Despre erezia ecumenistă, erezia ereziilor, erezia vremurilor noastre

Să tratăm în cele ce urmează una dintre cele mai periculoase erezii ale vremurilor noastre, anume ecumenismul. Vom aduce argumente, scrieri ale unor Părinți ai Bisericii, de altfel mari marturisitori ai vremurilor noastre, nu simple comentarii nefondate ci adevăruri revelate de bunul Dumnezeu unor înalti traitori creștini, care au murit pentru adevăr și pentru dreapta credință ortodoxă.

Pentru cei care nu știu, să definim puțin ecumenismul. Mișcarea ecumenistă este acțiunea intreprinsă atât de catolici cât și de protestanți de unire a tuturor bisericilor și credințelor, astfel încit “toate să fie una”. Atât unii cât și ceilalti își doresc această unire, care nu este clar în Duh și în adevar, întrucât nici unii, nici ceilalți nu vor să schimbe nimic și nu aduc drept fundament adevărul scripturistic.Unirea bisericilor trebuie facuta în duh și în adevăr, astfel încât adevărata unire constă în întoarcerea atât a catolicilor cât și a protestanților la rădăcini, adica la ortodoxie . Despărțirea celor doua biserici, cea ortodoxă și cea catolica la 1054 s-a făcut prin adăugarea în crez de către apuseni a dogmei greșite conform căreia Duhul Sfânt purcede și de la Fiul nu numai de la Tatăl, dogmă care nu a fost argumentată teologic de către biserica de apus nici atunci, nici ulterior. De-a lungul timpului catolicii au adăugat dogme greșite ca imaculata concepție, infailibilitatea papală sau folosirea azimei la Sf. Liturghie în locul pâinii dospite. Un alt moment de schismă a fost anul 1520 când a avut loc reforma lui Martin Luther, adică ruperea protestanților din catolici, luând nastere așadar biserica protestantă. Aceștia au desființat Sf. Taine, preoția sacramentală și au adăugat dogme insuficiente, deci greșite ca SOLA SCRIPTURA SI SOLA FIDE, adica numai credința și scriptura ne sunt necesare, anulând astfel Sf. Traditie a Bisericii. Nimeni nu i-a determinat nici pe catolici nici pe protestanți să se despartă de trupul lui Hristos, care este Biserica, ci aceștia singuri s-au desprins, fără a fi determinați in vreun fel sau forțați. Așadar unirea înseamna intoarcere la rădăcini, la origini, adica la ortodoxie și nu o unire de conjunctură, pe considerente pur lumești, în care să cedăm toți câte ceva. Noi ortodocșii nu avem ce să cedăm, întrucât aici, în ortodoxie este biserica deplină, adevărul deplin. Să nu se înțeleagă că ar exista grade de îmbisericire a celorlalte culte. Nu există biserici mai mult sau mai putin depline, ci exista ortodoxie și erezie.Toate s-au rupt din ortodoxie, schimbând învățătura de credință apostolică, într-o măsură mai mare sau mai mica, ortodoxia fiind singura păstrătoare a adevărului, argumentele fiind minunile mari facute an de an de bunul Dumnezeu, pentru a ne arăta aceste lucruri, cum ar fi Minunea Agheazmei Mari, a Sfintei Lumini de la ierusalim de Sf. Paști, întoarcerea Iordanului înapoi în ziua de Bobotează, Sf. Moaște, care fac minuni de dincolo din veșnicie.Așadar singura credință mântuitoare este ortodoxia.

Sfintele canoane ne interzic nouă ortodocșilor să ne rugăm cu ereticii. Canoanele apostolice spun că acela care se roagă cu ereticii să fie anathema. Canoanele sunt pentru a arăta foarte clar unde este adevarul, sunt o modalitate de a arăta calea cea dreaptă. Este aici o chestiune de atitudine și anume, aceea că, frații mai slabi în credință s-ar sminți vazând un ortodox rugându-se cu ereticii, întrucât nu ar mai ști unde este adevărul, la ei sau la noi. Nu vrem să-i jignim pe cei din celelalte culte religioase, dar cu dragoste le spunem să revină la adevăr, la adevărata Biserică, care este cea ortodoxă. Faptul că nu sunt în adevăr nu trebuie să o considere ca pe o jignire, ci ca pe un îndemn frățesc la adevărata unire în Hristos și în adevărata Biserică, Biserica Ortodoxă. Mesajul nostru, al ortodocșilor este cel al dragostei adevărate care este în Duh și în adevăr. Noi ortodocșii iubim pe toți oamenii, nu facem diferențe.

Parintele Arsenie Boca vorbește de ecumenism ca de “erezia ereziilor, cozile de topor ale Apusului”. Tot acest Sfânt spune despre cei care cad în această erezie: “la iad cu arhierei, cu preoți, cu toți. Adică nu conteaza treapta ierarhică pe care stă omul, erezia este erezie, abatere de la Învățătura de Credință a Mântuitorului, a Sf. Apostoli și a Sf. Părinți.Tot adevarul ortodox s-a stabilit pe 7 stâlpi, așa cum spune psalmistul, adică în urma celor 7 sinoade ecumenice.

