Cuvânt despre rugăciune

1

(În Filocalia greacă e pus între scrierile lui Nil Sinaitul, de asemenea în P. G. 79, 1165A–1200C, dar este al lui Evagrie (vezi Viller-Rahner, op. cit., p.171).)

Cuvânt înainte

Arzând eu în flacăra patimilor necurate m-ai întărit adesea prin trimiterea scrisorilor tale de Dumnezeu iubitoare, mângâindu-mi mintea muncită de cele mai ruşinoase gânduri şi imitând astfel, în chip fericit, pe marele învăţător şi dascăl. Şi nu e de mirare. Pentru că totdeauna partea ta au fost cele de cinste, ca şi a binecuvântatului Iacov. Căci slujind bine pentru Rahila şi primind pe Lia, cer şi pe cea dorită, întrucât ai împlinit şi cei şapte ani ai acesteia (Facere XXIX, 23–28). Iar eu nu tăgăduiesc că, ostenindu-mă toată noaptea, n-am prins nimic; totuşi aruncând mrejele după cuvântul tău, am prins mulţime de peşti, nu ştiu dacă mari, dar în orice caz 153 la număr. Pe aceştia ţi-i trimit în micul coş al dragostei ca tot atâtea capete, împlinindu-ţi porunca. Dar te admir şi-ţi fericesc foarte gândul minunat de-a dori să ai capetele rugăciunii. Căci ştiu că nu le iubeşti simplu numai pe cele ce le ai în mână şi sunt scrise cu cerneală pe hârtie, ci şi pe cele împlântate în minte, prin dragoste şi nepomenire de rău. De aceea, dat fiind faptul că toate sunt îndoite, una sporind pe cealaltă, după înţeleptul Iisus (Înţel. XLII, 25), primeşte-le nu numai în scrisoare, ci şi în duh, întrucât oricărei scrisori îi premerge înţelesul. Căci dacă nu e acesta, nici scrisoarea nu va fi. Prin urmare, îndoit este şi felul rugăciunii. Unul este practic, iar altul contemplativ. La fel şi numărul are două laturi. Una pe care poţi pune mâna, şi aceasta este cantitatea, iar alta este înţelesul lui sau calitatea.
Astfel împărţind Cuvântul despre rugăciune în 153 de capete, ţi-am trimis o merinde evanghelică spre a avea plăcerea unui număr simbolic şi figură de triunghi, şi de şaseunghi, care indică, pe de o parte, cunoştinţa cucernică a Treimii, iar pe de alta înţelesul acestei lumi.46 (Numărul 153 se compune din: 3 = treiunghi; 1+5 = şaseunghi, care ar simboliza lumea temporală prin ciclul celor 6 zile de muncă ale săptămânii.)
Dar şi numărul 100 luat în sine este un patruunghi47(100 = 4×25.); iar 53 este un triunghi şi o sferă. Căci 28 este un triunghi48(Probabil pentru numărul 3, care trece peste 25.); iar 25 o sferă, fiindcă 25 e alcătuit din 5×5. Prin urmare, ai figura în patru unghiuri simbolizând pătrimea virtuţilor, iar pe de alta, cunoştinţa înţeleaptă a veacului acestuia, simbolizată de numărul 25, care închipuie forma de sferă a timpurilor. Căci săptămână se mişcă după săptămână şi lună după lună, şi timpul se deapănă în cerc, an după an, cum vedem în mişcarea soarelui, a lunii, a primăverii, a verii şi a celorlalte. Iar triunghiul înseamnă cunoştinţa Sfintei Treimi. Privind însă şi altfel numărul 153, ca trei cifre, se poate înţelege că e triunghiul cunoştinţei practice, naturale şi teologice sau credinţa, nădejdea şi dragostea; sau aurul, argintul şi pietrele scumpe.
Numărul înseamnă acestea. Iar cuprinsul smerit al capetelor nu-l vei ocărî, ştiind să fii şi sătul, şi flămând (Filip. IV, 12) şi amintindu-ţi de Cel ce n-a trecut cu vederea cei doi bani ai văduvei, ci i-a primit mai bucuros ca bogăţia multora. Prin urmare, primind acest rod al bunăvoinţei, iubirii şi dragostei, păzeşte-l între fraţii tăi adevăraţi, poruncindu-le să se roage pentru cel bolnav ca să se facă sănătos şi, luându-şi patul, să umble prin harul lui Hristos. Amin.

1. Dacă ar vrea cineva să pregătească tămâie mirositoare va amesteca după rânduială, în chip egal, răşină străvezie de Liban, casia, onixul şi stacta. Acestea sunt pătrimea virtuţilor. Dacă sunt depline şi egale, mintea nu va fi vândută.

2. Sufletul curăţit prin plinătatea virtuţilor face rânduială minţii neclintită şi destoinică să primească starea căutată.

3. Rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu. De ce stare are, aşadar, nevoie mintea ca să poată să se întindă, fără să se uite îndărăt, dincolo de sine, până la Stăpânul ei şi să stea de vorbă cu El fără mijlocirea nimănui?

4. Când Moise încearcă să se apropie de rugul arzător, e împiedicat până nu dezleagă încălţămintea picioarelor (Ieşire III, 2–5). Cum nu te vei dezlega şi tu de orice cuget pătimaş dacă vrei să vezi pe cel mai presus de orice simţire şi înţelegere, şi să vorbeşti cu El?

