Scrisoarea Marelui Stareţ Sava cel Bătrân Aghioritul către unii care-l acuzau că întrerupând pomenirea a intrat în schismă cu Biserica

Către un cuvios, pe nume Nicodim, adept al ecumenismului – Capsala, Careia, Muntele Athos, 13 august 1991

Dragă părinte Nicodim, blagosloviţi!

În timpul vizitei la chilia noastră, de acum câteva zile, aţi repetat declaraţiile dogmatice neortodoxe, cum că ne găsim în afara Bisericii, deoarece nu îl pomenim pe patriarhul Dimitrie. Aţi mai făcut şi alte declaraţii, din care pricină ne vedem siliţi să scriem cele ce urmează, spre cunoştinţa voastră deplină, de vreme ce dovezile şi respingerile pe care le-am oferit în timpul discuţiei noastre v-au distrus liniştea şi v-au supărat. În Pateric se scrie că, atunci când avva Agathon a fost întrebat dacă era mândru, curvar, şi eretic, a răspuns că primeşte primele două acuzaţii, căci era de folos sufletului său să facă astfel, dar a refuzat a se numi pe sine eretic, căci erezia înseamnă despărţirea de Dumnezeu. Păcatul şi erezia, precum ne învaţă Sfinţii Părinţi, diferă în mod esenţial: Păcatul este o încălcare a legii lui Dumnezeu, dar erezia este o schimbare a legii lui Dumnezeu. Potrivit vouă, noi suntem înşelaţi şi schismatici. Găsiţi dificil a admite că Patriarhia de Constantinopol propovăduieşte erezia.

Încercaţi să îndreptăţiţi Fanarul, dar cuvintele şi faptele lor vă vădesc a fi în greşeală.

Cât despre mustrările la care vă referiţi ce susţin că “Patriarhul Dimitrie împarte cu dreptate cuvântul adevărului “, cum vă puteţi aştepta să le primim ca fiind plăcute lui Dumnezeu, când sunt vădit împotriva predaniei Ortodoxe? De vreme ce adevărul este trădat, nu ar trebui să fie numită nedreptate mai degrabă decât iconomie, concesie, adaptare sau îngăduire? Vă păstraţi poziţia deoarece unii monahi au spus: “Patriarhul Dimitrie este îndrumat greşit de către arhiereii din jurul său să facă ceea ce nu doreşte” şi “dacă încetăm a-l mai pomeni (pe Patriarh) vom fi în afara Bisericii!” şi multe altele, cărora li se potrivesc cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur : “Toate vorbele lor sunt nebunie, şi istorii de copii neştiutori.”Vorbele lor sunt roada unei noi “teologii”, pe care Fanarul a folosit-o în binecunoscuta Enciclică din 1920, numindu-i pe eretici “ împreună-moştenitori ai Harului lui Dumnezeu”. Aduceţi înaintea noastră vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nici măcar sângele mucenicilor nu acoperă schisma” şi ale Sfântului Ignatie Teoforul: „Nimic să nu se săvârşească fără episcop”. Concluzionaţi că atunci când ne despărţim de episcopul nostru, suntem în afara Bisericii. Sfinţii au făcut aceste afirmaţii adevărate, însă rostite într-o vreme de pace a Ortodoxiei şi a Bisericii. Astăzi, când tăvălugul pan-ereziei ecumeniste mătură chiar şi pe cei aleşi, cuvintele aceloraşi sfinţi au tărie: „Dacă episcopul tău este ertic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe” (Sf. Ioan Gură de Aur). „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau săvârşeşte semne şi minuni, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor” (Sf. Ignatie Teoforul). Dacă Dimitrie împărţea cu dreptate cuvântul adevărului, aţi fi fost îndreptăţit la folosirea citatelor de la cei doi Sfinţi. Dar acum publicaţi scrierile Sf. Părinţi după gustul vostru, pentru a îndreptăţi vina de a fi împreună-mergători cu Patr. Dimitrie, Partenie al Alexandriei, Iacov al Americii, Stelian Harkianakis al Australiei. Nu sunt îndeajuns pentru voi multe citate din Sfintele Soboare şi din Sfinţi? Ori vă temeţi, poate să fiţi izgoniţi din sinagoga ereticilor? Faptul că celelalte Patriarhii păstrează comuniunea cu Fanarul nu este cu adevărat important. Ceea ce este cu adevărat important, e cine urmează paşii Sfinţilor şi este cu Adevărul? Partenie, Patr. al Alexandriei, spune că îl recunoaşte pe Mahomed drept un apostol care a lucrat pentru împărăţia lui Dumnezeu, şi alte asemenea hule, pe care le cunoaşteţi. Nu e de trebuinţă a scrie iarăşi ereziile lui Iacov Kuzukis al Americii, şi ale lui Stelian Harkianakis al Australiei. Cine îl va condamna pe Iacov Kuzukis? Partenie? Sau comisia Fanarioţilor de sub Patr. Bartolomeu, care “investighează” de doi ani, acum, dacă Harkianakis este eretic? Nu aţi înţeles că ei nu vor să dea un verdict? Fanarul a făgăduit declaraţiei celor trei egumeni din Muntele Athos că vor retrage şi îndrepta declaraţia Patr. Dimitrie către United Press, despre primirea împărtăşaniei de la Latini, că îl vor înlocui Stelian Harkianakisde la preşedenţia comisiei pentru dialog teologic etc. S-a îndreptat ceva până în ziua de astăzi? Istoria se repetă. Sf. Teodor Studitul, Sf. Maxim Mărtirisitorul, mulţi alţi creştini ce nu au urmat ierarhiei care la diferite vremuri propovăduia erezia, au fost cu toţi numiţi schismatici de către acea ierarhie. Deşi Sf. Gherasim de la Iordan era slujit de către un leu şi era făcător de minuni, se afla în greşeală, căci nu primea cel de-al Patrulea Sobor Ecumenic, trăgând împreună cu el mii de călugări ai Palestinei, până ce a fost îndreptat de Sfântul Eftimie cel Mare şi s-a pocăit.

