de pe el şi a fost încredinţat în sinea lui că trebuie să-şi poarte crucea şi boala sa cu răbdare şi mulţumire

Sursa

​Proorocii şi vedenii folositoare de suflet (II)



Descoperirea cerească arătată în vis Sfântului Ioan de Kronstadt de Sfântul Serafim de Sarov în 1901

 

Eu, mult păcătosul Ioan din Kronstadt, scriu această descoperire cerească văzută de mine şi vă spun adevărul, tot ce-am auzit şi am văzut într-o vedenie ce mi s-a arătat într-o noapte de ianuarie, în 1901.

Mă înfior de cele văzute, când mă gândesc ce va fi cu lumea cea păcătoasă. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neaşteptate, pentru ticăloşia noastră. Scriu şi-mi tremură mâinile, şi lacrimile îmi curg pe obraz. Doamne, dă-mi tărie şi putere, dă-mi adevărul Tău şi voia Ta de la început până la sfârşit, ca să descriu tot ce-am văzut.

Această vedenie a fost aşa: după rugăciunea de seară m-am culcat să mă odihnesc puţin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în faţa icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumătate de ceas şi am PC. Pagini duhovnicesti 101auzit un zgomot uşor. Cineva s-a atins de umărul meu şi o voce blândă mi-a zis încetişor: „Scoală-te, robul lui Dumnezeu, şi să mergem cu voia lui Dumnezeu !” M-am ridicat şi am văzut lângă mine un minunat stareţ, cu pletele albe, într-o mantie neagră, cu toiagul în mână; m-a privit binevoitor, iar eu de frică mai n-am căzut jos; mâinile şi picioarele începură să-mi tremure, voiam să spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Stareţul m-a însemnat cu semnul crucii, şi mi s-a făcut uşor şi vesel pe suflet.

 

Sfântul Ioan de Kronstadt († 1908)

 

După aceea mi-am făcut eu singur semnul crucii. Mi-a arătat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfinţit. M-am uitat într-acolo. Stareţul a desenat pe perete următoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi, dintr-odată, peretele a dispărut, iar eu l-am urmat pe stareţ, mergând peste un câmp verde. Şi am văzut o mulţime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, şi de aur. L-am întrebat pe stareţ: „Ale cui sunt aceste cruci ?” El mi-a răspuns cu blândeţe: „Ale celor care au pătimit pentru credinţa în Hristos şi pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost ucişi şi au devenit mucenici”. Şi iarăşi am mers mai departe. Deodată am văzut un râu plin cu sânge, şi l-am întrebat pe stareţ: „Ce sânge este acesta ? Atât de mult s-a vărsat !” Stareţul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele dreptmăritorilor creştini”.

Mi-a arătat apoi spre un nor, şi am văzut mai multe sfeşnice albe arzând, care începură să cadă la pământ, unele după altele, cu zecile, cu sutele. Şi căzând la pământ, se stingeau, prefăcându-se în praf şi cenuşă. După aceea stareţul mi-a zis: „Vino şi vezi”. Şi am văzut pe nori şapte sfeşnice arzând. Şi am întrebat: „Ce înseamnă aceste sfeşnice căzătoare ?” „Aşa vor cădea în erezie Bisericile Domnului, iar cele şapte sfeşnice de pe nori sunt cele Şapte Biserici Apostoleşti şi Soborniceşti, care vor rămâne până la sfârşitul lumii”. Stareţul mi-a arătat apoi în sus, şi atunci am văzut şi am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu !”

Mulţime multă de norod înainta cu lumânări în mâini, cu feţe radioase şi vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, şi un mare număr de mireni, tineri, adolescenţi şi chiar copii. L-am întrebat pe minunatul stareţ: „Aceştia cine sunt ?” „Aceştia toţi au pătimit pentru Sfânta, Sobornicească şi Apostolească Biserică şi pentru sfintele icoane”. L-am întrebat pe marele stareţ dacă pot să mă alătur şi eu la această procesiune. Stareţul a răspuns: „Este prea devreme pentru tine, mai rabdă, nu este binecuvântare de la Domnul”.

Şi am văzut iar un sobor de prunci, care au pătimit pentru Hristos din pricina lui Irod regele şi au primit cununi de la Împăratul Ceresc. Şi iarăşi am mers mai departe şi am intrat într-o biserică impunătoare. Am vrut să-mi fac cruce, dar stareţul m-a oprit: „Nu se poate ! Aici este urâciunea pustiirii”.

Această biserică era tare mohorâtă. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânări de smoală care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rău mirositor; prescurile însemnate cu stele; în fata prestolului stătea un preot cu faţa cătrănită, iar sub prestol o femeie, roşie toată, cu stea în frunte, striga de răsuna biserica: „Slo-o-bo-o-dă-ă !” Doamne fereşte, ce grozăvie ! Oamenii aceia începură să alerge ca nişte smintiţi în jurul prestolului, să ţipe, să şuiere, să bată din palme şi să cânte cântece dezmăţate. Şi deodată a străfulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet năprasnic, pământul s-a cutremurat, şi biserica s-a prăbuşit. Şi femeia, şi oamenii aceia, şi preotul s-au prăvălit cu toţii în adâncul beznei, în abis. Doamne fereşte şi apără, ce grozăvie !

Am privit înapoi. Stareţul se uita la ceva, m-am uitat şi eu. „Părinte, spune-mi, ce este cu această înfricoşătoare biserică ?” ,,Aceştia sunt ’cetăţenii cosmosului’, ereticii, cei ce au părăsit Sfânta şi Soborniceasca Biserică şi au primit inovaţiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; într-o astfel de biserică nu se posteşte şi nu poţi să te împărtăşeşti”.

M-am înfricoşat, zicând: „Doamne, vai nouă, ticăloşilor, moarte !” Stareţul m-a liniştit însă, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roagă-te”. Şi iată, am văzut o mulţime de oameni care se târau chinuiţi de o sete cumplită, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zărit, au început să strige: „Preacuvioşi părinţi, rugaţi-vă pentru noi. Atât de greu ne este, însă nu putem să ne rugăm. Taţii şi mamele noastre nu ne-au învăţat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat”. Şi au început să plângă.

L-am urmat pe stareţ, care mi-a făcut semn cu mâna: „Vino şi vezi”. Şi am văzut o grămadă de trupuri neînsufleţite, mânjite de sânge. M-am speriat foarte şi l-am întrebat pe stareţ: „Ale cui sunt trupurile acestea ?” „Acestea sunt trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat să primească pecetea antihristică şi au suferit pentru credinţa lui Hristos, pentru Biserica Apostolească. Pentru aceasta s-au învrednicit de sfârşit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roagă-te pentru robii lui Dumnezeu”.

Deodată stareţul s-a întors spre nord, făcându-mi semn cu mâna. M-am uitat şi am văzut un palat împărătesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate şi scorpioni ce se căţărau, zbierau, îşi înfigeau colţii. L-am văzut pe ţar, şezând pe tron. Cu faţa palidă, plină de bărbăţie, citea rugăciunea lui Iisus. Deodată a căzut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost călcat în picioare de fiare. M-am îngrozit şi am plâns amarnic. Stareţul mi-a pus mâna pe umărul drept: îl văd pe Nicolai al II-lea în linţoliu alb. Pe cap – o cunună de rămurele înfrunzite; cu faţa palidă, însângerată, la gât purta o cruce de aur. Şoptea încetişor o rugăciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi: „Părinte Ioane, roagă-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor creştini că am murit curajos, ca un ţar mucenic pentru credinţa lui Hristos şi Biserica dreptmăritoare. Spune-le păstorilor apostoleşti să slujească o panahidă frăţească pentru mine, păcătosul. Să nu căutaţi mormântul meu”. Apoi totul a dispărut în ceaţă. Am plâns mult şi m-am rugat pentru ţarul mucenic.

De frică îmi tremurau mâinile şi picioarele. Stareţul a rostit: „Voia lui Dumnezeu ! Roagă-te şi spune-le tuturor să se roage ! Vino şi vezi”. Şi iată, am văzut zăcând o sumedenie de oameni morţi de foame, unii rodeau iarba şi verdeaţa. Cadavrele altora erau sfâşiate de câini şi o duhoare cumplită umplea tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credinţă ! Din gura lor ies cuvinte de hulă, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu. Şi iată, am văzut o movilă înaltă de cărţi şi printre ele se târau nişte viermi ce răspândeau o duhoare insuportabilă. L-am întrebat pe stareţ ce fel de cărţi erau acelea. „Cărţi ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toţi creştinii prin învăţături străine”. Dar, îndată ce stareţul s-a atins cu toiagul de cărţi, ele s-au aprins şi vântul a împrăştiat cenuşa.

După aceasta m-am uitat şi am văzut o biserică. Pe jos, de jur-împrejur se tăvăleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat vrând să le citesc, însă stareţul mi-a zis: „Aceste pomelnice zac de mulţi ani şi preoţii le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei răposaţi roagă să fie pomeniţi”. Am întrebat: „Şi atunci, când vor fi pomeniţi ?” Stareţul a răspuns: „Îngerii se roagă pentru ei”.

Am pornit mai departe şi stareţul mergea aşa de repede încât de-abia reuşeam să mă ţin după el. „Vino şi vezi”, a spus stareţul. Şi am văzut o masă mare de oameni gonită din urmă de nişte draci urâcioşi, care-i băteau cu pari, cu furci şi cu căngi. L-am întrebat pe stareţ: „Aceştia cine sunt ?” Stareţul a răspuns: „Aceştia sunt cei ce s-au lepădat de sfânta credinţă şi de Biserica Apostolească şi Sobornicească şi au schimbat credinţa”. Erau acolo preoţi, monahi şi monahii, mireni care au nesocotit taina cununiei, beţivi, hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Feţele lor erau straşnice, iar din gură ieşea o duhoare respingătoare. Lovindu-i fără milă, demonii îi mânau într-o prăpastie îngrozitoare din care izbucneau flăcări sulfuroase cu miros greu. M-am înspăimântat foarte şi mi-am făcut semnul crucii: „Izbăveşte-ne, Doamne, de o aşa soartă !”

Şi iată, am văzut o mulţime de oameni, tineri şi bătrâni, îmbrăcaţi în straie ciudate, cărând o stea imensă în 5 colţuri; la fiecare colţ atârnau câte 12 draci; în centru, satana însuşi sta proţăpit cu nişte coarne zdravene, cu căpăţâna de paie, iar din gură îi curgeau balele veninoase peste norod de-a valma cu cuvintele: „Sculaţi voi, cei pecetluiţi cu blestemul”. Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toţi peceţile pe frunte şi pe mâna dreaptă. L-am întrebat pe stareţ: „Asta ce înseamnă ?” „Acestea sunt peceţile antihristului”. Mi-am făcut semnul crucii şi l-am urmat pe stareţ.

Deodată el s-a oprit, arătând cu mâna spre răsărit. Şi iată, am văzut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâini, pretutindeni lumânări aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zăpada, pe prestol Crucea şi Evanghelia, deasupra prestolului, în aer, o coroană împărătească de aur. Pe coroană era scris cu litere aurite: „Pentru puţină vreme”. În jurul prestolului stăteau patriarhii, episcopii, preoţii, monahii, monahiile, mirenii. Toţi cântau: „Slavă lui Dumnezeu în ceruri şi pe pământ pace”.