Un alt părinte care a luptat împotriva acestei erezii este vrednicul de pomenire părintele Dumitru Staniloae, iar parintele Iustin Popovici considera ecumenismul un produs al masoneriei. Toți Părinții mari ai vremurilor noastre susțin aceste lucruri. De altfel toți sunt canonizați ca sfinți, amintind pe: Cuviosul Tadeu din Serbia, Cuviosul Serafim Rose, Sf. Ioan Maximovici, Părintele Arsenie Papacioc, vrednicul de pomenire Patriarhul Pavle al Serbiei, IPS Brartolomeu Anania, Cuviosul Paisie Aghioritul și exemplele pot continua. Amintim apoi pe IPS Iustinian Chira , Episcopul Maramuresului, care susține că în cadrul acestor întâlniri ecumenice deși tindem să convergem, gândim divergent. Deci am amintit aici în câteva rânduri, toată elita ortodoxiei, oameni cu viață sfântă și unii dintre ei fiind canonizați și trecuți în rândul sfinților. De asemenea amintim aici poziția total antiecumenista a Sf. Munte Athos.

Nu dialogul cu ceilalți este condamnabil, ci erezia în sine. Ortodocșii trebuie să participe la dialog, dar de pe pozitia dreptei credințe, a Bisericii Depline. Încă o data spunem, cu smerenie, că nu avem ce să cedăm. Deci fraților, cei care apartin altor culte, vă așteptăm cu drag să ne bucurăm cu adevarat în Hristos, în Ortodoxie. Dumnezeu dă dovezi și face minuni an de an că Biserica Ortodoxa este cea adevarata, de la lumina Invierii pe care o primesc an de an numai credincioșii ortodocși în dar de la Dumnezeu de Sf. Paști, la Ierusalim în Biserica Sf. Mormânt, pâna la agheazma mare care nu se strica niciodata.

Dragii mei, s-a ajuns la astronomica cifră de 6000 de credințe la nivel de mapamond. Să nu fim naivi să credem că toate sunt adevărate, ci una singura este cea adevărată și aceea este ortodoxia.Să vă rugați sincer la Dumnezeu sa vă descopere acest lucru și să vă îndrepte pașii către adevăr. Căutările dvs să fie sincere, fara nici un fel de idei preconcepute. Și bunul Dumnezeu va descoperi.

Prin urmare, frati romani ortodocși, nu vă lăsați influențați de nici un duh ecumenist. Nu participati la nici o rugaciune în comun. Să vă purtați însa cu dragoste față de toți și să rămineți în adevăr. Noi ortodocșii să participăm la Sf. Slujbe din Biserica noastră dragă, unde găsim tot ceea ce căutăm, adică deplinătatea harului. Să stăruim în dreapta credință ortodoxă, să rămânem fermi pe pozitii, să marturisim adevărul ortodox ori de câte ori va fi nevoie. Căci Mântuitorul spune că de va veni un înger al său să propovăduiască altă Evanghelie, să fie anatema. De vom schimba un lucru cât de mic din învățătura Mântuitorului Hristos, vom cădea din adevar. Deci , noi ortodocșii, suntem datori să păstrăm credința dreaptă, nealterată, fără adaosuri sau omisiuni,ci intreagă, neschimbată, așa cum ne-a lasat-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos și Sf. Apostoli. Și s-o apărăm chiar cu prețul vieții noastre, dacă este nevoie.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Pr. Andrei

Sursa

  

Unitatea Bisericii sau Ecumenismul intre adevar si erezie

 

  •           In primul mileniu de existenta, Biserica a reusit sa-si pastreze unitatea in ciuda multor framantari si a multor erezii cu care s-a confruntat. Acest lucru s-a reusit printr-o lupta acerba pentru pastrarea invataturii crestine adevarate si a vietii crestine asa cum fusesera lasate de Mantuitorul Hristos prin Sfintii Apostoli. Sub presiunea istoriei, a lumescului, in secolul al XI-lea se produce prima ruptura in trupul Bisericii celei una: desprinderea Bisericii occidentale, cu centrul la Roma, de Biserica rasariteana, cu centrul la Constantinopol. Secolul al XVI-lea a adus cu sine Reforma, cea de a doua mare schisma, de data aceasta in trupul Bisericii occidentale. Au luat astfel nastere Bisericile protestante, care validau principiul autoritatii individuale si directe in materie de credinta si invatatura crestina, introducand in istoria crestinismului germenele divizarii la nesfarsit. De la cele cateva Biserici iesite din Refoma s-a ajuns la cateva mii de confesiuni si secte crestine, unele asa de indepartate de crezul initial, incat nu-si mai pot justifica acest atribut.
  •           Crestinii au avut intotdeauna constiinta responsabilitatii lor fata de nefirescul starii de dezbinare. De aceea, in decursul istoriei nu au incetat incercarile de unire. Secolul nostru a marcat, insa, o intensificare fara precedent a eforturilor crestinilor pentru restabilirea unitatii. S-a creat un spirit ecumenic, apoi o miscare ecumenica. Foarte repede, aceste eforturi s-au materializat in crearea de organisme crestine internationale, regionale si locale sau in institutionalizarea dialogurilor bi- sau multilaterale. Toata lumea stie de existenta Consiliului Ecumenic al Bisericilor, infiintat in 1948, de Conferinta Bisericilor Europene, infiintata in 1959, de existenta Consiliilor Ecumenice nationale sau a Conferintelor Interconfesionale. Lucrurile aveau să avanseze si in spatiul relatiilor dintre ortodocsi si catolici. In 1965, Patriarhul Atenagoras al Constantinopolului si Papa Paul al VI-lea ridicau concomitent anatemele aruncate reciproc in 1054, pentru ca in 1980 sa debuteze dialogul teologic oficial intre cele doua Biserici.
  •           Frecventa dialogurilor, a intalnirilor intercrestine din ultimii cincizeci de ani si mai bine a fost si continua sa fie atat de mare, incat pe drept cuvant secolul al XX-lea a fost numit „secolul ecumenismului”. Unitatea tuturor crestinilor este un deziderat declarat al tuturor Bisericilor si confesiunilor crestine, constiente de imperativul si adevarul poruncii dumnezeiesti „ca toti sa fie una”. Cu toate acestea, nu s-ar putea spune ca s-au inregistrat progrese evidente in directia realizarii unitatii. Parerile sunt, desigur, impartite: unii sustin ca rezultatele sunt datatoare de speranta, altii considera ca ecumenismul, in forma in care s-a desfasurat pana acum, este nu numai un esec, dar mai mult decat atat, o noua mare ratacire a lumii crestine.