Întrebaţi: “ Este cu putinţă ca toti episcopii să fie în greşeală?” Vreţi ca Dumnezeu să îi silească să Il mărturisească? La Sinodul Iconoclast din 754, de sub domnia lui Constantin Copronim, citim acea ovaţie înfricoşătoare a celor 338 de episcopi prezenţi la sinod: “Trăiască Împăratul! Icoanele sunt idoli şi trebuie ori distruse, ori spânzurate în văzduh, ca să nu poată fi cinstite”. Găsiţi greu de crezut că cei saptezeci de episcopi pot fi înşelaţi astăzi, când, precum vedeţi, atât de mulţi au fost înşelaţi atunci? În zilele noastre, călugării îşi doresc să dobândească mitre, cârje de egumen, în vreme ce îndeplinesc doar o mărturisire cu numele a credinţei, adică, protestând oarecum, dar neîncetând pomenirea Patriarhului, şi îngăduind toate inovaţiile la Evanghelie introduse de către Dimitrie, Partenie, Iacov, şi cei asemenea lor. Sfântul Teodor Studitul, totuşi, scrie că lucrarea monahului este să nu îngăduie nici cea mai mică înnoire la Evanghelia lui Hristos. La împreună-slujirea la Roma, Dimitrie nu a primit pâinea “blagoslovită” de Papa, pentru a evita reacţiile ostile din partea “conservatorilor”. Oricum, acolo în Roma, a subscris învăţăturii că Latinii au Tainele Bisericii şi continuă să o facă. Nu e îndeajuns? Au reacţionat vreodată Sfinţii şi creştinii veacurilor de dinainte, în care erezia era propovăduită pretutindeni, precum faceţi astăzi voi, cei care continuaţi să îl pomeniţi pe Patriarhul Dimitrie? Ce precedent aţi găsit în istoria Bisericii, ca să puteţi spune că îl urmaţi? Dacă sunteţi fii ai Sfinţilor (adică ucenici şi următori ai lor), atunci “Aţi fi săvârşit faptele lui Avraam”, precum grăieşte Evanghelia. În vremea Patriarhului Ioan Veccos, Părinţii de la Muntele Athos au încetat să îl mai pomenească , chiar dacă nu fusese depus de un Sinod; şi deoarece au stăruit cu neclintire în aderarea lor la predaniile Părinţilor (adică, să nu ai părtăşie cu cei ce s-au depărtat de la credinţa ortodoxă), Hristos le-a dăruit cununa mucenicească. Cât pentru cei ce au slujit împreună cu cei ce îl pomeneau pe Patriarhul “oficial” latino-cugetător, Veccos, leşurile lor se găsesc până astăzi, precum bine se ştie, umflate, urât-mirositoare, şi neputrezite, spre a fi pildă tuturor.

