Mitropolitul Teofan, acuzat c-a mătrăşit preoţi care nu l-au pomenit la slujbe: „Oare sunteţi noul torţionar al bisericii?

​ 

Contestatarii din Moldova ai Sinodului din Creta susţin că oficialii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au luat măsuri dure împotriva unor clerici care şi-au exprimat public nemulţumirile faţă de documentele semnate în Grecia de Mitropolitul Teofan.
  

Conflictul apărut în interiorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pe fondul semnării documentelor Sinodului din Creta de către ÎPS Teofan a intrat într-o nouă etapă.

Aparent încheiat de câteva săptămâni, conflictul s-a „reaprins” cu acuzaţii grave, potrivit cărora Mitropolitul Teofan s-ar fi răzbunat aspru, prin „tortură”, pe cei care au încetat să-l pomească la slujbele religioase.
Contestatarii din judeţele Moldovei, care au transmis MMB o „Scrisoare deschisă către arhiereii care au semnat în Creta”, susţin pe un site – pe care au publicat materiale legate de sinodul din Grecia – că obştea unui schit de lângă Paşcani, judeţul Iaşi, ar fi fost sancţionată disciplinar de reprezentanţii MMB.
Autorii textului precizează că cei cinci călugări de la Schitul „Sf. Teodora de la Sihla – Codrii Paşcanilor” ar fi fost scoşi din lăcaşul de cult şi mutaţi într-un loc necunoscut. În replică, purtătorul de cuvânt al MMB, pr. Marian Timofte, a explicat că informaţiile sunt false şi că stareţul schitului, semnatar al scrisorii care a ajuns la mitropolie pe 12 august, ar fi cerut el „liber” o perioadă de o lună, fără să se ştie însă unde se află.
Simpatizanţii mişcării de protest împotriva ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a participat şi semnat documentele aprobate la Sinodul din Creta, notează că pelerinii care frecventau Schitul „Sf. Teodora de la Sihla – Codrii Paşcanilor” au fost informaţi de mai-marii MMB, în timpul unei slujbe, că monahii locului trebuie să plece din lăcaşul de cult, fără alte explicaţii.

„Unde i-aţi dus pe nevoitorii de la Codrii Paşcanilor care au întrerupt pomenirea dumneavoastă din pricină de semnare a ereziei din Creta, ÎPS Teofane? În februarie aţi slujit Sf. Liturghie la ei, iar acum circa 2 sau 3 săptămîni i-aţi luat pe toţi şi i-aţi dus într-o direcţie necunoscută! Unde i-aţi dus fără ştirea şi voia poporului, în faţa întrebărilor cărora trimişii dumneavoastră au stat muţi, refuzînd să răspundă?! Oare sînteţi noul torţionar al bisericii? Sînteţi nu doar noul Arie, dar şi noul Vekkos?! 
Aveţi obligaţia să daţi răspuns creştinilor pe care îi prigoniţi! Pentru care fapte necanonice i-aţi ridicat pe nevoitorii de la Codrii Paşcanilor şi i-aţi rupt de păstoriţii lor?!”, se arată în textul publicat pe un blog cu numele 

Obştea Schitului „Sf. Teodora de la Sihla”, din Codrii Paşcanilor, la o întâlnire cu Mitropolitul Teofan, în februarie 2016 FOTO doxologia.ro

actadiurna2016.wordpress.com, ai căror administratori sunt imposibil de identificat.

Autorul textului susţine că în urmă cu două-trei săptămâni, reprezentanţi ai MMB ar fi anunţat în faţa credincioşilor că monahii vor părăsi schitul. „Poporul i-ar fi întrebat pe «trimişi»: «De ce ni-i luaţi pe Părinţii noştri de la noi, unde îi duceţi, pentru care pricină?»” – la care „trimişii” au luat poziţia mutului, nerăspunzînd nimic, deci refuzînd să răspundă”, se arată în textul citat.
Mai mult, un alt simpatizant al revoltei din interiorul MMB, protosinghelul Elefterie Tărcuţă, preot slujitor si duhovnic de 24 de ani la Catedrala Arhiepiscopală a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, ar fi supus unor presiuni din cauză că ar fi întrerupt pomenirea ÎPS Teofan la slujbe. „Despre fericitul mărturisitor Elefterie Tărcuţă se aude că este dus nu se ştie unde şi supus şi el presiunilor – dacă nu cumva torturilor – psihice – de către cine alt, putem să ne imaginăm? Întîistătătorul său, ecumenistul Ioachim!”, se mai arată în textul citat.