          Unitate? Da! Dar ce fel de unitate? Unitate in ce? Unitate in cine? Fiecare din marile traditii crestine, cea ortodoxa, cea romano-catolica si cea protestanta, a propus propria viziune asupra unitatii izvorata din invatatura si traditia fiecareia.

  •           Biserica Romano-Catolica vede unitatea realizata prin raportarea tuturor crestinilor la un unic centru de autoritate eclesiala si, mai mult, prin reducerea acestei autoritati la o singura persoana, convinsa fiind ca numai centrarea, adunarea tuturor, la modul formal, exterior, sub sceptrul unei singure persoane, poate asigura unitatea. Acest model de unitate cuprinde in sine si motivatia expansionismului si imperialismului catolic pe care l-a cunoscut istoria mai veche si chiar mai noua.

          La extrema cealalta, Bisericile si confesiunile protestante, fidele principiului care le-a generat, propun un model de unitate in diversitate, fiecare Biserica ramanand cu invatatura sa, cu structura proprie, aşa cum se afla, dar unindu-se prin „alaturare”, prin asociere intr-o structura de unitate atotcuprinzatoare care sa aiba la baza o trasatura comuna minimala. Pentru protestanti, un organism crestin mondial precum Consiliul Ecumenic al Bisericilor ar putea constitui modelul de unitate mai mult decat multumitor.
          Biserica Ortodoxa nu concepe unitatea decat centrata in Hristos, Dumnezeu-Omul. Ea refuza unitatea bazata pe un centru unic ce tine de aceasta lume, deci pe o persoana umana, cu credinta ca acest model de unitate ignora natura insasi a Bisericii, care depaseste limitele istoriei, ale lumii acesteia, fiind ancorata organic in realitatea dumnezeiasca, avand drept cap pe Hristos Insusi.

  •           Biserica Ortodoxa considera ca necesitatea unui centru unic uman care sa asigure unitatea Bisericii vine din slabirea credintei ca Hristos este prezent si lucreaza in lume pana la sfarsitul veacurilor, dupa propria fagaduinta (Matei 28, 20). De aici si nevoia unui „loctiitor”, a unui vicar al lui Hristos pe pamant, asa cum este considerat Papa. Sucomband, in cele din urma, presiunilor intelepciunii omenesti in dauna intelepciunii celei dumnezeiesti, teologia catolica a sfarsit prin a decreta ireductibila distanta dintre creat si necreat, dintre spirit si materie, dintre finit si infinit, deci, dintre Dumnezeu si creatie. Conform acestei teologii, nu pot salaşlui impreuna doua lumi, doua realitati definite de notiuni contrare, care se resping sau anuleaza reciproc. Marginitul, unindu-se cu nemarginitul, sau devine nemarginit, sau anuleaza nemarginitul, asimilandu-l. In felul acesta, teologia catolica isi refuza un punct de sprijin si un principiu al unitatii in afara universului inchis al acestei lumi, renuntand la orice posibilitate de comunicare reala, acum si aici, pretutindeni si totdeauna, intre lumea lui Dumnezeu si lumea noastră. Inchis in sine, catolicismul a trebuit sa descopere si sa cultive parghii de mentinere a coerentei interioare in legile acestei lumi.
  •           Asa a aparut necesitatea primatului papal absolut, ca centru unic, singurul capabil sa asigure unitatea Bisericii, asa a aparut infailibilitatea papei, ca garant al ramanerii in Adevar. Astfel, punctul de sprijin s-a mutat din Hristos, Dumnezeu-Omul, deci din sanul Sfintei Treimi, intr-un om, in unul din oamenii acestei lumi. De aici pana la viziunea protestanta nu mai era mult. Pasul fundamental fusese făcut: era cel al „separarii” de Dumnezeu. Daca un om putea fi garant al Adevarului si al unitatii, atunci putea fi oricare dintre oameni, sau, mai concret, dacă poate unul, atunci pot toti, fiecare in parte.