Ne-aţi spus că dacă Patriarhul Dimitrie nu se mărturiseşte pentru lucrurile pe care le-a săvârşit, va fi osândit. Acum admiteţi că urmaţi unui om care se osândeşte pentru ceea ce face. Pentru el, a se osândi, şi într-adevăr, din pricini ce privesc credinţa şi păcate proprii şi individuale, înseamnă că săvârşeşte lucrarea diavolului. Prin urmare, voi înşivă admiteţi că îl aveţi pe diavol ca împreună-mergător. Dacă Athenagora s-a ”pocăit” şi şi-a mărturisit păcatul cu puţină vreme înainte de a muri, atunci s-ar fi mântuit? Mărturisirea individuală a păcatelor este de ajuns pentru iertarea păcatelor individuale, dar pentru păcatele făcute la vedere, împotriva Credinţei, trebuie săvârşită şi o pocăinţă şi îndreptare în văzul lumii, potrivit cuvintelor Mântuitorului nostru: “deci tot cela ce va mărturisi întru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu întru dânsul înaintea Tatălui Meu, care este în Ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dânsul, înaintea Tatălui Meu, Carele este în Ceruri” (Mt. 10; 32-33). Arătaţi-mi măcar o singură mărturie patristică, ce ar îndreptăţi rămânerea într-o Biserică care propovăduieşte erezia, precum face “blândul şi tăcutul Conducător al Ortodoxiei, Dimitrie”. O asemenea ascultare faţă de o ierarhie care nu împarte cu dreptate cuvântul adevărului ne va sfinţi? Dacă nu doriţi să admiteţi că mulţi Părinţi plini de râvnă sunt vrednici de cinstire – potrivit Canonului 15 al Sinodului 1-2, măcar fiţi tăcuţi şi nu huliţi spunând că ei sunt schismatici şi în afara Bisericii. Ignoraţi existenţa Testamentului Sf. Marcu Evghenicul al Efesului, care a cerut ca cei cu cuget latin (papist) nici măcar să nu vină la înmormântarea sa. Mai întâi cercetaţi apoi pronunţaţi-vă. Potrivit propriului fel de gândire, atât Sf. Marcu Evghenicul al Efesului, cât şi Sf. Maxim Mărturisitorul, precum şi cei mulţi alţii care nu au păstrat părtăşie cu ereticii, sunt în afara Bisericii!

Vedeţi încotro vă călăuzeşte “noua” voastră teologie?

Voi, cu argumente neteologice, vreţi a îndreptăţi comuniunea cu patriarhii care propovăduiesc erezii „cu capul descoperit”, ce au „o dragoste demonică” pentru eretici, în vreme ce prigonesc pe autenticii ortodocşi, şi asemănându-se astfel Patriarhului Veccos, Împăratului Copronim şi tuturor celor asemenea lor. Când le cântaţi Întru Mulţi Ani şi îi pomeniţi la slujbe, este acelaşi lucru cu a le spune: “Sunteţi grăitori în credinţă, şi vi se cuvine ascultare, închinăciune şi pomenire”. Nu îi ajutaţi să priceapă că păşesc pe o cale a răului; pe când dacă aţi fi încetat părtăşia cu ei, poate s-ar fi simţit vinovaţi şi ar fi purces la căutare adevărului. Vina pentru tăcerea voastră vrednică de osândă – pe care Sfântul Grigorie Palama o numeşte un al treilea fel de necredinţă (ateism) – sporeşte de la o zi la alta, în pofida aşa-numitelor voastre proteste. Când Latino-cugetătorii au venit aici, in vremea Patriarhului Veccos, spre a întări unirea cu Latinii (papistaşii), Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, şi Pururea Fecioara Maria, Păzitoarea Sfântului Munte al Athonului, a grăit zicând: “Vin vrăjmaşii mei şi ai Fiului meu!”. Anul trecut, când urmaşul lui Veccos – Dimitrie (“Conducătorul Ortodoxiei”!) – a sosit, a găsit Sfântul Munte înveşmântat în negru, după două săptămâni de foc neîncetat. Incendiul a ţinut de la 1 august până pe 15, adică întreg postul Născătoarei de Dumnezeu. Cine are urechi să audă, să asculte glasul Preasfintei Maici a lui Dumnezeu!