De bucurie mi-am făcut semnul crucii, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru toate. Deodată stareţul a făcut un semn cu crucea în sus de 3 ori şi am văzut o grămadă de cadavre zăcând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau îngerii, luând sufletele celor ucişi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi cântând Aliluia. Mă uitam şi plângeam amarnic. Stareţul m-a luat de mână, poruncindu-mi să nu plâng: „Voia lui Dumnezeu ! Domnul nostru Iisus Hristos a pătimit, vărsându-Şi preacuratul Său sânge pentru noi. Aşa şi cei ce nu vor primi pecetea antihristului, toţi îşi vor vărsa sângele, dobândind mucenicia şi luând cununa cerească”.

Stareţul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu şi a arătat spre răsărit. Se împliniseră cuvintele Proorocului Daniil despre urâciunea pustiirii. Şi iată, am văzut desluşit cupola Templului din Ierusalim. Sus, pe cupolă, era înfiptă steaua. În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, şi încă alţii mai încercau să pătrundă înăuntru. Am vrut să-mi fac semnul crucii, dar stareţul m-a oprit zicând: „Aici este urâciunea pustiirii”.

Am intrat şi noi în templu. Era plin de lume. Am văzut tronul, peste tot ardeau lumânări de seu; pe tron sta împăratul în porfiră de culoare stacojie, pe cap avea coroană de aur cu stea. L-am întrebat pe stareţ: „Cine este acesta ?” El a răspuns: „Antihristul”. De statură înaltă, cu ochii ca jăratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la faţă, viclean, perfid, straşnic. Sta cocoţat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru şi răcnea: „Eu sunt împăratul şi dumnezeul şi stăpânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte !” Toţi au căzut la pământ şi i s-au închinat, iar el a început să le pună peceţi pe frunte şi pe mâini, ca să primească pâine şi să nu moară de foame şi sete.

Între timp, slugile antihristului au adus câţiva oameni cu mâinile legate, ca să-i silească să i se închine. Dar ei au zis: „Noi suntem creştini şi credem în Domnul nostru Iisus Hristos”. Antihristul într-o clipă le-a tăiat capetele şi s-a vărsat sânge creştinesc. După aceea au adus un tânăr la tronul antihristului, ca să i se închine lui, dar tânărul a strigat cu glas tare: „Eu sunt creştin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu eşti trimisul şi sluga satanei”. „La moarte !”, a răcnit antihrist.

Iar cei ce primiseră pecetea cădeau la pământ şi se închinau lui. Deodată s-a auzit un tunet, au strălucit mii de fulgere, lovind cu săgeţi de foc în slujitorii antihristului. O săgeată uriaşă a strălucit fulgerător şi o vâlvătaie de foc a căzut drept în capul antihristului, coroana s-a făcut ţăndări, milioane de păsări zburau sfâşiindu-i pe slujitorii antihristului cu ciocurile lor. Am simţit cum stareţul m-a luat de mână şi am mers mai departe. Şi am văzut iar mult sânge creştinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele Sfântului Ioan Teologul din Apocalipsă: Şi va fi sânge … până la zăbalele cailor. Doamne Dumnezeule, mântuieşte-mă ! Şi am văzut îngerii zburând şi cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu”. Stareţul a privit înapoi şi a zis: „Nu te mâhni, sfârşitul lumii este aproape. Roagă-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Săi”.

Timpul era pe sfârşite. Stareţul a arătat spre răsărit, apoi a căzut în genunchi, rugându-se; m-am rugat şi eu cu el. După aceea stareţul începu să se desprindă cu repeziciune de la pământ, înălţându-se spre cer. De-abia atunci mi-am amintit că nu ştiam cum îl cheamă, şi am strigat: „Părinte, care îţi este numele ?” „Serafim de Sarov”, răspunse blând stareţul. „Să scrii tot ce-ai văzut pentru creştinii pravoslavnici”.

Deodată, deasupra capului a răsunat parcă un clopot imens şi, auzindu-i dangătul, m-am trezit: „Doamne, blagosloveşte şi ajută-mă pentru rugăciunile marelui stareţ ! Tu mi-ai descoperit această vedenie cerească mie, păcătosului Tău rob Ioan, iereul din Kronstadt. 1901”.

 

* * *

 

Această remarcabilă Descoperire cereascăa protoiereului Ioan din Kronstadt, marele purtător de duh şi închinător al ţării ruseşti, a circulat vreme îndelungată în manuscris, fiind copiată şi răspândită de către credincioşi. În anii de restrişte această vedenie a slujit creştinilor prigoniţi drept mângâiere şi consolare.

SURSA

​Proorocii şi vedenii folositoare de suflet (I)

Vedenie ce s-a arătat în anii noştri unui părinte din Sfântul Munte al Athonului, care, pentru multa lui smerenie, nu şi-a scris numele, fugind de slava deşartă a oamenilor

 

Într-o noapte la utrenie, un monah athonit a avut o vedenie minunată. Cugetând la Dumnezeu, s-a deschis inima lui şi s-a făcut ca un fel de drum din inimă până la scaunul lui Dumnezeu. Mintea, cuvântul şi inima se uniseră şi el se ruga cu mintea fără împiedicare. Aşa i-a venit o mare dragoste către Dumnezeu şi către aproapele, sufletul fiindu-i stăpânit de această mare dragoste.

Fără de veste a venit în uimire şi nu mai vedea biserica, ci se afla pe un câmp mare şi frumos, împodobit cu tot felul de copaci şi flori pline de mireasmă. Frumuseţea şi podoaba aceea nu se poate scrie, nici povesti de limba omenească. Totul era plin de lumină ca şi cum ar fi fost luminat de şapte sori. Acolo era o mulţime de oameni îmbrăcaţi în veşminte luminoase, tineri şi foarte frumoşi, care străluceau mai mult ca soarele.

Mergând puţin, a ajuns la altă mulţime nenumărată, toţi îmbrăcaţi în haine ostăşeşti. Aceştia s-au sfătuit între ei care să-l ducă pe monah la Împăratul şi s-a osebit dintre ei, unul mai frumos şi mai voinic ca ceilalţi, care strălucea precum luna între stele şi a zis: ,,Eu o să-l povăţuiesc pentru că, precum ştiţi, are deosebită dragoste pentru mine. Ziua şi noaptea se roagă mie şi pentru aceasta de multe ori m-am pus chezaş la Împăratul pentru el”.

Şi au mers mult pe acel câmp, apoi pe o uliţă strâmtă, apoi printr-un loc care înfricoşa şi cutremura. Era o râpă şi o vale atât de adâncă şi întunecată, încât nici lungimea, nici adâncimea nu se vedeau, fiind ca un noian neumblat. Şi de cealaltă parte, tare departe, se vedea un munte foarte înalt, al cărui vârf ajungea la cer. Peste acel noian era o punte înfricoşătoare, alcătuită dintr-un lemn rotund, ca de o palmă de gros. Un capăt al ei era în uliţa cea strâmtă, iar celălalt era la marginea acelui munte. Şi când sufla vântul, acea punte tremura ca frunza în copac. Văzând că monahul era cuprins de frică şi cutremur la vederea punţii, tânărul cel frumos l-a îndemnat să cheme numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în ajutor.

Trecând puntea, s-au suit pe munte şi au ajuns la o poartă mare, care era deschisă. Înăuntru era un câmp mare, de o frumuseţe nespusă, împodobit cu copaci şi flori. O ceată mare de oameni, înveşmântaţi în haine călugăreşti dar nu negre, ci roşii, i-au întâmpinat cu bucurie, zicând către povăţuitorul monahului: Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghe, iubitule al lui Hristos ! Sfântul le-a răspuns: Bucuraţi-vă, cuvioşilor, iubiţii lui Hristos !

După puţină depărtare, spre partea răsăritului acelui câmp, se vedea de departe un palat mare şi frumos. Zidurile lui nu se puteau asemăna în frumuseţe şi se vedeau că erau din aur curat. Strălucirea care ieşea din el lumina tot locul. Întrebându-l pe sfânt, acesta i-a spus că este palatul Împăratului.

Intrând în palat, au mai trecut printr-o poartă şi au dat într-o sală mare şi frumoasă. În partea de răsărit a sălii era o altă poartă mare şi înaltă, împodobită cu pietre scumpe şi făcută cu un meşteşug pe care mintea omenească nu poate să-l înţeleagă. În partea dreaptă a porţii era zugrăvită icoana Domnului nostru Iisus Hristos şezând pe tron, iar de-a stânga era icoana Maicii Domnului şezând pe tron. Acolo era mulţime de oameni, toţi îmbrăcaţi călugăreşte, cu hainele ca sângele, strălucind ca fulgerul şi ţinând în mâini cruci şi stâlpări. Aceştia i-au întâmpinat cu mare bucurie, arătând monahului mare dragoste.

Apoi poarta s-a deschis de la sine şi s-a revărsat multă lumină. Şi câte a văzut acolo este cu neputinţă a le scrie cineva. Pentru că ochi de om nu au văzut, urechi nu au auzit, la inima omului nu s-au suit şi mintea omului nu poate să le înţeleagă. Frumuseţea şi podoaba lor nu se pot spune şi nici nu se pot asemăna cu vreun lucru omenesc. Înspre mijlocul bisericii era un tron înalt şi preaslăvit. El era ca nişte cărbuni aprinşi şi strălucea ca soarele. Pe tron stătea Împăratul slavei, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Împrejurul tronului şi al Împăratului stătea mulţime nemăsurată de oameni: unii erau îmbrăcaţi în haine albe, alţii în veşminte monahiceşti, iar alţii cu rânduială ostăşească.

Chipul Împăratului era aşa cum se vede zugrăvit în icoane. Era cu trup plin şi îmbrăcat cu haine arhiereşti, iar pe cap avea o cunună de pietre scumpe. Podoaba şi frumuseţea Împăratului cine poate să le spună ? Din lumina care strălucea pe faţa Împăratului se lumina toată ceata sfinţilor şi toată biserica. Lumina care ieşea de la Împăratul slavei era atât de strălucitoare, încât dacă s-ar aduna miriade de sori nu ar fi strălucit atâta. Frumuseţea Împăratului slavei, strălucirea luminii celei nezidite, buna podoabă a bisericii, slava drepţilor, cine ar putea să le spună ? Că mai degrabă s-ar putea număra mulţimea stelelor şi nisipul mării decât să se poată spune acestea. Şi dacă s-ar aduna toate limbile oamenilor şi dacă stelele cerului, nisipul mării şi frunzele copacilor s-ar face limbi, toate împreună nu ar putea spune măcar o parte din slava aceea.

Sfântul a intrat în biserică să se închine Împăratului, care i-a zis ca monahul să nu intre pentru că nu are îmbrăcăminte de nuntă. Mucenicul a intrat singur să se închine Împăratului şi toată ceata sfinţilor l-a cinstit ca pe o mare căpetenie a Împăratului. Şi nu numai ceata drepţilor, ci şi Împăratul l-a cinstit, căci S-a sculat de pe tron şi l-a primit cu mare bucurie, sărutându-l pe obraz.

Atunci Marele Mucenic a zis către El: Doamne, adu-Ţi aminte de sângele pe care L-ai vărsat pe cruce pentru cei păcătoşi ! Adu-Ţi aminte că Te-ai pogorât pe pământ ca să mântuieşti pe cei păcătoşi ! Deci iartă acest suflet şi-l povăţuieşte la calea mântuirii ! Adânc nemăsurat este mila Ta, Stăpâne, şi are trebuinţă de facerea de bine !