5. Mai întâi roagă-te pentru dobândirea lacrimilor, ca prin plâns să înmoi sălbăticia ce se află în sufletul tău; şi după ce vei fi mărturisit astfel împotriva ta fărădelegile tale înaintea Domnului (Ps. XXI, 5), să primeşti iertare de la El.

6. Foloseşte-te de lacrimi pentru a dobândi împlinirea oricărei cereri. Căci foarte mult se bucură Stăpânul când te rogi cu lacrimi.

7. Dacă vrei izvoare de lacrimi în rugăciunea ta, să nu te înalţi întru tine ca şi cum ai fi mai presus de mulţi. Căci rugăciunea ta a primit ajutor ca să poţi răscumpăra cu dragă inimă păcatele tale şi să îmblânzeşti pe Stăpânul prin lacrimi. Deci să nu întorci spre patimă înlăturarea patimilor, ca să nu mânii şi mai mult pe Cel ce ţi-a dăruit harul.

8. Mulţi plângând pentru păcate uită de scopul lacrimilor; şi aşa, pierzându-şi mintea, au rătăcit.

9. Stai cu încordare şi te roagă cu osârdie, şi ocoleşte grijile şi gândurile, căci ele te turbură şi te neliniştesc ca să te scoată din tăria rugăciunii.

10. Când te văd dracii râvnind cu adevărat la rugăciune, îţi strecoară gândurile unor lucruri aşa-zise trebuincioase; şi după puţină vreme îţi fură amintirea lor, ca mişcându-ţi-se mintea spre căutarea lor şi neaflându-le, să se descurajeze şi să se întristeze foarte. Apoi, când revine iarăşi în rugăciune, îi aduce aminte cele căutate şi cele amintite mai înainte ca mintea, căutând să le ia la cunoştinţă, să piardă rugăciunea care aduce roade.

11. Luptă-te să-ţi ţii mintea în vremea rugăciunii surdă şi mută, şi te vei putea ruga.

12. Când te va întâmpina vreo ispită sau te va aţâţa o împotrivire ca să-ţi mişti mânia spre cel ce-ţi stă împotrivă sau să spui vreo vorbă goală, adu-ţi aminte de rugăciune şi de porunca dumnezeiască cu privire la ea, şi îndată se va linişti mişcarea fără rânduială din tine.

13. Toate câte le vei face pentru a te răzbuna pe fratele care te-a nedreptăţit îţi vor fi spre sminteală în vremea rugăciunii.

14. Rugăciunea este vlăstarul blândeţei şi al lipsei de mânie.

15. Rugăciunea este rodul bucuriei şi al mulţumirii.

16. Rugăciunea este alungarea întristării şi a descurajării.

17. Plecând, vinde-ţi averile şi le dă săracilor (Matei XIX, 21; Marcu X, 21) şi luându-ţi crucea, leapădă-te de tine (Matei XVI, 24; Luca IX, 23) ca să poţi să te rogi neîmprăştiat.

18. Dacă vrei să te rogi în chip vrednic de laudă, leapădă-te de tine în tot ceasul şi, suferind nenumărate răutăţi, nevoieşte-te pentru rugăciune.

19. Necazul pe care îl rabzi cu bună înţelegere te va face să-i afli rodul în vremea rugăciunii.

20. Dorind să te rogi cum trebuie, să nu întristezi vreun suflet; iar de nu, în deşert alergi.

21. Lasă-ţi darul tău, zice, înaintea altarului şi plecând, împacă-te mai întâi cu fratele tău, şi apoi venind, te vei ruga neturburat (Matei V, 23). Căci amintirea răului înnegreşte cugetul celui ce se roagă şi întunecă rugăciunile lui.

22. Cei ce îşi îngrămădesc supărări şi pomeniri de rău sunt asemenea celor ce scot apă şi o toarnă într-un vas fără fund.

23. Dacă eşti răbdător, pururea te vei ruga cu bucurie.

24. Rugându-te tu cum trebuie, ţi se vor întâmpla astfel de lucruri, încât să ţi se pară că ai dreptate să te foloseşti de mânie. Dar nu este nici o mânie dreaptă împotriva aproapelui. Căci de vei căuta, vei afla că este cu putinţă să rânduieşti lucrul bine şi fără mânie. Deci foloseşte-te de tot meşteşugul ca să nu izbucneşti în mânie.

25. Vezi ca nu cumva părând că vindeci pe altul să fii tu însuţi netămăduit şi să împiedici rugăciunea ta.

26. Fugind de mânie vei afla cruţare şi te vei dovedi înţelept, şi vei fi între cei ce se roagă.

27. Înarmându-te împotriva mâniei nu vei suferi niciodată pofta, căci aceasta dă mâncare mâniei; iar mânia turbură ochiul minţii, întinând starea rugăciunii.

28. Nu te ruga împlinind numai formele din afară, ci îndeamnă-ţi mintea spre simţirea rugăciunii duhovniceşti cu multă frică.

29. Uneori stând la rugăciune te vei ruga dintr-odată bine; alteori, chiar ostenindu-te foarte, nu vei ajunge la ţintă ca să ceri şi mai mult, şi primind, să ai un câştig care nu-ţi mai poate fi răpit.

30. Apropiindu-se îngerul, se depărtează grămadă toţi cei ce ne turbură şi mintea se află în multă odihnă, rugându-se curat. Alteori, ameninţându-ne obişnuitul război, mintea se luptă şi nu poate să se liniştească, deoarece s-a amestecat mai înainte cu felurite patimi. Totuşi cerând şi mai mult, va afla. Căci „celui ce bate i se va deschide“ (Matei VII, 7; Luca XI, 9).