Fie să găsiţi calea neînţelegerii celei bune, aşa cum învaţă Sfântul Nicodim Aghioritul în Omilia sa asupra celor Paisprezece Epistole ale Sfântului Pavel, zicând: „Dacă el (egumenul sau episcopul) este rău în Credinţă, de crede învăţăturilor ereticeşti şi hulitoare, fugi de la el, chiar de ar fi înger din Ceruri”. (Stareţul Sava, un călugăr nemonahicesc, dar Ortodox)

Cinstitul Stareţ, părintele Sava a urmat politica celor nouăsprezece mănăstiri conducătoare ale Muntelui Athos. De vreme ce era plin de virtuţi, cu intenţii sincere şi bune, părinţii ce au venit în ultima vreme la Muntele Athos îl vizitau frecvent pe Stareţ. Îl dădeau drept pildă ucenicilor lor şi spuneau că dacă şi protestele ziloţilor ar fi fost bune, de ce nu li se alătură cuviosul părinte Sava? Totuşi, când Patriarhul Ecumenic Dimitrie a slujit împreună cu Papa Romei, în decembrie 1987, stareţul s-a ridicat; sufletul său nu mai putea suporta asemenea “ecumenisme”. Împreună cu alţi asceţi, a protestat şi s-a separat de toţi ceilalţi părinţi ai Muntelui Athos, ce urmau celor nouăsprezece mănăstiri. Nu se mai ducea la biserică în vreuna din cele nouăsprezece mănăstiri, sau în chiliile ce le urmau. Toţi cei care îl pomeneau pe Patriarh au început să se agite; din mănăstiri şi din chilii, mulţi au alergat să îl convingă pe Stareţ. Dar vizitele dese, devenite împovărătoare, nu au slujit la nimic. În cele din urmă, Stareţul a fost silit să răspundă, în scris unui călugăr care îl vizita frecvent, răspunzând astfel şi tuturor celorlalţi, bine organizaţi şi hotărâţi să îl convingă pe stareţ de “greşeala” sa.
Sursa

Creştinul ortodox între glasul Păstorului şi hotărârile din Creta

Lucrarea de mântuire este desăvârşit păstrată în Biserica Sfântă încă de la întemeierea ei. Şi pentru că toate cele pentru mântuire sunt împlinite şi desăvârşite în Hristos, Apocalipsa ne aşază în faţă, prin cuvinte testamentare, realităţi de neocolit: de acum “cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.”(Apocalispa 22, 11-12)

Tulburările în ceea ce priveşte Sinodul din Creta continuă şi chiar se adâncesc, lucru care nu ne miră. Clerici şi ierarhi încearcă să ne liniştească spunându-ne că totul e în regulă, că nimic nu s-a schimbat şi că hotărârile sinodului sunt bune. Avem chiar şi informaţii despre unii preoţi care le spun în predici enoriaşilor să stea liniştiţi, că nu s-a semnat nimic, că cei care se agită sunt nişte extremişti care nu fac decât să provoace tulburare şi schismă în mod gratuit. 

Apar ştiri din ce în ce mai îngrijorătoare ce înfăţişează primele urmări ale sinodului din Creta. Astfel aflăm că, pe baza articolului 22 din documentul 6, numit “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”[1], se fac propuneri de caterisire şi afurisire ale unor teologi şi clerici care se împotrivesc sinodului. Această ştire[2] este preluată fără discernământ de către Basilica.ro, site-ul Patriarhiei Române, arătând că sunt în asentiment cu astfel de demersuri.