          Inceputul schismelor a fost aceasta „dezlipire” de Hristos, Dumnezeu-Omul, si inchidere in propria lume, in propriul univers, cu riscul asfixierii, reprezentand pe plan eclesial pacatul protoparintilor, acela al implinirii prin propriile forte. Singura salvare de la asfixiere s-a considerat a fi evadarea din aceasta lume inchisa, creand o alta noua, condamnata insa la nesfarsit aceleiasi asfixieri si aceleasi evadari, intrucat se incapataneaza sa se considere suficienta siesi si sa-si caute resortul subzistentei in sine.

  •           Catolicismul nu a putut renunta la alimentarea dintr-o putere dumnezeiască, dar, deoarece nu mai putea concepe ca posibila comunicarea reala prezenta cu Dumnezeu, a descoperit o modalitate de a include acest izvor in limitele creatiei, vorbind despre harul dumnezeiesc creat, gratia creata. Acest har creat lasat de Hristos Bisericii asigura legatura orizontala cu Hristos cel istoric; de aici si necesitatea de a-si fundamenta primatul papal pe pretinsa investire a Sfantului Petru si a tuturor urmasilor acestuia in fruntea Bisericii universale.

          Refuzand autoritatea Papei, socotita de catolici ca venind de la Hristos, protestantii nu s-au putut lipsi de un fundament dumnezeiesc. Ei au făcut o singura miscare, ramanand de fapt la acelasi principiu. Au renuntat la un papa-om in favoarea unui „papa de hartie”, cum s-a spus, acesta fiind in viziunea lor Biblia, careia i-au asigurat primatul absolut si infailibilitatea. Numai ca Biblia nu poate vorbi si nici nu se poate interpreta singura, fiind supusa lecturii si autoritatii fiecarui cititor. Ipocrit pana peste poate, constient sau inconstient, omul se instaura lejer in locul lui Hristos, nemaiavand nevoie de prezenta si de lucrarea Lui din moment ce ii lasase „puterea” necesara si adevarul in cuvintele Sfintei Scripturi.
          In Biserica Ortodoxa crestinii nu pot fi una decat in Hristos, in Dumnezeu, asa cum Insusi Mantuitorul spune: „Ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una…”(Ioan 17,21). Pentru a-si pastra unitatea, Biserica trebuie sa se pastreze in Hristos, iar pentru a se pastra in Hristos trebuie sa nu se rataceasca de la semnele prezentei si lucrarii lui Hristos in istorie, acum si aici, in trecut si viitor, pana la sfarsitul veacurilor. Biserica cea nedespartita a primului mileniu si continuarea ei in istorie, Biserica Ortodoxa, crede ca Biserica este la modul cel mai real si propriu Trupul lui Hristos, formulandu-si invatatura eclesiologica in prelungirea dogmei hristologice, care arata ca in Hristos salasluiesc impreuna firea dumnezeiasca si cea omeneasca intr-o unire perfecta, fara confuzie si fara amestecare. Biserica este dumnezeiasca si omeneasca in acelasi timp, fiind o realitate sacramentala. Lucrarea Bisericii este lucrarea lui Dumnezeu prin oameni. Episcopul, care poarta plenitudinea harului preotiei sacramentale, nu savarseste in locul lui Hristos lucrarea de sfintire, ci el insusi este savarsitorul, ca semn vazut al lui Hristos. Iisus este prezent in orice lucrare a Bisericii Sale. In Biserica nedespartita a primului mileniu, garant al Adevarului, aparator al dreptei credinte era sinodul tuturor episcopilor adunati in numele lui Hristos, care lucrau cu credinta asistentei si luminarii Duhului Sfant. Invatatura crestina ne trimite la Adevar, dar nu este Adevarul insusi, acesta fiind Hristos. Pastrarea integritatii Evangheliei este insa o conditie absolut necesara pentru a nu rataci de la Hristos. De aceea, Biserica lupta din rasputeri sa-si pastreze invatatura nestirbita de ambitiile trufase ale omului, pentru ca ratacirea de la invatatura cea adevarata aduce cu sine ratacirea de la  Hristos, iar ratacirea de la  Hristos inseamna ruperea de Biserica, deci sfasierea trupului Bisericii. Confuzia din sutele de confesiuni si secte adevereste deficienta propriilor modele de unitate prin „negocierea” Adevarului. Civilizaţia secolului nostru, care a subordonat adevarul utilului, invita si Bisericile sa realizeze reconcilierea si unitatea inainte de a constientiza Adevarul. Orice astfel de forma de unitate nu poate fi valabila, si deci nici trainica.

  •           Miscarea ecumenica este inteleasa de ortodocsi ca o cale de cautare a unitatii. In momentul in care ecumenismul este asimilat unei forme de unitate, atunci el este cea mai crunta ratacire de la adevar, cea mai mare erezie. Vom fi una atunci cand vom marturisi acelasi Adevar. Hristos Insusi Se roaga Tatalui Ceresc in acest sens: „Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar” (Ioan 17, 19). Nu forme de unitate trebuie, de fapt, căutate, ci cai de a-L redescoperi pe Hristos cel adevarat. Nu unitatea trebuie cautata, ci Hristos.