31. Nu te ruga să se facă voile tale, căci acestea nu se acoperă întru totul cu voia lui Dumnezeu (Matei VI, 10), ci roagă-te mai bine precum ai fost învăţat, zicând: „Facă-se voia Ta“ în mine. Şi în tot lucrul aşa să-L rogi, ca să se facă voia Lui. Căci El voieşte ceea ce e bine şi folositor sufletului tău. Dar tu să ceri totdeauna aceasta.

32. De multe ori rugându-mă am cerut să mi se împlinească ceea ce am socotit eu că e bine şi am stăruit în cerere, silind fără judecată voia lui Dumnezeu; nu i-am lăsat Lui ca să rânduiască mai bine aceea ce ştia că este de folos. Iar primind, m-am scârbit pe urmă foarte, că n-am cerut mai bine să se facă voia lui Dumnezeu. Căci lucrul nu mi-a folosit aşa cum credeam.

33. Ce este binele, dacă nu Dumnezeu? Aşadar, să-I lăsăm Lui toate cele ce ne privesc şi ne va fi bine. Căci Cel ce e bun, desigur că e şi dătătorul darurilor bune.

34. Nu te îndurera dacă nu capeţi îndată de la Dumnezeu ceea ce ceri. Căci vrea să-ţi facă şi mai mult bine lăsându-te să stărui către El în rugăciune. Fiindcă ce e mai presus ca a vorbi cu Dumnezeu şi a fi răpit la împreuna petrecere cu El?

35. Rugăciunea neîmprăştiată este o înţelegere supremă a minţii.

36. Rugăcinea este urcuşul minţii spre Dumnezeu.

37. Dacă doreşti să te rogi, leapădă-te de toate ca să moşteneşti totul.

38. Roagă-te mai întâi să te curăţeşti de patimi; al doilea să te izbăveşti de neştiinţă şi de uitare; al treilea, de toată ispita şi părăsirea.

39. Cere în rugăciune numai dreptatea şi împărăţia, adică virtutea şi cunoştinţa, şi toate celelalte se vor adăuga ţie.

40. Este cu dreptate să te rogi nu numai pentru curăţia ta, ci şi pentru a oricărui semen, ca să imiţi chipul îngeresc.

41. Vezi dacă te-ai înfăţişat cu adevărat înaintea lui Dumnezeu în rugăciunea ta sau eşti biruit de lauda omenească, şi pe aceasta te sileşti să o vânezi folosindu-te de chipul rugăciunii ca de o acoperitoare.

42. Fie că te rogi cu fraţii, fie singur, străduieşte-te să te rogi nu din obişnuinţă, ci cu simţirea.

43. Simţirea rugăciunii este adunarea cugetului împreunat cu evlavie, cu străpungerea inimii, cu durerea sufletului, cu mărturisirea greşelilor, cu suspine nevăzute.

44. Dacă mintea ta mai e furată în vremea rugăciunii, încă n-a cunoscut că se roagă un monah, ci eşti încă un mirean, care înfrumuseţează cortul dinafară.

45. Rugându-te, păzeşte-ţi cu putere memoria, ca să nu-ţi pună înainte ale sale, ci mişcă-te pe tine spre gândul înfăţişării tale la judecată. Căci de obicei mintea e foarte răpită de memorie în vremea rugăciunii.

46. Amintirea îţi aduce în vremea rugăciunii sau închipuiri de-ale lucrurilor de odinioară, sau griji noi, sau faţa celui ce te-a supărat. Diavolul pizmuieşte foarte tare pe omul care se roagă şi se foloseşte de tot meşteşugul ca să-i întineze scopul. El nu încetează, prin urmare, să pună în mişcare icoanele lucrurilor prin amintire şi să răscolească toate patimile prin trup, ca să-l poată împiedica din drumul său cel mai bun şi din călătoria către Dumnezeu.

47. Când diavolul cel prea viclean, făcând multe, nu poate împiedica rugăciunea dreptului, o lasă pentru puţină vreme mai domol şi pe urmă îl războieşte iarăşi pe cel ce se roagă. Căci fie că-l aprinde pe acesta spre mânie, şi aşa strică starea lui cea bună dobândită prin rugăciune, fie că-l aţâţă la plăcere pătimaşă, şi aşa îi pângăreşte mintea.

48. După ce te-ai rugat cum trebuie, aşteaptă cele ce nu trebuie şi stai bărbăteşte păzind rodul tău. Căci spre aceasta ai fost rânduit dintru început, ca să lucrezi şi să păstrezi. Aşadar, după ce-ai lucrat, nu cumva să laşi nepăzit ceea ce ai făcut. Iar de nu, n-ai folosit nimic rugându-te.

49. Tot războiul ce se aprinde între noi şi dracii necuraţi nu se poartă pentru altceva decât pentru rugăciunea duhovnicească. Căci lor le este foarte potrivnică şi urâtă, iar nouă foarte mântuitoare şi plăcută.

50. Ce vor dracii să lucreze în noi? Lăcomia pântecelui, curvia, iubirea de argint, mânia, ţinerea de minte a răului şi celelalte patimi, ca îngroşându-se mintea prin ele să nu se poată ruga cum trebuie. Căci stârnindu-se patimile părţii neraţionale, nu o lasă să se mişte cu bună judecată.