Din punctul nostru de vedere, pe lângă alte derapaje ale Sinodului din Creta, articolul 22 reprezintă pericolul cel mai mare, modificând întru totul relaţiile din Biserică, între mădularele Trupului lui Hristos. Pe această cale, se strecoară în cadrul Ei un duh perfid, în timp ce mulţi dintre noi rămânem blocaţi în problematizări de suprafaţă sau chestiuni ce ţin de orgolii personale. Acest articol 22 reprezintă, în viziunea multora, un complot al ierarhilor prin care se încearcă acordarea de puteri nelimitate adunărilor sinodale. Dacă reuşesc să ducă la îndeplinire acest lucru, ne putem aştepta ca la viitoarele lor întâlniri să se vină chiar cu reforme liturgice, fără ca cineva să se mai poată opune.

“Diavolul pe nume Elitism”[3] îşi manifestă din ce în ce mai mult prezenţa în modul de raportare al ierarhiei faţă de popor. Fatidicul articol 22 este arma principală, în cadrul acestui puci al ierarhilor, prin care se încearcă preluarea de către aceştia a autorităţii exclusive în Biserică și a ocârmuirii în dauna lucrării Duhului Sfânt. Aşa cum se exprima interlocutorul părintelui Baştovoi – “părinte cu  mare influență în cercurile politice și diplomatice” – “gata cu maslurile şi parastasele”. Comportamentul ierarhilor, cu puţine excepţii, seamănă din ce în ce mai mult cu cel al unor cardinali distanţi şi intangibili. Preoţilor de rând le-a fost luat dreptul de a vorbi în mass-media, adică în public, fără binecuvântare[4], contractele lor fiind schimbate cu decizii chiriarhale[5]. Făcând o paralelă, putem să considerăm mass-media ca o agora a societăţii moderne, tehnologizate. Preotul a vorbit dintotdeauna în agora, a fost unul dintre cei al căror cuvânt a fost respectat şi ascultat. A vorbi în agora ca preot presupune a catehiza, a propovădui, a mărturisi pe Hristos iar când e cazul, a critica ceea ce e de criticat. În comunităţile umane, mai mici sau mai mari, preoţii au constituit dintotdeauna un far, o sursă de lumină petru toţi cei care sunt în căutare. A le pune căluşul în gură, în această ordine de idei, este cel puţin suspect şi denotă alte intenţii. Pare mai degrabă să se vrea menţinerea tăcerii asupra anumitor aspecte ce ar putea fi scoase la iveală de către preoţii mărturisitori. În acest fel se menţine poporul credincios în ignoranţă şi neştiinţă asigurându-se spaţiu de manevră şi manipulare. 

Cine poate fi purtător de cuvânt în mass-media dintre clerici? Cine primeşte binecuvântare să vorbească? Cei care nu deranjează, cei care merg pe aceeaşi linie elitistă, care nu se pun în dezacord cu ierarhii, ci le susţin ideile şi iniţiativele, indiferent care ar fi scopul acestora. Cu durere suntem nevoiţi să dăm ca exemplu un preot care s-a făcut iubit în timp de către credincioşi prin discursul său percutant şi presărat cu umor. Nu spunem că nu face sau nu zice şi lucruri bune, însă în ceea ce priveşte chestiunile sensibile cu care ne confruntăm, gândirea sa este în consonanță cu ideile “inovatoare” pe care le găsim și în cadrul sinodului din Creta. E vorba de părintele Constantin Necula care, aşa cum vedem în acest video, îndrumă credincioşii spre o “concepţie globală a lucrurilor care se petrec”, care ne spune să-i apreciem pe luterani, catolici, unitarieni, etc. ca fiind cei care “ne-au învăţat să ne spălăm când mergem la slujbă, să nu fim o ortodoxie puţâtoare”, pe cei care “ne-au învăţat cum să construim luminos bisericile” şi să “conştientizăm valoarea scripturii”. Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, profesor universitar la Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna”, purtător de cuvânt al Mitropoliei Ardealului, anulează într-o frază tradiţia milenară a Bisericii Ortodoxe, care probabil nu a avut capacitatea să cunoască niciunul dintre aceste lucruri în fermentul de bogăţie bizantină atât de apreciată în toată lumea. Din nou, oare nu sună elitist cuvintele acestea, pe care cu mâhnire le-am reprodus aici? Ce vrea să însemne, atunci când ne anunţă că, în următorii ani, în România, se va constitui un “bloc creştin unitar de mărturie”? În acest context ţinem să precizăm că noi dorim să rămânem, alături de Ţuţea, lângă “baba murdară pe picioare ce se roagă în faţa icoanei Maicii Domnului”. 