Pr. Constantin Coman, „Biblia in Biserica – eseuri pe teme biblice”, Ed. Bizantina, Bucuresti, 1997, pag. 64-7

Dupa ce a semnat erezii la Creta, Patriarhul Daniel indeamna la pace si unitate in BOR

Pe data de 7 sep. a.c., Patriarhul Daniel emite un comunicat, pe care, ca de obicei nu-l semneaza personal, ci cu numele impersonal de, „Biroul de presa al Patriarhiei Romane”, in care indeamna la pastrarea ” pacii si unitatii Bisericii „.  Inca de la inceput, Patriarhul minte : „la Sinodul din Creta (iunie 2016), … au participat aproape 200 de ierarhi din zece Biserici Ortodoxe surori.” http://basilica.ro/sa-pastram-pacea-si-unitatea-bisericii/
Ce sa insemne oare cuvantul ” aproape 200 de ierarhi ” ? 190, 180 de ierarhi ? Adevarul este ca, la Creta au participat exact 156 de ierarhi, deci cu mult sub 200.    http://corortodox.blogspot.ro/2016/06/cati-ierarhi-au-participat-sau-au.html
Asadar, de ce mintiti lumea Preafericite, de ce umflati cifrele ?  De ce nu spuneti intregii Biserici Ortodoxe Romane, ca si din acesti 156 de ierarhi, 33 nu au semnat documentul cel mai controversat, „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu ceilalti crestini” ?     http://prieteniisfantuluiefrem.ro/wp-content/uploads/2016/09/3.Relations_of_the_Orthodox_Church_with_the_Rest_of_the_Christian_World.pdf
Mai mult decat atat, in varianta in limba rusa, insusi Patriarhul Teofil al Ierusalimului, nu-si are semnatura pe  acest document. In varianta in engleza are semnatura, dar in cea rusa nu. Ar trebui deci, intrebat personal, Patriarhul Teofil, daca a semnat sau nu acest document controversat.  http://theolcom.ru/images/2016/3.%D0%9E%D1%82%D0%BD%D0%BE%D1%88%D0%B5%D0%BD%D0%B8%D1%8F_%D0%9F%D1%80%D0%B0%D0%B2%D0%BE%D1%81%D0%BB%D0%B0%D0%B2%D0%BD%D0%BE%D0%B8%CC%86_%D0%A6%D0%B5%D1%80%D0%BA%D0%B2%D0%B8_%D1%81_%D0%BE%D1%81%D1%82%D0%B0%D0%BB%D1%8C%D0%BD%D1%8B%D0%BC_%D1%85%D1%80%D0%B8%D1%81%D1%82%D0%B8%D0%B0%D0%BD%D1%81%D0%BA%D0%B8%D0%BC_%D0%BC%D0%B8%D1%80%D0%BE%D0%BC.pdf
Despre ce fel de „unitate” in Biserica vorbiti, Preafericite, cand 33 de arhierei nu au semnat la Creta ? Si bine au facut ca nu au semnat ereziile, pe care  delegatia BOR le-a semnat, din pacate, in unanimitate !!! Dumneavoastra doriti unitate in panerezia ecumenismului, dar Slava Domnului, ca inca nu exista aceasta unitate in apostazie, in intreaga Biserica Ortodoxa. Si care au fost cei mai multi ierarhi care nu au semnat ? Spre cinstea lor, 17 arhierei sarbi nu s-au temut de Patriarhul lor, Irineu – care a tradat – ci s-au temut si s-au rusinat mai mult de Dumnezeu si de Sf.Justin Popovici si Sf.Nicolae Velimirovici, spre a lor mantuire.
Daca d-voastra acuzati acele ” … persoane, care, în duh lumesc şi agresiv, au acuzat şi calomniat pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române prezenţi la Sinodul din Creta (iunie 2016) ” , oare ce duh v-a indemnat sa ascundeti adevarul despre cei 33 de ierarhi care nu au semnat la Creta ? Oare Duhul Sfant ? Nici macar un duh lumesc, ci insusi duhul satanei, care este si tatal minciunii.
Este demonstrat si rasdemonstrat ca documentele de la Creta sunt pline de erezii grave, ca aici nu s-a condamnat nici o erezie, ci  s-au numit ereziile drept „biserici”, ca li s-a recunoscut „existenta istorica”, ca s-a legiferat ecumenismul – cu CMB-ul si Documentele de la Toronto, Balamand …  – ca s-au aprobat casatoriile mixte, incalcandu-se canonul unui Sinod Ecumenic, ca s-a dat o portita de aprobare, chiar pentru casatoriile gay.  Caci ce ar putea sa insemne punctul II.6 din Documentul ” Sfanta Taina a Cununiei si impedimentele la aceasta ” : ” La aplicarea tradiției bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie să țină cont, în egală măsură, de prescripțiile legislației civile cu privire la acest subiect, fără să depășească limitele iconomiei bisericești.” Expresia „fara sa depaseasca limitele iconomiei bisericesti” ar insemna, „sa fie in limitele iconomiei bisericesti”. Si care sunt aceste limite ? Insasi principiul iconomiei. Deci pentru legalizarea homosexualitatii, la Creta s-a hotarat sa se aplice principiul iconomiei !!! Atunci, sa nu credeti ca fara temei sunteti acuzati drept eretici, pentru ca, faptele d-voastra o dovedesc cu prisosinta.