51. Cultivăm virtuţile pentru raţiunile făpturilor şi pe acestea le căutăm pentru Raţiunea care le-a dat fiinţă. Iar aceasta obişnuieşte să se descopere în starea de rugăciune.

52. Starea de rugăciune este o dispoziţie nepătimaşă, câştigată prin deprindere, care răpeşte mintea înţeleaptă spre înălţimea spirituală, prin dragoste desăvârşită.

53. Cel ce vrea să se roage cu adevărat trebuie nu numai să-şi stăpânească mânia şi pofta, ci trebuie să ajungă şi afară de orice înţeles pătimaş.

54. Cel ce iubeşte pe Dumnezeu stă de vorbă cu El de-a pururi, cum ar sta cu un tată, alungând orice înţeles pătimaş.

55. Cel ce a atins nepătimirea încă nu se şi roagă cu adevărat. Căci poate să urmărească niscai cugetări simple şi să fie răpit de istoriile lor, şi să fie departe de Dumnezeu.

56. Când mintea zăboveşte în ideile simple ale lucrurilor, încă nu a ajuns la locul rugăciunii. Căci poate să se afle necontenit în contemplaţia lucrurilor şi să flecărească despre înţelesurile lor care, deşi sunt idei simple, dar exprimând vederi de-ale lucrurilor, dau minţii forma şi chipul lor, şi o duc departe de Dumnezeu.

57. Până ce mintea nu s-a ridicat mai presus de contemplarea firii trupeşti, încă n-a privit locul lui Dumnezeu. Căci poate să se afle în cunoştinţa celor inteligibile şi să se facă felurită, ca ele.

58. Dacă vrei să te rogi, ai trebuinţă de Dumnezeu, care dă rugăciune celui ce se roagă. Prin urmare, cheamă-L pe El, zicând: „Sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta“ (Matei VI, 9–10; Luca XI, 2), adică Duhul Sfânt şi Fiul Tău, Cel Unul-Născut. Căci aşa ne-a învăţat, zicând: „în Duh şi în Adevăr se cade să ne închinăm Tatălui“ (Ioan IV, 23).

59. Cel ce se roagă în Duh şi Adevăr nu-L mai preamăreşte pe Ziditor din făpturi, ci-L preamăreşte din El însuşi.

60. Dacă eşti teolog (dacă te ocupi cu contemplarea lui Dumnezeu), roagă-te cu adevărat; şi dacă te rogi cu adevărat, eşti teolog.

61. Când mintea ta, cuprinsă de mult dor către Dumnezeu, pleacă oarecum câte puţin din trup şi se depărtează de toate gândurile care vin din simţire, din amintire sau din starea umorală, umplându-se de evlavie şi de bucurie, atunci socoteşte că te-ai apropiat de hotarele rugăciunii.

62. Duhul Sfânt, pătimind împreună cu noi de slăbiciunea noastră, ne cercetează şi când suntem necuraţi. Şi dacă află numai că mintea noastră i se roagă cu dragoste de adevăr, se sălăşluieşte în ea şi alungă toată ceata de gânduri şi de înţelesuri care o împrejmuiesc, îndemnând-o spre dragostea rugăciunii duhovniceşti.

63. Ceilalţi strecoară în minte gânduri sau înţelesuri, sau vederi prin schimbări în starea trupului. Iar Domnul lucrează dimpotrivă: coborându-se în mintea însăşi, aşază în ea cunoştinţa celor ce le vrea, şi prin minte linişteşte neînfrânarea trupului.

64. Cel ce se mânie şi ţine minte răul, oricât ar iubi rugăciunea, nu este afară de învinuire. Căci este asemenea celui ce vrea să aibă vederea ageră, dar îşi turbură ochii.

65. Dacă doreşti să te rogi, nu face nimic din cele ce se împotrivesc rugăciunii, ca Dumnezeu, apropiindu-se, să călătorească împreună cu tine.

66. Rugându-te, să nu dai vreun chip lui Dumnezeu în tine, nici să nu îngădui minţii tale să se modeleze după vreo formă, ci apropie-te în chip nematerial de Cel nematerial şi vei înţelege.

67. Păzeşte-te de cursele celor potrivnici. Căci se întâmplă ca în vreme ce te rogi curat şi neturburat să ţi se înfăţişeze deodată înainte vreun chip străin şi ciudat, ca să te ducă la părerea că Dumnezeu este acolo şi să te înduplece să crezi că dumnezeirea este câtimea ce ţi s-a descoperit ţie, deodată. Dar dumnezeirea nu este câtime şi nu are chip.

68. Când pizmaşul diavol nu poate mişca memoria în vremea rugăciunii, atunci sileşte starea umorală a trupului să aducă vreo nălucire ciudată înaintea minţii şi să o facă pe aceasta să primească o anumită formă. Iar mintea, având obiceiul să petreacă în cugetări, uşor se înconvoaie. Şi astfel cel ce se sileşte spre cunoştinţa nematerială şi fără formă e amăgit, apucând fum în loc de lumină.

69. Stai la straja ta păzindu-ţi mintea de cugetări în vremea rugăciunii, pentru a-ţi îndeplini rugăciunea şi a petrece în liniştea ei. Fă aşa, pentru ca Cel ce pătimeşte împreună cu cei neştiutori să te cerceteze şi pe tine, şi atunci vei primi darul atotstrălucitor al rugăciunii.