Argumentul fundamental al apologeților hotărârilor din Creta se fundamentează pe faptul că acolo în cadrul sinodului nu s-au discutat probleme dogmatice. Însă cu toții știm că doctrina reprezintă fundamentul ultim al viețuirii creștine. Iar atunci când un sinod impune normative de conduită sau strategii misionare în dezacord cu doctrina Bisericii, evident că autoritatea sinodală profanează de fapt doctrina. De exemplu, una din ideile majore ale documentului ce tratează relaţiile Bisericii Ortodoxe cu “ansamblul lumii creştine”, cea privitoare la aşa-zisa “restaurare a unităţii bisericii”, răstoarnă şi răstălmăceşte învăţătura Bisericii despre eclesiologie. Sub intenția voalată a acordării la o societate globalistă, sinodul impune astfel de strategii noi de misiune, a căror acceptare este impusă, volens-nolens, prin intermediul unei hotărâri cum este cea cuprinsă în articolul 22 al documentului. Oare aceasta trebuie să fie atitudinea unui păstor? Menirea unui sinod e păstrarea dreptei credinţe. Toţi cei care nu au acceptat marile Sinoade Ecumenice au rămas arieni, nestorieni, monofiziţi, monoteliţi, iconoclaşti, etc., unele erezii fiind perpetuate până în zilele noastre sub diferite denominaţiuni. Noi ce rămânem dacă nu acceptăm acest “Mare şi Sfânt Sinod”? Rămânem ortodocşi şi întrebăm: cu ce autoritate poate un ortodox să fie afurisit sau excomunicat pentru că nu vrea să accepte învăţături noi? 

Nu mai putem răbda ca și conducerea bisericească să îmbrace aceeași haină pe care au îmbrăcat-o politicienii noștri, lăsându-ne însetați de normalitate. Suntem obosiţi de agenda încărcată a ierarhilor, de râvna cu care aceştia încearcă să ne alinieze după normele politicilor globalizante; vrem să fim lăsaţi în pace, vrem să ne odihnim în ortodoxia noastră. Nu putem să-i percepem ca pe nişte păstori pe cei care încearcă să se impună ameninţând cu afurisiri şi caterisiri. Ne-am săturat de denigrări şi calomnii, de încercări de creionare a unei ortodoxii înapoiate şi troglodite care necesită modernizare. Elitismul şi măririle lumeşti nu îşi au locul în Biserica Ortodoxă. Bunicii şi străbunicii noştri, chiar dacă acest lucru a ajuns un clişeu, în şi prin Biserică au reuşit să menţină şi să ajute la supravieţuirea unui neam, în condiţii lipsite de speranţă. A contrapune evlaviei lor o imagine defăimătoare e la limita blasfemiei. Celor care îi ponegresc pe aceştia le răspundem că preferăm să rămânem cu “ortodoxia puţâtoare” şi cu “babele murdare pe picioare”, decât cu ierarhi parfumaţi şi daţi cu toate alifiile, ce ne privesc condescendent de la distanţă, care au uitat să fie păstorii iubitori ce-şi îndrumă turma cu blândeţe şi discernământ.

În acest context îi întrebăm pe cei ce susţin acest sinod, oare cine este fanatic? Cel care doreşte aceste lucruri de bun simţ sau cei care vin să tulbure această stare prin impunerea de hotărâri sub ameninţarea bâtei? Şi până acum au fost clerici şi ierarhi care au participat la şedinţele Consiliului Mondial al Bisericilor şi la rugăciuni comune cu eterodocşii, clerici care și-au asumat în nume propriu această participare, neavând acordul pleromei Bisericii. Cu toate acestea niciodată nu au avut parte de agresiuni din partea unor aşa-zişi fanatici, ci opoziția a fost una în spiritul dreptei credințe. De aceea nu este de mirare că acum, când se încearcă în mod oficial impunerea unei linii ecumeniste în Biserica Ortodoxă, crește amploarea manifestărilor de protest din partea credincioşilor care percep acest lucru ca pe o agresiune până de curând de neimaginat.