„Într-o vreme în care Biserica Ortodoxă este atacată de multe forţe exterioare văzute şi nevăzute ale fenomenului secularizării, aceşti răzvrătiți din Biserică, sub pretextul că apără Ortodoxia, tulbură din interior pacea şi unitatea Bisericii, deoarece nu sunt călăuziţi de Duhul lui Hristos.” Am aratat mai sus, care duh v-a calauzit pe d-voastra, atunci cand tainuiti ca, la Creta 33 de arhierei nu au semnat.
D-voastra sunteti aceia care v-ati  razvratit impotriva Duhului Sfant, cand ati declarat la Creta ca, CMB-ul este calauzit de El, iar prin declaratia de la Toronto, ati fost de acord cu o noua dogma despre Biserica, contrara celei formulate de Sf.Parinti :
” Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul lor trup bisericesc. Ele caută, prin urmare, să stabilească un contact viu cu cei din afara rândurilor lor care Îl mărturisesc pe Hristos ca Domn.
Toate bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenenţa la biserica lor şi apartenenţa la Biserica Universală. Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei [extra muros], că aceştia aparţin Bisericii în mod egal [aliquo modo], sau chiar că există biserică în afara bisericii [ecclesia extra ecclesiam].” 
Asadar, la Creta s-a amestecat adevarul cu minciuna, ortodoxia cu erezia : s-a afirmat ca Biserica Ortodoxa este cea Una , Sfanta , Soborniceasca si Apostoleasca, dar s-a si recunoscut CM al Bisericilor ( CMB ), care prin simpla denumire este o erezie. Recunoscand si promovand acest organism, inseamna ca sunt recunoscute si chiar aplicate hotararile de la Balamand, Toronto … Daca in continuare afirmati ca ” bisericile sau confesiunile eterodoxe (neortodoxe) s-au despărţit de Ortodoxie pentru că s-au îndepărtat de la credinţa ortodoxă care este baza unităţii Bisericii. „, atunci de ce le recunoasteti botezul catolicilor , pentru ca ei  boteaza in numele  unei „treimi” care este alta fata de Sfanta Treime ortodoxa ? De aceea d-voastra aveti cea mai marsava „ura confesionala” fata de catolici, pentru simplul fapt ca, le recunoasteti botezul, ca de i-ati fi iubit cu adevarat, le-ati fi spus ca, nu sunt botezati.
Nu am auzit la nimeni dintre ortodocsi sa propovaduiaca vreun „razboi religios” . Sfintii nostri Voievozi au dus numai razboaie de aparare in fata contropitorilor musulmani, catolici, protestanti, insa d-voastra nu v-ati ridicat impotriva razboaielor de distrugere ale NATO – unde este inscrisa si armata noastra de tradatori – cu Serbia ortodoxa sau cu alte state ale lumii.
„In prezent, există în Europa Occidentală peste 700 de parohii ortodoxe româneşti dintre care 670, pentru că nu deţin propriile lor biserici, se roagă în lăcaşuri de cult închiriate sau împrumutate de la creştini catolici, anglicani sau protestanţi, fără ca aceşti români să-şi piardă credinţa lor ortodoxă.” 
Aceasta este cea mai mare blasfemie, adica sa slujeasca ortodocsii in locasuri catolice, anglicane sau protestante. De ce ? Pentru ca, din Vietile Sfintilor aflam ca niciodata n-ar fi acceptat Sf.Vasile cel Mare, de exemplu, sa slujeasca intr-o catedrala eretica. Oare nu s-a luptat el pentru acea biserica, ca sa o castige prin minune din mainile ereticilor arieni ? Sau Sf. Grigorie Teologul, nu a reusit sa faca toate bisericile din C-nopol,  in timp de doi ani, sa revina la ortodoxie ? In vecii vecilor acesti Sf.Parinti nu ar fi acceptat sa slujeasca in lacasuri ale ereticilor, pe motiv ca ei nu au biserici. Sunteti loctiitorul tronului Cezareei Capadociei, dar – cu durere ma intreb – oare aveti  vreo legatura,  cu faptele Sf.Vasile cel Mare sau  cu Ortodoxia lui ?
Ati mai facut si o alta marsavie la Creta : ati schimbat denumirea „Miscare Ecumenista”, dupa cum o denumesc toate documentele ereticilor din CMB, in „Miscare Ecumenica”, prin aceasta dorind sa dati o conotatie ecumenica ereziei ecumeniste.