Atunci Împăratul i-a răspuns: Gheorghe, ştii prea bine dragostea pe care am arătat-o către el din început; pentru că i-am arătat tainele cele ascunse şi dragostea Mea cea mare. Şi mulţi oameni s-au nevoit în viaţa lor mai mult decât acesta şi nu au câştigat-o. Iar acesta, având-o în sufletul său, a trecut-o cu vederea, alegând mai degrabă lenevirea şi patima lumii decât pe Mine. Şi pentru aceasta nu este vrednic de iertare.

Şi iarăşi a zis povăţuitorul meu: Doamne, mă rog, iartă-l, căci de-l vei judeca după dreptatea Ta, este vrednic de pedeapsă; ci primească darul şi milostivirea Ta cu el. Cele ascunse ale inimii lui sunt înaintea Ta pururea. Vezi bunăvoinţa lui, plineşte-i cererile inimii lui şi, nevrând el, mântuieşte-l, Doamne, şi vezi aşezarea lumii ! Unde este pilda cea bună ? Unde este cuvântul Tău din gurile oamenilor ? Unde este îndemnarea ? Că deşi ar fi cineva să voiască să facă binele, îl face numai din buna lui voinţă, căci duhovnicii şi stareţii îl opresc. Fiecare caută cele pentru folosul său trupesc. Pentru aceasta, Te rog, învaţă-l să facă voia Ta ! Povăţuieşte-l la calea mântuirii ! Chiverniseşte-i în pace viaţa lui ! Fă-l moştenitor împărăţiei Tale, căci toate câte le voieşti, le şi poţi.

Împăratul a răspuns din nou: Gheorghe, iubitul meu, văd starea lumii; cuvintele Mele au încetat din gurile oamenilor. În locul cuvântului Meu, osândirea; în locul dragostei, ura, vrajba şi pizma; în loc de dreptate, nedreptate; a pierit adevărul, a lipsit smerenia, a prisosit răutatea, sodomia, curvia, preacurvia. Lumea s-a stricat ! Şi toate acestea le fac nu numai mirenii, bărbaţii şi femeile, ci şi unii preoţi şi călugări. Mă răstignesc a doua oară. Şi-au spurcat cu desăvârşire chipul călugăresc, cel îngeresc. Însă toate le rabd cu îndelungă răbdare, aşteptând îndreptarea şi pocăinţa lor. Iar pe acesta nu am încetat a-l povăţui până astăzi ca să facă voia Mea. Nu am încetat a-l striga prin cuvânt viu, să nu facă ceea ce nu-Mi place Mie. Iar, el, auzind glasul Meu şi cunoscând cum că Eu sunt, după cum s-a adeverit de la mulţi duhovnici şi robi ai mei îmbunătăţiţi, nu M-a ascultat. PC. Pagini duhovnicesti 63De multe ori i-am adus aminte de petrecerea lui cea dintâi, ca să se întoarcă iarăşi la ea; dar el a rămas neîndreptat. Deci fără de răspuns este înaintea Mea.

Atunci povăţuitorul meu a căzut la picioarele Împăratului cu mare smerenie şi a zis către Dânsul: Doamne, adu-Ţi aminte de sângele pe care l-am vărsat pentru dragostea Ta, şi-mi dăruieşte mie acest suflet, şi iartă-l pe el ! Aşa Te rog Doamne ! Şi învredniceşte-l să bea şi paharul pe care îl poftea !

 

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, primind cununa mucenicească

Icoană de la Mânăstirea Neamţ

 

Atunci Împăratul cu faţa veselă şi cu bucurie a zis: Gheorghe, fie voia ta !

Povăţuitorul meu s-a sculat şi a stat înaintea Împăratului cu îndrăzneală. Iar Împăratul a luat cu mâna stângă un pahar plin; însă nu ştiu ce era în el, ci numai că era roşu ca vinul. Şi l-a binecuvântat cu mâna dreaptă şi l-a dat povăţuitorului meu, zicându-i: Acesta este paharul dragostei Mele; dă-i-l să-l bea !

Monahul a băut, şi era aşa dulce, încât nu se asemăna cu ceva pământesc. Şi după ce l-a băut, în suflet i-a venit o neasemănată dragoste şi dor dumnezeiesc, ca o pară de foc în inima lui. Prinzând îndrăzneală, a căzut la picioarele Împăratului, îmbrăţişându-le şi sărutându-le. Atunci Împăratul a zis: Gheorghe, ia-l şi mergeţi ca să se mai nevoiască, ca să câştige dragostea Mea pe care a pierdut-o şi să se gătească ! Şi când va fi voia Mea, o să-l învrednicesc să bea paharul.

Întorcându-se pe aceeaşi cale, în mijlocul punţii, marele mucenic i-a zis: Fratele meu iubit, împărăţia cerurilor se ia cu sila şi silitorii o răpesc pe ea. Ai văzut milostivirea lui Dumnezeu. Să nu te arăţi nemulţumitor faţă de Făcătorul tău de bine, Dumnezeu ! Nevoieşte-te să câştigi dragostea Lui ! Găteşte-te să bei paharul ! Şi darul lui Dumnezeu şi al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu nu te va lăsa sărman şi nici eu nu te voi lăsa singur.

Şi făcând semnul sfintei cruci asupra monahului, a zis: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută robului tău. Şi s-a făcut nevăzut.

Sursa

Arătare pentru Minunile şi vedeniile Sfântului Părintelui nostru Nil Izvorâtorul de mir, cel din Sfântul Munte Athos (I-II -III)

Arătare pentru

Minunile şi vedeniile Sfântului Părintelui nostru Nil

Izvorâtorul de mir, cel din Sfântul Munte Athos (I)

 


Cuviosul Părintele nostru Nil au fost la anii de la facerea lumii 7103, iară de la Hristos 1612. Şi au adormit la anul 1692. Au lăcuit în Sfântul Munte al Athonului. Iară la anul 1813 s-au început jefuirile despre tâlhari în muntele acesta, şi era primejdie mare de la sâlnicii alvaniţi[1] pentru păcatele noastre, mai înainte de zavera[2] care au fost la anul 1821. Această urgie văzând-o mai înainte Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, şi purtând grijă pentru călugării cei din Muntele Athonului, au trimis pre robul său, pre Cuviosul Părintele nostru Nil izvorâtorul de mir. Şi s-au arătat cu multe chipuri, la un monah anume Teofan: pre care l-au vindecat de două patimi cumplite. De la anul 1813 până la 1818, câte răutăţi era să urmeze i-au arătat cu vedenii, şi îndemna pre monahi la pocăinţă. Iar pricina pentru care s-a arătat lui Teofan, se va arăta întru cele ce se vor zice dupre rânduială:

 

* * *

 

Întâia,

Sau începutul minunilor, şi a vedeniei, şi arătarea Sfântului (Nil) către robitul Teofan

 

Acest Teofan au venit în Sfântul Munte la anul 1805 şi au rămas în Schitul Cavsocalivi, şi s-au făcut raso-evhi (rasofor), şi sculându-se s-au dus la Monastirea Rusicu, şi de acolo l-au trimis la Metoh. Acolo i-au venit ispite sufleteşti şi trupeşti. Iar diavolul văzându-l căzut, au intrat într-însul şi se îndrăcea, şi negăsind tămăduire aicea, s-au dus în ţara lui Nazianz în Capadochia, şi acolo s-au tămăduit de la un cucernic preot, şi acolo au căzut într-alte ispite. Pentru aceea au venit iarăşi în Sfântul Munte.

Şi neputând să vieţuiască cu stareţ, sau cu altcineva, pentru că nu-l primea, se afla în mare nedumerire. Într-una din zile s-au dus la semănături care era lângă Cavsocalivi să adune molotru, şi acolo era o colibă veche, şi au văzut acolo un bătrân necunoscut (acesta era Sfântul Nil). Şi închinându-se împreună au vorbit. Iară Teofan, au intrat în colibă şi se uita; iară bătrânul i-au zis: Ce te uiţi ? De voieşti să vieţuieşti aici, eu voiu purta grijă pentru cele de nevoie; şi au ieşit afară sfântul, şi s-au făcut nevăzut. Iară Teofan l-au căutat să-l afle, şi nu l-au găsit, fără numai simţea o bucurie în inima lui, şi au vrut ca să rămâie acolo, aducând cele spre hrană de la schit cu osteneală.

Odată aducând apă, au văzut pre unii din fraţi, făcând drumul mai de-a dreptul către colibă, şi atunci şi-au adus aminte de cuvântul sfântului, că va purta grijă pentru dânsul. Şi aşa şedea acolo, lucrând la fesuri. Pre urmă au voit să înveţe (a face) linguri, ca cele ce fără de capital. Şi s-au dus la Chilia spânilor unde este Peştera Sfântului (Nil), acolo se învăţa. Într-una din zile, unul din fraţi l-au lovit preste spate, iară el l-au blestemat pre dânsul, şi numaidecât l-au turburat dracul ca şi întâi, şi l-au muncit 3 săptămâni neîncetat, şi ducându-se la coliba lui şedea acolo.

Unde într-o noapte l-au cutremurat dracul şi după aceea şi-au venit întru sine, şi sculându-se la al treilea ceas din noapte, vede locul că se lumina, şi vede oameni întrarmaţi cu săbii şi cu suliţe avându-şi feţele lor înfocate. Şi au alergat asupra lui şi l-au prins. Iară cel mai mare al lor şedea la alt loc şi poruncea să-l bată tare. Iară ei târându-l de picioare şi zdrobindu-l prin pietre, şi alţii cu pietre lovindu-l, Teofan zicea numai amin ! Iară dracii zicea: Tu te-ai făgăduit către noi altele, şi acum faci altele ? Iară mai marele lor le zicea, să-l aducă către dânsul, şi-l târa către el.

Iară Teofan văzând că o parte din ei fug în sus, iară alţii în jos, şi aceia care îl târa l-au lăsat şi au fugit, el sculându-se, au văzut pre sfântul în chipul unui monah anume Ignatie Mitilineanul din Cavsocalivi, şi n-au priceput că este sfântul. Iară cel văzut, se arăta ca cum despre pescuit ar fi venind, şi luând îndrăzneală Teofan au alergat să închiză uşa, şi să-i urmeze, şi mergând au aruncat dracii cu pietre, şi l-au rănit la coastă de moarte. Iară el lăsând poarta deschisă au alergat în urma lui, şi nu putea să-l ajungă, deşi sfântul mergea încet, şi numai cât au ajuns la întâia colibă a schitului, sfântul s-au făcut nevăzut.

Iară Teofan au intrat în coliba lui popa Timothei, neputând să mai vorbească din durerea ranelor. Şi zăcea fără suflare. Iară după utrenie au adormit. Şi vede în vis că era la coliba lui, şi au venit cel mai sus zis Ignatie şi-i zicea: Bine ai făcut de ai deschis locul acesta, arătându-i şi grădina. Iară el au zis: În pustia aceasta, ce bine să fie ? Iară sfântul i-au zis: Decât mine mai pustnicit nu eşti. Bine ar fi fost, au zis Teofan, de nu aş fi avut drăceasca aceasta supărare … Atuncea sfântul întinzându-şi mâna l-au blagoslovit zicând: În numele Domnului nostru Iisus Hristos să nu te supere diavolul mai mult. Iară el i-au zis: Atâtea rugăciuni mi-au cetit preoţii cu atâtea sfinte moaşte şi nu m-am vindecat, şi acum blagoslovenia lui Ignatie o să mă tămăduiască ? şi au zâmbit (neştiind că este sfântul), şi vătămătura se vedea ieşită multă.