PREOŢI PLECAŢI ÎN CONCEDIU

Potrivit oficialilor MMB, stareţul Schitului „Sf. Teodora de la Sihla“ de la Codrii Paşcanilor, protosinghelului Ieronim Cozma, ar fi făcut o cerere la superiorul canonic prin care ar fi cerut o perioadă de odihnă. Acelaşi lucru l-ar fi făcut şi preotul de mir Mihail Popescu de la Capitalul Spitalului Judeţean din Neamţ, semnatar la rândul lui al scrisorii transmise acum o lună MMM. Reprezentanţii MMB spun că ambii preoţi şi-au luat astfel o lună de „concediu”, fără să anunţe mitropolia unde anume pleacă. Potrivit MMB, protosinghelul Ieronim Cozma nu ar fi întrerupt pomenirea ÎPT Teofan şi nici nu ar fi fost pedepsit.
„La nivelul MMB, subiectul scrisorii publice şi al discuţiilor cu persoanele implicate este închis. Aceste acuzaţii nu ne-au fost aduse la cunoştinţă. Pot să vă spun că stareţul schitului Ieronim Cozma şi preotul de mir Mihail Popescu au depus cereri pentru o perioadă de odihnă, timp de o lună, dacă nu mă înşel. Noi nu am cerut explicaţii unde pleacă fiecare. În urma discuţiile pe care le-am avut, protosinghelul Cozma, unul dintre semnatarii scrisorii, ne-a spus că regretă situaţia şi că şi-ar retrage semnătura de pe document, dar că nu ştie cum vor reacţiona ceilalţi semnatari”, a precizat pr. Marian Timofte, purtător de cuvânt al MMB.
Sursa neînţelegerilor care au apărut în sânul BOR este Sfântul şi Marele Sinod Panortodox care a avut loc în Creta în perioada 17-26 iunie 2016. Participarea delegaţiei României la Sinodul din Creta, dar mai ales semnarea documentelor aprobate în cadrul acestei întâlniri, a stârnit reacţii virulente printre clericii din mănăstiri. Principalul înscris care a provocat nelinişte a fost „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine“.

Cea mai vehementă revoltă a pornit din câteva mănăstiri din regiunea Moldovei. Mai mulţi preoţi ieromanahi au semnat pe 10 august o petiţie, promovată ca fiind asumată de 4.500 de preoţi şi credincioşi, adresată Înaltpreasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei (MMB), prin care îi cer acestuia „să dovedească Ortodoxia sa întregii Biserici, prin dezicerea de: 1. semnătura de la Creta, 2. ecumenism (n.r. – mişcarea de refacere a unităţii universale a Bisericilor creştine) în general, 3. Consiliul Mondial al Bisericilor“.
Autorii documentului ameninţau că, dacă în termen de 10 zile ÎPS Teofan nu se conformează cerinţelor, nu va mai fi pomenit la slujbele duminicale. Într-un comunicat de presă datat 25 august şi publicat pe site-ul aparam-ortodoxia.ro se precizează că preoţii şi ieromonahii care nu s-au dezis de scrisoarea trimisă mitropoliei au început să nu-l mai pomenească pe ÎPS Teofan la slujbe.

Sursa

VORBA MARE: „Mai bine sa piara imperiul fratelui meu, decat puritatea credintei ortodoxe.”