Noi nu va declaram eretici pentru ca nu ganditi ca noi, ci pentru ca nu ganditi ca Sfintii Parinti si nu aveti cugetul ortodox al Bisericii, dupa cum, in mod  fals v-a laudat Mitropolitul Hierotheos Vlachos. Va voi demonstra cu multa usurinta aceasta : daca Sf.Justin Popovici a afirmat ca ecumenismul este panerezie, daca Sf.Paisie Aghioritul a luptat impotriva lui, daca Sf.Ioan Maximovici l-a dat anatemei dimpreuna cu slujitorii sai in 1983, daca P.Dumitru Staniloae s-a lepadat de el la sfarsitul vietii, considerandu-l  ” un produs al masoneriei ” … de ce d-voastra il ridicati in slavi si-l mai si declarati  metoda a Bisericii , si cale obligatorie de urmat pentru „restabilirea unitatii pierdute a crestinilor”?  Care sa fie oare explicatia acestei atitudini a d-voastra ? Sau nu credeti ca acestia sunt Sfinti, si in cazul acesta cadeti in hulirea lor, sau va credeti mai Sfant decat ei, insa in nici un caz, Duhul Sfant nu se poate contrazice, adica prin niste Sfinti sa vorbeasca intr-un fel, iar prin altii impotriva, sau aveti vreun ordin de indeplinit cu ecumenismul, mai mare decat juramantul pe care l-ati depus ca arhiereu ortodox. In cel de-al treilea caz, va amintim cuvintele Mantuitorului : ” Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” Iar in privinta Mitropolitului Hierotheos Vlachos, nu intelegem, de la care Sf.Parinte a invatat sa-i laude pe cei care au semnat erezii, el fiind unul din cei care nu au semnat ? Sf.Marcu al Efesului , singurul care nu a semnat unirea cu papa la Ferrara-Florenta, nu i-a laudat pe cei care au semnat acea tradare.
„Însă cei ce tulbură acum pacea şi unitatea Bisericii nu au nicio responsabilitate pastorală pentru comunităţile ortodoxe româneşti din străinătate şi nici nu înţeleg cât de mare este păcatul dezbinării şi tulburării păcii şi unităţii Bisericii, sub pretextul că numai ei, protestatarii, sunt credincioşi adevăraţi, corecţi şi competenţi în apărarea Ortodoxiei, declarând eretici pe toţi cei care nu gândesc ca ei.”
Prin aceste cuvinte aratati ca aveti o intelegere gresita asupra „unitatii Bisericii”, caci Biserica niciodata nu a incetat sa fie Una, ci din ea s-au desprins de-a lungul veacurilor fractiunile eretice si schismatice, si intr-una din aceste fractiuni va aflati d-voastra acum, dupa Creta, prin erezia ecumenismului. Despre „pacea”  la care indemnati, va amintim cuvintele Sf.Grigorie Teologul : ” Nu sunt cei multi asa, iar intai-statatorii poporului si conducatorii lui duhovnicesti altfel, ci poporul duce pe fata razboi cu preotii, avand ca temei de incredintare dreapta lui credinta. Si pe toti cati fac asta pentru credinta si pentru dogmele cele mai inalte si de frunte, nici eu nu-i tin de rau, ci, dimpotriva, daca trebuie sa spun adevarul, ii laud si-s de acord cu ei. O, daca as fi unul dintre cei ce lupta pentru adevar si sunt urati pentru adevar! Dar, mai bine zis, ma voi lauda ca sunt! Mai bine un razboi vrednic de lauda, decat o pace care te desparte de Dumnezeu!”
Inca imi vin in minte cuvintele P.Justin Parvu, pe care ni le-a lasat, despre ceea ce se va intampla dupa trecerea lui in vesnicie : ” „Mai bine o Biserica impartita, decat una ratacita!”
„Cuvântul Biserică înseamnă adunare, nu dezbinare, adică adunarea creştinilor ortodocşi în iubirea Preasfintei Treimi prin mărturisirea şi trăirea dreptei credinţe în comuniune frăţească în Hristos şi ascultare faţă de părinţii duhovniceşti cărora le-a fost încredinţată lucrarea de păstorire a credincioşilor pe calea mântuirii (cf.Evrei 13, 17).”
Prin atasamentul d-voastra fata de Declaratia de la Toronto, pe care o marturisiti in scris, a fi de importanta capitala in acest al 6 – lea document de la Creta, va aratati a fi inafara Bisericii : „Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul lor trup bisericesc.” 
Asadar, singuri marturisiti ca Biserica Ortodoxa este doar o parte din „Biserica lui Hristos”, ceea ce este o noua dogma despre Biserica, straina de dogma ortodoxa. Iata ca, in contra celor afirmate la inceput, ati afirmat o dogma noua despre Biserica, adica o erezie, si mai sunt si altele acolo. Pana cand nu veti reveni la gandirea Sf.Parinti, la Dreapta Credinta, nu putem sa va mai consideram – de fapt, nu v-am considerat niciodata – „părinţi duhovniceşti cărora le-a fost încredinţată lucrarea de păstorire a credincioşilor pe calea mântuirii”, caci erezia niciodata nu a dus la mantuire, ci la pierzania vesnica.