Iară sfântul i-au zis: Nu râde ticălosule, că te-ai vindecat de dracul, iară vătămătura să rămâie ca să urăşti patimile, însă să aibi răbdare că mult ai să te ispiteşti de la oameni şi de la draci. Şi zicând aceasta, s-au pornit ca să se ducă, zicând: Blagosloveşte. Iară el au ieşit împreună cu dânsul până în grădină. Iară sfântul i-au zis: Bine ai făcut de ai curăţit până aicea, mai mult loc nu-ţi trebuieşte. Iarăşi au zis: Părinţii mă îndeamnă să curăţ mai mult, iară eu n-am vrut. I-au zis lui sfântul: Am auzit şi eu, însă răbdare. După aceasta îi zice: Să vii câteodată să mături casa mea, şi să aprinzi candela mea, pentru că am îmbătrânit şi nuPC. Minunile si vedeniile parintelui nostru Nil Imai pot. Iară el i-au zis: Tu ai atâţia ucenici, şi vrei eu să-ţi slujesc ? Iară sfântul i-au zis: Aceştia s-au dat la cele vremelnice şi nu mă slujesc, aibi răbdare, Dumnezeu o să-ţi vindece şi vătămătura. Iară el n-au crezut.

Iară sfântul i-au zis: Această necredinţă este care te vatămă pre tine ticălosule, pentru ca să se tămăduiască şi aceasta, şi iarăşi de vei rămânea întru necredinţa ta, îndoit vei pătimi. Şi nu mă socoti că sunt Ignatie, ci sunt Nil, şi lăcuinţa mea este la Caravosta. (Că aşa se numeşte locul acesta mai jos de peşteră). Şi acestea zicând mergea spre schit. Iară el s-au întors spre coliba lui, şi aşa s-au deşteptat … Şi, o, minune ! S-au aflat sănătos de vătămătură şi de îndrăcire şi de rane, şi era plin de veselie şi de bucurie. Şi sculându-se, au spus minunea fraţilor şi cele ce au văzut. Iară ei slăvea pre Dumnezeu şi sfântului mulţumea,

Şi luând degrab lumânări Teofan şi tămâie şi untdelemn, s-au dus la peştera sfântului, şi măturând au aprins candela şi lumânările, şi pre urmă au curăţit şi drumul peşterii. Şi venea în toate sâmbetele de aprindea candelele şi lumânările. De atuncea venea fraţii cu preot şi slujea liturghie, că până atuncea nu se duceau părinţii, că era locul prăpăstios, şi nici la pomenirea sfântului nu se duceau. Pentru aceea sfântul se jeluia …

Iară după o vreme Teofan mâncând şi bând preste măsură, i-au venit război trupesc, şi au ieşit să adune molotru, şi întorcându-se au văzut pre sfântul în chipul lui Ignatie iarăşi, şi l-au întrebat: Unde ai fost ? Iară el au zis: La molotru, fiindcă o să se sfârşească zidul grădinii că o să iau meşteri. Şi au intrat în coliba lui. Au intrat şi sfântul, şi s-au închinat la icoana Născătoarei de Dumnezeu care era acolo, făcându-şi cruce, apoi au şezut pre un scaun, şi au zis lui Teofan, arătând cu degetul icoana Născătoarei de Dumnezeu: Pre această Doamnă să o ai cu sineţi totdeauna, şi aceasta va iconomisi toate.

Pre urmă văzând strugul pentru linguri, îi zice: Nu căuta altă rocodea, numai ţine al Părinţilor din schit, şi cât poţi înfrânează-te de vin şi de peşte şi de cele însufleţite; şi să sfârşeşti zidul degrab, că o să te ispiteşti tare după puţine zile, în ceasul al şaptelea din noapte. Însă să ai răbdare, fiindcă o să se adune păcatele tale cele de moarte, şi o să curgă sânge din nasul tău ca un izvor, şi o să te ispiteşti de gânduri atâta cât nu ţi s-au mai întâmplat ţie altădată în toată viaţa, şi să nu ieşi din sfătuirea duhovnicului. Iară Teofan au zis: Nu cumva eşti Sfântul Nil ? Iară sfântul au zis: Tu ai zis, şi îndată s-au făcut nevăzut.

Iară după ce au trecut 5 zile, după ce s-au sfârşit zidul, la miezul nopţii, au auzit un glas de pisoi, iară el socotind că au venit de la schit, au vrut să deschiză uşa, şi cum au pus mâna la uşă, aude glas de măgar, de câini şi de cămilă, cu multă sălbăticie; iară el n-au deschis, ci au căzut cuprins de frică pre patul lui. După aceea au auzit turburare multă de oameni ce vorbea turceşte şi ziceau: Ce staţi ? Unde este acel înşelător ? Iară altul zicea: Înlăuntru este. Iarăşi au zis: Ce staţi şi nu-l scoateţi afară ? Şi numaidecât au spart fereastra diavolul, şi căutând înlăuntru le-au zis lor: Cum să intrăm înlăuntru ? că este un împărătesc ostaş. Iarăşi au zis: Dacă este, ce o să ne facă ? Eu datoria mea o cer să mi-o dea el. Şi îndată au strigat: Stricaţi coliba şi scoateţi-l afară !

Şi îndată au aruncat colţul casei jos, cât şi casa se cutremura. Iară Teofan înspăimântat făcându-se ca să nu-l zdrobească casa, i s-au întunecat creierii şi-i curgea sânge din nas din strâmtorarea inimii, dupre cuvântul sfântului, şi au strigat: Prea Sfânta mea, mântuieşte-mă ! Sfinte Nile, ajută-mi ! Şi îndată au auzit glas dinlăuntru din colibă: Nu te teme, aici sunt ticălosule ! Când făceai fărădelege şi te supuneai lor nu te temeai, iară acum te temi ? Nu te teme, iată te-ai făcut sănătos, să nu mai greşeşti ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău. Şi numaidecât au încetat de a mai strica zidul dracii şi au tăcut. Şi s-au liniştit Teofan şi au adormit. Iară dimineaţa au venit la schit, şi au spus cele ce s-au întâmplat, şi au venit părinţii, şi au văzut cele surpate ale colibei şi sângele.

Iară după o vreme, săpa Teofan sub o piatră mare şi au auzit glas zicând: Fugi mai curând de acolo ! Iară el ieşind să vază cine este, îndată au căzut piatra, şi s-au izbăvit de moarte.

Iarăşi i-au trebuit lui Teofan var pentru sterna[3] lui, şi au cerut de la părinţi şi nu i-au dat. Iară el s-au dus să ia într-ascuns de la varniţa[4] unui frate, şi au întâlnit pre sfântul în chipul cel mai înainte văzut, şi l-au întrebat unde se duce, iară el i-au spus toată pricina. Şi sfântul i-au zis: Nu este bine. Iară el au zis: Nu găsesc, ce să fac ? Îi zice sfântul: Urmează-mi mie. Şi aşa au ajuns la o varniţă veche, şi-i zice: Aicea este var; şi scoţând Teofan săpăliga şi cosorul, tăia crăcile ce crescuse. Şi au intrat în varniţă amândoi, şi sfântul au apucat o piatră mare şi au dat-o la o parte; iară el i-au zis: Multă putere ai, părinte ! Şi i-au arătat locul ca să cureţe şi să ia var uscat şi să se slujească. Şi pre urmă vei găsi var bun şi vei drege sterna. Şi vrând Teofan să-l întrebe de unde ştia, s-au făcut nevăzut sfântul.

Iară el săpând au găsit var şi şi-au sfârşit treaba. Unii din părinţi au vrut să izgonească pre Teofan de acolo, zicând că adună molotrul şi spanacul şi avrămeasa[5]. Pentru aceea ziceau ei că nu găsesc, iară el se gândea ce va face.

 


[1] Albanezi.

[2] Răscoală.

[3] Cisternă, rezervor; hazna.

[4] Ladă de scânduri deschisă în partea de sus şi îngropată pe jumătate în pământ, folosită la stingerea varului sau la prepararea manuală a mortarului pe un şantier.

[5] Veninariţă (Gratiola officinalis).

Arătare pentruMinunile şi vedeniile Sfântului Părintelui nostru NilIzvorâtorul de mir, cel din Sfântul Munte Athos (II)

 

 

Arătarea Sfântului Nil în chipul ciobanului

 

Iară la anul 1814, februarie în 24, fiind în coliba sa Teofan, au auzit un glas din afară zicând: Părinte, părinte, o părinte ! Şi ieşind el, vede un bătrân în chipul ciobanului lavrei, fiind îmbrăcat cu dulamă neagră şi cojoc de capră şi cu toiag în mână şi cu cuţit în brâu. Şi-i zice: Ai foc ? Că mi-e frig. Iară el i-au zis: Este. Şi intrând înlăuntru dregea focul. Iară păstorul acela era Sfântul (Nil).

Si stând către sfintele icoane cetea ceasurile şi polunoşniţa[1]. Iară după ce au sfârşit au stat în dreptul icoanei Maicii Domnului şi cetea icoasele Născătoarei de Dumnezeu, făcând şi închinăciuni până la pământ la sfârşitul fieştecărui icos. Şi sfârşind au zis: O, Maică prea lăudată ! Iară la al doilea au zis: O, Maică prea lăudată, păzeşte Schitul Cavsocalivi şi pomeneşte pre Ambrozie Monahul Dicheul[2] şi pre toţi fraţii cei întru Hristos. Şi la al treilea au zis: O, Maică prea lăudată, păzeşte această nouă lăcuinţă şi pomeneşte pre robul tău Teofan Monahul şi pre toţi fraţii care vin către dânsul.

Şi zice lui Teofan: Zi şi tu ,,Apărătoarei Doamnei”. Iară el au zis: Nu ştiu. Atuncea au zis-o sfântul şi au făcut sfârşitul, zicând: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, care în muntele acesta în pustnicie au strălucit, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, primeşte rugăciunile Maicii Tale şi izgoneşte pre cei potrivnici şi care vrăjmăşuiesc muntele acesta. Amin. Acestea zicea pentru tâlharii alvaniţi şi pentru nevăzuţii vrăjmaşi.

Şi de câte ori se arăta sfântul către Teofan făcea cruce şi se închina sfintelor icoane, ca să arate că nu este nălucire şi să rămâie fără de răspuns cei ce bârfesc că este înşelăciune cele despre sfântul.

După aceea au zis lui Teofan: Blagosloveşte ! Iară el i-au zis: Bine ai venit, vino să te încălzeşti. Iară sfântul i-au zis: Să mă duc că au trecut ceasul, şi dobitoacele sunt risipite. Iară Teofan au zis: Ai zis că o să te încălzeşti şi acum te duci ? Atuncea sfântul i-au zis: Lasă să şez puţintel, că altădată nu ne întâlnim. Şi văzând vasele lui i-au zis: Negustor eşti, ce-ţi trebuiesc atâtea lucruri ? Pustnicul trebuie să fie neagonisitor, nu te temi de tâlhari în pustie ? Cum ai vieţuit aici ? Iară el i-au zis: Ce să fac, părinte, că toate trebuiesc. După aceea i-au spus: Toate cele pentru sfântul.