70. Nu vei putea să te rogi cu curăţie până ce vei fi împletit cu lucruri materiale şi turburat de griji necontenite. Căci rugăciunea este lepădarea gândurilor.

71. Nu poate cel legat să alerge, nici mintea ce slujeşte patimilor nu poate vedea locul rugăciunii duhovniceşti. Căci este trasă şi purtată de gândul pătimaş şi nu va avea o stare neclintită.

72. Când, în sfârşit, mintea se roagă cu curăţie şi fără patimă, nu mai vin asupra ei dracii din partea stângă, ci din cea dreaptă. Căci îi vorbesc de slava lui Dumnezeu şi îi aduc înainte vreo formă din cele plăcute simţirii, încât să-i pară că a ajuns desăvârşit la scopul rugăciunii. Iar aceasta a spus-o un bărbat cunoscător, că se înfăptuieşte prin patima slavei deşarte şi prin dracul care s-a atins de creier.

73. Socotesc că dracul, atingându-se de creier, schimbă lumina minţii precum voieşte. În felul acesta este stârnită patima slavei deşarte spre gândul de a face mintea să se pronunţe cu uşurătate, prin păreri proprii, despre cunoştinţa dumnezeiască şi fiinţială. Unul ca acesta nefiind supărat de patimi trupeşti şi necurate, ci înfăţişându-se, zice-se, cu curăţie, socoteşte că nu se mai petrece în el nici o lucrare potrivnică. De aceea socoteşte arătare dumnezeiască lucrarea săvârsită în el de diavolul, care se foloseşte de multă pătrundere şi, prin creier, schimbă lumina împreunată cu el şi îi dă, precum am spus, forma pe care o vrea.

74. Îngerul lui Dumnezeu, arătându-se, opreşte cu cuvântul numai lucrarea potrivnică din noi şi mişcă lumina minţii la lucrare fără rătăcire.

75. Cuvântul spus în Apocalipsă (VIII, 3) că îngerul aduce tămâie ca să o adauge la rugăciunile sfinţilor, socotesc că este harul acesta, care e lucrat prin înger. Căci el sădeşte cunoştinţa adevăratei rugăciuni, încât mintea stă de aci înainte în afară de orice clintire şi nepăsare.

76. Năstrapele cu tămâie (Apoc. V, 8) se zic că sunt rugăciunile sfinţilor, pe care le purtau cei douăzeci şi patru de bătrâni.

77. Dar năstrapă trebuie socotită prietenia cu Dumnezeu sau dragostea desăvârşită şi duhovnicească, în care se lucrează rugăciunea în Duh şi Adevăr.

78. Când socoteşti că nu ai trebuinţă de lacrimi în rugăciunea ta pentru păcate, gândeşte-te cât de mult te-ai depărtat de Dumnezeu, având datoria să fii pururea în El, şi vei lăcrima cu şi mai multă căldură.

79. Astfel, cunoscând măsurile tale, vei plânge cu uşurinţă, dosădindu-te după Isaia: „Cum, necurat fiind şi petrecând în mijlocul unui astfel de popor, adică între potrivnici, îndrăzneşti să te înfăţişezi înaintea Domnului Savaot?“ (VI, 5).

80. De te rogi cu adevărat, vei afla multă întărire şi încredinţare, şi îngerii vor veni la tine ca şi la Daniil, şi-ţi vor lumina înţelesurile celor ce ţi se întâmplă.

81. Cunoaşte că sfinţii îngeri ne îndeamnă la rugăciune şi stau de faţă împreună cu noi, bucurându-se şi rugându-se pentru noi. Dacă suntem, prin urmare, cu nepăsare şi primim gânduri potrivnice, îi amărâm foarte tare, dat fiind că ei se luptă atâta pentru noi, iar noi nu vrem să ne rugăm lui Dumnezeu nici pentru noi înşine, ci dispreţuind slujba noastră şi părăsind pe Stăpânul şi Dumnezeul acestora, petrecem cu necuraţii draci.

82. Roagă-te cu cuviinţă şi fără turburare, şi cântă cu înţelegere şi cu bună măsură, şi vei fi ca un pui de vultur ce se urcă la înălţime.

83. Psalmodierea potoleşte patimile şi face să se liniştească neînfrânarea trupului. Iar rugăciunea face mintea să-şi împlinească propria lucrare.

84. Rugăciunea este lucrarea demnă de vrednicia minţii sau întrebuinţarea cea mai bună şi mai curată a ei.

85. Psalmodierea este un lucru al înţelepciunii variate; iar rugăciunea este începutul cunoştinţei nemateriale şi simple.

86. Cunoştinţa este tot ce poate fi mai bun, căci este împreună lucrătoare a rugăciunii, trezind din somn puterea de înţelegere a minţii pentru contemplarea cunoştinţei dumnezeieşti.

87. Dacă n-ai primit încă darul rugăciunii sau al psalmodierii, stăruie cu putere şi-l vei primi.

88. „Le-a spus lor şi o pildă cum trebuie să se roage totdeauna şi să nu slăbească.“ Prin urmare, nu slăbi, nici nu descuraja dacă n-ai primit. Căci vei primi pe urmă. Şi a adăugat la pildă cuvântul: „Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez, dar fiindcă femeia îmi pricinuieşte supărări, îi voi face dreptate. Deci aşa va face şi Dumnezeu degrabă dreptate celor ce strigă către El ziua şi noaptea“ (Luca XVIII, 2–7). Îndrăzneşte, aşadar, stăruind încordat în sfânta rugăciune.