Foto: http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/sfantul-munte-athos/sfintii-26-de-cuviosi-mucenici-de-la-zografu-22-septembrie
   In luna septembrie, în ziua a douazeci si doua, pomenirea celor douazeci si sase cuviosi Parinti Zografiti (de la Manastirea Zografu, Muntele Athos), care mustrând pe împaratul Mihail si pe patriarhul Ioan Becul, latino-cugetatorii, deasupra Pirgului prin foc s-au savârsit.
In 1274, la Lyon, imparatul Mihail al VIII-lea Paleologul ordona semnarea unui act de uniune intre Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica romana. Poporul iubitor de Dumnezeu, gata sa ramina credincios pina la singe Sfintei Credinte Ortodoxe, nu accepta aceasta falsa unire si se dadu de partea Patriarhului Arsenie, care fu inlaturat pentru ca il infruntase pe imparat. Acesta, cu ajutorul lui Ioan al XI-lea Becul, barbat invatat si viclean pe care il ridicase la demnitatea Patriarhala, incerca sa impuna cu forta aceasta uniune. Din acel moment inchisorile se umplura de Preoti, de Calugari, de laici, de oameni simpli precum si de nobili, care preferau cu totii mai degraba tortura si surghiunul decit tradarea. Latinofronii (astfel erau numiti partizanii Uniunii) isi indreptara actiunea in special impotriva Calugarilor, care din toate timpurile fusesera aparatorii mult veghetori ai Sfintei Credinte Ortodoxe. Ei venira cu osti puternice pe Sfintul Munte Athos, pentru a-i constringe pe Calugari sa accepte Uniunea. In acea vreme, era un batrin ascet pe linga Manastirea Zografu care isi facuse pravila din citirea de mai multe ori pe zi a Acatistului Maicii Domnului. In acea zi, in timp ce oamenii imparatului se apropiau de Zografu, el auzi glasul Maicii Domnului raspunzind binecuvintarilor pe care i le adresa ca de obicei. Ea ii vesti ca dusmanii lui Hristos se apropiau si ii ceru sa mearga sa anunte aceasta la manastire, pentru ca cei care erau inca slabi sa poata sa fuga iar cei care ajunsesera la maturitate duhovniceasca sa poata sa se pregateasca de Mucenicie. La auzul acestei vesti, majoritatea Calugarilor au fugit in munte, dar douazeci si sase dintre ei s-au refugiat in turnul manastirii, primind de la Dumnezeu incredintarea ca venise vremea pentru ei sa primeasca coroana Muceniciei. Lingusirile si falsele argumente ale Latinilor si ale aliatilor lor greci pentru a-i convinge sa treaca de partea uniunii celei fatarnice ramasera fara succes, Sfintii raminind tari in marturisirea lui Hristos ca singur cap al Bisericii. Si murira aducindu-I slava in turnul caruia soldatii ii dadusera foc.
Cititi va rog si:
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie22.htm
   Comentariu saccsiv:
La 7 mai 1274 incepe al doilea conciliu de la Lyon al Bisericii catolice, ocazie cu care se discuta problema cruciadelor, precum si cea a incetarii Marii Schisme dintre Occident si Bizant.
La 29 iunie Mihail al VIII-lea al Bizantului recunoaste primatul papal … delegatii ortodocsi fiind de acord atat cu recunoasterea pretentiilor papei, cat si cu includerea in Crez a … filioque.
Unificarea a fost puternic respinsa de majoritatea covarşitoare a clericilor si laicilor ortodocsi. Sora imparatului a concretizat atitudinea grecilor astfel: „Mai bine sa piara imperiul fratelui meu, decat puritatea credintei ortodoxe.” Unitatea de la Lyon a fost repudiată categoric si de succesorii lui Mihail.
In zilele noastre, multi avocati ai Marelui Sinod ne spun ca Ierarhii BOR trebuiau sa semneze documentele din Creta, altfel se punea in discutie chiar destramarea Romaniei. Comparati va rog acest “argument” cu inteleapta vorba a sorei imparatului Mihail …
Revenind la prigoana din Sfantul Munte Athos din secolul 13, nu toti monahii au marturisit. La Marea Lavra, Patriarhul tradator a slujit sfânta liturghie ajutat de un ierodiacon al Lavrei şi de şapte monahi, precum şi de către preoţii latini care îl însoţeau.
Iata insa cum au ajuns acei monahi:
FOTO: Ecumenistilor, asa veti ajunge si voi

Sursa