Iară el au zis lui Teofan: Vezi, frate, Dumnezeu cât bine face omului, şi te-au vindecat fără de nădejde. Nu te arăta şi tu nemulţumitor către Dumnezeu şi către sfântul. Şi el i-au zis: Cum să mulţumesc cum se cade lui Dumnezeu şi sfântului ? Iară sfântul i-au zis: Ce întrebi ? Eu să-ţi spui, dacă vrei să te înveţi, numai să faci. Şi el i-au zis: Spune că fac. De nu voi face să mă pedepsească Sfântul Nil, pre care ţi-l dau chezaş. Acestea auzind sfântul, îi zice cu posomorâre: O, omule, cum îndrăzneşti să zici astfel de cuvânt, fără să mă cunoşti cine sunt şi ce o să-ţi zic ?! Nu cumva să-ţi zic să blestemi la cele sfinte, sau să-ţi zic ceva spre primejdia sufletului tău şi a trupului, precum au pătimit-o mulţi, şi mai vârtos vrăjmaşul într-acest chip înşală pre mulţi şi-i împrelisteşte[3], arătându-le marea ca uscatul şi întunericul ca lumina. Ia aminte să nu te făgăduieşti aşa prost şi cum s-ar întâmpla.

Atuncea îi zice: Să-mi spui cererea ta, însă să nu minţi, că pre urmă de nu mă vei asculta, o să te ispiteşti foarte. Întâi să cinsteşti pre tatăl tău, şi pre mama ta, şi pre fraţii tăi, şi pre făcătorii de bine, şi pre cei ce te urăsc, să fii paşnic fără urăciunea inimii, şi când te-ai scârbi cu cineva, să pui metanie. Niciodată urăciune cu cineva să nu ai, şi ştiinţa păzeşte-o curată şi aşa ridică-ţi crucea ta şi urmează lui Hristos. Iară el i-au zis lui: Ce să fac părinte ? Vin părinţii şi mă supără, şi mă scârbesc. Iară sfântul îi zice: Pentru ce te asupresc ? Iar el au zis: Nu le fac nimic, numai strigă că le adun molotrul şi ei nu găsesc. I-au zis sfântul: Atâtea vin şi adună, şi de la tine lipsa ? Aceasta este satanicească lucrare; însă şi tu nu le aduna, de aicea şi până la schit, lasă să se sature ei.

Şi au zis el: Şi de nu voiu aduna, ei tot au păreri, pentru aceea o să adun, şi zică ori ce vor voi. Au zis sfântul: Nu, ci spune numai duhovnicului. Şi el au zis: El este întâi împrotivnicul meu. Sfântul au zis: O ştiu şi eu aceasta, însă du-te şi-i spune, şi de nu vor asculta de dânsul, să spui la proistoşii din mânăstire, şi ce-ţi vor zice, fă. Să te rogi pentru dânşii la canonul tău zicând: Pomeneşte Doamne pre cei ce mă urăsc, şi mă iubesc şi mă nedreptăţesc. Să te păzeşti de îndumnezeitul de barbă, carele se închină barbei lui, de Meftodie zic, şi cugetă înalt că are barbă lungă până la pământ, carele nu-l foloseşte, ci-i vatămă sufletul, bine ar fi fost să o fi tăiat. Acesta o să ridice război către Sfântul Nil, şi numele sfântului nu va să-l auză, însă aibi răbdare, nu poate face nimic, fără numai răutatea lui şi-o împlineşte. Însă ţie îţi ajunge câte răutăţi ai făcut, că faţa o arată, că eşti ucigaş, curvar, căzut în patimi, şi lepădător de Hristos cu faptele tale. Iară el au zis: Crede-mă părinte, că patimile mele toate mi le-ai spus, şi s-au mărturisit toate păcatele. Iară sfântul i-au zis: Cele ce s-au făcut nu se desfac, păzeşte-te până în sfârşit să nu te mai mânjeşti.

Iară Teofan i-au zis: Pentru ce pre Meftodie îndumnezeit de barbă l-ai numit ? Au zis sfântul: Pentru că Dumnezeu îşi face barba, socotindu-se a fi ca Sfântul Onufrie, şi întru dânsa nădăjduieşte, şi cele spre trebuinţă le ia de la închinători, şi nădăjduieşte mântuirea lui întru dânsa. Să nu primeşti darurile, că sunt străine, ostenele neslujite, nici să te împrieteneşti cu dânsul, ci zi numai blagosloveşte fără de răutate, şi te depărtează de el. Să nu trimiţi scrisoare la rudenii şi prieteni în lume, şi să nu intri în sfântul altar, ca unul ce eşti oprit. Şi la privegherea Chiriacoului sau la liturghie să nu apuci înaintea fraţilor, nici să te întorci împrotiva lor, ci să şezi drept, să nu reazemi mâna de cap, nu te uita încoace şi încolo, numai jos la pământ şi fără de rasă şi camilafcă să nu intri prin schit numai în dulamă.

Al doilea: Marto, Marto te grijeşti, şi pentru multe te sileşti, ci un lucru trebuieşte. Să te păzeşti de multe feluri de bucate, fiindcă mintea se întunecă de acestea şi se trândăveşte de a se scula la utrenie şi la canon, şi la celelalte rugăciuni, şi mai ales la priveghere dă multă îngreuiere. Să te păzeşti de multă mâncare şi băutură de vin, să nu mănânci fasole, bob, rovith, că împuternicează patimile, linte numai, ca părinţii cei de demult. Să te păzeşti de pometuri ca cele ce sunt îndulcitoare. Să mănânci numai nuci, măsline, untdelemn, smochine uscate, de aceste 4 să te grijeşti totdeauna, şi pâine, ceapă şi verdeţuri, şi bulgur, de acestea să mănânci cu măsură. Şi câte sunt din grâu, untdelemn şi măsline. Sâmbăta şi duminica şi sărbătorile dezleagă (la untdelemn). Iară în celelalte zile curcut şi tăiţei, şi celelalte de sus însemnate, şi stafide uscate şi miere. Şi mâncare la al nouălea ceas, o dată în zi. Păzeşte-te să nu umbli fără de lege, şi fără de sfătuire să nu te duci nicăieri. Acestea sunt ale Martei şi Mariei.

Când stai în biserică să fii cu luare aminte la cuvintele rugăciunii, şi să nu ieşi afară, nici să vorbeşti cu cineva, şi să te afli la începutul slujbei, şi la sfârşit să ieşi în urma tuturor. Şi cât poţi ţine-ţi mintea, şi fii sârguitor la rugăciune. Iară cele trupeşti le îngrijeşte sfântul. Iară tu să ai numai grija mântuirii. Du-te să aprinzi candela sfântului, şi curăţeşte drumul (peşterii Sfântului Nil) ca să se pogoare neputincioşii bătrâni spre sănătatea sufletelor şi a trupurilor. Şi să spui fraţilor celor de la Chilia (aceea a spânilor), să lase cele de afară: varca, şi pescuitul, şi stupii, şi să-şi vază de rocodea, şi să-şi facă canonul, şi utrenia să-şi cetească.

 

PC. Minunile si vedeniile parintelui nostru Nil II

Paraclisul construit în peştera Sfântului Nil Izvorâtorul de mir

 

Că pentru pricina pescuitului, au lăsat gherondaua (stareţul) oareşcare din molitfele liturghiei necetite, şi nu ştie ticălosul că o să dea seama în ceasul morţii. Pentru că şi cel mai de pre urmă împăratul Ţarigradului, au silit pre preot întru o sărbătoare ca să facă sfârşit liturghiei, ca să-i blagoslovească masa. Iară preotul de frică cutremurat au ieşit. Şi Dumnezeu i-au ridicat împărăţia, şi au dat-o la alt neam. Aşa şi acesta grăbindu-se la liturghia lui scârbeşte pre Dumnezeu şi o să i se ia darul preoţiei în ceasul morţii lui. Şi osânda sufletului lui i se pricinuieşte din grija stupilor. Mi-e milă de dânşii ticăloşii, ce să le fac ? Numai spune-le, de nu te vor asculta, când se va îneca unul dintr-înşii atuncea o să înţeleagă vina lor, însă o să pătimească aceasta.

Să ştii că duhovnicul popa Timotei nu era încă să moară: pricina fără de vreme a morţii lui au fost popa Teodorit călugărul lui, şi din pricina lui s-au strâmtorat la ieşirea sufletului, fiindcă din durerea pieptului şi din supărarea lui popa Teodorit, din întristare, fără de vreme au murit (şi acestea zicând sfântul au lăcrămat), şi au zis: Popa Gherasim să mulţămească lui părintele Timotei, că l-au scos din adâncurile iadului, carele au găsit bani ascunşi în câlţi, şi împreună cu Teodorit au căzut în cursa diavolului, şi-i pândea vrăjmaşul ca să facă voia lui cea rea. Însă canonul lui Gherasim s-au răscumpărat cu milosteniile părinţilor lui, şi răbdarea metaniei lui, au biruit pre hiara cea cu 7 capete ce era să-l rupă. Însă să se împace şi să nu fugă pentru mai bine. Fiindcă câţi au fugit din schitul acesta, s-au căit …

Iară Teofan au cunoscut că este Sfântul Nil, şi au zis: Şi de mă vor întreba ce să le zic pentru cel ce mi-au zis ? Iară el au zis: De atâtea ori m-ai văzut, şi nu m-ai cunoscut cine sunt ? Şi i-au zis: Nu cumva eşti Sfântul Nil ? Atuncea sfântul i-au zis: Socoteşte, nu cumva este acesta ? Iară el i-au zis: De unde ştiu eu ? El vine fără de veste şi nu se cunoaşte. Şi te văz ca pre un păstor, aceea ce văz, aceea ştiu. Îi zice sfântul: Aceea ce o vezi, vezi, numai ceea ce ţi-am zis, să faci, şi după puţin vei cunoaşte cine sunt.

Şi când au sfârşit de a vorbi, i s-au deschis ochii şi l-au cunoscut. Şi îndată s-au auzit urlet (durăit, hodoronc) afară ca o căzătură de pizul (zid), au ieşit afară şi n-au văzut pre nimenea. Intrând înlăuntru n-au aflat pre nimenea, fără numai au văzut o tingire mică la locul unde au şezut sfântul, pre care cu 4 luni mai înainte o luase sfântul din traista lui când se ducea la Mânăstirea Rusicu, care s-au întâmplat aşa: Popa Timotei la moartea lui au făcut diată, şi au rânduit ce să ia fiecare din ucenicii lui, iară când au murit, Teodorit era preot, iară Gherasim diacon. Luând Teodorit câte i-au rânduit stareţul lui, au luat şi alte mai multe. Iară ceilalţi împreună fraţi l-au lăsat ca să nu se facă scârbă.

Şi pre urmă s-au dus la Schitul Xenoful, şi şi-au zidit colibă luişi, şi au şezut acolo. Pre urmă au scris să-i trimită această tingire. Iară ei i-au trimis-o cu Teofan, şi ducându-se pre drum, au şezut la un izvor să mănânce, şi i s-au arătat sfântul (în chip de monah) necunoscut, şi i-au zis: Blagosloveşte, ce ai în traistă ? Să văz, că ai lucruri de ale mele. Iară el socotind că au pierdut ceva, i-au arătat. Iară sfântul văzând melcii, îngreţoşându-se au zis: Părinţii cei vechi acestea nu le mânca, iară creştinii de la latini s-au învăţat a le mânca. Iară acum şi călugării le mănâncă. Că avea Teofan melci de îi ducea la Rusicu.

Iară sfântul luând tingirea s-au făcut nevăzut. Şi aceasta spunând celor de la Chilia spânilor, iar fraţii care dăduse tingirea să o ducă s-au mirat cunoscând asupririle lui Teodorit.

 


[1] Miezonoptica.

[2] Administrator al bunurilor unei mânăstiri; iconom.

[3] A împrelisti – a amăgi, a înşela.