89. Nu voi să ţi se facă cele ce te privesc precum socoteşti tu, ci precum îi place lui Dumnezeu, şi vei fi neturburat şi mulţumit în rugăciunea ta.

90. Chiar dacă ţi se pare că eşti cu Dumnezeu, păzeşte-te de dracul curviei, căci este foarte înşelător şi cât se poate de pizmaş, şi vrea să fie mai iute şi mai ager ca mişcarea şi trezirea minţii tale, ca să o desfacă şi de Dumnezeu când Îi stă înainte cu evlavie şi frică.

91. Dacă te îngrijeşti de rugăciune, pregăteşte-te împotriva năvălirii dracilor şi rabdă cu bărbăţie biciuirile lor. Căci vor veni asupra ta ca fiarele sălbatice şi tot trupul ţi-l vor chinui.

92. Pregăteşte-te ca un luptător încercat. De vei vedea fără de veste vreo nălucire, nu te clinti. Chiar dacă ai vedea sabie scoasă împotriva ta sau lampă năvălind spre vederea ta, nu te turbura; sau de vei vedea vreo formă urâcioasă şi sângeroasă, să nu-ţi slăbească sufletul. Ci stai drept, mărturisind mărturisirea cea bună, şi mai uşor vei privi la vrăjmaşii tăi.

93. Cel ce rabdă necazurile va ajunge şi la bucurii. Şi cel ce stăruie în cele neplăcute nu va fi lipsit nici de cele plăcute.

94. Vezi să nu te amăgească dracii cei răi prin vreo vedenie, ci fii cu grijă, întorcându-te la rugăciune; şi cheamă pe Dumnezeu ca, dacă este vedenia de la El, El să te lumineze; iar de nu, să alunge în grabă pe amăgitorul. Şi îndrăzneşte, că nu vor putea sta câinii când tu stăruieşti cu înfocare în convorbirea cu Dumnezeu. Căci îndată vor fi alungaţi departe cu ajutorul lui Dumnezeu, fiind bătuţi în chip nevăzut şi nearătat.

95. Cu dreptate este să nu-ţi rămână necunoscut nici vicleşugul acesta, că pentru o vreme se despart dracii între ei înşişi. Şi dacă vrei să ceri ajutor împotriva unora, vin ceilalţi în chipuri îngereşti şi alungă pe cei dintâi, ca tu să fii înşelat de ei, părându-ţi că sunt îngeri.

96. Îngrijeşte-te să agoniseşti multă cugetare smerită şi bărbăţie, şi „răutatea lor nu se va atinge de sufletul tău şi biciul nu se va apropia de cortul tău, că îngerilor Săi va porunci ca să te păzească pe tine“ (Ps. XC, 10–11), iar aceştia vor izgoni de la tine toată lucrarea potrivnică.

97. Cel ce are grijă de rugăciune curată va pătimi de la draci ocări, loviri, strigăte şi vătămări. Dar nu va cădea, nici nu-şi va părăsi gândul, zicând către Dumnezeu: „Nu mă voi teme de rele, căci Tu cu mine eşti“ şi cele asemenea.

98. În vremea unor astfel de ispite foloseşte-te de rugăciunea scurtă şi stăruitoare.

99. De te vor ameninţa dracii, arătându-se deodată din văzduh ca să te înspăimânte şi să-ţi răpească mintea, să nu te înfricoşezi de ei şi să nu ai nici o grijă de ameninţarea lor, căci ei se tem de tine, încercând să vadă dacă le dai atenţie sau îi dispreţuieşti cu desăvârşire.

100. Dacă stai în rugăciune înaintea lui Dumnezeu Atotţiitorul, Făcătorul şi Proniatorul tuturor, de ce I le înfăţişezi atât de lipsit de judecată, încât îţi uiţi de frica Lui cea neîntrecută şi tremuri de nişte ţânţari şi gândaci? Sau n-ai auzit pe cel ce zice: „De Domnul Dumnezeul tău să te temi“ (Deut. X, 20) şi iarăşi: „De El se înfricoşează şi tremură toate, de faţa puterii Lui“ (Ioil II, 10; Naum I, 5) şi cele următoare.

101. Precum pâinea este hrană trupului şi virtutea hrană sufletului, aşa rugăciunea duhovnicească este hrana minţii.

102. Roagă-te în sfântul loc al rugăciunii nu ca fariseul, ci ca vameşul, ca să te îndreptezi şi tu de către Domnul.

103. Străduieşte-te să nu blestemi pe cineva în rugăciunea ta, ca să dărâmi cele ce le zideşti, făcând urâtă rugăciunea ta.

104. Cel ce datorează zece mii de talanţi să te înveţe pe tine că, de nu vei ierta celui ce-ţi este dator, nu vei dobândi nici tu iertare. „Căci l-a predat pe el, zice, chinuitorilor“ (Matei XVIII, 34).

105. Uită-ţi de trebuinţele trupului când te înfăţişezi în rugăciune, ca nu cumva, pişcat de purece sau de păduche, de ţânţar sau de muscă, să te păgubeşti de cel mai mare câştig al rugăciunii tale.

106. S-a întâmplat la noi că unuia dintre sfinţi, care se ruga, atâta i s-a împotrivit cel rău, că îndată ce întindea mâinile, acela i se înfăţişa ca un leu şi ridica în sus labele dinainte şi-şi înfigea ghearele sale în amândouă şoldurile nevoitorului, cu voinţa de a nu se depărta până ce nu-şi va lăsa acela mâinile în jos. Dar acela niciodată nu le lăsa în jos până nu-şi împlinea rugăciunile obişnuite.