Iata o marturie despre cum intelege IPS Serafim Joanta, „noua biserica” care s-a inceput la Creta  : „A venit ÎPS Serafim J. și a ținut o sinaxă la noi în măn. (Oasa). A zis că, ce a început în Creta se va continua,  lumea trebuie să înțeleagă că trebuie să fim uniți.  Nu se pune problema unirii la o singură religie, ci o singură Biserică comună în care fiecare ține rânduiala lui și aceasta se întâmplă datorită necesității de a se mântui și cel deznădăjduit. Ce ar însemna ca cel bolnav și neputincios cum e homosexualul, să îl situezi în afara Bisericii, nu se poate, să crezi dacă ești ortodox, numai tu te mântuiești. E nevoie de înțelegere, să-l iubim pe celălalt, așa cum e.”
Desi nu este nici un semn, cat de mic, de dorinta de recunoastere a greselilor fatale de la Creta, din partea vreunui arhiereu roman, asteptam totusi, Sinodul local al BOR din octombrie. Insa, pana atunci, putem spune ca absolut toti arhiereii romani care au semnat la Creta, sunt nevrednici de a mai fi pomeniti la slujbele Bisericii. Intreruperea pomenirii lor si a comuniunii cu ei, constituie singura metoda terapeutica, lasata de Duhul Sfant, prin Canonul 15 al Sf.Fotie cel Mare, de la Sinodul I-II de la C-nopol( 861), pentru pastrarea pacii si unitatii Bisericii lui Hristos, atacate de arhiereii romani cazuti in erezia ecumenista, legalizata la Creta.
Chiar daca unii cred ca ar putea fi si unele urme de rafuieli personale in aceasta lupta impotriva ecumenistilor, ar trebui sa tindem cu totii spre sensul cuvintelor Sf.Ioan Gura de Aur : ” Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască. ”
Pentru a fi considerat in continuare Mitropolit al Moldovei si Bucovinei – adica aparator al Dreptei Credinte in aceste regiuni ale tarii – i-am cerut Mitropolitului Teofan trei lucruri :
1.retragerea semnaturilor de la Creta;
2. anatematizarea ecumenismului;
3. militarea pentru iesirea BOR din CMB.
Mitropolitul Teofan refuzand, s-a intrerupt pomenirea lui in unele biserici si manastiri din Moldova.
Aceleasi  cereri vi le adresam si Preafericirii voastre, dimpreuna cu toti ceilalti arhierei romani. Acelasi lucru l-au facut si Sfinti ca :  Grigorie Palamas, Teodor Studitul, Maxim Marturisitorul … cu patriarhi eretici din vremea lor. Poate o sa zambiti, dar prin aceste cereri, Insusi Dumnezeu va ofera sansa de a scapa de erezie aici, pe pamant, spre a d-voastra mantuire, stiut fiind ca, in cealalta viata, nu mai este pocainta, ci o infricosatoare judecata.
A gresi este lucru omenesc, a persista in greseala este diavolesc. Dupa cum bine stiti, pacatul este o incalcare a legii Dumnezeiesti, dar erezia este SCHIMBAREA LEGII DUMNEZEIESTI.
Prin ceea ce ati semnat la Creta, ati reusit sa aduceti intreaga Biserica Ortodoxa Romana, in cea mai mare criza si tulburare de cand suntem noi romanii ortodocsi pe acest pamant, adica de 2000 de ani. Dumnezeu nu se lasa batjocorit, iar cine se lupta cu El, din interiorul sau din exteriorul Bisericii Sale, negresit, la un moment dat, va pieri amarnic. Va este greu sa va smeriti si sa recunosteti ca ati gresit, desi toate probele sunt clare ? Daca va este greu, nu uitati ca, pentru un pacatos care se pocaieste, se face mai mare bucurie in Cer decat pentru 99 de drepti, care n-au nevoie de pocainta. Pentru orice alte pacate pe care le-am fi facut in aceasta viata, daca ne cerem iertare si le lasam, Dumnezeu ne iarta. Pentru erezie insa, Dumnezeu a facut sa piara Imperiul Bizantin, dupa 1000 de ani de existenta. Sa nu credem ca, pe noi ne va cruta cumva. Sa nu ne inselam si sa credem ca, daca am zidit multe biserici si chiar catedrale, dar poporul l-am otravit cu erezia, vom avea iertare.
Sa nu credem ca, daca invitam Patriarhi care nu au fost la Creta – ma refer la cel al Antiohiei si la cel al Georgiei – sa slujeasca cu noi in Romania, putem castiga admiratia poporului dezamagit dupa Creta. Cel ce nu se smereste de buna voie , va fi smerit de Dumnezeu de nevoie. Daca  macar doi dintre d-voastra, Preasfintiti arhierei romani, va veti reveni, si tot ar fi ceva. In Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei sunt cu siguranta, mult mai multi, nu mai vorbim de cei din Serbia, care au marturisit fara frica  Ortodoxia, la Creta.
Numai noua , romanilor, nu ne-a fost dat sa avem macar un Arhiereu marturisitor al Ortodoxiei – si cu cuvantul si cu nesemnatura – la Creta .
In asteptarea Sinodului BOR din octombrie, in care veti avea cu totii in fata, aceste trei  cereri ale noastre, va dorim Dreapta Credinta, smerenie si pocainta sincera. Amin.
 Sursa