Arătare pentru

Minunile şi vedeniile Sfântului Părintelui nostru Nil

Izvorâtorul de mir, cel din Sfântul Munte Athos (III)

 

 


Pentru spânul de care s-au smintit Teofan

 

Teofan au văzut la (Mânăstirea) Lavra un băiat spân şi s-au smintit şi n-au mărturisit la duhovnic să se îndrepteze, ci des mergea ca să-l vază. Iară în întâia săptămână a Marelui Post (miercuri) au adunat molotru ca să-l ducă la arhimandritul Natanail, şi să vază pre cel fără de barbă. Şi ajungând la cruce aude zgomot mult, şi socotind că sunt părinţii de la schit s-au dat în laturi, şi îi auzea zicând: Lăsaţi-l să meargă înainte, însă n-au văzut nimic. Şi mergând mai înainte, din lucrarea drăcească, a căzut şi s-au zdrobit. Şi au auzit un glas: Bine, să pătimeşti. Şi mergând până la copacii cei mari, au căzut iarăşi şi s-au lovit cât i s-au zdruncinat toate vinele. Şi iar glas au auzit şi n-au văzut pre nimenea. Şi vrea să se întoarcă, iară gândurile îi zicea: Până aici ai venit, du-te înainte. Deci au plecat să meargă, şi numaidecât s-au împiedicat şi au căzut cădere cumplită, cât abia au venit până la poarta Lavrei, întunecat, cât şi-au lovit capul de stâlpul porţii.

În sfârşit au intrat înlăuntru, iară dracul închipuindu-se în chipul celui fără de barbă, şi îi nălucea schime (gesturi) de necurata poftă. Deci el s-au întunecat la minte şi la suflet de patimi, şi în arhondaric toată noaptea s-au războit tare. Iară când au tocat s-au sculat ca să se ducă, şi nu ştia încotro să apuce, şi viind la Sfânta Icoană Portaitisa au şezut şi se ruga Maicii Domnului ca să-l miluiască. Iară dimineaţa au venit un monah, şi-i zice: De unde eşti ? Îi zice: De la Cavsocalivi. Şi-i zice: Pentru ce umbli fără de stareţ ? Şi până când tot vii aicea fără de treabă ? Iară Teofan i-au zis: Am treabă, şi am venit. Şi-i zice: Trebile mânăstirii la tine au rămas ? Cel ce vine aicea trebuie să vie cu frică, fiindcă Împărăteasa aicea înlăuntru se află. Şi cum vii fără nici o cucernicie ? Grajd ai făcut mânăstirea ? Şi aşa l-au apucat de mână cu mânie, şi l-au scos afară din poartă. Iară cel arătat nu era sfântul. Cine au fost nu ştim. Şi aşa au venit la coliba lui.

Iară în săptămâna aceea au avut mare război al trupului. În sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici s-au dus la Kiriaco la liturghie, şi au venit la coliba lui. Iară seara s-au culcat, şi dimineaţa făcându-şi utrenia, au şezut la rocodea, şi aude glas zicând: O ! Gheronda, aicea eşti ? Iară Teofan au zis: Aicea sunt, cine eşti ? Iară el i-au zis: N-ai văzut dobitoacele unde sunt ? Iară Teofan i-au zis: Nu le-am văzut, şi au intrat în coliba lui un băiat, în chipul unui băiat de meşter. Şi l-au întrebat: Când ai venit ? Iară el au zis: Ieri seară. … Şi numaidecât s-au dezbrăcat dracul, iară Teofan îi zice: Nu ţi-i ruşine ? Şi dracul zice: Ruşine ?! Ci desfătare … Voi călugării sunteţi ca nişte negri tăciuni şi nu ştiţi să vă grijiţi, noi ştim odihna noastră şi de eram afară mă sfiam, vino să ne culcăm împreună să ne încălzim. Voi călugării de mare păcat o aveţi, şi nu vă mângâiaţi de această îndulcire. Numai să nu spui la nimenea, şi să te îndulceşti în toate zilele. Şi zicând acestea făcea schime necuvioase, arătând chipul păcatului, şi-i zicea: Astfel de trup mulţi îl doresc şi tu încă şezi ?

Iară Teofan au hotărât să păcătuiască, şi era să se îndrăcească negreşit. Şi degrab au bătut la poartă, şi au auzit glas zicând: Ce o să faci ticăloase, şi nu te păzeşti … Şi numaidecât dracul s-au prefăcut în şarpe, şi au zis: Ştiam eu ce-ţi trebuie ţie, însă ce să-ţi fac. Şi aşa s-au făcut nevăzut. Iară Teofan s-au temut foarte, şi au cunoscut că au fost diavolul, şi aşa au adormit. Şi au visat că era în Lavra, şi l-au prins 7 călugări şi l-au dus la arhimandritul Natanail, şi el au zis de l-au pus la un loc întunecos, şi în mâini şi în picioare i-au pus lanţ, asemenea şi la gât. Iară Teofan s-au temut şi striga. Iară călugării i-au zis: Nu te teme, după poruncă te muncim, nici mult, nici puţin. Iară Teofan le-au zis: Ce v-am făcut ? Iară unul dintr-înşii zise: Întreabă pre ştiinţa ta, şi aşa s-au dus.

Iară Teofan au rămas în temniţă şi striga de frică. Au trecut pe acolo un bătrân, acesta era Sfântul Nil, şi l-au întrebat: Ce ai de strigi ? Şi i-au zis: Eu sunt Teofan şi m-au pus în temniţă. Iară sfântul i-au zis: Ce ai făcut de te-au pus în temniţă ? Că fără să greşească cineva nu-l pun în temniţă. Iară el au zis: De la poartă m-au răpit, şi m-au pus în temniţă. Iară sfântul i-au zis: Ai ceva să-mi dai, să-i dau lui Natanail să te scoaţă ? Şi au zis: N-am … Iară sfântul i-au zis: Călugării bani nu cer. Numai 3 lucruri să păzeşti. Întâi, să n-ai pomenire de rău. Al doilea, să nu te mânii, şi al treilea, să nu mai vii la Lavra. Păzeşte aceste trei.

Iară el s-au făgăduit că le va păzi, numai să se slobozească de acolo. Iară sfântul i-au zis: Până să te slobozi, şi pe urmă le uiţi. Însă eu să fac binele, şi va cunoaşte Dumnezeu. Şi degrab au scos un foarfece care-l avea la brâu, şi au tăiat lanţurile. Şi zice: Urmează-mi mie, iară el se temnu să nu-l vază părinţii. Iară sfântul i-au zis: Nu te teme.

Şi sculându-se au urmat sfântului, şi au mers pre un pogorâş foarte mult, şi era lat drumul. Şi au văzut Teofan acolo mulţime de oameni care murise şi era obrazul lor negru, iară la stat scurţi, iară dracii îi târa cu mare grabă şi era legaţi alţii de păr, iară alţii de barbă, iară pre unii îi trăgea cu cârlige de fier, şi unii era legaţi de gât, şi ziceau: Vai nouă preoţii ! Că cu nevrednicie am slujit, şi acum mergem să ne luăm plata nevredniciei noastre. Şi unii era legaţi de boaşe şi ziceau: Vai nouă călugării, că am lăsat părinţii şi rudeniile ca să ajungem la săvârşirea faptelor bune, iară noi ticăloşii am căzut în spurcata sodomie, cu învoirile şi cu tăvălirile, şi cu malachiile, şi n-am păzit curăţenia monahicească şi ne pogorâm în iad !

Alţii ziceau: Vai nouă ticăloşilor, că împărţind toate câte aveam ne-am făcut călugări, şi pre urmă am trăit cu răpituri şi cu împătimire spre averi, şi dând cinste celor trupeşti am defăimat cele sufleteşti şi acum răutatea noastră ne pogoară întru adânc ! 

Alţii ziceau: Vai de noi, am lăsat lumea ca să ne ostenim la viaţa monahicească pentru sufletele noastre, şi noi nepricepuţii ne-am dat la zidiri de case şi la grădini şi vii şi la a aduna bani, şi am uitat pre Dumnezeu; fiindcă meşteşugăreţul drac ne împuternicea genunchile ca să ne ostenim pentru cele deşarte, şi socoteam că umblăm în calea mântuirii, şi acum acelea toate s-au făcut legături şi lanţuri, şi ne trag în pierzare ! 

Alţii ziceau: Vai de noi făţarnicii călugări, am lăsat părul şi barba ca să ne facem monahi ascultători pentru mântuirea noastră, iară noi ne spălam capetele şi ne pieptănam ca să ne arătăm cu evlavie, şi ne meşteşugeam cu cuvintele şi oamenii ne aveau la cinste şi se închinau nouă. Şi precum Adam s-au amăgit de la şarpe şi au murit sufleteşte atuncea, aşa şi noi ne-am amăgit, ca, când pentru cele duhovniceşti am primit să mărturisim oamenii, şi pre urmă arătam păcatele lor, şi-i judecam şi-i osândeam, şi acum ne pogorâm în adâncul iadului ! …

Acestea şi altele mai multe, jalnice le ziceau, târându-se de draci în adâncimea aceea. Iară sfântul s-au întors de acolo, şi au zis lui Teofan: Urmează mie. Şi am luat pre alt drum, şi acolo în mijloc era ca o sternă acoperită, şi avea o fereastră, şi o au deschis sfântul şi lumina acolo, pre urmă au deschis sterna şi au ieşit flacără înconjurat. Şi au zis sfântul lui Teofan: Nu te teme, uită-te înlăuntru bine, şi să nu mai vii la Lavra. Iară de nu, în flacăra aceasta a sodomitenilor te voiu arunca eu singur; şi s-au temut foarte, şi s-au rugat să nu-l arunce înlăuntru, şi cu jurământ au întărit să nu mai vie la Lavra. Iară sfântul i-au zis: De vei veni iată osânda ta, şi l-au întrebat Teofan: Ce era acolo ?

Iară sfântul l-au adus la gura sternei, şi s-au văzut prăpastie mare, şi fierbea ca o căldare, şi era înlăuntru mulţime de capete de oameni, şi oase multe de măgari şi de câini, adecă de a sodomitenilor, şi ieşea glasuri multe, dintru carele de abia au înţeles Teofan pre unele. Şi ziceau: Vai nouă, iubitorilor de avuţii ! Pomenitorii de rău ! Mincinoşii ! Sodomitenii ! Jurătorii ! Şi preoţii varvari ! … Şi altele multe, iară sfântul zice lui Teofan: Urmează-mi mie.

Şi s-au urcat însuşi şi s-au dus la pirg (turn), şi iarăşi l-au pus în legături, şi i-au zis: Şezi aicea să mă duc la Natanail să te iau în chezăşie, numai să nu mă ruşinezi la proistoşi, după făgăduinţa ta să nu vii aicea, şi au ieşit afară, şi după puţin au venit, şi-i zice: Scoală şi te du. Iară el au zis: Cum să mă scol legat fiind ? Nu mă vezi ? Şi scuturând din mâini s-au deşteptat, şi şi-au venit întru sineşi, şi au simţit o putoare. Mâinile şi picioarele îi erau ţinute, şi 3 săptămâni n-au putut lucra rocodea. Şi putoarea aceea nu înceta de la nasul lui multă vreme.

 

Cea mai veche mânăstire din Muntele Athos: Marea Lavră, fotografie de la sfârşitul secolului X

Sursa

AL DOILEA PARACLIS CĂTRE PREASFÂNTA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU


Acest Paraclis se cîntă la vreme de întristare sufletească şi la orice întâmplare grea, fiind foarte folositor pentru tot creştinul.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Apoi:
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru!
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de 3 ori).
Apoi troparele acestea:
Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; sârguieşte că pierim de mulţimea păcatelor; nu-i întoarce neajutoraţi pe robii tăi, că pe tine singură nădejde te-am câştigat (de două ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale, noi nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu Duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul tău viţei.