107. Aşa l-am cunoscut şi pe cel ce se îndeletnicea cu lucrul isihiei într-o groapă, pe Ioan cel Mic, mai bine zis prea Marele monah. Acesta rămânea neclintit în unirea cu Dumnezeu când dracul se înfăşură în chip de şarpe în jurul lui şi-i strângea trupul, şi-i umplea faţa de bale.

108. Ai citit, desigur, şi vieţile monahilor tabenisioţi, unde se spune că grăind Avva Teodor cuvânt către fraţi, au venit două năpârci sub picioarele lui, iar el neturburat, făcându-şi picioarele ocol în jurul lor, le-a ţinut înăuntru, până când a isprăvit de grăit cuvântul; şi atunci le-a arătat fraţilor, povestindu-le întâmplarea.

109. Despre alt frate duhovnicesc am citit iarăşi că, rugându-se el, a venit o năpârcă şi s-a lipit de piciorul lui. Dar el nu a coborât mâinile mai ’nainte de ce nu şi-a împlinit rugăciunea obişnuită. Şi întru nimic nu s-a vătămat cel ce iubea pe Dumnezeu mai mult decât pe sine însuşi.

110. Aibi în rugăciunea ta ochi neîmprăştiat şi, lepădându-te de trupul şi sufletul tău, trăieşte prin minte.

111. Altui oarecare sfânt ce se ruga cu încordare liniştindu-se în pustie, arătându-i-se dracii, l-au aruncat şi l-au învârtit prin aer vreme de două săptămâni, prinzându-l apoi în rogojină. Dar nici aşa nu au izbutit să-i coboare mintea din rugăciunea înfocată.

112. Altui iubitor de Dumnezeu care-şi ocupa mintea cu rugăciunea umblând prin pustie, i s-au arătat doi îngeri călătorind împreună; dar el nu i-a băgat în seamă, ca să nu se păgubească de ceea ce-i mai bun. Căci îşi amintea de cuvântul Apostolului, care zice: „Nici îngerii, nici începătoriile, nici puterile nu ne vor putea despărţi de dragostea lui Hristos“ (Rom. VIII, 38–39).

113. Monahul se face prin rugăciune asemenea îngerilor.

114. Nu căuta nicidecum să primeşti vreun chip sau vreo înfăţişare în vremea rugăciunii, din dorul de a vedea faţa Tatălui cel din ceruri.

115. Nu dori să vezi îngeri sau puteri, sau pe Hristos în chip sensibil, ca să nu-ţi ieşi cu totul din minte, luând lupul drept păstor şi închinându-te dracilor vrăjmaşi.

116. Începutul rătăcirii minţii este slava deşartă. Căci mintea fiind mişcată de aceasta, încearcă să mărginească dumnezeirea în chipuri şi înfăţişări.

117. Eu voi spune cuvântul meu, pe care l-am spus şi celor mai tineri: Fericită este mintea care a dobândit în vremea rugăciunii, în chip desăvârşit, starea fără formă.

118. Fericită este mintea care, rugându-se neîmprăştiat, câştigă necontenit un tot mai mare dor către Dumnezeu.

119. Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii, se face nematerială şi săracă de toate.

120. Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii, s-a lipsit desăvârşit de orice simţ.

121. Fericit este monahul care socoteşte pe toţi oamenii ca Dumnezeu, după Dumnezeu.

122. Fericit este monahul care socoteşte mântuirea şi înaintarea tuturor ca pe a sa.

123. Fericit este monahul care se socoteşte pe sine gunoiul tuturor.

124. Monah este acela care s-a despărţit de toţi şi se împacă cu toţi.

125. Monah este cel ce se socoteşte pe sine una cu toţi, deoarece i se pare că se vede pe sine necontenit în fiecare.

126. Rugăciune săvârşeşte acela care aduce totdeauna primul gând al său ca rod lui Dumnezeu.

127. Ca monah ce doreşti să te rogi, fugi de orice minciună şi orice jurământ. Iar de nu, în zadar îţi iei o înfăţişare care nu ţi se potriveşte.

128. De vrei să te rogi în duh, nimic să nu iei de la trup şi nu vei avea nor care să-ţi facă umbră în vremea rugăciunii.

129. Încredinţează lui Dumnezeu trebuinţa trupului şi vei înţelege că o poţi încredinţa şi pe a duhului.

130. De vei dobândi făgăduinţele, vei împărăţi. Prin urmare, privind spre acestea, cu voioşie vei purta sărăcia de acum.

131. Nu căuta să alungi de la tine sărăcia şi strâmtorarea, materiile rugăciunii neîmpovărate.

132. Să se întâlnească în tine virtuţile trupeşti cu cele sufleteşti, şi cele sufleteşti cu cele duhovniceşti; iar acestea cu cunoştinţa nematerială şi fiinţială.

133. Ia seama la gânduri când te rogi; dacă au încetat cu uşurinţă, de unde vine aceasta? Ca să nu cazi în vreo cursă şi să te predai înşelat.

134. Uneori dracii îţi strecoară gânduri şi apoi te aţâţă ca să te rogi, chipurile, împotriva lor sau să le stai împotrivă. Şi atunci se depărtează de bunăvoie ca să te înşeli, închipuindu-ţi despre tine că ai început să birui gândurile şi să înfricoşezi pe draci.