“Orice împotrivire care nu duce la schismă este justificată”[6] cum spune părintele Epifanie Theodoropulos, atunci când suntem martori ai unor deraieri ale ierarhilor. Considerăm că trebuie revizuit, în sinoadele locale care vor urma, statutul Mişcării Ecumenice şi, dacă până acum au fost ignorate, să fie luate în considerare semnalele de alarmă trase de mari teologi şi sfinţi recenţi ai Bisericii Ortodoxe în ceea ce priveşte ecumenismul.

“Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar.
Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor.
Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară.
Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui.
Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui.
Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înţeles ce înseamnă cuvintele Lui.”
(Ioan 10, 1-6)

prof. Teodor Silvestru

Observatori (supraveghetori) catolici la lucrarile sinodului din Creta

[1] http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/
[2] http://basilica.ro/panagiotis-andriopoulos-caterisirea-clericilor-care-raspandesc-vrajba-in-trupul-bisericii/
[3] https://savatie.wordpress.com/2013/09/12/paziti-va-de-diavolul-pe-nume-elitism/
[4] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/04/09/patriarhia-transforma-biserica-intr-o-corporatie/
[5] https://drive.google.com/open?id=0B9YAPM0IiWHTVHlPcUdYandqaDg
[6] http://www.parohiacopou.ro/arhim-epifanie-theodoropulos-despre-pericolul-schismei-care-poate-incepe-cu-nepomenirea-episcopilor

Sursa

O caterisire virtuală şi dezinformarea făcută prin site-ul oficial al Patriarhiei Române: basilica.ro

Preotul Matei Vulcănescu dezminte ştirea eronată de pe site-ul basilica.ro în care se menţionează o eventuală caterisire a clericilor greci care au intrat în dialog cu patriarhia Georgiei. Ştirea preluată de Patriarhia Română de pe un site neoficial a dus în eroare pe mulţi credincioşi ortodocşi din România. Cui i-a folosit această diversiune şi care a fost scopul?

Clericii greci au mers în Georgia la invitaţia scrisă a patriarhului Ilia al Bisericii Ortodoxe a Georgiei. Repercursiunile asupra lor nu au temei canonic sau dogmatic. 

Se încearcă o intimidare din partea ierarhiei aservite globalizării în plan religios.

În 31 august 2016 pe siteul oficial al Patriarhiei Române a apărut  o ştire in care se menţionează de o propunere de caterisire a grecilor care se împotrivesc oficializării ecumenismului prin sinodul din Creta. Ştirea este prezentată în aşa fel încât cei care se împotrivesc ecumenismului în mod oficial şi direct sunt consideraţi dezbinători şi turbulenţi. În acest sens Basilica a preluat un articol de pe un site neoficial în care un anume Panagiotis Andriopoulos îşi dă cu părerea. Numele site-ului este “Fos Fanariou”, în traducere: “Lumina Fanarului”. După cum îi spune şi numele, site-ul aserveşte patriarhia de Constantinopol, fiind administrat de apropiaţi ai patriarhului Bartolomeu de Constantinopol. Pe site-ul oficial al Patriarhiei de Constantinopol nu a apărut nici o ştire referitoare la o eventuală caterisire a clericilor greci care se opun deciziilor ecumeniste luate în Creta.

În ştire se aminteşte de articolul 22 (documentul 6) din Creta în care se condamnă orice altă opinie contrarie deciziilor ierarhilor ecumenişti ce s-au autoproclamat stăpâni ai întregii ortodoxii. Unii clerici greci susţin că acest articol „22” a apărut la recomandarea observatorilor catolici care au supravegheat desfăşurarea sinodului autodenumit „panortodox”.

Profesorul Theodor Zisis a luat în râs ştirea de pe basilica.ro spunând că: „Dacă s-au gândit să vină cu repercursiuni asupra noastră e bine, înseamnă că nu au alte variante de a ne combate”. Atât Patriarhia de Constantinopol, cât şi Patriarhia Română, nu au adus nici un argument teologic în care să susţină documentele semnate în Creta. Răspunsurile lor fiind mereu evazive şi confuze având un temei în logica lumească cu influenţe globaliste în plan religios.