CANONUL DE RUGĂCIUNE CĂTRE PREASFÂNTA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

Cântarea întâia
Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi
Pe moartea ce se sălbăticise de demult, prin naşterea ta, Stăpână, ai surpat-o; pentru aceasta strigăm ţie: bucură-te mântuirea celor robiţi, bucură-te înnoirea tuturor, Stăpână.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi

Noi în tine ne lăudăm şi prin mijlocirea ta scăpăm din cursele cele de multe feluri ale diavolului, pentru aceasta strigăm ţie, Născătoare de Dumnezeu: bucură-te, caderea diavolilor şi întărirea noastră a credincioşilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Tatal a binevoit şi Fiul S-a pogorât, prin umbrirea Sfântului Duh, în pântecele Tău, preanevinovată, Stăpână a lumii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Bucură-te, strigăm ţie, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti folositoare tuturor celor ce sunt în nevoi şi a tuturor celor ce scapă sub acoperământul Tău, Stăpână.

Cântarea a treia
Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi
Moisi proorocul de demult te-a închipuit pe tine, zicând: Rug însufleţit şi nears eşti, Fecioară, ceea ce ai în pântece Focul Dumnezeirii.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi

Fiul Tău ascultând rugăciunea ta, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, se milostiveşte spre sufletele noastre, ca un iubitor de oameni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Pe unul din Treime ai născut, Maică prealăudată, cu nespusă minune, pe Care L-a lăudat adunarea pruncilor strigând: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Ştiindu-te pe tine a fi Maică lui Dumnezeu, ne rugăm ţie să ne izbăveşti pe noi de greşelile noastre cele de voie şi cele fără de voie.

Cântarea a patra
Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi
Cu strigare fără încetare, strigă către tine bolnavul cel slăbănogit în boala cea fără de vindecare, pe care auzindu-l, l-ai vindecat, preanevinovată Stăpână.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi

Zapisul boierului celui ce scrisese cu sângele său, l-ai scos din mâna diavolului cu puterea ta cea atot Stăpânitoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Auzind puterea ta cu care ai izbăvit pe mulţi din primejdii, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, strigăm către tine: Ceea ce ai născut pe Cel Slăvit în Treime, roagă-te să ne mântuiasca de partea cea de-a stânga.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cu adevarat, Născătoare de Dumnezeu, tu eşti scăparea noastră din amărâtul păcat al lui Adam cel întâi zidit.

Cântarea a cincea
Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi

Miluieşte-mă, Maica lui Dumnezeu, precum ai miluit pe femeia aceea, căreia i se umflase tot trupul, că nu am altă nădejde sau ajutor afară de tine.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi

S ă ştii, Doamna mea, că pentru păcatele mele te supăr şi pentru că s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu în tine şi pentru noi făcându-Se om, pentru aceea am năzuit la tine, eu, ticălosul, să mă miluieşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Stăpâna îngerilor, Maica săracilor şi ajutorul celor străini, la cunoştinţa ta, la ajutorul Tău şi la acoperământul Tău scap, ca să mă miluieşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Milostiveşte-te spre mine, Maica lui Dumnezeu, precum te-ai milostivit spre cele două fecioare curate, trimiţându-le lor cununi din cer.

Cântarea a şasea
Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi
Bucură-te ceea ce eşti plină de bucurie, Marie, Domnul este cu tine, a strigăt Aglaida şi a izgonit pe diavolul, care-i făcea supărare în tot ceasul.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi

Cu deadinsul strig către tine, Maica lui Dumnezeu, să mă miluieşti şi să mă acoperi sub acoperământul Tău, cand va şedea Fiul Tău pe scaunul cel înfricoşător.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Cu cântări întreite strigăm ţie: Bucură-te ceea ce ai născut Lumina lumii, bucură-te ceea ce ne mântuieşti de primejdiile noastre; bucură-te Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cum te vom lăuda, Maica lui Dumnezeu şi cu ce buze te vom săruta, sau cu ce ochi vom căuta la chipul Tău cel zugrăvit, fiind împilaţi cu necurăţeniile noastre, ci numai strigăm ţie: Miluieşte-ne, Maica milostivirii.

Condac

Partenie, pustnicul, cel ce mergea la muntele Sinai de se închina Sfântului Rug, aducându-şi aminte de minunea naşterii tale cea întru tot lăudată, striga către tine: bucură-te minunea cea de îngeri mult lăudată, Maica Făcătorului tuturor.

Icos

Spre nevoinţă să ne sârguim şi dezmierdările lumeşti toate să le urâm şi la Domnul pururea să ne gândim şi de Dânsul să ne lipim, ca să ne deschidă nouă uşa milostivirii Sale, precum a făcut demult şi cu alţi păcătoşi: a dat iertare tuturor păcatelor lor, slăbănogului pe care l-a vindecat sufleteşte şi trupeşte, vameşului căruia i-a dat iertare de păcâte şi altora mulţi. Deci, să ne sârguim şi noi să-I aducem lacrimi vrednice de pocăinţă şi să-I strigăm Lui: Milostive, primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, care se roagă pentru noi, pe care o laudă îngerii în cer, şi noi pe pământ cu buze de tină strigăm către Dansa: Bucură-te minunea cea de îngeri mult lăudată, Maica Făcătorului tuturor.

Stihiri

Ajutorului omenesc nu ne încredinţa pe noi, Preasfânta Stăpână, ci primeşte rugăciunea robilor tăi, că scârbele ne cuprind şi nu putem răbda săgetările diavolilor, acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoşii, pururea fiind biruiţi, mângâiere nu avem afară de tine, Stăpâna lumii. Nădejdea şi ajutătoarea credincioşilor, nu trece rugăciunile noastre, ci le fă de folos.

Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese ruşinat, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ci, cerând dar bun, primeşte dăruirea către cererea cea de folos.

Prefacerea celor scârbiţi, izbăvirea celor neputincioşi fiind, izbăveşte pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, pacea celor din războaie, liniştea celor înviforaţi, singura folositoare a creştinilor.

Cântarea a şaptea
Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi

Pe Mângâietorul tuturor născând, Maică prealaudatâ, curatâ ai râmas ca şi înainte de naştere, pentru aceasta strigăm: bucură-te Maică, care nu ştii de mire, pe tine te binecuvântăm întru toţi vecii.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi

Fecioară ai fost mai înainte de naştere şi în naştere iarăşi ai fost fecioară şi după naştere iarăşi fecioară ai rămas; pentru aceasta te binecuvântăm întru toţi vecii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Învăluindu-ne în această lume şi căzând în noroiul păcatelor noastre, scăpând către tine, Stăpână, strigăm ţie: vino degrabă şi ne scoate pe noi din adâncul răutăţilor noastre, că pe tine te binecuvântăm întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
La tine este scăparea noastră şi în tine ne-am pus nădejdea, tu ne ajută nouă, că poţi toate câte le voieşti, Maica Făcătorului tuturor.

Cântarea a opta
Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi

Pe Împărateasa cerului şi a pământului, care a născut neispitită de nuntă pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, şi pe care o laudă oştile îngereşti, lăudaţi-o şi preaînălţaţi-o întru toţi vecii.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi

Daniil proorocul de demult a închipuit naşterea ta Preacurată Născătoare de Dumnezeu, că ai purtat în pântecele Tău pe Făcătorul cerului şi al pământului, pe Care născându-L ai rămas nestricată, pe tine te preaînălţăm întru toţi vecii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Pe Dumnezeu Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care S-a pogorât în pântecele Tău prin umbrirea Sfântului Duh, L-ai născut fără de stricăciune, pe tine te preaînălţăm întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe tine, Maica lui Dumnezeu, folositoare te-am câştigat, ajutătoare te avem în primejdiile noastre pe tine, şi mântuire desăvârşită sufletelor, pe tine te preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a noua
Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi

Isaia, de demult, dănţuind a strigat: iată Fecioara în pântece va lua şi va naşte Fiu. Pentru aceasta strigăm ţie: bucură-te ceea ce ai purtat în pântecele Tău pe Cel mai înainte de toţi vecii, pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi

Proorocul David te-a lăudat oarecând în cartea Psalmilor, arătându-te Maică Făcătorului tuturor, pe Care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Ce limbă omenească te va lăuda pe tine după vrednicie, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii? Pentru aceasta cu guri şi fără de tăcere strigăm ţie: Bucură-te ceea ce de îngeri eşti mult lăudată, Domnul este cu tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Roagă-te cu deadinsul către Milostivul Dumnezeu pentru noi păcătoşii, care greşim în tot ceasul, ca să ne fie nouă milostiv în ziua judecaţii.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. 

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvantul L-ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim. 

Svetlina
S-a rugat, de demult către tine, Preacurată, Maria Egipteanca, pe care auzind-o ai învrednicit-o a vedea şi a săruta crucea Fiului Tău, pentru aceasta strigăm către tine: roagă-te Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, ca să Se milostivească spre noi, să nu ne osândească după păcatele noastre, ci să ne miluiască pe noi, ca un iubitor de oameni ( de 3 ori ).

Stihiri
Cu ce cununi de laudă vom încununa pe Maica lui Dumnezeu, Care s-a arătat scaun cerescului Împărat, care se roagă pentru noi către Milostivul Dumnezeu şi ne izbăveşte din fărădelegile noastre? Deci către dânsa să strigăm: Bucură-te, Preacurată, că prin tine a fost cu noi Domnul puterilor, roagă-te cu deadinsul să se mântuiasca sufletele noastre.
Cu ce podoabe de cântări vom lăuda pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce s-a învrednicit a fi împărăteasa a toate, care s-a arătat mai înaltă decât cerurile şi mai sfântă decât toţi sfinţii? Deci, către dânsa să strigăm: Roagă-te, Preacurată, cu toţi sfinţii, să se mântuiască sufletele noastre.

Cu ce flori duhovniceşti vom încununa pe Maica lui Dumnezeu, care s-a arătat scară cerească, prin care am aflat lesne suire către Dumnezeu? Deci, toţi să ne adunăm şi să o lăudăm strigând: Bucură-te, Preacurată, prin care am aflat har, bucură-te, că prin tine s-a dat bucuria, bucură-te nădejdea sufletelor noastre, prin care noi toţi ne mântuim.

Cu ce mângâietoare cântări vom încununa pe Maica lui Dumnezeu, pe care o laudă îngerii din ceruri cu cântări, fără încetare strigând: Bucură-te mărirea noastră, bucură-te mântuirea pământenilor, bucură-te ceea ce eşti scaun Împăratului nostru? Deci şi noi păcătoşii, să strigăm: roagă-te, Preacurată, către Cel pe care L-ai născut fără stricăciune, să mântuiască sufletele noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh – Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Veniţi toţi pamântenii să facem prăznuire Maicii lui Dumnezeu, cea care ne izbăveşte pe noi din mâinile diavolului, cel ce urăşte binele, precum a izbavit pe femeia care se ruga ei şi a înviat-o de şi-a spovedit păcatul. Vezi, dar, suflete al meu, pentru ce te leneveşti şi nu strigi către Maica lui Dumnezeu: Doamnă atot-stăpânitoare, ceea ce ai născut cu nespusă minune pe Domnul cel iubitor de oameni, pe Acela roaga-L să ne miluiască pe noi.