135. Dacă te rogi împotriva patimii sau a dracului care te supără, adu-ţi aminte de Cel ce zice: „Voi alunga pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde, şi nu mă voi întoarce până ce nu-i voi nimici. Asupri-voi pe ei şi nu vor putea să stea; cădea-vor sub picioarele mele“ (Ps. XVII, 38–39) şi cele următoare. Iar acestea le vei spune cu uşurinţă dacă te vei înarma cu smerită cugetare împotriva vrăjmaşilor.

136. Nu socoti că ai dobândit virtute dacă n-ai luptat mai înainte până la sânge pentru ea. Căci trebuie să te împotriveşti păcatului până la moarte, luptându-te cu el şi neslăbind, după dumnezeiescul Apostol (1 Tim. VI, 12).

137. Dacă vei folosi pe vreunul, vei fi ocărât de altul ca, simţindu-te nedreptăţit, să spui sau să faci ceva ce nu se cuvine şi în felul acesta să risipeşti rău ceea ce ai adunat bine. Acesta e scopul dracilor. De aceea trebuie să luăm aminte cu înţelepciune.

138. Aşteaptă loviturile aduse de draci, îngrijindu-te cum să scapi de robia lor.

139. Dracii cei vicleni aşteaptă noaptea ca să turbure pe învăţătorul duhovnicesc prin ei înşişi; iar ziua îl învăluiesc prin oameni în strâmtorări, defăimări şi primejdii.

140. Nu te teme de nălbitori. Căci deşi lovesc călcând şi uscă întinzând, prin acestea se face veşmântul strălucitor.

141. Câtă vreme nu te-ai lepădat de patimi, ci mintea ta se împotriveşte virtuţii şi adevărului, nu vei afla tămâie binemirositoare în sânul tău.

142. Doreşti să te rogi? După ce te-ai mutat din cele de aici, petrecerea să o ai de-a pururi în ceruri, nu simplu, cu cuvântul gol, ci cu fapta îngerească şi cunoştinţa tot mai dumnezeiască.

143. Dacă numai când faci răul îţi aduci aminte de judecător că este înfricoşat şi nepărtinitor, încă n-ai învăţat „să slujeşti Domnului cu frică şi să te bucuri de El cu cutremur“ (Ps. II, 11). Căci să ştii că chiar în vremea de odihnă şi de ospătare trebuie să-I slujeşti Lui şi mai mult, cu evlavie şi cuviinţă.

144. Bărbat înţelept este acela care nu încetează, înainte de pocăinţa desăvârşită, să-şi aducă aminte cu întristare de păcatele sale şi de răsplătirea lor dreaptă în focul cel veşnic.

145. Cel ce este stăpânit de păcate şi de mânii, şi îndrăzneşte cu neruşinare să se întindă la cunoştinţa lucrurilor mai dumnezeieşti sau să se ridice chiar la rugăciunea nematerială, să primească certarea Apostolului, care-i arată că nu este fără primejdie pentru el să se roage cu capul gol, neacoperit; „Căci un asemenea suflet, zice, trebuie să aibă pe cap stăpânire pentru îngerii care stau de faţă“ (1 Cor. XI, 10), învelindu-se în cuvenita ruşine şi smerita cugetare.

146. Precum vederea neacoperită şi tare a soarelui din miezul zilei, când luminează mai viu, nu foloseşte ochiului bolnav, aşa nu foloseşte nici întipărirea rugăciunii suprafireşti şi cu adevărat înfricoşate, care se face în duh, minţii pătimaşe şi necurate.

147. Dacă pe cel ce s-a apropiat cu dar la altar nu l-a primit Cel nepărtinitor şi fără nici o lipsă până nu se va fi împăcat cu aproapele supărat pe el (Matei V, 23–24), gândeşte-te de câtă pază şi putere de a deosebi lucrurile avem trebuinţă ca să aducem lui Dumnezeu, la altarul cel inteligibil, tămâie bine primită.

148. Nu te bucura de cuvinte, nici de slavă. Altminteri nu-şi vor mai face păcătoşii mendrele în spatele tău, ci în faţa ta (Ps. CXXVIII, 3). Şi vei fi ţintă de batjocură în vremea rugăciunii, târât şi purtat de ei în gânduri nechibzuite.

149. Atenţia minţii căutând rugăciune va afla rugăciune; căci rugăciunea îi urmează atenţiei mai mult ca orice altceva. De aceea trebuie să ne sârguim spre ea.

150. Precum cel mai de preţ dintre toate simţurile este vederea, aşa cea mai dumnezeiască dintre toate virtuţile este rugăciunea.

151. Lauda rugăciunii nu stă simplu în cantitatea, ci în calitatea ei. Aceasta o arată cei ce s-au suit în templu (Luca XVIII, 10 ş. u.), precum şi cuvântul: „Iar voi rugându-vă, nu bolborosiţi“ (Matei VI, 7) şi următoarele.

152. Câtă vreme atenţia îţi este întoarsă spre trup şi mintea îngrijeşte de cele care aduc desfătare cortului, încă n-ai văzut locul rugăciunii, ci este încă departe de tine calea fericită a acesteia.

153. Când, stând la rugăciune, te vei ridica mai presus de orice bucurie, atunci cu adevărat ai găsit rugăciunea.

Evagrie Monahul

sursa

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s