Administratorul site-ului „Lumina Fanarului” de unde a preluat ştirea Patriarhia Română spune că preoţii şi teologii greci care au plecat în Georgia au facut dezbinare şi au adus prejudicii Bisericii Ortodoxe. Preotul Matei Vulcănescu susţine că delegaţia grecilor care s-a deplasat în Georgia, a avut invitaţie specială, nominalizată, din partea patriarhului Ilia al Bisericii Ortodoxe a Georgiei. Patriarhia Georgiei nu a avut până în prezent vreo reclamaţie sau nemulţumire, în ce priveşte activitatea avută în jurisdicţia sa canonică, faţă de clericii greci pe care i-a invitat patriarhul Ilia. Din felul în care Panagiotis Andriopoulos prezintă ştirea reiese că patriarhul Georgiei ar fi fost influenţat de delegaţia clericilor greci să nu se prezinte în Creta, ceea ce este o informaţie falsă. Cine e naiv să creadă absurdităţi de acest gen? Să înţelegem din ştirea prezentată pe basilica.ro că patriarhul Ilia este inconştient de decizia luată de Biserica Georgiei? Cu siguranţă nu poate fi aşa, ci doar aşa se doreşte să se dea impresia.

„Patriarhia Română ne acuză că facem schismă, dar încă nu a dovedit acest lucru” spune preotul Matei Vulcănescu, unul dintre cei nominalizaţi în articolul preluat de basilica.ro, care continuă: „Ne-am despărţit noi de Biserica Ortodoxă, sau am facut vreo erezie? Cum pot ei să susţină aşa ceva? Cred că e o greşeală”. Cert este că ierarhia BOR şi susţinătorii ecumenismului în România răspândesc zvonul că cei care nu acceptă deciziile ecumeniste din Creta ar fi schismatici şi se împotrivesc conducerii bisericeşti făcând dezbinare şi ruptură în Biserica. Acesta este un abuz şi o diversiune menită să aducă preoţii la tăcere pentru ca populaţia României să nu afle adevărul despre ce s-a stabilit la sinodul din Creta (anul 2016). Neavând argumente teologice, ecumeniştii din România induc ideea că cei care respectă învăţăturile dogmatice şi canonice ale Bisericii Ortodoxe sunt „fanatici”, „extremişti”, „fundamentalişti”, „retrograzi” etc., expresii prin care ecumeniştii se aliniază noii religii a viitorului: New Age -ul.

Referitor la decizia Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei de a nu fi primit la slujbe preotul Matei Vulcănescu, în jurisdicţia canonică a acestei mitropolii, aflăm că există o divergenţă de păreri în ce priveşte ecumenismul. Deşi părintele Matei susţine că nu a avut niciodată atac la persoana vreunui ierarh, spune că a intenţionat de mai multe ori să discute cu ierarhii ecumenişti din România dar a fost ignorat sau refuzat categoric. Unul dintre ierarhii care a fost combătut teologic, de către preotul Matei Vulcănescu şi de către IPS Serafim de Pireu, este IPS Nifon de la Târgovişte: „L-am combătut teologic fără a avea intenţia să îl supăr. Am avut o poziţie tranşantă faţă de ecumenism şi faţă de documentele semnate de Înalt Preasfinţia sa la Busan (Corea de Sud –n.red.), în 2013, dar nu am nimic personal cu dânsul. Îl respect ca pe oricare arhiereu al Bisericii Ortodoxe.”
Detalii vezi aici:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/03/31/ips-serafim-pireu-ips-nifon-busan-cmb/
https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/06/18/cinci-mitropoliti-greci-acuza-pe-ips-nifon-pentru-declaratii-eretice-se-cere-iesirea-din-consiliul-mondial-al-bisericilor/

Decizia prin care preotului Matei Vulcănescu i se interzicere să slujească în teritoriul canonic al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, a fost luată în urma propunerii IPS Nifon Mihăiţă al Târgoviştei, membru al sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.

Sursa