RUGACIUNE CĂTRE PREACURATA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU
O, Preamilostivă Stăpâna mea, nu mă lepăda pe mine, nevrednicul, ci primeşte această puţină rugăciune a mea, din buzele mele cele întinate şi o du Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, Care S-a născut cu trupul din tine spre mântuirea noastră. Care pentru noi păcătoşii S-a răstignit şi S-a îngropat şi a înviat a treia zi. Deşi fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totuşi tâlharii şi desfrânaţii, pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit şi i-a miluit, îmi dau îndrăznire, şi cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis uşa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească dar şi pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul Tău? Milostiveşte-te deci şi spre mine, Doamna mea, că poţi toate câte le voieşti, iar pe cele ce le ceri de la Fiul Tău le şi iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare creştinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvântăm şi te preaînălţăm în vecii vecilor. Amin.

Pravila de rugaciune

1

In ceasurile in care lumea oarba petrece in veselii zgomotoase si nebunesti, robii lui Hristos plang in linistea chiliilor, revarsandu-si rugaciunile pline de osardie inaintea Domnului.

Fiii lumii dupa ce isi petrec noaptea intr-o nebuneasca priveghere, intampina ziua urmatoare cu duhul intunecat si scarbit, iar robii lui Dumnezeu intampina acea zi cu veselie si cu duh imbarbatat, stapaniti de constiinta si de simtirea unei neobisnuite capacitati pentru cugetarea de Dumnezeu si pentru a reimprospata lucrurile bune, intrucat noaptea care a trecut ei au petrecut-o cu nevointa rugaciunilor. Domnul, in timpul rugaciunilor Sale a ingenunchiat, deci nici tu crestine nu trebuie sa neglijezi ingenuncherile, daca ai puteri suficiente pentru a le savarsi. Prin plecarea noastra cu fata la pamant, dupa lamurirea Sfintilor Parinti, se inchipuie caderea noastra iar prin ridicarea de la pamant, Rascumpararea noastra.
Inainte de a incepe pravila de seara, este deosebit de folositor sa facem un numar de metanii, dupa putere; caci in urma lor trupul ti se va incalzi, iar inima va primi un simtamant de tristete binecuvantata, iar prin una si prin cealalta se va pregati o citire plina de osardie si de luare aminte a pravilei.
In vremea savarsirii pravilei si a metaniilor nu trebuie sa ne grabim deloc.
Atat pravila cat si inchinaciunile trebuie sa le savarsim cat se poate de incet. E mai bine sa citim mai putine rugaciuni si sa batem mai putine metanii, pentru luare aminte, decat multe, si fara de luare aminte.
Alege-ti o pravila corespunzatoare puterilor tale sau cea data de duhovnic.
Ceea ce a spus Domnul despre Sambata (cum ca ea este pentru om, iar nu omul pentru ea), se poate si trebuie raportat catre toate nevointele binecuvantate, iar printre ele si catre pravila de rugaciune. Pravila de rugaciune este pentru om, iar nu omul pentru pravila. Ea trebuie sa-i ajute pe om sa ajunga la sporirea in cele duhovnicesti, nu sa-i serveasca drept o povara cu neputinta de purtat, care zdrobeste puterile trupesti si tulbura sufletul. Cu atat mai mult, ea nu trebuie sa slujeasca drept un prilej de mandrie si de o pagubitoare parere de sine, de pierzatoare osandire si injosire a semenilor.
O pravila de rugaciune aleasa cu chibzuinta, corespunzatoare puterilor si felului de viata, serveste drept un mare ajutor pentru cel ce se nevoieste pentru mantuirea sa. Savarsind-o in anumite ceasuri, dobandim o deprindere, o cerinta fireasca si necesara. Cel ce a capatat aceasta fericita deprindere, de indata ce se va apropia de obisnuitul loc de savarsire a pravilei, sufletul i se umple de o dispozitie catre rugaciune. El n-a inceput sa pronunte nici un cuvant din rugaciunile citite de el, iar din inima se si revarsa umilinta si mintea se adanceste in intregirpe in camara dinlauntru.

„Prefer, a spus un oarecare Parinte, o pravila de scurta durata dar mereu indeplinita decat una e lunga durata dar in scurta vreme parasita. Iar o astfel de soarta o au intotdeauna pravilele de rugaciune ce nu sunt pe masura puterilor.”

In timpul primului avant de ravna si fierbinteala, nevoitorul le indeplineste un timp oarecare, dar desigur ca dand atentie mai mult cantitatii, decat calitatii mai tarziu puterile ii slabesc din cauza nevointelor ce intrec fortele trupesti, ceea ce il sileste sa-si scurteze din ce in ce mai mult pravila.
Vai! Si adeseori nevoitorii, randuindu-si fara nici o chibzuiala o pravila impovaratoare, trec de la pravila cea atat de grea direct la lepadarea oricarei pravile. Dupa lepadarea pravilei si chiar dupa scurtarea ei, napadeste numaidecat asupra nevoitorului o tulburare. Din tulburare, el incepe sa simta un dezechilibru sufletesc. Din dezechilibru se naste trandavia care, intarinduse, produce o slabire si o iesire din fire, iar din lucrarea lor, nevoitorul fara judecata incepe sa se dea in mainile unei vieti desarte si risipite, cazand cu indiferenta in cele mai grosolane greseli. Vai!
Dupa ce ti-ai ales o pravila de rugaciune pe masura puterilor si necesitatilor sufletesti, lupta-te cu tine sa o implinesti, cu grija si fara abatere, caci aceasta este de trebuinta pentru mentinerea puterilor morale ale sufletului tau, asa cum este de trebuinta pentru mentinerea puterilor trupesti, un aer curat si o hrana sanatoasa suficienta ce se intrebuinteaza zilnic in anumite ceasuri.

„In ziua Judecatii Sale, Domnul nu ne va osandi pentru ca am lasat psalmii – zice Sfantul Isaac Sirul – nu pentru ca am lasat rugaciunile, ci pentru ca am dat putinta demonilor sa intre liber in noi. Demonii, cand vor afla un loc, vor intra si vor inchide usile ochilor nostri. Atunci ei indeplinesc prin noi, care ne facem uneltele lor, in chip silnic si necurat, cea mai cumplita razbunare, tot ce nu este ingaduit de Dumnezeu„.

Vai! Din pricina ca am lasat o mica pravila, pentru ca cei care o indeplinesc, se invrednicesc de apararea lui Hristos – noi ne facem supusi diavolilor, dupa cum este scris de un oarecare intelept:

„Cel ce nu-si supune voia sa lui Dumnezeu, se va supune vrajmasilor sai.”

Aceste pravile, care ti se par mici, ti se vor face niste ziduri impotriva celor ce staruie sa ne robeasca.
Savarsirea acestor pravile inlauntrul chiliei este stabilita cu intelepciune de cei ce au asezat Tipicul Bisericesc, dupa o descoperire de sus, pentru paza vietii noastre.
Marii Parinti ai Bisericii, care dintr-un prea mare belsug de lucrare a darului au petrecut intr-o neincetata rugaciune, nu-si lasau nici pravila lor, pe care s-au obisnuit sa o savarseasca in anumite ceasuri din zi si din noapte. Multe din dovezile de acest fel le vedem in vietile lor. Antonie cel Mare, savarsindu-si pravila la ceasul al noualea (ceasul al noualea bisericesc corespunde ceasului al treilea de dupa amiaza) s-a invretlnicit de o descoperire dumnezeiasca.
Cand Preacuviosul Serghii Radonejschi se ocupa cu citirea rugaciunilor sale, in timpul Acatistului Maicii Domului i s-a aratat Prea Sfanta Fecioara insotita de Apostolii Petru si Ioan.
Citirea plina de rugaciune din Acatistul Prea Dulcelui Iisus, in afara de vrednicia sa proprie, . serveste drept o admirabila pregatire pentru exercitarea cu rugaciunea lui Iisus, care se citeste astfel:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.”

Aceasta rugaciune alcatuieste aproape unica indeletnicire pentru nevoitorii sporiti care au ajuns la simplitate si curatenie, pentru care orice multa cugetare si multa cuvantare le este drept risipire impovaratoare. Acatistul arata cu ce ganduri poate fi insotita rugaciunea lui Iisus, care pentru un nou incepator pare extrem de uscata. El, in toata intinderea lui, zugraveste numai cererea pacatosului ca Domnul Iisus Hristos sa-i miluiasca; dar acestei cereri i se dau felurite forme corespunzatoare cu munca mintii noilor incepatori. Asa li se da pruncilor hrana, care mai intai este inmuiata.                                                                   Iubite frate, supune-ti libertatea in folosul pravilei, caci ea, lipsindu-te de libertatea pierzatoare, te va lega numai pentru ca sa-ti aduca libertatea duhovniceasca, libertatea lui Hristos. La inceput lanturile ti se vor parea grele, mai tarziu insa, se vor face scumpe pentru cel legat de ele.
Toti sfintii lui Dumnezeu au luat asupra lor si au purtat jugul cel bun al pravilei de rugaciune. Urmeaza si tu lor, calca si tu pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos, Care luand trup omenesc si aratandu-ne prin El Insusi Chipul de purtare, a lucrat asa cum lucra Tatal Lui, vorbea ceea ce Ii poruncea Tatal, avand drept scop implinirea intru totul a voii lui Dumnezeu.
Voia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh este una. Cu privire la oameni, ea se cuprinde in mantuirea oamenilor.
Prea Sfanta Treime, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Amin.

Sfantul Teofan Zavoratul

sursa

Pasul 1 în lupta antiecumenistă… oficială !

1

pasul-1-ok

Doamne ajută !

Iată că apele se limpezesc, slujitorii întunericului, ai manipulării și ai minciunii și-au desăvârșit alianța cu satana, iar slujitorii lui Hristos sunt chemați să lupte cu lupii în piei de oaie.

Mai întâi de orice este nevoie ca oile să știe să intre repede în staul. Acolo sunt mult mai ferite de pericole decât în câmp deschis.

De aceea cred că ceea ce mi-a spus un părinte drag și bun azi este genial, este de la Hristos și recomand din toată inima:

Iubiți credincioși,

Pe pomelnicele pe care le veți da preoților sau arhiereilor voștri începând de azi înainte vă îndemnăm să scrieți (ori sub titlul Vii sau Adormiți, ori la final, după numele din pomelnic și să subliniați) următorul lucru: Nu sunt de acord cu Adunarea din Creta din iunie 2016 și refuz hotărârile ei eretice ! (sau o variantă mai scurtă a acestui mesaj, cum vă luminează Dumnezeu, ca să fie ca o mărturisire de credință). Dacă nu vreți să le dați pomelnic, atunci măcar duceți la altar sau la sediul episcopiei o hârtie pe care scrie doar fraza de mai sus. Sau dați-le-o când vă întâlniți cu ei, oriunde și oricând.

Așa să ne ajute Dumnezeu !

Vom reveni cu următorii… 99 de pași ! Important este să îi punem în aplicare. Biruința este a Celui Căruia Îi cântăm, în duh pascal: ”Cine este Mare ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu Care faci minuni !”

Cu respect,

pr. Ciprian Staicu

 

PS – Se pare că avea dreptate cine spunea că la Patriarhie, la sectorul de relații cu ”publicul”, postul de inspector era vacant. Deci scrisorile noastre au ajuns… avioane pentru unii. Însă ne vom reîntâlni cu ce am scris în ele la Judecată. Să nu uităm că Cel care conduce permanent istoria este Hristos. De noi ține doar cu cine facem alianțe: cu satana sau cu Hristos ! Cine are ochi de văzut, să vadă !

Sursa